ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1635/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1635/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1886 din 29 octombrie 2009

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea formulată

de C.M., judecător la Tribunalul Bacău, prin care a solicitat promovarea la Curtea

de Apel Bacău prin valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare

în funcții de execuție (pe loc), organizat la data de 31 mai 2009.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că doamna judecător

C.M. a participat la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 31

mai 2009, candidând pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Bacău și a obținut

media 7,55, clasându-se pe poziția a 6-a, îndeplinind condițiile prevăzute la

art. 27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare

a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările

ulterioare.

Având în vedere faptul

că pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Bacău a fost scos la concurs 1 post,

doamna judecător C.M. a fost declarată respinsă ca urmare a neîncadrării în limita

posturilor alocate concursului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Regulamentul anterior menționat, „judecătorii care îndeplinesc

condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei

posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele

pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor

finale ale concursului".

Conform dispozițiilor

art. 27, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obțină cel

puțin media generală 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de

concurs menționate la art. 17 (proba teoretică și proba practică).

Făcând referire la „posturile

ce se vacantează la instanțele sau Parchetele pentru care au optat la înscriere",

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că dispozițiile art. 30 din

Regulament au în vedere numai situația valorificării rezultatelor concursului pentru

promovarea efectivă.

Prin urmare, este exclusă

posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidații care au participat

la concurs pentru promovarea pe loc.

La această concluzie se

ajunge și prin interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 30 din Regulament,

dat fiind faptul că scopul introducerii instituției „valorificării rezultatelor

concursului de promovare" în Regulament a fost acela de a crea posibilitatea

ocupării posturilor vacante la instanțele superioare, imediat după vacantarea acestora,

pe baza rezultatelor obținute de către cei care au optat pentru promovarea efectivă,

fără a fi necesară organizarea unui nou concurs de promovare.

Pe de alta parte, conform

dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4) din Regulament, prin cererea de înscriere

la concurs fiecare candidat poate formula o singură opțiune cu privire la felul

promovații (efectivă sau pe loc), opțiune care nu poate fi modificată ulterior,

în scopul valorificării.

Împotriva acestei hotărâri

doamna judecător C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenta arată că în baza art. 30 alin. (1) din Regulament, a formulat o cerere

de valorificare a concursului în termenul legal de 6 luni pe care a adresat-o Consiliului

Superior al Magistraturii, care însă a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea

atacată.

Recurenta consideră că

această hotărâre este nelegală deoarece art. 27 din Regulamentul privind organizarea

și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor reglementează

posibilitatea valorificării rezultatelor concursului de promovare de către candidații

care îndeplinesc condițiile de medie prevăzute, dar care, ca urmare a lipsei posturilor

vacante, nu au fost promovați, fără a face distincție între candidații care au participat

la concurs pentru promovare efectivă sau promovare pe loc.

În lumina acestor reglementări

și ca urmare a disponibilizării unui loc la Curtea de Apel Bacău, prin pensionarea

începând cu data de 1 noiembrie 2009 a d-nei judecător E.E., care funcționa la secția

penală din cadrul Curții de Apel Bacău, susținând examenul de promovare pe aceeași

specialitate (drept penal-drept procesual penal), recurenta a formulat cerere de

valorificare a examenului de promovare.

Recurenta mai subliniază

faptul că respingerea de către intimat a cererii de valorificare a examenului este

nelegală și discriminatorie, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 din

Regulamentul de promovare în funcție de execuție a magistraților în sensul pe care

Consiliul Superior al Magistraturii o dă acestui articol determină o restrângere

nejustificată a accesului judecătorilor declarați admiși care au optat pentru promovarea

pe loc în posturile ce se vacantează.

Recurenta a mai arătat

că, prin modul în care Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat și a aplicat

această prevedere regulamentară, i-a fost creată o situație discriminatorie față

de candidații care au optat pentru promovare pe loc și cei care au optat pentru

promovare efectivă, pentru că în lipsa unei justificări obiectiv determinate, a

fost dezavantajată față de ceilalți candidați și asta cu atât mai mult cu cât

art. 6 alin. (4) din Regulamentul de promovare nu-i dă dreptul decât la exercitarea

unei singure opțiuni, lucru pe care l-a și făcut de altfel, iar art. 30 din același

Regulament nu face nici un fel de distincție atunci când face vorbire despre promovarea

în posturile vacante (promovare pe loc sau efectivă).

În susținerea recursului

recurenta a depus decizia nr. 2038/2007 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție

a dispus anularea hotărârii prin care s-a respins cererea recurentului de valorificare

a concursului de promovare fiind obligat intimatul să emită o hotărâre de promovare

efectivă a acestuia cu motivarea că textul legal nu face distincție între valorificarea

rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă și promovarea pe loc.

Examinând cauza și hotărârea

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1886 din 29 octombrie 2009, a fost respinsă

cererea petentei C.M. de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare

în funcții de execuție organizat la data de 31 mai 2009, în raport cu dispozițiile

art. 30 din Regulamentul de concurs și cu opțiunea de promovare pe loc formulată

de petent, conform art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul de concurs.

