ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul cauzei.
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta
SC P.T. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., prin Direcția de Soluționare
a Contestațiilor și Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Județeană pentru
Accize și Operațiuni Vamale București, a solicitat anularea deciziei nr. 173 din
26 mai 2009 emisă de prima pârâtă și obligarea aceleiași pârâte la continuarea soluționării
contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 30
ianuarie 2009 emisă de pârâta nr. 2.
Motivele de fapt și
drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că, la data de 29 ianuarie 2009, Direcția Județeană pentru Accize
și Operațiuni Vamale București a finalizat inspecția fiscală privind modul de constituire
a accizei din perioada 10 noiembrie 2005-30 aprilie 2008, întocmind raportul de
inspecție fiscală din 29 ianuarie 2009 și decizia de impunere din 30 ianuarie 2009.
A mai susținut reclamanta
că a contestat aceste acte fiscale la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,
iar pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației, în condițiile prevăzute
de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
Reclamanta a mai arătat
că această soluție de suspendare a soluționării contestației până la finalizarea
cercetărilor penale este netemeinică și este în măsură să o prejudicieze, învederând,
totodată, faptul că nu cunoaște conținutul sesizării penale și stadiul soluționării
acesteia.
Hotărârea instanței
de fond.
Curtea de Apel Bacău,
prin sentința nr. 144/2009 pronunțată în data de 20 octombrie 2010, a respins ca
nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC P.T. SRL Bacău, în contradictoriu
cu pârâtele A.N.A.F., prin Direcția de Soluționare a Contestațiilor și Autoritatea
Națională a Vămilor, prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale
București.
Motivele de fapt și
drept care au format convingerea instanței de fond.
Pentru a se pronunța astfel,
prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței,
următoarele:
Potrivit dispozițiilor
art. 214 din O.G. nr. 92/2003, „organul de soluționare competent poate suspenda,
prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: organul care a efectuat
activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor
săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra
soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.
În speță, pârâta menționată
a făcut o astfel de sesizare, iar reclamanta nu a susținut că eventuala constatare
a existentei unei infracțiuni nu ar avea înrâurire asupra soluției ce urma a fi
pronunțată în procedura administrativă.
A mai susținut prima instanță
că față de conținutul sesizării penale nr. 1369 din 13 mai 2009, care privește aceleași
sume cu cele menționate în raportul de inspecție fiscală din 29 ianuarie 2009 și
decizia de impunere din 30 ianuarie 2009, având în vedere și infracțiunea pentru
care se face sesizarea (evaziune fiscală) și coroborând toate aceste aspecte și
cu dispozițiile art. 214 alin. (4) din O.G. 92/2003 („hotărârea definitivă a instanței
prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente
pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit
parte civilă”).
În fine, arată instanța,
celelalte apărări ale reclamantei, vizând nelegalitatea măsurilor și a obligațiilor
de plată stabilite în sarcina sa, nu pot fi, de asemenea, examinate, în raport de
dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Recursul formulat de
reclamanta SC P.T. SRL Bacău împotriva sentinței nr. 144 pronunțată în data de 20
octombrie 2010 de Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.
Motivele de recurs pot
fi încadrate în cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și
art. 304
1
C. proc. civ.
5.1. Organul intimat sesizat
cu soluționarea contestației, a apelat la prevederile art. 214 din O.G. nr. 92/2003
și, trecând peste caracterul permisiv al acestor dispoziții, a decis suspendarea,
în loc să clarifice „ambiguitățile legislative de interpretare” ale echipei de inspecție
vamală, lăsând și în prezent actele de control cu opinia separată în ceea ce privește
aplicarea unor articole din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Sesizarea formulată de
către intimata Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău, necomunicată
recurentei decât pe parcursul procesului la instanța de fond, se referă tocmai la
modul greșit de determinare a unui așa-zis prejudiciu în cuantum de 49.058.118 RON,
asupra căruia însăși intimata nu are certitudinea și exactitatea comiterii vreunei
infracțiuni de evaziune fiscală.
5.2. Cât timp nu există
certitudinea datorării de către recurentă a sumelor pretinse ca prejudiciu, nu suntem
în prezenta comiterii unei infracțiuni, ci a unor bănuieli eronate și nefundamentate
ale echipei de control vamal, combătute pe linie ierarhică atât de către directorul
executiv adjunct din cadrul instituției, cât și de către organele ierarhice ale
Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău, respectiv Autoritatea
Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.
