ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 181/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Neamț, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.P.M.B., obligarea

acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul de fidelitate pe anul

2005.

Tribunalul Neamț, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 229 din 4

iunie 2009, apreciind că pârâta este o autoritate administrativă centrală, în

temeiul art. 158 C. proc. civ., raportat la art. 3 pct. 1 din același cod și la

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și

fiscal.

Prin sentința nr. 129 din 2

octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, reținând că, în cauză, sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la

împrejurarea că pârâta D.G.P.M.B. este o autoritate locală, care funcționează

la nivelul M.B.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Având în vedere obiectul

cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte stabilește competența în favoarea Tribunalului Neamț, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele

arătate în continuare.

Este de necontestat că prin

acțiune reclamantul P.C. a solicitat acordarea sporului de fidelitate, în

considerarea calității sale de funcționar public cu statut special, polițist,

în cadrul D.G.P.M.B., cuvenit pentru anul 2005, iar prin precizarea de la termenul

de judecată din 5 martie 2009 a arătat că se renunță la judecată față de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu aceeași ocazie specificând

că înțelege să se judece cu D.G.PM.B.

În materie de competență a

instanțelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

se prevede că:

„

Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de

lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței

materiale a instanțelor de contencios administrativ:

a) criteriul poziției în

sistemul autorităților publice a emitentului actului;

b) criteriul valoric în

cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei, contribuției

datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).

Cum în speța de față nu se

contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor,

contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul

poziției în sistemul autorităților publice a pârâtei D.G.P.M.B.

Conform art. 12 din Legea nr.

218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române (M. Of. nr. 305/2002),

pârâta este o autoritate publică în sistemul P.R., care funcționează la nivelul

M.B., nu este o instituție de nivel central:

„(1) În M.B. se organizează

și funcționează ca unitate cu personalitate juridică D.G.P.M.B., condusă de un

director general, ajutat de adjuncți.

(2) În județe se organizează

și funcționează, ca unități cu personalitate juridică, inspectorate de poliție,

conduse de un inspector-șef, ajutat de adjuncți.

(3) Directorul general al D.G.P.M.B.

și inspectorii-șefi ai inspectoratelor de poliție județene sunt numiți și

eliberați din funcție prin ordin al ministrului de interne, la propunerea

inspectorului general al I.G.P.R., după consultarea C.N.P. și cu avizul

consultativ al prefectului”.

Prin urmare, competența de

soluționare a cererii de chemare în judecată a reclamantului P.C., prin care s-a

solicitat obligarea pârâtei D.G.P.M.B. la plata sporului de fidelitate,

aparține tribunalului ca instanță de fond în contencios administrativ.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența în

favoarea Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâta D.G.P.M.B.,

în favoarea Tribunalului Neamț, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2010.