ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2012

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1). Prin sentința penală nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 10856/2/2010 (2950/2010) a fost condamnat inculpatul B.A. (fiul lui V. și A.), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

(respectiv dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 86 1 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.A. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul urmând a respecta următoarele măsuri de supraveghere și obligații: a) să se prezinte o dată la 2 luni, în ultima zi de joi a intervalului, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore, de la data de 15 octombrie 2010 până la data de 16 octombrie 2010. În baza art. 255 alin. (4) C. pen. coroborat cu art. 254 alin. 3 C. pen. a dispus confiscarea specială a sumei de 500 lei, indisponibilizată la C.E.C.

Bank - conform recipisei de consemnare din 19 octombrie 2010. A menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța nr. 319/P/2010 din data de 19 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial București, în vederea confiscării efective. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 319/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial București, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000, modificată, constând în esență, în aceea că la data de 15 octombrie 2010 inculpatul (avocat în cadrul Baroului București) i-a remis denunțătorului A.A., agent de poliție, suma de 500 lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv, pentru a nu îl reține pe numitul C.M.S., client al inculpatului, suspectat de comiterea infracțiunii de furt. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnarea în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în conformitate cu art. 288 - art. 291 C. proc.

pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi: - audierea martorului în circumstanțiere, în scris; - instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptului ilicit, dedus judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, sens în care a reținut următoarea situație de fapt: La data de 14 octombrie 2010 – orele 10.15, numitul A.A., agent de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Ilfov – Postul de Poliție Periș, a adresat D.N.A. – Serviciul Teritorial București un denunț în cuprinsul căruia a arătat că efectuează cercetări față de numitul C.M.S. sub aspectul săvârșirii unei fapte de sustragere a patru roți de autoturism.

Denunțătorul a precizat faptul că, în urma audierii persoanei suspectate de furt, avocatul ales al acesteia – B.A. - i-a oferit suma de 300 lei pentru „a lua măsurile legale în dosar” și, în pofida refuzului agentului de poliție de a primi această sumă, a insistat ca cei doi să se întâlnească. Cercetările efectuate ulterior au relevat faptul că la Postul de Poliție Periș a fost înregistrată plângerea formulată de numitul S.R., prin care acesta a sesizat faptul că, în noaptea de 06/07 octombrie 2010, autori necunoscuți i-au sustras toate cele patru roți de la autoturismul personal. Dosarul a fost repartizat spre soluționare agentului de poliție A.A. care, în urma verificărilor întreprinse, a procedat la identificarea numitului C.M.S.

în calitate de posibil făptuitor și la audierea sa în această calitate. Conform susținerilor denunțătorului, după ascultarea făptuitorului la sediul postului de poliție în data de 13 octombrie 2010, în prezența apărătorului său ales, și după consultarea procurorului care asigura supravegherea activității de cercetare penală, le-a adus la cunoștință celor doi posibilitatea luării măsurii preventive a reținerii. În acest context, inculpatul B.A. i-a cerut clientului său să aștepte în afara încăperii și, fără ca alte persoane să fie prezente, a așezat pe biroul agentului de poliție suma de 300 lei, spunând „renunț la onorariul meu pentru protocol”. În pofida insistențelor inculpatului, agentul de poliție a refuzat primirea sumei de bani, comunicându-i însă că îl va contacta ulterior pentru audierea clientului său.

Concomitent, denunțătorul a adus la cunoștința șefului său ierarhic – inspectorul de poliție R.A.O. – incidentul survenit, dar și intenția de a sesiza organele competente. În seara de 13 octombrie 2010, agentul de poliție a convenit telefonic cu inculpatul B.A. ca ascultarea numitului C.M.S. să se realizeze la Postul de Poliție Periș în ziua următoare, în jurul orelor 12.30, dată la care alte atribuții de serviciu ale denunțătorului au împiedicat însă efectuarea actului procedural. După emiterea unei citații scrise față de făptuitor, la data de 15 octombrie 2010, C.M.S. s-a prezentat la postul de poliție însoțit de inculpatul B.A., cu această ocazie fiindu-le prezentate probele noi strânse de către agentul A.A.

