ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3989/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul J.I. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

suspendarea executării Ordinului nr. S/II/3148 din 16 martie 2009 al ministrului

administrației și internelor.

Motivându-și

cererea, reclamantul a arătat că ,prin ordinul menționat, a fost încunoștințat

că, începând cu data de 16 martie 2009, a fost încadrat în categoria B - Corpul

agenților, cu grad profesional de agent șef principal de poliție, după ce

anterior, timp ce peste 15 ani, reclamantul a fost încadrat în Corpul

ofițerilor, categoria A, cu gradul profesional de inspector principal de

poliție.

A apreciat

că actul administrativ atacat este vizibil și profund ilegal, încălcând

prevederile Legii nr. 360/2002 referitoare la păstrarea drepturilor obținute

anterior și neținând cont de studiile superioare absolvite.

Cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004

și art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (1) lit. a) pct. c din Legea nr. 360/2002.

Prin

sentința civilă nr. 203 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul J.I.,

dispunând suspendarea executării Ordinului nr. S/II/3148 din 16 martie 2009 al

ministrului administrației și internelor, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a

pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împrejurările

prezentate de reclamant în susținerea cererii sale reprezentând o îndoială

suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul atacat și

care este de natură a face dovada cazului bine justificat. Totodată, instanța

fondului a apreciat ca fiind îndeplinită și condiția pagubei iminente, în speță

reclamantului comunicându-i-se trecerea într-o funcție de agent de poliție,

deși la nivelul poliției orașului A. unde activează reclamantul nu existau

funcții de agent de poliție, ceea ce echivala cu mutarea într-o altă

localitate.

Prin

urmare, instanța fondului a apreciat că, pe lângă prejudiciul material

previzibil pe care reclamantul îl suferă prin trecerea în corpul agenților de

poliție, după ce acesta a făcut parte din corpul ofițerilor, ordinul atacat îi

produce reclamantului și o vătămare prin iminenta mutare în altă localitate.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor.

Recurentul

critică sentința pronunțată, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada

îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

referitoare la existența unui caz bine justificat, precum și la prevenirea unei

pagube iminente prin suspendarea executării actului administrativ atacat.

Recurentul

Ministerul Administrației și Internelor consideră că instanța de fond a reținut

în mod eronat că actele prezentate de reclamant, referitoare la îndeplinirea

condițiilor de studii și stagiu corespunzătoare încadrării în corpul ofițerilor

de poliție reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate a

actului atacat, fiind de natură să dovedească îndeplinirea cazului bine

justificat. În acest sens, recurentul invocă faptul că, potrivit prevederilor

art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

perioada acordată polițiștilor pentru definitivarea studiilor necesare

echivalării cu gradele corespunzătoare funcției pe care o dețin a fost de 5 ani

de la data intrării în vigoare a legii – 24 august 2002. Mai arată recurentul

că reclamantul și-a definitivat studiile după aproximativ 7 luni de la

expirarea termenului limită stabilit prin lege.

Cu privire

la condiția înlăturării unei pagube iminente, recurentul arată că în conținutul

adresei prin care se comunică ordinul atacat nu se face nicio mențiune

referitoare la mutarea reclamantului într-o altă localitate, neputându-se trage

concluzia că prin suspendarea executării s-ar preveni o asemenea pagubă.

Recurentul

solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, concluzionând că nu se poate reține

existența unor motive care să creeze o îndoială puternică asupra legalității

actului contestat și nici faptul că, prin executarea acestuia, reclamantul ar

fi supus unei vătămări iminente și ireparabile.

Intimatul-pârât

J.I. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca

nefondat.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care

a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

De

asemenea, potrivit dispozițiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițiștilor, pe data intrării în vigoare a legii, gradele

militare ale polițiștilor vor fi echivalate cu gradele profesionale, conform

pregătirii și studiilor fiecăruia, cu menținerea drepturilor câștigate

anterior, iar în conformitate cu alin. (8) al aceluiași articol, perioada

acordată polițiștilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării în

gradele profesionale corespunzătoare funcției care o dețin a fost de 5 ani de

la data intrării în vigoare a legii. Potrivit aceleiași legi, polițiștii care, după

expirarea perioadei de 5 ani, nu și-au definitivat studiile necesare

echivalării în gradele profesionale pe care le aveau urmau să fie încadrați în

categorii și grade profesionale corespunzătoare pregătirii, iar agenților de

poliție le vor înceta raporturile de serviciu.

În

cauză, se

observă că instanța fondului a reținut în mod just îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - existența

cazului bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, existând

o îndoială suficientă asupra legalității actului administrativ atacat, iar

suspendarea solicitată fiind de natură a preveni producerea unui prejudiciu

considerabil pentru cel în cauză.

Astfel, se

observă faptul că termenul limită pentru definitivarea studiilor, prevăzut de

dispozițiile legale amintite, era depășit nu numai la depunerea de către

intimatul-reclamant a adeverinței de licențiat al Universității „Spiru

Haret" București, în martie 2008, dar și la emiterea actului administrativ

atacat, după încă un an, în luna matie 2009.

Așadar,

aplicarea cu întârziere a măsurii prevăzute de Statutul polițistului, sub

motivarea că intimatul-reclamant nu a respectat termenul de completare a

studiilor, deși această cerință a fost îndeplinită între momentul expirării

termenului legal și data emiterii ordinului, este de natură să creeze o

serioasă îndoială asupra legalității actului atacat, asupra căreia urmează a se

pronunța instanța învestită cu judecarea fondului. Mai mult decât atât, împrejurarea

că, timp de 15 ani, intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea ca ofițer

de poliție nu face decât să întărească această îndoială, punând sub semnul

întrebării emiterea unui act administrativ după

aproximativ

18 luni de la expirarea termenului menționat și după aproximativ un an de când

fusese îndeplinită cerința de completare a studiilor.

De

asemenea, este evident că, neexistând funcții de agent de poliție în orașul A.,

perspectiva încadrării într-o asemenea funcție presupune mutarea

intimatului-reclamant într-o altă localitate decât cea în care își are

domiciliul și implicit generarea unor cheltuieli suplimentare pentru cel în

cauză și familia sa.

În

raport cu

aspectele prezentate mai sus, nu pot fi reținute motivele invocate de

recurentul-pârât, astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva

sentinței civile nr. 203 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.