ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1888 din 29 octombrie 2009, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea

formulată de L.C., judecător la Tribunalul Arad, prin care a solicitat

promovarea la Curtea de Apel Timișoara prin valorificarea rezultatelor obținute

la concursul de promovare în funcții de execuție (pe loc), organizat la data de

31 mai 2009.

Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că doamna judecător L.C. a

participat la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 31 mai

2009, candidând pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Timișoara și a

obținut media 8,35, clasându-se pe poziția a 8-a, îndeplinind condițiile

prevăzute la art. 27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21

septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere faptul că pentru promovarea pe loc la

Curtea de Apel Timișoara au fost scoase la concurs 3 posturi, doamna judecător L.C.,

a fost declarată respinsă ca urmare a neîncadrării în limita posturilor alocate

concursului.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din

Regulamentul anterior menționat, „judecătorii care îndeplinesc condițiile

prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei

posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacantează la

instanțele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data

comunicării rezultatelor finale ale concursului".

Conform dispozițiilor art. 27, pentru a fi declarat

admis la concurs, candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și nu

mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menționate la art.

17 (proba teoretică și proba practică).

Făcând referire la „posturile ce se vacantează la

instanțele sau parchetele pentru care au optat la înscriere", Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că dispozițiile art. 30 din

Regulament au în vedere numai situația valorificării rezultatelor concursului

pentru promovarea efectivă.

Prin urmare, este exclusă posibilitatea valorificării

rezultatelor concursului pentru candidații care au participat la concurs pentru

promovarea pe loc.

La această concluzie se ajunge și prin interpretarea

teleologică a dispozițiilor art. 30 din Regulament, dat fiind faptul că scopul

introducerii instituției „valorificării rezultatelor concursului de

promovare" în Regulament a fost acela de a crea posibilitatea ocupării

posturilor vacante la instanțele superioare, imediat după vacantarea acestora,

pe baza rezultatelor obținute de către cei care au optat pentru promovarea

efectivă, fără a fi necesară organizarea unui nou concurs de promovare.

Pe de alta parte, conform dispozițiilor art. 6 alin.

(3) și (4) din Regulament, prin cererea de înscriere la concurs fiecare

candidat poate formula o singură opțiune cu privire la felul promovării

(efectivă sau pe loc), opțiune care nu poate fi modificata ulterior, în scopul

valorificării.

Împotriva acestei hotărâri, L.C. a declarat recurs

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea recursului, se arată că în baza art. 30

alin. (1) din Regulament, a formulat o cerere de valorificare a concursului în

termenul legal de 6 luni pe care a adresat-o Consiliului Superior al

Magistraturii, care însă a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea

atacată.

Recurenta consideră că această hotărâre este nelegală

întrucât art. 27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor reglementează

posibilitatea valorificării rezultatelor concursului de promovare de către

candidații care îndeplinesc condițiile de medie prevăzute, dar care, ca urmare

a lipsei posturilor vacante, nu au fost promovați, fără a face distincție între

candidații care au participat la concurs pentru promovare efectivă sau

promovare pe loc.

Distincția făcută de către intimat nu are un suport

legal (

ubi lex nondistinguit nec nos distuinguere debemus

) și prin

urmare nu trebuie făcută.

Analizând dispozițiile art. 27 din Regulament care

fixează media și notele minime ce trebuiesc obținute pentru promovarea

concursului, se poate lesne constata că textul vorbește despre

„candidați", fără a distinge după cum magistrații au concurat pentru

promovarea efectivă sau pentru promovarea pe loc. De asemenea, reglementând

posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor concursului, în

intervalul celor 6 luni de la comunicarea mediilor finale, textul art. 30 alin.

(1) arată că „judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute

de art. 27" pot solicita această valorificare, tot fără a distinge în

funcție de felul promovării.

În condițiile în care tematica și bibliografia,

subiectele de concurs, baremurile de corectare au fost aceleași, atât pentru

candidații care au optat pentru promovarea efectivă, cât și cei care au optat

pentru promovarea pe loc, este evident că și notele obținute sunt o oglindire a

unor criterii obiective identice. Ca atare, a aplica diferențiat dispozițiile

art. 30 și a nu da posibilitatea tuturor candidaților care îndeplinesc

condițiile de a se bucura de posibilitatea valorificării rezultatelor

concursului, ar echivala cu instituirea unui tratament discriminatoriu.

Astfel prin Decizia nr. 2038/2007 pronunțată de către

Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 12157/1/2006 s-a dispus

anularea hotărârii prin care s-a respins cererea recurentului de valorificare a

concursului de promovare fiind obligat intimatul să emită o hotărâre de

promovare efectivă a acestuia cu motivarea că textul legal nu face distincție

între valorificarea rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă și

promovarea pe loc.

Examinând cauza și hotărârea

atacată, în raport cu actele și

lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte

constată că recurenta a mai formulat un recurs împotriva aceleiași hotărâri și

acesta a format obiectul

dosarului nr. 8985/1/2009

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, se

cția de contencios administrativ

si fiscal.

Recursul a fost respins ca

nefondat, irevocabil, prin Decizia

nr. 573

din 04 februarie 2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ.,

„Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect,

este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și

în contra lor în aceeași calitate".

Rezultă din prevederile legale citite, că elementele

care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de

părți, de obiect și de cauză.

Pentru a ne afla în prezența primului element, este

necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima

acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte

că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în situația în care acțiunea

ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire

la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri

putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o

cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere,

pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat.

Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic

existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea

pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive

de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția privind

identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu

fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală,

activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și

chiar și atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul

celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea

pârât.

Or, din analiza celor două recursuri formulate de L.C.,

rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, și de părți, ambele recursuri

având ca finalitate anularea Hotărârii nr. 1888 din 29 octombrie 2009 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește cel de-al treilea element al

autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor

două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit.

Astfel fiind, Curtea constată că există autoritate de

lucru judecat, recursul formulat de L.C. având același obiect și aceeași cauză

și fiind între aceleași părți ca și recursul formulat, anterior, care a făcut

obiectul dosarului nr. 8985/1/2009, soluționat de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 573

din 04 februarie 2010.

În consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

P

ENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.C. împotriva

Hotărârii nr. 1888 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.