și care, în opinia acestuia din urmă, constituiau indicii că persoana în cauză a fost implicată în săvârșirea faptei de furt. În acest context, agentul de poliție a afirmat din nou intenția sa de a-l reține pe făptuitor dacă probele vor confirma că este autorul furtului, motiv pentru care inculpatul B.A. a încercat, inițial, să sublinieze lipsa de finalitate a unei astfel de măsuri, acreditând ideea inexistenței unui pericol social concret care să justifice arestarea preventivă. Ulterior, constatând determinarea agentului de poliție de a dispune măsura reținerii, inculpatul a sugerat, cu abilitate, o soluție alternativă, propunându-i agentului să se decidă dacă este dispus să se întâlnească într-un alt loc pentru a discuta.

(Toate discuțiile purtate cu această ocazie au fost înregistrate ca urmare a denunțului formulat în ziua anterioară de către polițistul implicat). În cursul aceleiași zile, agentul A.A. a încercat să îl contacteze telefonic pe inculpat, fără a reuși. În jurul orelor 14.00, inculpatul B.A. l-a contactat, la rândul său pe denunțătorul A.A. stabilind, la sugestia acestuia din urmă, să se întâlnească la restaurantul L.P. din com. Snagov, sat Tâncăbești. La data de 15 octombrie 2010, în jurul orelor 14.50, denunțătorul s-a deplasat la locul stabilit, întâlnindu-se cu inculpatul B.A. și cu martorul C.M.S. Între cele trei persoane s-au purtat discuții timp de aproximativ 20 de minute, fără legătură cu dosarul penal în care martorul era implicat, cu excepția unei scurte interogări efectuate de denunțător, referitoare la persoanele de la care C.M.

cumpărase roțile sustrase. În momentul în care A.A. și-a manifestat intenția de a părăsi restaurantul și s-a ridicat de la masă, a fost urmat imediat de inculpatul B.A. care, inițial, a încercat să îi înmâneze agentului de poliție cheile de la autoturism, spunându-i să verifice portiera dreaptă (în care se afla o sumă de bani). Urmare a refuzului agentului de poliție, inculpatul i-a înmânat personal suma de 500 lei (încasați anterior de la C.M.S. cu titlu de onorariu), spunându-i agentului că suma de bani reprezintă onorariul său și îi remite pentru a face „ce vrea el în dosar”. Ulterior remiterii sumei de bani au intervenit și organele de urmărire penală, care i-au depistat în restaurant pe inculpatul B.A.

și pe martorul C.M.S. Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, care confirmă pe deplin săvârșirea faptei în modalitatea reținută. Astfel, denunțătorul A.A. a descris constant și detaliat împrejurările în care, în intervalul 13 octombrie 2010 - 15 octombrie 2010, inculpatul B.A. a luat inițiativa de a-i oferi inițial suma de 300 lei și de a-i remite ulterior suma de 500 lei. El a arătat că, încă de la prima manifestare a intenției de a dispune măsura reținerii față de clientul avocatului B.A., acesta din urmă i-a oferit suma de 300 lei în mod insistent, ofertă refuzată de către agentul de poliție. Totodată, denunțătorul a precizat că, în cursul discuțiilor purtate la sediul postului de poliție la data de 15 octombrie 2010, observând persistența sa în decizia de a-l reține pe C.M.

dacă probele vor confirma vinovăția acestuia, inculpatul și-a exprimat disponibilitatea de a face orice i s-ar solicita, propunându-i să se întâlnească într-o altă locație aleasă de polițist. Denunțătorul a arătat că, în acest context, au stabilit telefonic să se întâlnească la restaurantul L.P. unde, după o scurtă întrevedere avută cu inculpatul și clientul său, B.A. i-a remis suma de 500 lei în împrejurările reținute. Declarațiile date în faza de urmărire penală sunt concordante sub aspectul tuturor elementelor de fapt esențiale cu susținerile făcute de către denunțător în mod nemijlocit, pe parcursul judecății.

