ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 372/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prima instanță 1) Sesizarea instanței de fond Reclamantul B.S. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Ministrul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună suspendarea executării Ordinului nr. S/II/4142 din 24 august 2007 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a acestuia. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că actul atacat îi încalcă grav drepturile câștigate, deoarece este decorat cu cele două Semne Onorifice de ofițer – Brevetul nr. IX 3a/1342 din 28 martie 2002 și Brevetul nr. IX 3b/4478 din 29 martie 2007 – în conformitate cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 9 din O.G.

nr. 104 din 31 august 2000, art. 11 pct. IX/16 din Legea nr. 28/2000, art. 3 din Legea nr. 80/1995 și art. 15 alin. (1) din Constituția României. A mai arătat că pregătirea pe care o are îi permite să-și desfășoare activitatea în continuare în funcția și gradul profesional deținute anterior, de inspector de poliție, fiind licențiat în drept, potrivit adeverinței nr. 781 din 9 iulie 2009, astfel încât pentru prevenirea măririi pagubei iminente și afectării profunde a stării morale, datorită stresului pe care i-l cauzează actul administrativ contestat, se impune suspendarea acestuia. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3835 din 11 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că actul administrativ a cărui suspendare se solicită este în vigoare și își produce efectele față de reclamant încă de la 24 august 2007, astfel încât nu este îndeplinită cerința pagubei iminente, care să nu poată fi înlăturată în alt mod. S-a mai reținut că finalizarea ulterioară a studiilor de lungă durată de către reclamant nu a fost inclusă în dispoziția de favoare [art. 73 alin. (8)] prevăzută în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care a prevăzut un termen de 5 ani la dispoziția persoanelor interesate, iar în condițiile în care dispoziția este suficient de clară și măsura „încadrării în categorii și grade profesionale corespunzătoare pregătirii” se bucură de suficientă previzibilitate, criticile reclamantului sunt neîntemeiate.

II. Instanța de recurs 1) Recursul reclamantului Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul B.S., care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând următoarele considerente: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., deoarece instanța nu a stabilit data certă a comunicării actului către destinatar, astfel că actul administrativ este lovit de inexistență, nefiind legal comunicat, impunându-se suspendarea executării acestuia; - hotărârea este nemotivată, nefiind clară, convingătoare și pertinentă, instanța rezumându-se la argumentul că recurentul – reclamant ar fi decăzut din dreptul de a formula o acțiune în anularea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II4142/2007, invocând prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fără a le corobora cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din același act normativ și fără a solicita intimatului dovada comunicării actului, făcând trimitere la un text de lege substanțial, folosind termeni generali, care nu corespund scopului motivării și echivalează cu o nemotivare; - aparența de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat rezulta din prevederile legale invocate de recurent în motivarea cererii de suspendare și concluziile scrise depuse la dosar, respectiv art. 11 pct. 9 poz.

6 din Legea nr. 29/2000, text actualizat în 2004, care coroborat din art. 3 din Legea nr. 80/1995, precum și cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 conducea la concluzia că recurentul era ofițer în anul 2004 și nu-i puteau fi afectate drepturile câștigate privind gradul de încadrare; - prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale incidente cauzei, hotărârea prin care s-a respins cererea de suspendare a executării fiind neîntemeiată și nemotivată în drept, solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei. 2. Susținerile intimatului Intimatul – pârât Ministerul Administrației și Internelor a depus la dosar întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc.

civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că în mod corect Curtea de Apel București a constatat că nu erau îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II4142/2007, formulată de recurentul – reclamant. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarelor precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: a) Situația de fapt: Prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, s-au prevăzut două categorii de încadrare a polițiștilor, respectiv categoria A – Corpul ofițerilor de poliție, pentru ofițerii de poliție cu studii superioare și categoria B – Corpul agenților de poliție pentru agenții de poliție cu studii liceale sau postliceale cu diplomă.

Prin art. 73 alin. (8) din acest act normativ s-a acordat un termen de 5 ani pentru definitivarea studiilor de către polițiști, necesare echivalării în grade corespunzătoare a funcției deținute, acest termen expirând la data 24 august 2007. La data expirării acestui termen recurentul – reclamant absolvise cursurile școlii militare de subofițeri „Gheorghe Lazăr” Sibiu , care sunt echivalente studiilor postliceale și nu studiilor universitare de lungă sau de scurtă durată, astfel că prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II4142/2007 acesta a fost încadrat în corpul agenților de poliție.

Recurentul – reclamant a solicitat suspendarea executării acestui Ordin, invocând faptul că îndeplinea condițiile pentru a fi păstrat ca încadrare în corpul ofițerilor, întrucât la cei trei ani de studii superioare de scurtă durată trebuiau adăugați cei doi ani de școală militară absolvită potrivit diplomei DS nr. 539 din 17 august 1976 , precum și un an de facultate absolvit în perioada 2006 – 2007 și 4 luni cursul de ofițeri absolvit potrivit certificatului eliberat la 28 iunie 1995, încadrarea sa ca agent de poliție fiind similară pedepsei complementare a degradării militare. b)Analiza motivelor de recurs Critica recurentului care privește pretinsa nemotivare, respectiv motivare necorespunzătoare a hotărârii atacate, în fapt și în drept, este nefondată, deoarece sentința nr. 3835 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., instanța prezentând detaliat argumentele de fapt și de drept care i-au format convingerea asupra soluției pronunțate. În recurs reclamantul invocă alte motive decât cele prezentate în susținerea cererii de suspendare a executării la instanța de fond, contrar prevederilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ. aplicabile și în recurs, potrivit disp. art. 316 C. proc. civ. Analizând totuși aceste motive prin prisma art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea soluției, întrucât susținerile privind necomunicarea Ordinului în litigiu și inexistența acestuia ca act administrativ producător de efecte juridice, invocate pentru prima dată în recurs nu reprezintă un „caz bine justificat” , în sensul disp.

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, care să determine admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului menționat anterior. Instanța investită cu soluționarea unei asemenea cereri nu poate antama fondul dreptului dedus judecății, care formează obiectul unei alte cauze, ci analizează succint dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, pentru admiterea cererii de suspendare a executării. Potrivit acestui text, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a constatat în mod corect că în speță nu erau îndeplinite condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II4142/2007, cum a solicitat recurentul – reclamant prin acțiunea introductivă, măsura suspendării executării neputându-se dispune decât în mod excepțional, având ca efect întreruperea executării unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, fiind și executoriu.

Recurentul – reclamant nu a dovedit o împrejurare de fapt sau de drept de natură să creeze o puternică îndoială cu privire la legalitatea Ordinului menționat anterior, care a fost emis de autoritatea administrativă competentă – Ministerul Internelor și Reformei Administrative , în baza atribuțiilor conferite de lege și în executarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002 - art. 73 alin. (8). Împrejurările personale invocate de recurentul – reclamant privind îndeplinirea condițiilor de absolvire a unei instituții de învățământ superior, prin cumularea anilor de studii de la forme de învățământ similare reprezintă o problemă de fond și nu este de natură să antameze asupra legalității Ordinului menționat anterior.

Nici condiția pagubei iminente nu a fost dovedită de către recurent, Ordinul a cărei suspendare s-a solicitat fiind emis și pus în executare din anul 2007, așa cum corect a concluzionat și prima instanță. De altfel, la data de 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins și acțiunea recurentului care viza și anularea Ordinului menționat anterior, ce a format obiectul dosarul 8379/2/2009, confirmându-se aparența de legalitate a acestuia. Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinței civile nr. 3835 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.