ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6119/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6119/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Călărași, reclamantul R.M. a solicitat anularea Ordinului

Ministerului Administrației și Internelor din 15 mai 2008 prin care i s-a

acordat gradul profesional de inspector principal de poliție și înlocuirea lui

cu un alt ordin prin care să-i acorde gradul de comisar de poliție.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a absolvit în anul 1981 Institutul de Marină „M.B.”, fiind

avansat la gradul de locotenent și trecut după aceea în rezervă pentru a continua

activitatea în marina comercială și, cu toate acestea, i-a fost acordat gradul de

inspector principal de poliție deși la vechimea sa trebuia să i se acorde gradul

de comisar.

La 12 mai 2009, a formulat

cerere modificatoare și a renunțat la capătul de cerere privind anularea Ordinului

din 15 mai 2008 al Ministerului Administrației și Internelor.

Prin sentința civilă

nr. 646 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Călărași, secția civilă au fost respinse

excepțiile necompetenței materiale a instanței și a prescrierii de la acțiune, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R.M. și a constatat că reclamantul

îndeplinește cerințele legale pentru acordarea gradului de comisar de poliție.

După casarea sentinței

prin decizia civilă nr. 528 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, cauza a fost reținută spre rejudecare la Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată

din 2010.

fond

Prin sentința civilă

nr. 3545 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut că reclamantul a fost încadrat direct în funcția de ofițer

I la Serviciul de Supraveghere și Control Vamal din cadrul Direcției Management

Vamal, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră prin Ordinul Ministerului

Internelor și Reformei Administrative din 15 mai 2008 în urma promovării concursului

organizat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în luna martie 2008,

iar ulterior a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Poliție Județeană

de Frontieră Călărași.

Reclamantul și-a modificat

acțiunea în sensul că nu a mai solicitat anularea Ordinului Ministrului Administrației

și Internelor din 15 mai 2008 prin care s-a dispus încadrarea sa pentru o perioadă

de probă de 12 luni și a solicitat instanței să oblige pârâtul să emită un alt ordin

prin care să-i acorde gradul de comisar șef de poliție, instanța de fond a concluzionat

că reclamantul vizează o promovare prin acordarea de grade profesionale ulterior

momentului încadrării sale din sursă externă poliției.

Curtea a apreciat că,

după încadrare, promovarea personalului încadrat în poliție din sursă externă se

poate realiza prin acordarea de grade profesionale conform Anexei 5 din Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, dar în condițiile art. 139

alin. (5) din ordin, în sensul că pentru merite excepționale, polițiștii pot fi

avansați în gradul următor, înainte de împlinirea stagiului minim, în tot cursul

anului, dacă îndeplinesc cumulativ condițiile expres enunțate de ordin.

Pentru că reclamantul

nu a solicitat prin cererea modificatoare și anularea ordinului său de încadrare,

în acest fel a înlăturat cenzura instanței pentru momentul încadrării sale din sursă

externă poliției.

Chiar dacă prin concluziile

orale de la termenul de judecată din 15 septembrie 2010 reclamantul a solicitat

anularea ordinului de încadrare, instanța nu a putut să analizeze această cerere

pentru că excede obiectului acțiunii sale modificate după ce instanța a luat act

de cererea sa de renunțare la acest capăt de cerere din acțiune, iar autoritatea

pârâtă a renunțat la susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire

la acest capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul R.M.

În motivele de recurs

se arată că recurentul a introdus cererea la data de 6 aprilie 2009 prin care a

solicitat anularea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor din 15

mai 2008 prin care i s-a acordat gradul profesional de inspector principal de poliție

și înlocuirea lui cu gradul de comisar de poliție.

În sensul principiului

accesorium sequitur principalem, obiectul cererii a fost întotdeauna constatarea

nulității ordinului Ministrului Administrației și Internelor și ca o consecință

juridică, în temeiul legii, să fie emis ordinul legal prin care să se acorde recurentului

gradul profesional de comisar șef de poliție.

S-a precizat că instanța

a apreciat eronat faptul că a renunțat la un capăt de cerere pentru că în realitate

a prezentat instanței o opinie juridică prin care urma să se fi apreciat că acesta

nu urmărea scopul strict material, de obținere a unor reparații materiale, ci reparația

legală de a beneficia de totalitatea drepturilor sale, care au fost încălcate nejustificat.

Recurentul susține că,

așa cum a fost precizat și în cererea principală și cum rezultă din materialul probator,

îndeplinește totalitatea condițiilor legale pentru acordarea gradului profesional

de comisar șef de poliție.