În această fază a procesului, denunțătorul a precizat în mod expres că ușurința manifestată de către inculpat în a-i oferi o sumă de bani în exercitarea funcției sale, în absența oricăror relații de natură personală care să justifice un asemenea gest, i-a format convingerea că scopul acțiunii desfășurate de inculpat a fost acela de a-l determina să nu îl rețină pe C.M.S. Declarațiile denunțătorului sunt coroborate sub toate aspectele de împrejurările de fapt ce rezultă din convorbirile în mediu ambiental purtate la data de 15 octombrie 2010 cu inculpatul B.A., atât în sediul postului de poliție, cât și pe terasa restaurantului L.P. Astfel, deși analizate izolat, afirmațiile inculpatului par a fi echivoce sub aspectul disponibilității acestuia de a oferi agentului de poliție o sumă de bani, examinarea coroborată a acestor afirmații și a contextului în care au fost făcute evidențiază cu certitudine inițiativa adoptată de inculpat în acest sens.

Astfel, din procesul verbal de redare a dialogului ambiental purtat la data de 15 octombrie 2010 – orele 12.56. – 13.24, rezultă că, urmare a afirmațiilor agentului de poliție cu privire la existența unor indicii concrete de vinovăție a martorului C.M. și a intenției de a dispune măsura reținerii, inculpatul i-a solicitat clientului său să aștepte în afara biroului. În prezența doar a denunțătorului, inculpatul a încercat inițial să îl convingă de lipsa de finalitate a eforturilor probatorii depuse în cauză, făcând referire la posibilitatea punerii în libertate a clientului său. În acest sens, inculpatul B.A. a afirmat că „Mie așa mi-a spus, eu îți spun neprelucrat și cu…treaba lor. Că muncești încă două săptămâni în dosar, te duci la procuror și nu știi dacă îți dă mandat și îl aduce la…pe instanță.

Și pe instanță ce să-ți facă? Ești primar, nu mai are nicio faptă, care e pericolul social? Și ți-a…Te judeci în libertate!” ..(fila 132 d.u.p). A.A.: Nu, da e faptă. E faptă, ce să mai… B.A.: Da domne, rămâne pe faptă, da? Și eu mă duc și latru că nu există pericol social, e tânăr, e mai aia, muncește, p…mea, și mi-l dă acasă și am plecat cu el acasă. Și îi iau și o căciulă de bani!” Pe parcursul discuției, observând determinarea agentului de poliție de a dispune măsura reținerii chiar în aceste condiții, inculpatul B.A. a adus în discuție dificultățile financiare cu care se pot confrunta polițiștii, spunând: B.A.: ….Veti avea viață grea ca polițiști. Băi, în decembrie va fi dezastru. Cu furtul de porci, de zarzavaturi, de varză murată.

Păi acum nu mai spun de tâlhării și spargeri de case. A.A.: Asa e. B.A.: Să vezi acum. Că, băi, e foame cât casa! Și te dă afară din casă foamea. Te dă afară, trebuie să faci ceva să câștigi. Să mai ai și copii… Păi, ce …îți sparge casa, ți-a luat…. Nu mai spun de astea, tăinuiri. …. A.A.:…(oftează) Ce fac eu cu ăsta? B.A.: Numai tu hotărăști. Dacă te-ai hotărât îmi spui <R. la ora șase vreau să ne vedem>. Eu sunt în locul „d” la ora „d” și să ne vedem…(fila 138 d.u.p). A.A.: Mai am ceva. Oricum mai am ceva împotriva lui, m-ai înțeles mata? B.A.: Asta depinde de tine dacă vrei să le folosești sau nu. Eu ți-am spus. (fila 139 d.u.p). Totodată, din examinarea procesului verbal de redare a dialogului în mediu ambiental purtat pe terasa restaurantului L.P., coroborat cu procesul verbal întocmit cu ocazia vizionării nemijlocite, la data de 20 aprilie 2011, a înregistrării acestui dialog, rezultă că, în absența oricăror sugestii ale agentului de poliție, inculpatul B.A.

