ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2011

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 144/ CA din 7 aprilie 2010 a Curții

de Apel Oradea a fost admisă excepția tardivității introducerii acțiunii,

invocată de pârât și a fost respinsă, ca tardivă, acțiunea formulată de

reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, la data de 7

decembrie 2009, dosar nr. 4940/83/2009 și precizată ulterior, reclamantul C.R. în

contradictoriu cu pârâtul M.A.I. a solicitat anularea Ordinului M.I.R.A. nr. S.II/4108/24

august 2007 prin care a fost trecut din categoria A - corpul ofițerilor de

poliție, în categoria B - corpul agenților de poliție, cu gradul profesional de

agent șef de poliție; reîncadrarea în categoria A - corpul ofițerilor de

poliție, în funcția și gradul profesional avute anterior aplicării Ordinului

M.I.R.A. nr. S 11/4097/24 august 2007; acordarea drepturilor cuvenite și

neacordate, de la data aplicării ordinului mai sus menționat și până la

reîncadrarea în categoria A - corpul ofițerilor de poliție, actualizate.

Instanța a reținut că reclamantul își desfășoară activitatea

în cadrul poliției din data de 01 septembrie 1988 și este absolvent al Școlii

Militare de Agenți activi ai M.A.I., arma poliție, promoția 1988, obținând

gradul de ofițer, promoția 1994.

In luna iulie 2007 M.I.R.A. a înaintat către I.G.P. o adresă

prin care, în baza dispozițiilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului, a solicitat să dispună, ca ofițerii de poliție

care au absolvit numai studii liceale să fie trecuți în categoria B - corpul

agenților de poliție și să li se acorde gradul de agent șef de poliție.

În anul 2009 reclamantul a absolvit Facultatea de Management

Financiar Bancar din cadrul F.A.C. din Satu Mare, specializarea management, iar

la data de 22 decembrie 2008 a înaintat către I.P.J. Satu Mare o cerere, prin

care a solicitat să i se comunice: motivul pentru care i s-a micșorat salariul;

motivul pentru care i s-a schimbat încadrarea din categoria „A” a ofițerilor de

poliție în categoria „B” a agenților de poliție; actul normativ și ordinul

ministrului internelor și reformei administrative în baza căruia s-au efectuat

cele de mai sus.

La această cerere I.P.J. Satu Mare a răspuns prin adresa nr. 18434

din 20 ianuarie 2009, comunicându-i-se faptul că modificările privind gradul

profesional, respectiv funcția și implicit modificările salariale s-au realizat

în baza Ordinului M.I.R.A. nr. S 11/4097/2007 emis în conformitate cu

prevederile art. 14 și 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul

Polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat recurs

grațios, iar prin adresa nr. 216233 din 05 august 2009, M.A.I. i-a comunicat și

răspunsul la acesta, în sensul respingerii cererii de revocare a ordinului

atacat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M.A.I. a arătat că

Ordinul M.I.R.A. nr. S/II/4097/2007, împotriva căruia a fost introdusă

acțiunea, se referă la un alt polițist și a fost anulat prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 65 din 06 noiembrie 2008, irevocabilă.

Pârâtul a invocat excepția decăderii reclamantului din

dreptul de a formula acțiune, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 10/ CA din 13 ianuarie 2010, Tribunalul

Satu Mare a admis excepția de necompetență materială și a declinat în favoarea

Curții de Apel Oradea competența de soluționare a acțiunii.

Curtea de Apel Oradea, analizând cu prioritate excepția

tardivității introducerii acțiunii, a reținut că excepția invocată este

întemeiată.

Astfel, instanța a constatat că, prin acțiunea precizată,

introdusă la instanță, la data de 7 decembrie 2009, reclamantul a solicitat

anularea Ordinului M.I.R.A. nr. SJI/4108 emis la data de 24 august 2007, reținându-se

că au trecut mai bine de 2 ani de la emiterea actului, până la introducerea

prezentei acțiuni.

Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ care

prevăd „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual,

cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai

târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data

introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după

caz”.

Instanța a constatat că dispozițiile art. 11 alin. (5) prevăd

că termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) este un termen de decădere.

În cauză, instanța a reținut că, din cuprinsul acțiunii

formulate de reclamant rezultă faptul că acesta a avut cunoștință, la momentul

emiterii actului administrativ în litigiu, de conținutul acestuia, respectiv de

măsura dispusă prin acest ordin, întrucât reclamantul a afirmat că a fost de

acord să își continue activitatea în poliție, dar nu a fost de acord cu măsura

luată, situație în care instanța a constatat că acțiunea este introdusă peste

termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale aplicabile în materie și a

fost respinsă ca tardivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul,

criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a precizat că acțiunea introductivă a fost depusă

în termenul prevăzut de lege, iar instanța de fond a făcut o greșită

interpretare a actelor depuse la dosar, întrucât ordinul atacat în cauza de

față i-a fost adus la cunoștință prin adresa I.P.J. Satu-Mare nr. 18434 din 20

ianuarie 2009, iar acțiunea a fost depusă la instanță la data de 7 decembrie

2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu

soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în

cauză, va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce

urmează:

Înalta Curte reține că, susținerea recurentului este

neîntemeiată, întrucât, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată,

reclamantul C.R. a luat cunoștință de măsura luată încă din anul 2007, fiind de

acord să-și continue activitatea ca agent de poliție.

În cauza de față, Ordinul M.I.R.A. nr. S /TI/4108/2007 a fost

emis la data de 24 august 2007, iar acțiunea a fost promovată la data de 07

decembrie 2009, reclamantul depășind termenul de decădere de un an prevăzut de art.

11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Astfel, văzând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 în

conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act

administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6

luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a

cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii

prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii,

Înalta Curte a constatat că acțiunea reclamantului a fost introdusă cu

depășirea termenului prevăzut de lege.

Potrivit alin. (2) din același articol, pentru motive

temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi

introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (l), dar nu mai târziu de un an

de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii

cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Înalta Curte a constatat că în mod corect instanța de fond a

analizat excepția invocată, întrucât reclamantul a avut cunoștință de actul

emis de autoritatea pârâtă, acesta fiind momentul declanșator al vătămării, dar

reclamantul nu a înțeles să iasă din starea de pasivitate în care s-a aflat la

acea dată.

Nu poate fi primită apărarea recurentului în sensul că nu a

fost comunicat actul administrativ atacat, întrucât reclamantul a avut

cunoștință de conținutul acestuia, respectiv de măsura dispusă prin acest

ordin, deoarece reclamantul a afirmat că a fost de acord să își continue

activitatea în poliție, dar nu a fost de acord cu măsura luată.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de

casare sau modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C.R. împotriva sentinței nr. l44/

CA din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.