ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2010

Obiectul cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.T. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., prin Direcția de Soluționare a Contestațiilor și Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale București, a solicitat anularea deciziei nr. 173 din 26 mai 2009 emisă de prima pârâtă și obligarea aceleiași pârâte la continuarea soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 30 ianuarie 2009 emisă de pârâta nr. 2.

Motivele de fapt și drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 29 ianuarie 2009, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale București a finalizat inspecția fiscală privind modul de constituire a accizei din perioada 10 noiembrie 2005-30 aprilie 2008, întocmind raportul de inspecție fiscală din 29 ianuarie 2009 și decizia de impunere din 30 ianuarie 2009. A mai susținut reclamanta că a contestat aceste acte fiscale la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, iar pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației, în condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. Reclamanta a mai arătat că această soluție de suspendare a soluționării contestației până la finalizarea cercetărilor penale este netemeinică și este în măsură să o prejudicieze, învederând, totodată, faptul că nu cunoaște conținutul sesizării penale și stadiul soluționării acesteia.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel Bacău, prin sentința nr. 144/2009 pronunțată în data de 20 octombrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC P.T. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., prin Direcția de Soluționare a Contestațiilor și Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale București.

Motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței de fond. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003, „organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”. În speță, pârâta menționată a făcut o astfel de sesizare, iar reclamanta nu a susținut că eventuala constatare a existentei unei infracțiuni nu ar avea înrâurire asupra soluției ce urma a fi pronunțată în procedura administrativă. A mai susținut prima instanță că față de conținutul sesizării penale nr. 1369 din 13 mai 2009, care privește aceleași sume cu cele menționate în raportul de inspecție fiscală din 29 ianuarie 2009 și decizia de impunere din 30 ianuarie 2009, având în vedere și infracțiunea pentru care se face sesizarea (evaziune fiscală) și coroborând toate aceste aspecte și cu dispozițiile art. 214 alin. (4) din O.G. 92/2003 („hotărârea definitivă a instanței prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă”). În fine, arată instanța, celelalte apărări ale reclamantei, vizând nelegalitatea măsurilor și a obligațiilor de plată stabilite în sarcina sa, nu pot fi, de asemenea, examinate, în raport de dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Recursul formulat de reclamanta SC P.T. SRL Bacău împotriva sentinței nr. 144 pronunțată în data de 20 octombrie 2010 de Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs pot fi încadrate în cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. Organul intimat sesizat cu soluționarea contestației, a apelat la prevederile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 și, trecând peste caracterul permisiv al acestor dispoziții, a decis suspendarea, în loc să clarifice „ambiguitățile legislative de interpretare” ale echipei de inspecție vamală, lăsând și în prezent actele de control cu opinia separată în ceea ce privește aplicarea unor articole din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. Sesizarea formulată de către intimata Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău, necomunicată recurentei decât pe parcursul procesului la instanța de fond, se referă tocmai la modul greșit de determinare a unui așa-zis prejudiciu în cuantum de 49.058.118 RON, asupra căruia însăși intimata nu are certitudinea și exactitatea comiterii vreunei infracțiuni de evaziune fiscală. 5.2. Cât timp nu există certitudinea datorării de către recurentă a sumelor pretinse ca prejudiciu, nu suntem în prezenta comiterii unei infracțiuni, ci a unor bănuieli eronate și nefundamentate ale echipei de control vamal, combătute pe linie ierarhică atât de către directorul executiv adjunct din cadrul instituției, cât și de către organele ierarhice ale Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. 5.3. Nu poate fi vorba de „ascunderea (…) sumei impozabile” și „omisiunea evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate” în condițiile în care recurenta nu datorează accize. 5.4. Instanța de fond nu a analizat cu atenția cuvenită apărarea formulată de recurentă, întrucât potrivit art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în cauză nu s-a încheiat un proces-verbal semnat de părți din care să reiasă constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale în care sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Întâmpinarea formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru pârâta Autoritatea Națională a Vămilor. Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, fiind îndeplinite în speță condițiile prevăzute de art. 108 alin. (1) și art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Concluziile scrise formulate de intimata A.N.A.F., de respingere a recursului ca nefondat. Intimata consideră că soluția organului fiscal a fost emisă în raport de sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, pentru a se stabili dacă faptele reținute în raportul de inspecție fiscală nr. 493 din 29.01.2009 întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. II. Considerentele instanței de recurs. Recursul este fondat. 1.1. Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., organul ce soluționează contestația fiscală „poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”. 1.2. În speță, se observă că echipa de control a avut de rezolvat o problemă de interpretare a unor dispoziții legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 166 alin. (1) lit. d), art. 175 alin. (7), art. 240 C. fisc., scop în care a fost solicitată opinia Autorității Naționale a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. Deși opinia celor două autorități ierarhic superioare a fost în sensul că societatea nu datorează accize, raportul de inspecție a înlăturat opinia contrară, cu excepția unui membru al echipei de control (directorul executiv adjunct al Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău). 1.3. Prin sesizarea penală formulată, organul fiscal a cerut, în realitate, să rezolve această problemă de interpretare a legii. 1.4. În fața instanței de recurs a fost depusă rezoluția din 30 iunie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală pentru care s-a formulat sesizarea. Procurorrul a realizat, în concret, o interpretare a dispozițiilor legale incidente și a ajuns la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, sub aspectul laturii subiective (lipsa intenției). S-a subliniat în actul de respingere a urmăririi penale că, modalitățile de stabilire a operațiunilor generatoare de taxe și impozite ce au fost avute în vedere cu prilejul verificărilor au comportat interpretări diferite și nu pot conduce la stabilirea vreunei vinovății a persoanei în cauză privitoare la operațiunile pretinse a fi ilegale, menționate în raportul de control. 1.5. Organul fiscal ar fi trebuit să constate, prealabil emiterii soluției de suspendare a soluționării contestației fiscale, că, în ipoteza concretă a unor interpretări diferite asupra legislației aplicabile, intervenită chiar în interiorul autorităților competente, sesizarea penală nu ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma să fie dată în procedura administrativă. Neclaritățile în interpretarea legii nu pot fi rezolvate pe calea procedurii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. mai ales că soluția suspendării este facultativă pentru organul ce soluționează contestația. 1.6. Ținându-se seama și de faptul că organul de inspecție nu a respectat nici prevederile art. 108 C. proc. civ. și nu au întocmit procesul-verbal despre care se face vorbire în alin. (2) al art. 108, fiind întrunite motivele de recurs formulate, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul și a se casa sentința recurată. Se va admite cererea reclamantei, cu consecința anulării deciziei nr. 173 din 26 mai 2009 emisă de A.N.A.F. și se va obliga la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziei de impunere din 30 ianuarie 2009.