a adus din nou în discuție dificultățile materiale ale polițiștilor sau procurorilor ori prețurile ridicate ale unor articole de încălțăminte. Așa cum a rezultat din vizionarea și ascultarea nemijlocită a suportului pe care a fost înregistrat dialogul ambiental, intervențiile agentului de poliție în cursul acestei întrevederi au fost extrem de scurte și au vizat fie interogarea numitului C.M. cu privire la persoanele de la care ar fi luat roțile, fie cuvinte aprobatoare exprimate lapidar în contextul discuțiilor cu caracter general purtate la acea dată. Atitudinea inculpatului B.A. de a-l însoți din proprie inițiativă pe denunțător la plecarea din restaurant și de a încerca să îl convingă să își ridice singur o sumă de bani din portiera autoturismului, încercare eșuată, urmată de remiterea de către inculpat personal a sumei de 500 lei, reprezintă aspecte evidențiate neechivoc de aceleași mijloace de probă.

Totodată, scopul urmărit de către inculpat prin remiterea sumei de 500 lei rezultă fără echivoc din propriile afirmații, astfel cum se desprind din procesul verbal de redare aflat la filele 148-149 d.u.p. A.A.: Stai, bre, liniștit! B.A.l: Măi, ești nebunatic? A.A.: Cât e acolo? B.A.: Cinci milioane. A.A.: Pentru ?! B.A.: Onorariul meu. A.A.: Pentru ?! B.A.: Ca să faci ce vrei tu în dosaru acesta. Pentru atât! A.A.: Și ce să fac? B.A.: Mă, nu trebe să-ți fie frică de mine. Mă, îs nebun la cap?! Eu vreau să-l scot pe acesta, să. de la el, aia e, tu faci ce vrei în dosaru acesta, Propunere, referat la parchet, ce-i face, parchetul treaba lui. După înmânarea banilor, inculpatul a afirmat: „Ia! Deci eu merg pe mâna ta.

Sănătate!”. Ansamblul împrejurărilor de fapt ce rezultă din aceste mijloace de probă au evidențiat, în mod absolut univoc, faptul că inițiativa remiterii sumei de 500 lei agentului de poliție A.A. i-a aparținut în exclusivitate inculpatului B.A. Totodată, propriile afirmații ale inculpatului s-au coroborat cu susținerile denunțătorului referitoare la scopul remiterii sumei de bani, respectiv acela de a nu dispune măsura preventivă a reținerii față de martorul C.M.S. Sub acest aspect, încercările inculpatului de a ridica agentului de poliție, cu abilitate, îndoieli asupra finalității măsurii preventive ori asupra concordanței dintre eforturile probatorii depuse de acesta din urmă și remunerația primită pentru activitatea sa, dar și afirmațiile univoce „Eu vreau să-l scot pe acesta”, relevă fără dubiu faptul că suma de bani a fost remisă cu titlu de contraechivalent al abținerii agentului de poliție de la a dispune măsura reținerii.

Experiența ca avocat a inculpatului i-a permis acestuia să formuleze pretențiile sale într-un mod aparent echivoc, prin invocarea unor elemente, formal, străine de cauză, dar din a căror coroborare rezultă indubitabil că, în plan subiectiv, inculpatul B.A. a prevăzut și urmărit coruperea agentului de poliție A.A. în scopul de a-l determina să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu. Apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi pretins denunțătorului nimic altceva decât „să ia măsurile legale în dosar” este infirmată de împrejurările de fapt anterior analizate și tinde la a valorifica, în mod izolat, doar anumite afirmații evidențiate probatoriu, ignorându-se contextul de ansamblu în care ele au fost făcute.

De altfel, Curtea a reținut că inculpatul B.A. a recunoscut faptul obiectiv al remiterii sumei de 500 lei către agentul de poliție A.A., negând pe de o parte doar că ar fi încercat să îi remită suma de 300 lei încă din data de 13 octombrie 2010 și că ar fi pretins ca denunțătorul să nu dispună o măsură preventivă. Pe de altă parte, inculpatul a invocat și împrejurarea că atitudinea lipsită de fermitate a agentului de poliție la data de 15 octombrie 2010, concretizată în afirmații ca „Ce fac, bre, nea R. cu ăsta, că eu vreau să îl rețin?”, dar și invitația telefonică adresată inculpatului de a se întâlni într-un mediu mai relaxat reprezintă acte de provocare.