Dispozițiile incidente

din Regulamentul de concurs sunt următoarele:

- art. 6 alin. (3) și

(4), conform cărora:

„(3)

În termen de 15 zile

de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesați pot depune

cereri de înscriere la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii, în care se

menționează felul promovării, efectivă sau pe loc, instanța ori Parchetul la care

se solicită promovarea, specializarea și pentru promovarea la Curțile de apel, secția

pentru care optează.

(4)

Fiecare candidat poate

formula o singură opțiune cu privire la felul promovării, instanța ori Parchetul

la care solicită promovarea, respectiv secția pentru care optează în cazul promovării

la Curțile de apel, precum și specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii

materiilor de concurs”.

- art. 30, conform cărora:

„

(1)

Judecătorii și procurorii

care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați

ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează

la instanțele și Parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni

de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.

(2)

Dispozițiile art. 28

alin. (3) și ale art. 29 se aplică în mod corespunzător”.

- art. 28 alin. (3), conform

cărora:

„(3)

Promovarea în funcții de execuție vacante sau pe loc a candidaților

declarați admiși la concurs se face în ordinea mediilor obținute, în limita numărului

de posturi aprobate”.

C.M., judecător la Tribunalul

Bacău, a participat la concursul de promovare în funcții de execuție din 31 mai

2009, formulând opțiunea de promovare pe loc la Curtea de Apel Bacău, aspect necontestat

de către recurentă.

Recurenta a formulat opțiunea

de „promovare pe loc” cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul

de concurs, în deplină cunoștință de cauză și fără a contesta la momentul respectiv

legalitatea acestor dispoziții în raport cu reglementările cu forță juridică superioară,

în cauză cele ale Legii nr. 303/2004.

Hotărârea nr. 1886 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea recurentei

de valorificare a rezultatelor obținute la concursul din 31 mai 2009 cu motivarea

că valorificarea este posibilă numai pentru candidații care au formulat opțiune

de „promovare efectivă” este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența anterioară

a Instanței Supreme (Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal

, decizia

nr. 3745 din 1 noiembrie 2006, publicată în jurisprudența secției pe anul 2006 –

Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2007), de care instanța de recurs este datoare

să țină seama, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității

raporturilor juridice și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care

a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a stabili

o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de

jurisprudență (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 6 decembrie

2007 în cauza B. împotriva României).

Hotărârea contestată este

întemeiată având în vedere că vacantarea unor posturi de execuție care să permită

valorificarea rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor

finale este posibilă numai în cazul opțiunii de promovare efectivă, deoarece în

situația promovării pe loc, nu se poate vorbi de posibila vacantare în intervalul

respectiv a unor posturi, atâta timp cât asemenea posturi sunt scoase la concurs

de către Consiliul Superior al Magistraturii și nu presupun existența unui post

de execuție vacant.

În altă ordine de idei,

Înalta Curte apreciază ca nefondată și critica recurentei potrivit căreia dispozițiile

art. 30 din Regulament sunt aplicate diferențiat instituind aplicarea unui tratament

discriminatoriu.

Principiul egalității

sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație

identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.

Funcția sa este aceea

de a preveni formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament

juridic fără motive obiective.

Principiul nediscriminării

este înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor

omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor,

care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca

o formă modernă și perfecționată a principiului egalității tuturor în fața legii.

De altfel, art. 7 din Declarația Universală proclamă că toți oamenii sunt egali

în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la protecția egală a legii.

Ca natură juridică, dreptul

la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

este un drept subiectiv substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13 motive

de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este

interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza

ei.

Dreptul la nediscriminare

prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu are o existență

independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale

pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare

la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este

posibil să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură

cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate

face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție și/sau de protocoalele

sale adiționale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul

nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare

și cu privire la orice drept recunoscut în legislația națională a unui stat contractant.

Făcând o interpretare

nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a

distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități

impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de tratament

devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile

statele introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea

să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

De asemenea, conform jurisprudenței

Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului,

principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții

numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor

soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte.

Or, în cauza

de față, diferența de tratament, privită prin prisma condițiilor necesare procedurii

de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de

execuție a judecătorilor și procurorilor, nu privește situații analoage sau comparabile,

întrucât nu vizează persoane aflate în aceeași situație, atâta timp cât petenta,

care a optat pentru promovarea pe loc, invocă existența discriminării prin raportare

la candidați care au formulat o altă opțiune și anume aceea de promovare efectivă.

Astfel, respingerea cererii petentei are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă

decurgând din existența situațiilor diferite în care se situează candidații care

au formulat opțiuni diferite și din împrejurarea că procedura valorificării rezultatelor

este posibilă, potrivit dispozițiilor Regulamentului de concurs, în măsura vacantării

unor posturi de execuție ce pot fi ocupate prin promovarea efectivă, iar nu prin

promovarea pe loc.

În ceea ce

privește decizia nr. 2038/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, invocată de recurentă, Înalta Curte constată că această

decizie a avut ca obiect alt concurs, organizat în baza unui alt regulament, astfel

că aceasta nu poate fi reținută ca practică judiciară în cauza de față.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea recurată este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.M. împotriva hotărârii nr. 1886 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2010.