ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1888 din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea formulată de L.C., judecător la Tribunalul Arad, prin care a solicitat promovarea la Curtea de Apel Timișoara prin valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție (pe loc), organizat la data de 31 mai 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că doamna judecător L.C.

a participat la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 31 mai 2009, candidând pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Timișoara și a obținut media 8,35, clasându-se pe poziția a 8-a, îndeplinind condițiile prevăzute la art. 27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere faptul că pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Timișoara au fost scoase la concurs 3 posturi, doamna judecător L.C., a fost declarată respinsă ca urmare a neîncadrării în limita posturilor alocate concursului.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul anterior menționat, „judecătorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului". Conform dispozițiilor art. 27, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menționate la art. 17 (proba teoretică și proba practică). Făcând referire la „posturile ce se vacantează la instanțele sau parchetele pentru care au optat la înscriere", Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că dispozițiile art. 30 din Regulament au în vedere numai situația valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă.

Prin urmare, este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidații care au participat la concurs pentru promovarea pe loc. La această concluzie se ajunge și prin interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 30 din Regulament, dat fiind faptul că scopul introducerii instituției „valorificării rezultatelor concursului de promovare" în Regulament a fost acela de a crea posibilitatea ocupării posturilor vacante la instanțele superioare, imediat după vacantarea acestora, pe baza rezultatelor obținute de către cei care au optat pentru promovarea efectivă, fără a fi necesară organizarea unui nou concurs de promovare. Pe de alta parte, conform dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4) din Regulament, prin cererea de înscriere la concurs fiecare candidat poate formula o singură opțiune cu privire la felul promovării (efectivă sau pe loc), opțiune care nu poate fi modificata ulterior, în scopul valorificării.

Împotriva acestei hotărâri, L.C. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. In motivarea recursului, se arată că în baza art. 30 alin. (1) din Regulament, a formulat o cerere de valorificare a concursului în termenul legal de 6 luni pe care a adresat-o Consiliului Superior al Magistraturii, care însă a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea atacată. Recurenta consideră că această hotărâre este nelegală întrucât art. 27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor reglementează posibilitatea valorificării rezultatelor concursului de promovare de către candidații care îndeplinesc condițiile de medie prevăzute, dar care, ca urmare a lipsei posturilor vacante, nu au fost promovați, fără a face distincție între candidații care au participat la concurs pentru promovare efectivă sau promovare pe loc.

Distincția făcută de către intimat nu are un suport legal ( ubi lex nondistinguit nec nos distuinguere debemus ) și prin urmare nu trebuie făcută. Analizând dispozițiile art. 27 din Regulament care fixează media și notele minime ce trebuiesc obținute pentru promovarea concursului, se poate lesne constata că textul vorbește despre „candidați", fără a distinge după cum magistrații au concurat pentru promovarea efectivă sau pentru promovarea pe loc. De asemenea, reglementând posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor concursului, în intervalul celor 6 luni de la comunicarea mediilor finale, textul art. 30 alin. (1) arată că „judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 27" pot solicita această valorificare, tot fără a distinge în funcție de felul promovării.

În condițiile în care tematica și bibliografia, subiectele de concurs, baremurile de corectare au fost aceleași, atât pentru candidații care au optat pentru promovarea efectivă, cât și cei care au optat pentru promovarea pe loc, este evident că și notele obținute sunt o oglindire a unor criterii obiective identice. Ca atare, a aplica diferențiat dispozițiile art. 30 și a nu da posibilitatea tuturor candidaților care îndeplinesc condițiile de a se bucura de posibilitatea valorificării rezultatelor concursului, ar echivala cu instituirea unui tratament discriminatoriu.

Astfel prin Decizia nr. 2038/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 12157/1/2006 s-a dispus anularea hotărârii prin care s-a respins cererea recurentului de valorificare a concursului de promovare fiind obligat intimatul să emită o hotărâre de promovare efectivă a acestuia cu motivarea că textul legal nu face distincție între valorificarea rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă și promovarea pe loc. Examinând cauza și hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recurenta a mai formulat un recurs împotriva aceleiași hotărâri și acesta a format obiectul dosarului nr. 8985/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, se cția de contencios administrativ si fiscal.

Recursul a fost respins ca nefondat, irevocabil, prin Decizia nr. 573 din 04 februarie 2010. În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Rezultă din prevederile legale citite, că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză. Pentru a ne afla în prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat. Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât. Or, din analiza celor două recursuri formulate de L.C., rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, și de părți, ambele recursuri având ca finalitate anularea Hotărârii nr. 1888 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit.

Astfel fiind, Curtea constată că există autoritate de lucru judecat, recursul formulat de L.C. având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți ca și recursul formulat, anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 8985/1/2009, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 573 din 04 februarie 2010. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins. P

ENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.C. împotriva Hotărârii nr. 1888 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.