Inculpatul a apreciat că, în această modalitate, denunțătorul a adoptat o atitudine aparent binevoitoare, menită să îi capteze încrederea și să îl determine să săvârșească fapte penale pentru a obține probele necesare, împrejurare ce atrage, în opinia sa, nelegalitatea înregistrărilor în mediu ambiental în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen. În ceea ce privește evenimentele din data de 13 octombrie 2010, Curtea a reținut că ele nu se subsumează obiectului judecății, însă declarațiile denunțătorului, precedate de denunțul scris adresat organelor competente, constituiau indicii serioase cu privire la încercările inculpatului de corupere a agentului de poliție încă de la acea dată.

În acest sens, a apreciat credibile susținerile denunțătorului, ale cărui declarații constante pe parcursul procesului sunt susținute de succesiunea logică a evenimentelor, fiind irațional ca un agent de poliție să formuleze un denunț mincinos fără o motivație credibilă ori să aducă la cunoștința superiorului ierarhic o încercare de corupere inexistentă. Or, declarațiile martorului A.A., dar și ale inculpatului B.A. au evidențiat faptul că relațiile dintre aceste două persoane au fost normale, desfășurate în concordanță cu specificul profesiei fiecăruia și fără a exista anterior conflicte între ei, dar nici relații de amiciție care să justifice o atitudine părtinitoare a denunțătorului. În contextul acestor relații, este lipsită de suport contestarea realității aspectelor denunțate la data de 14 octombrie 2010, inculpatul neoferind, de altfel, o motivație plauzibilă a acestei poziții.

Teama de a nu i se înscena ceva (invocată de inculpat) sub imperiul căreia ar fi acționat denunțătorul este necredibilă, în condițiile în care probele nu evidențiază nicio împrejurare care, după o primă ascultare a suspectului de furt, să fi putut determina obiectiv agentului de poliție o astfel de temere. Declarațiile martorului C.M.S. nu au relevanță deosebită în cauză în condițiile în care propriul interes al acestuia în cauză justifică valorificarea lor cu prudență. Astfel, în faza de urmărire penală, martorul nu a precizat dacă a lipsit sau nu vreun moment din biroului agentului de poliție în timpul discuțiilor purtate, la data de 13 octombrie 2010, cu avocatul său.

Faptul că, în cursul judecății, martorul a arătat că, la acea dată, inculpatul nu a discutat singur cu agentul de poliție nu prezintă relevanță, având în vedere intervalul mare de timp scurs până la data audierii, dar și considerentele expuse anterior, ce au format Curții convingerea că susținerile denunțătorului sunt credibile. Sub aspectul episodului derulat în interiorul postului de poliție la data de 15 octombrie 2010, declarația martorului C.M. este neconcludentă, martorul neasistând la discuțiile purtate de inculpat cu denunțătorul A.A. În ceea ce privește susținerea inculpatului B.A. în sensul că nu ar fi pretins agentului de poliție să facă un act contrar îndatoririlor de serviciu, ci doar „să ia măsurile legale în dosar”, Curtea a apreciat-o, pe de o parte, lipsită de suport în condițiile în care probele administrare și analizate anterior infirmă această susținere.

Pe de altă parte, constată că o atare susținere este și nerelevantă sub aspectul existenței infracțiunii de dare de mită, al cărei conținut constitutiv este realizat pe deplin chiar și în ipoteza în care suma de bani este remisă pentru ca funcționarul să își îndeplinească corect atribuțiile de serviciu. În ceea ce privește atitudinea adoptată de către agentul de poliție cu ocazia discuțiilor purtate la data de 15 octombrie 2010 ori gestul acestuia de a accepta o întâlnire cu apărătorul făptuitorului în afara sediului de poliție, Curtea a apreciat că aceste atitudini nu reprezintă acte de provocare, de natură a atrage nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză. Specificul infracțiunii de corupție cercetate a necesitat utilizarea unor mijloace speciale de investigație, singurele de natură a permite stabilirea situației de fapt.

