ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3828/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 146 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția

contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare a

acțiunii formulată de reclamanta S.C.M.F. Onești împotriva

pârâților M.F.P. – A.N.A.F. – D.

G.S.C.

și D.G.F.P. Bacău – A.I.F.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în

prezenta cauză, obiectul litigiului îl reprezintă suma de 107.628 lei,

apreciată de

reclamantă ca fiind stabilită cu încălcarea dispozițiilor

legale. Curtea de apel a mai reținut că, în speță, competența materială,

determinată conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

revine

tribunalului, secția de contencios

administrativ fiscal, fără a avea relevanță împrejurarea că în

decizia de impunere contestată au fost înscrise

obligații de plată în cuantum total de

1.1

35.003

lei.

Tribunalul

Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 86

din 5 februarie 2010, a a

dmis excepția

lipsei competenței materiale a Tribunalului, a d

eclinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de

Apel Bacău și, prin urmare, c

onstatând ivit

conflict negativ de competență a î

naintat

dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut că, î

n speță, A.N.A.F.

este autoritate publică centrală emitentă a actului administrativ fiscal ce

face

obiectul cauzei, neprezentând relevanță faptul că s-a admis în parte

contestația, deoarece aceasta și-a exercitat atribuțiile jurisdicțional

administrative în baza dispozițiilor art. 216 C. proc. fisc.

Înalta

Curte, soluționând conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3)

și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a

ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Contenciosul administrativ este

definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie

din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ este actul

unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în

vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură

civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei

ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de

față se solicită anularea Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2009 emisă de A.N.A.F.

– D.G.S.C. prin care a fost desființată decizia de impunere nr. 328/2008,

pentru suma de 1.025.733 lei și s-a respins contestația pentru suma de 107.628

lei.

Prin urmare,

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000

lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este

Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bacău, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe S.C.M.F. Onești, M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. –și D.G.F.P. –

A.I.F. Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 septembrie 2010.