5.3. Nu poate fi vorba
de „ascunderea (…) sumei impozabile” și „omisiunea evidențierii în actele contabile
ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate” în condițiile
în care recurenta nu datorează accize.
5.4. Instanța de fond
nu a analizat cu atenția cuvenită apărarea formulată de recurentă, întrucât potrivit
art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în cauză nu s-a încheiat un
proces-verbal semnat de părți din care să reiasă constatările efectuate cu ocazia
inspecției fiscale în care sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Întâmpinarea formulată
de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru
pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.
Intimata solicită respingerea
recursului ca nefondat, fiind îndeplinite în speță condițiile prevăzute de art.
108 alin. (1) și art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
Concluziile scrise
formulate de intimata A.N.A.F., de respingere a recursului ca nefondat.
Intimata consideră că
soluția organului fiscal a fost emisă în raport de sesizarea adresată Parchetului
de pe lângă Judecătoria Moinești, pentru a se stabili dacă faptele reținute în raportul
de inspecție fiscală nr. 493 din 29.01.2009 întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunii de evaziune fiscală.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este fondat.
1.1. Conform art. 214
alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., organul ce soluționează
contestația fiscală „poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei,
atunci când:
a) organul care a efectuat
activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor
săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra
soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.
1.2. În speță, se observă
că echipa de control a avut de rezolvat o problemă de interpretare a unor dispoziții
legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 166 alin. (1) lit. d), art. 175
alin. (7), art. 240 C. fisc., scop în care a fost solicitată opinia Autorității
Naționale a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.
Deși opinia celor două
autorități ierarhic superioare a fost în sensul că societatea nu datorează accize,
raportul de inspecție a înlăturat opinia contrară, cu excepția unui membru al echipei
de control (directorul executiv adjunct al Direcția Județeană pentru Accize și
Operațiuni Vamale Bacău).
1.3. Prin sesizarea penală
formulată, organul fiscal a cerut, în realitate, să rezolve această problemă de
interpretare a legii.
1.4. În fața instanței
de recurs a fost depusă rezoluția din 30 iunie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție
– Serviciul Teritorial Bacău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale
față de numitul D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală pentru
care s-a formulat sesizarea.
Procurorrul a realizat,
în concret, o interpretare a dispozițiilor legale incidente și a ajuns la concluzia
că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, sub aspectul laturii
subiective (lipsa intenției).
S-a subliniat în actul
de respingere a urmăririi penale că, modalitățile de stabilire a operațiunilor generatoare
de taxe și impozite ce au fost avute în vedere cu prilejul verificărilor au comportat
interpretări diferite și nu pot conduce la stabilirea vreunei vinovății a persoanei
în cauză privitoare la operațiunile pretinse a fi ilegale, menționate în raportul
de control.
1.5. Organul fiscal ar
fi trebuit să constate, prealabil emiterii soluției de suspendare a soluționării
contestației fiscale, că, în ipoteza concretă a unor interpretări diferite asupra
legislației aplicabile, intervenită chiar în interiorul autorităților competente,
sesizarea penală nu ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma
să fie dată în procedura administrativă.
Neclaritățile în interpretarea
legii nu pot fi rezolvate pe calea procedurii prevăzute de art. 214 alin. (1)
lit. a) C. proc. civ. mai ales că soluția suspendării este facultativă pentru organul
ce soluționează contestația.
1.6. Ținându-se seama
și de faptul că organul de inspecție nu a respectat nici prevederile art. 108 C.
proc. civ. și nu au întocmit procesul-verbal despre care se face vorbire în
alin. (2) al art. 108, fiind întrunite motivele de recurs formulate, în drept, în
temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul și a se casa
sentința recurată.
Se va admite cererea reclamantei,
cu consecința anulării deciziei nr. 173 din 26 mai 2009 emisă de A.N.A.F. și se
va obliga la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziei de
impunere din 30 ianuarie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de reclamanta SC P.T. SRL Bacău împotriva sentinței nr. 144 pronunțată în data de
20 octombrie 2010 de Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată
și admite cererea reclamantei. Anulează decizia nr. 173 din 26 mai 2009 emisă de
A.N.A.F. și obligă la soluționarea pe fond a contestației formulată de reclamantă
împotriva deciziei de impunere din 30 ianuarie 2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 noiembrie 2010.