Înregistrarea convorbirilor telefonice sau a celor purtate în mediul ambiental s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 911 și urm. C. proc. pen., toate aceste mijloace de probă fiind orientate spre stabilirea existenței unei infracțiuni de corupție în privința căreia denunțul formulat generase indicii temeinice. Conduita manifestată de către agentul de poliție pe parcursul efectuării înregistrărilor a fost permanent rezervată, lucru firesc în contextul cunoașterii tehnicii speciale folosite la acel moment. Afirmațiile agentului de poliție în cursul discuțiilor purtate în sediul poliției la data de 15 octombrie 2010 au fost doar aparent echivoce, corespunzător încercărilor de corupere insidioase și niciodată manifeste desfășurate de către inculpat.

Conduita agentului de poliție la acea dată nu evidențiază niciun element provocator, după cum nici stabilirea telefonică a unui alt loc public în care să îl întâlnească pe inculpat nu are valoarea unei determinări a acestuia din urmă de a comite infracțiunea de dare de mită. Raportându-se atât la dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., cât la modalitatea în care conceptul de „provocare” a fost definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Constantin și Stoian împotriva României, 29 septembrie 2009 și Bulfinski împotriva României, 01 iunie 2010, Curtea a apreciat că discuția telefonică purtată între agentul de poliție și inculpatul-avocat nu a avut un rol determinant în adoptarea rezoluției infracționale de către acesta din urmă.

În acest sens, s-a subliniat că probele administrate relevă neechivoc adoptarea de către inculpat a hotărârii de corupere a agentului de poliție anterior momentului discuției telefonice și independent de vreo atitudine sau gest provocator al denunțătorului. Întregul discurs insidios al inculpatului din data de 15 octombrie 2010 reprezintă mai degrabă expresia unei preconcepții de coruptibilitate a polițistului, manifestată prin încercarea de a-l determina încă de la primele contacte să accepte soluționarea cauzei în afara cadrului legal.

În succesiunea evenimentelor din data de 15 octombrie 2010, discuția telefonică și întâlnirea între inculpat și denunțător la restaurant (ambele derulate sub supravegherea organelor de urmărire penală) nu au avut un rol determinant în finalizarea rezoluției infracționale a inculpatului, adoptată încă din data de 13 octombrie 2010. În acest sens, pe lângă argumentele expuse anterior, Curtea a reținut că nici convorbirea telefonică și nici dialogul purtat pe terasa localului nu au abordat nici măcar tangențial chestiunea vreunei sume de bani ce urma a fi remisă agentului de poliție. Dimpotrivă, înregistrarea dialogului în mediu ambiental infirmă în totalitate susținerile inculpatului B.A. în sensul că denunțătorul s-ar fi plâns de lipsa sumelor de bani, motiv pentru care i-ar fi remis acestuia 500 lei pentru a putea achiziționa un cadou pentru petrecerea la care agentul de poliție urma să meargă în acea seară.

Atât redarea în formă scrisă, cât și ascultarea nemijlocită a înregistrării au evidențiat inexistența oricăror referiri ale denunțătorului la lipsurile sale financiare, dar și faptul că suma de bani i-a fost remisă exclusiv în vederea soluționării cauzei penale contrar normelor legale, nicidecum în scopul invocat de către inculpat. Drept urmare, echivalarea celor două episoade menționate cu acte de determinare a săvârșirii unor fapte penale este lipsită de fundament obiectiv, constituind expresia unei percepții esențialmente subiective a inculpatului cu privire la disponibilitatea funcționarului de a primi sume de bani în mod ilegal. Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că săvârșirea faptei de dare de mită, cu vinovăție, a fost neechivoc dovedită, iar apărările inculpatului B.A.

sunt fie infirmate de probele existente, fie lipsite de relevanță asupra conținutului constitutiv al infracțiunii de care este acuzat. În drept, fapta inculpatului B.A. care, la data de 15 octombrie 2010, folosindu-se de profesia de avocat i-a remis denunțătorului A.A., agent de poliție, suma de 500 lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a nu îl reține pe numitul C.M.S. - client al inculpatului suspectat de comiterea infracțiunii de furt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 (cu modificările ulterioare).

