ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 mai 2009, reclamanta SC B.R. SA Bacău a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, Direcția Județeană Accize și Operațiuni Vamale Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală să se dispună anularea procesului verbal de control nr. 106 din 31 octombrie 2008, a deciziei pentru regularizarea situației nr. 201 din 4 noiembrie 2008, a deciziei nr. 78 din 11 martie 2009 privind soluționarea contestației administrative și exonerarea sa de la plata obligațiilor fiscale suplimentare în sumă de 165.294 lei reprezentând TVA și penalități de întârziere aferente.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 122 din 10 septembrie 2009 a admis această excepție și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că datoria vamală contestată a fost stabilită de o autoritate publică deconcentrată la nivel local și anume, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău și că, această datorie este în sumă de 165.294 lei, sub pragul valoric de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce determină competența tribunalului pentru soluționarea cauzei în primă instanță.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea instanței de fond pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivând că unul din actele administrative contestate în cauză a fost emis de o autoritate publică centrală, astfel că s-a dispus nelegal declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Bacău. În același sens, au fost invocate dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. b) C. proc.

fisc., conform cărora contestațiile formulate de marii contribuabili cu privire la impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, inclusiv accesoriile aferente acestora, indiferent de cuantum, se soluționează de Direcția de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar soluțiile pronunțate de această instituție, ca organ central, sunt de competența curților de apel. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală ca nefondat, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăd competența curților de apel de a soluționa în primă instanță litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei.

Instanța de fond a aplicat corect normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului, dat fiind că actele administrativ-fiscale deduse judecății se referă la datorii vamale și accesorii într-un cuantum inferior sumei de 500.000 lei, stabilite de un organ al administrației publice, deconcentrat la nivel local. În recurs au fost invocate neîntemeiat dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., republicat, deoarece acestea reglementează competența de soluționare a contestațiilor formulate în procedura administrativă de către marii contribuabili, care aparține Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția generală de soluționare a contestațiilor, indiferent de cuantumul debitului contestat.

În consecință, aceste prevederi legale nu sunt incidente în privința competenței materiale a instanței de judecată, care a fost corect determinată prin aplicarea normelor cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. În privința recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, se vor aplica dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Din actele dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, împotriva hotărârii de declinare a competenței se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Deși a declarat recurs la data de 14 septembrie 2009, pârâta nu a motivat în termen legal calea de atac exercitată și în consecință, se va constata nulitatea acestui recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr. 122 din 10 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.