ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 144/ CA din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea a fost admisă excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârât și a fost respinsă, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, la data de 7 decembrie 2009, dosar nr. 4940/83/2009 și precizată ulterior, reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. a solicitat anularea Ordinului M.I.R.A. nr. S.II/4108/24 august 2007 prin care a fost trecut din categoria A - corpul ofițerilor de poliție, în categoria B - corpul agenților de poliție, cu gradul profesional de agent șef de poliție; reîncadrarea în categoria A - corpul ofițerilor de poliție, în funcția și gradul profesional avute anterior aplicării Ordinului M.I.R.A.

nr. S 11/4097/24 august 2007; acordarea drepturilor cuvenite și neacordate, de la data aplicării ordinului mai sus menționat și până la reîncadrarea în categoria A - corpul ofițerilor de poliție, actualizate. Instanța a reținut că reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul poliției din data de 01 septembrie 1988 și este absolvent al Școlii Militare de Agenți activi ai M.A.I., arma poliție, promoția 1988, obținând gradul de ofițer, promoția 1994. In luna iulie 2007 M.I.R.A. a înaintat către I.G.P. o adresă prin care, în baza dispozițiilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, a solicitat să dispună, ca ofițerii de poliție care au absolvit numai studii liceale să fie trecuți în categoria B - corpul agenților de poliție și să li se acorde gradul de agent șef de poliție.

În anul 2009 reclamantul a absolvit Facultatea de Management Financiar Bancar din cadrul F.A.C. din Satu Mare, specializarea management, iar la data de 22 decembrie 2008 a înaintat către I.P.J. Satu Mare o cerere, prin care a solicitat să i se comunice: motivul pentru care i s-a micșorat salariul; motivul pentru care i s-a schimbat încadrarea din categoria „A” a ofițerilor de poliție în categoria „B” a agenților de poliție; actul normativ și ordinul ministrului internelor și reformei administrative în baza căruia s-au efectuat cele de mai sus. La această cerere I.P.J. Satu Mare a răspuns prin adresa nr. 18434 din 20 ianuarie 2009, comunicându-i-se faptul că modificările privind gradul profesional, respectiv funcția și implicit modificările salariale s-au realizat în baza Ordinului M.I.R.A.

nr. S 11/4097/2007 emis în conformitate cu prevederile art. 14 și 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat recurs grațios, iar prin adresa nr. 216233 din 05 august 2009, M.A.I. i-a comunicat și răspunsul la acesta, în sensul respingerii cererii de revocare a ordinului atacat. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M.A.I. a arătat că Ordinul M.I.R.A. nr. S/II/4097/2007, împotriva căruia a fost introdusă acțiunea, se referă la un alt polițist și a fost anulat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 65 din 06 noiembrie 2008, irevocabilă. Pârâtul a invocat excepția decăderii reclamantului din dreptul de a formula acțiune, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 10/ CA din 13 ianuarie 2010, Tribunalul Satu Mare a admis excepția de necompetență materială și a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea competența de soluționare a acțiunii. Curtea de Apel Oradea, analizând cu prioritate excepția tardivității introducerii acțiunii, a reținut că excepția invocată este întemeiată. Astfel, instanța a constatat că, prin acțiunea precizată, introdusă la instanță, la data de 7 decembrie 2009, reclamantul a solicitat anularea Ordinului M.I.R.A. nr. SJI/4108 emis la data de 24 august 2007, reținându-se că au trecut mai bine de 2 ani de la emiterea actului, până la introducerea prezentei acțiuni.

Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ care prevăd „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”. Instanța a constatat că dispozițiile art. 11 alin. (5) prevăd că termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) este un termen de decădere.

În cauză, instanța a reținut că, din cuprinsul acțiunii formulate de reclamant rezultă faptul că acesta a avut cunoștință, la momentul emiterii actului administrativ în litigiu, de conținutul acestuia, respectiv de măsura dispusă prin acest ordin, întrucât reclamantul a afirmat că a fost de acord să își continue activitatea în poliție, dar nu a fost de acord cu măsura luată, situație în care instanța a constatat că acțiunea este introdusă peste termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale aplicabile în materie și a fost respinsă ca tardivă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Recurentul a precizat că acțiunea introductivă a fost depusă în termenul prevăzut de lege, iar instanța de fond a făcut o greșită interpretare a actelor depuse la dosar, întrucât ordinul atacat în cauza de față i-a fost adus la cunoștință prin adresa I.P.J.

Satu-Mare nr. 18434 din 20 ianuarie 2009, iar acțiunea a fost depusă la instanță la data de 7 decembrie 2009. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte reține că, susținerea recurentului este neîntemeiată, întrucât, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată, reclamantul C.R. a luat cunoștință de măsura luată încă din anul 2007, fiind de acord să-și continue activitatea ca agent de poliție. În cauza de față, Ordinul M.I.R.A. nr. S /TI/4108/2007 a fost emis la data de 24 august 2007, iar acțiunea a fost promovată la data de 07 decembrie 2009, reclamantul depășind termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, văzând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, Înalta Curte a constatat că acțiunea reclamantului a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Potrivit alin. (2) din același articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (l), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Înalta Curte a constatat că în mod corect instanța de fond a analizat excepția invocată, întrucât reclamantul a avut cunoștință de actul emis de autoritatea pârâtă, acesta fiind momentul declanșator al vătămării, dar reclamantul nu a înțeles să iasă din starea de pasivitate în care s-a aflat la acea dată.

Nu poate fi primită apărarea recurentului în sensul că nu a fost comunicat actul administrativ atacat, întrucât reclamantul a avut cunoștință de conținutul acestuia, respectiv de măsura dispusă prin acest ordin, deoarece reclamantul a afirmat că a fost de acord să își continue activitatea în poliție, dar nu a fost de acord cu măsura luată. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.R. împotriva sentinței nr. l44/ CA din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.