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, Curtea urmează a avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de dare de mită, împrejurările concrete în care inculpatul a încercat coruperea unui agent de poliție, dar și gradul ridicat de pericol social ce caracterizează faptele de dare de mită, mai ales atunci când autorul acestora este o persoană care, în virtutea profesiei, ar trebui să vegheze la înfăptuirea corectă a actului de justiție. Sub aspectul gravității faptei comise, Curtea a reținut contextul concret în care aceasta a fost săvârșită și scopul urmărit prin actul de corupție, de natură a potența periculozitatea sa socială.

Astfel, împrejurarea că inculpatul a acționat în virtutea profesiei de avocat, folosindu-și experiența pentru a determina un agent de poliție, încă din primele etape ale cercetărilor penale, să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, urmărind astfel crearea unei situații mai ușoare pentru clientul său suspectat de furt, aduce atingere nu doar relațiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu a agentului de poliție, ci și încrederii publice în înfăptuirea corectă a actului de justiție. Curtea a considerat că nesocotirea de către avocat a specificului profesiei și a rolului său în garantarea respectării dreptului la apărare al persoanei pe care o asistă, prin recurgerea la procedee contrare normelor de drept și destinate esențialmente coruperii unui funcționar al statului reprezintă o conduită inacceptabilă, a cărei sancționare corespunzătoare este necesară pentru a asigura funcțiile de prevenție ale pedepsei.

Examinând în aceste coordonate și particularitățile cauzei, cu precădere datele ce caracterizează persoana inculpatului, Curtea urmează a avea în vedere împrejurarea că relațiile familiare pe care le dezvoltă membrii unei comunități restrânse (cum se constată și în speță), pot favoriza anumite prejudecăți referitoare la disponibilitatea funcționarilor statului de a accepta soluții alternative în soluționarea cauzelor în care sunt implicate persoane cunoscute. O atare realitate nuanțează contextul în care inculpatul B.A. a săvârșit fapta, fără a diminua însă periculozitatea acesteia. Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană matură, în vârstă de 58 de ani, cu studii superioare și o îndelungată experiență ca avocat.

Totodată, s-a reținut că inculpatul este integrat familial, fiind căsătorit și tatăl a doi copii, dar este implicat activ și în comunitatea locală din care face parte, astfel cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar. Poziția procesuală oscilantă a inculpatului a format Curții convingerea că inculpatul nu a înțeles încă, pe deplin, consecințele socialmente periculoase ale faptei sale, însă datele sale particulare favorabile creează premisele conștientizării acestor exigențe ca efect al aplicării unei pedepse corespunzătoare. În acest context, evaluând coroborat circumstanțele comiterii faptei și gravitatea acesteia, potențată de calitatea în care inculpatul a acționat, dar și datele sale personale, Curtea a apreciat că atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei reclamă cu necesitate aplicarea acesteia într-un cuantum moderat, superior minimului prevăzut de lege.

Prin urmare, urmează a aplica inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, a cărei executare va fi însă suspendată sub supraveghere în condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen. În acest sens, Curtea urmează a da eficiență datelor personale ale inculpatului, apreciind că ele creează premisele conștientizării gravității faptei comise și constituie garanții că, și fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni. În consecință, în baza art. 86 1 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 86 2 C. pen. În baza art. 71 C. pen.

a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei, apreciind că interzicerea acestor drepturi este concordantă cu specificul și rațiunea pedepsei accesorii, fără a aduce atingere dreptului inculpatului la respectarea vieții private sau vreunui alt drept recunoscut și ocrotit de Convenția europeană a drepturilor omului. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, și ca pedeapsă complementară, exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că numai prin interzicerea desfășurării activității de avocat pe o perioadă limitată de timp inculpatul își va reconsidera poziția asupra exigențelor profesiei sale și, prin activitatea desfășurată și de serviciul de probațiune, va conștientiza pe deplin necesitatea respectării tuturor obligațiilor ce îi revin în profesia aleasă. Împotriva acestei sentințe penale a formulat în termen legal recurs inculpatul B.A. solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea în contextul invocării cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 pct. 172 și 14 C. proc. pen. S-a susținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății, inculpatul a fost provocat în săvârșirea faptei.

