ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3989/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul J.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, suspendarea executării Ordinului nr. S/II/3148 din 16 martie 2009 al ministrului administrației și internelor. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că ,prin ordinul menționat, a fost încunoștințat că, începând cu data de 16 martie 2009, a fost încadrat în categoria B - Corpul agenților, cu grad profesional de agent șef principal de poliție, după ce anterior, timp ce peste 15 ani, reclamantul a fost încadrat în Corpul ofițerilor, categoria A, cu gradul profesional de inspector principal de poliție.

A apreciat că actul administrativ atacat este vizibil și profund ilegal, încălcând prevederile Legii nr. 360/2002 referitoare la păstrarea drepturilor obținute anterior și neținând cont de studiile superioare absolvite. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (1) lit. a) pct. c din Legea nr. 360/2002. Prin sentința civilă nr. 203 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul J.I., dispunând suspendarea executării Ordinului nr. S/II/3148 din 16 martie 2009 al ministrului administrației și internelor, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împrejurările prezentate de reclamant în susținerea cererii sale reprezentând o îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul atacat și care este de natură a face dovada cazului bine justificat. Totodată, instanța fondului a apreciat ca fiind îndeplinită și condiția pagubei iminente, în speță reclamantului comunicându-i-se trecerea într-o funcție de agent de poliție, deși la nivelul poliției orașului A. unde activează reclamantul nu existau funcții de agent de poliție, ceea ce echivala cu mutarea într-o altă localitate.

Prin urmare, instanța fondului a apreciat că, pe lângă prejudiciul material previzibil pe care reclamantul îl suferă prin trecerea în corpul agenților de poliție, după ce acesta a făcut parte din corpul ofițerilor, ordinul atacat îi produce reclamantului și o vătămare prin iminenta mutare în altă localitate. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor. Recurentul critică sentința pronunțată, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat, precum și la prevenirea unei pagube iminente prin suspendarea executării actului administrativ atacat.

Recurentul Ministerul Administrației și Internelor consideră că instanța de fond a reținut în mod eronat că actele prezentate de reclamant, referitoare la îndeplinirea condițiilor de studii și stagiu corespunzătoare încadrării în corpul ofițerilor de poliție reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate a actului atacat, fiind de natură să dovedească îndeplinirea cazului bine justificat. În acest sens, recurentul invocă faptul că, potrivit prevederilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, perioada acordată polițiștilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării cu gradele corespunzătoare funcției pe care o dețin a fost de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii – 24 august 2002. Mai arată recurentul că reclamantul și-a definitivat studiile după aproximativ 7 luni de la expirarea termenului limită stabilit prin lege.

Cu privire la condiția înlăturării unei pagube iminente, recurentul arată că în conținutul adresei prin care se comunică ordinul atacat nu se face nicio mențiune referitoare la mutarea reclamantului într-o altă localitate, neputându-se trage concluzia că prin suspendarea executării s-ar preveni o asemenea pagubă. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, concluzionând că nu se poate reține existența unor motive care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului contestat și nici faptul că, prin executarea acestuia, reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente și ireparabile. Intimatul-pârât J.I. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, pe data intrării în vigoare a legii, gradele militare ale polițiștilor vor fi echivalate cu gradele profesionale, conform pregătirii și studiilor fiecăruia, cu menținerea drepturilor câștigate anterior, iar în conformitate cu alin. (8) al aceluiași articol, perioada acordată polițiștilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării în gradele profesionale corespunzătoare funcției care o dețin a fost de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii. Potrivit aceleiași legi, polițiștii care, după expirarea perioadei de 5 ani, nu și-au definitivat studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le aveau urmau să fie încadrați în categorii și grade profesionale corespunzătoare pregătirii, iar agenților de poliție le vor înceta raporturile de serviciu.

În cauză, se observă că instanța fondului a reținut în mod just îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - existența cazului bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, existând o îndoială suficientă asupra legalității actului administrativ atacat, iar suspendarea solicitată fiind de natură a preveni producerea unui prejudiciu considerabil pentru cel în cauză.

Astfel, se observă faptul că termenul limită pentru definitivarea studiilor, prevăzut de dispozițiile legale amintite, era depășit nu numai la depunerea de către intimatul-reclamant a adeverinței de licențiat al Universității „Spiru Haret" București, în martie 2008, dar și la emiterea actului administrativ atacat, după încă un an, în luna matie 2009. Așadar, aplicarea cu întârziere a măsurii prevăzute de Statutul polițistului, sub motivarea că intimatul-reclamant nu a respectat termenul de completare a studiilor, deși această cerință a fost îndeplinită între momentul expirării termenului legal și data emiterii ordinului, este de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalității actului atacat, asupra căreia urmează a se pronunța instanța învestită cu judecarea fondului.

Mai mult decât atât, împrejurarea că, timp de 15 ani, intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea ca ofițer de poliție nu face decât să întărească această îndoială, punând sub semnul întrebării emiterea unui act administrativ după aproximativ 18 luni de la expirarea termenului menționat și după aproximativ un an de când fusese îndeplinită cerința de completare a studiilor. De asemenea, este evident că, neexistând funcții de agent de poliție în orașul A., perspectiva încadrării într-o asemenea funcție presupune mutarea intimatului-reclamant într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și implicit generarea unor cheltuieli suplimentare pentru cel în cauză și familia sa. În raport cu aspectele prezentate mai sus, nu pot fi reținute motivele invocate de recurentul-pârât, astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 203 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.