ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

mai 2009, reclamanta SC B.R. SA Bacău a solicitat ca în contradictoriu cu

pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, Direcția Județeană

Accize și Operațiuni Vamale Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală

să se dispună anularea procesului verbal de control nr. 106 din 31 octombrie 2008,

a deciziei pentru regularizarea situației nr. 201 din 4 noiembrie 2008, a

deciziei nr. 78 din 11 martie 2009 privind soluționarea contestației

administrative și exonerarea sa de la plata obligațiilor fiscale suplimentare

în sumă de 165.294 lei reprezentând TVA și penalități de întârziere aferente.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a invocat din oficiu

excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 122 din 10 septembrie 2009

a admis această excepție și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut că datoria vamală contestată a fost stabilită de o autoritate

publică deconcentrată la nivel local și anume, Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Bacău și că, această datorie este în sumă de 165.294 lei,

sub pragul valoric de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

ceea ce determină competența tribunalului pentru soluționarea cauzei în primă

instanță.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Autoritatea Națională a Vămilor

prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Recurenta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a criticat hotărârea instanței de fond pentru aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivând că

unul din actele administrative contestate în cauză a fost emis de o autoritate

publică centrală, astfel că s-a dispus nelegal declinarea competenței de

soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Bacău.

În același sens, au fost invocate

dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., conform cărora

contestațiile formulate de marii contribuabili cu privire la impozite, taxe, contribuții,

datorie vamală, inclusiv accesoriile aferente acestora, indiferent de cuantum,

se soluționează de Direcția de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, iar soluțiile pronunțate de această

instituție, ca organ central, sunt de competența curților de apel.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăd

competența curților de apel de a soluționa în primă instanță litigiile care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 lei.

Instanța de fond a

aplicat corect normele legale privind competența materială după valoarea

obiectului litigiului, dat fiind că actele administrativ-fiscale deduse

judecății se referă la datorii vamale și accesorii într-un cuantum inferior

sumei de 500.000 lei, stabilite de un organ al administrației publice,

deconcentrat la nivel local.

În recurs au fost invocate

neîntemeiat dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., republicat,

deoarece acestea reglementează competența de soluționare a contestațiilor

formulate în procedura administrativă de către marii contribuabili, care

aparține Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția generală de

soluționare a contestațiilor, indiferent de cuantumul debitului contestat.

În consecință, aceste prevederi

legale nu sunt incidente în privința competenței materiale a instanței de

judecată, care a fost corect determinată prin aplicarea normelor cuprinse în

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

În privința recursului declarat

de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, se vor aplica dispozițiile art. 306

alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal.

Din actele dosarului rezultă că autoritatea

pârâtă nu a respectat prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., conform

cărora, împotriva hotărârii de declinare a competenței se poate exercita recurs

în termen de 5 zile de la pronunțare.

Deși a declarat recurs la data de

14 septembrie 2009, pârâta nu a motivat în termen legal calea de atac

exercitată și în consecință, se va constata nulitatea acestui recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în

numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr. 122

din 10 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, în numele și pentru Agenția

Națională de Administrare Fiscală, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2010.