În acest sens, apărarea a arătat că inculpatul nu ar fi pretins denunțătorului nimic altceva decât să ia măsurile legale în acea cauză penală, iar, pe de altă parte, se circumscriu prevederilor art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., în măsura în care se susține de către apărare că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită. Starea de fapt reținută de prima instanță este pe deplin conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestora rezultând modalitatea concretă în care a acționat inculpatul. A reieșit, fără putință de tăgadă, că inițiativa remiterii sumei de 500 lei agentului de poliție A.A. a aparținut inculpatului B.A. și, de asemenea, a fost evident scopul cu care inculpatul a acționat, anume acela ca agentul de poliție (denunțătorul) să nu dispună măsura preventivă a reținerii faptei de martorul C.M.S.

(clientul inculpatului). În mod corect a reținut instanța fondului că acțiunea desfășurată de inculpat, astfel cum s-a derulat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită atât în planul laturii obiective, cât și în latura subiectivă, în cauză neputându-se identifica vreun element care să fundamenteze susținerea inculpatului cu privire la provocarea sa în comiterea faptei. În acest sens, analiza judicioasă efectuată de judecătorul fondului asupra probelor administrate a relevat într-o măsură neechivocă adoptarea de către inculpat a hotărârii de corupere a agentului de poliție anterior discuției telefonice purtate între cei doi și independent de vreo atitudine sau gest provocator al denunțătorului.

De altfel, procedând la o corectă apreciere a probelor, în mod complet și just Curtea a înlăturat apărările inculpatului în contextul în care acestea erau infirmate de probele existente ori nu prezentau relevanță asupra conținutului constitutiv al infracțiunii deduse judecății. Efectuând propriul examen cu privire la modalitatea în care inculpatul a acționat, a succesiunii evenimentelor din data de 15 octombrie 2010 – discuții telefonice și întâlnirea dintre inculpat și denunțător, din perspectiva întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, astfel cum prima instanță a făcut-o, că exigențele art. 255 alin. (1) C. pen., rap.

la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000 sunt satisfăcute. Nici criticile avansate de către recurentul inculpat cu referire la greșita individualizare a pedepsei aplicate nu sunt întemeiate. Atât pedeapsa principală aplicată în planul naturii, cuantumului și modalității de executare, cât și cele complementare și accesorii, prin conținutul lor, sunt corect individualizate, asigurând îndeplinirea funcțiilor pedepsei. Curtea a ținut seama în operațiunea de individualizare judicioasă a pedepsei de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., remarcând că autorul faptelor este o persoană care în virtutea profesiei de avocat s-ar fi cuvenit a veghea la înfăptuirea corectă a actului de justiție și nu a recurge la a proceda contrar normelor de drept prin coruperea unui funcționar al statului.

În raport cu particularitățile cauzei, Curtea a valorificat corespunzător circumstanțele personale favorabile inculpatului, evaluând în mod just circumstanțele reale, dar și gravitatea faptei, calitatea în care inculpatul a acționat. Pedeapsa aplicată, prin cuantumul și modalitatea de executare, reprezintă o sancțiune corectă, justă, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere al unei reale inserții sociale a inculpatului. De asemenea, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară și accesorie corespunde exigențelor legii, Curtea motivând judicios și în raport cu natura și scopul pedepsei complementare, accesorii necesitatea interzicerii desfășurării activității de avocat pe o perioadă limitată de timp în scopul reconsiderării poziției asupra cerințelor profesiei sale.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva sentinței penale nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva sentinței penale nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2012.