Instanța de fond a interpretat

în mod greșit dispozițiile legii privind condițiile de acordare a gradelor militare

și/sau echivalarea acestora cu gradele profesionale conferite de drept angajaților

Ministrului Administrației și Internelor pentru că nu s-a avut în vedere că examenul

a fost organizat pentru ocuparea funcției de inspector principal și nu pentru acordarea

gradului profesional de inspector principal.

Aplicarea corectă a dispozițiilor

legale cu privire la acordarea gradului profesional de comisar șef nu este facultativă

ci imperativă, iar funcția de inspector șef poate fi ocupată de personal cu gradul

profesional superior.

S-a solicitat constatarea

nelegalității și netemeiniciei sentinței civile din 22 septembrie 2010, modificarea

sentinței în sensul de a constata nulitatea absolută a Ordinului din 2008, să fie

obligat Ministrul Administrației și Internelor să emită ordinul prin care să i se

acorde gradul profesional de comisar șef de poliție conform dispozițiilor Legii

nr. 360/2002, Ordinului nr. 300/2004 modificat prin Ordinul nr. 665/2008, de la

data ocupării funcției de inspector șef de poliție.

Intimatul Ministerul Administrației

și Internelor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

Inițial, reclamantul a

solicitat anularea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor din 15

mai 2008, capăt de cerere în raport de care a fost invocată excepția prescripției

dreptului la acțiune.

Ulterior, s-a făcut o

precizare și a arătat că renunță la acel capăt de cerere și a solicitat numai să

se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 73 alin. (9) din Legea

nr. 360/2002.

Instanța de fond chiar

a subliniat că reclamantul nu a solicitat anularea ordinului său de încadrare.

Totuși, recurentul invocă

faptul că a avut ca obiect al cererii constatarea nulității Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor și că instanța a apreciat eronat faptul că a renunțat

la acest capăt de cerere. Aceste susțineri sunt nefondate pentru că atât Tribunalul

Călărași a luat act de cererea sa modificatoare depusă la 26 mai 2009 dar și Curtea

de Apel București a avut în vedere cererea aceasta.

Faptul că atunci când

a fost acordat cuvântul pe fond reclamantul a solicitat anularea ordinului prin

care i-a fost acordat gradul profesional de inspector principal de poliție, nu înseamnă

că instanța de fond mai putea să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.

În aceste condiții, pentru

că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind anularea acestui ordin, trebuie

analizat dacă instanța de contencios administrativ va putea să constate că reclamantul

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 73 alin. (9) din Legea nr. 360/2002, așa

cum a solicitat în cererea modificatoare depusă la 26 mai 2009 sau prin care să

oblige Ministrul Administrației și Internelor să emită un nou act prin care să i

se acorde gradul profesional de comisar-șef.

Dar, problema competenței

instanței în raport de cererea precizatoare depusă la 26 mai 2009, respectiv să

se constate că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 73 alin. (9)

din Legea nr. 360/2002 a fost tranșată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă

(Decizia nr. 358 din 22.02.2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal) prin care s-a stabilit că acțiunea reclamantului privește raportul de

serviciu al unui funcționar public cu statut special, iar dacă în speță se poate

sau nu formula o acțiune în constatare, se va analiza de către instanța competentă.

După casarea primei sentințe,

reclamantul a depus o nouă cerere (la 27 aprilie 2010) prin care a solicitat obligarea

Ministrului Administrației și Internelor să emită un nou act prin care să i se acorde

gradul profesional de comisar-șef de poliție.

În raport de acest obiect,

criticile din recurs sunt nefondate.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „1) Orice persoana care se considera vătămata într-un

drept al sau ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cat și public”, iar conform

art. 8 alin. (1) “ Persoana vătămată într-un drept recunoscut

de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită

de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns

în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului,

repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea,

se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare

a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea

dreptului sau interesului legitim”.

Pentru a putea obliga

o autoritate publică să emită un act administrativ cu un anumit conținut se impune

ca, anterior, să se obțină anularea unui act administrativ prin care o persoană

a fost vătămată într-un drept sau interes legitim și, ca urmare a anulării să fie

obligată autoritatea să emită un nou act administrativ care să îndrepte acea vătămare.

O altă situație în care

se poate dispune același lucru este aceea în care atunci când s-a formulat o cerere

către o autoritate sau instituție publică, aceasta a răspuns persoanei dar prin

respingerea solicitării, iar persoana vătămată se adresează instanței de contencios

administrativ pentru că apreciază că refuzul este nejustificat.

