ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3572/2015

Decizia nr. 3572/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată sub nr. x/110/2012 la Tribunalul Bacău, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bacău și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Națională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău, a formulat contestație împotriva Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 61 din 25 mai 2011, a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 55 din 25 mai 2011, a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 54 din 25 mai 2011 și a Deciziei nr. 933 din 05 august 2011, privind soluționarea contestațiilor, solicitând: suspendarea efectelor deciziilor contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; anularea deciziilor contestate; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată generate de acest litigiu.

Prin încheierea pronunțată la data de 22.11.2012 de Tribunalul Bacău, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

La Curtea de Apel Bacău cauza a fost înregistrată sub același nr. x/110/2012. Prin încheierea pronunțată la data de 14.02.2013, Curtea de Apel Bacău a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Soluționând conflictul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5024 din 16 aprilie 2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

La Curtea de Apel Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. x/32/2013.

Pentru soluționarea cererii de suspendare a actelor administrativ fiscale contestate, instanța, în temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti o cauțiune de 50.000 lei. Reclamantul nu a depus cauțiunea fixată de instanță, situație în care, prin Încheierea din 28.11.2013, instanța a respins cererea de suspendare, având în vedere că depunerea cauțiunii constituie o condiție de admisibilitate a cererii.

Prin sentința nr. 19 din 19 februarie 2015, Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași - Serviciul Județean Bacău, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de curtea de apel a declarat recurs reclamantul A., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Soluția Înaltei Curți

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar, conform art. 20 alin. (2) din aceeași lege, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării acțiunii sau exercitării căii de atac, instanța va pune în vedere reclamantului sau recurentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Sancțiunea anulării acțiunii sau a cererii de recurs este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pentru situația în care obligația de plată nu a fost îndeplinită până la termenul stabilit.

În prezenta cauză, deoarece la cererea de recurs nu au fost anexate înscrisuri care să ateste plata taxelor judiciare de timbru, pentru primul termen de judecată s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a plăti suma de 19,5 RON taxă judiciară de timbru și de a depune timbru judiciar de 0,15 RON.

Deși legal citat, recurentul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar acte care să ateste îndeplinirea obligației legale privind taxele de timbru.

Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

Cererea privind imposibilitatea de prezentare a reprezentantului recurentului pentru termenul din data de 12.11.2015, nu îl exonerează pe recurent de obligația legală de a plăti taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs.

Față de situația constatată, Curtea va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 19 din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2015.