Atunci când apreciază

că refuzul autorității de a soluționa cererea a fost nejustificat, instanța de contencios

administrativ va putea obliga autoritatea sau instituția publică să emită un act

administrativ pentru a răspunde solicitării părții vătămate și a înlătura efectele

acestuia.

Or, în speță, reclamantul

solicită numai obligarea Ministrului Administrației și Internelor să emită un act

administrativ prin care să i se acorde gradul profesional de comisar-șef de poliție,

deși nu a solicitat sau dacă a solicitat, a renunțat pe parcursul derulării litigiului,

la capătul de cerere privind anularea actului prin care i s-a acordat gradul profesional

de inspector principal de poliție și nici nu a invocat vreun refuz nejustificat

al Ministrului Administrației și Internelor de soluționare a unei cereri de acordare

a gradului profesional de comisar-șef.

De altfel, chiar recurentul

în motivul de recurs, arată că emiterea noului ordin ar fi consecința juridică a

constatării nulității ordinului Ministrului Administrației și Internelor emis anterior.

Însă, pentru că instanța

de fond a analizat și fondul cererii, iar motivele de recurs vizează și respingerea

acesteia, vor fi analizate și criticile din recurs privitoare la acest aspect.

Reclamantul este absolvent

al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, promoția 1981 și în perioada 7

august 1981–1 aprilie 1992 a desfășurat activități profesionale în specialitatea

studiilor absolvite, deci pe o perioadă de 10 ani, 6 luni și 24 zile.

În anul 2008 a fost încadrat,

prin concurs, în funcția de ofițer I la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

funcție pentru care este prevăzută ca și condiție de studii, studii superioare (S)

de lungă durată cu diplomă de licență în domeniul marin.

Prin Ordinul din 15

mai 2008 reclamantului i-a fost acordat gradul profesional de inspector principal

de poliție în baza art. 24 alin. (4) raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr.

360/2002.

În art. 139 alin. (3)

din Ordinul nr. 300/2004 se prevede că personalul încadrat în poliție din sursă

externă (așa cum este și reclamantul) i se acordă gradul profesional în funcție

de vechimea în specialitate, potrivit Anexei 5, iar recurentului i-a fost acordat

gradul profesional de inspector principal de poliție.

Nemulțumirea recurentului

și motivul pentru care a solicitat acordarea gradului profesional de comisar de

poliție este faptul că intimatul-pârât nu a ținut seama de perioada de 5-7 ani corespunzătoare

gradului de locotenent atunci când a fost trecut în rezervă la absolvirea Institutului

de Marină „M.B.”.

Însă, recurentul nu ține

seama de faptul că acea perioadă de stagiu (cea a perioadei de studii) se acordă

numai polițiștilor și nu și personalului încadrat din sursă externă.

De altfel, dacă nu era

absolvent al Institutului de Marină nu putea participa la concurs din sursă externă

pentru că cerința de studii nu era îndeplinită.

Nu vor fi reținute susținerile

reclamantului potrivit cărora examenul a fost organizat pentru ocuparea funcției

de inspector principal și nu a gradului profesional de inspector principal.

Mai întâi, că recurentul

face confuzie între funcția ocupată și gradul profesional, deși dispozițiile

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevede că „Funcțiile polițiștilor se diferențiază

prin categorie, grad profesional și coeficient de ierarhizare”, iar potrivit

art. 22 alin. (2) din același act normativ „Funcțiile polițiștilor, după natura

lor, sunt de execuție și de conducere”.

Prin urmare, funcția polițistului

este o noțiune distinctă de cea de gradul profesional, iar în art. 22 alin. (4)

din Legea nr. 360/2002 se prevede că „Polițiștii se încadrează în funcții de execuție

prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel

mult 3 trepte față de cele pe care le au”.

Postul pe care l-a ocupat

prin concurs a fost de ofițer principal I în cadrul unei structuri a Ministrului

Administrației și Internelor, iar gradul profesional dobândit este acela de inspector

principal de poliție, în raport de vechimea în specialitate.

Este adevărat că nu este

facultativă aplicarea legii cu privire la acordarea gradului profesional de comisar,

dar aplicarea acestor prevederi nu se poate face decât persoanelor care îndeplinesc

condițiile impuse pentru acordarea acestui grad profesional.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 din C. proc. civ., raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinței

civile nr. 3545 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie

2011.