ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei

constată următoarele:

1). Prin sentința

penală nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală în Dosarul nr. 10856/2/2010 (2950/2010) a fost condamnat inculpatul B.A.

(fiul lui V. și A.), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de dare de mită.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul

dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a

exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 2 ani începând cu data rămânerii

definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 86

1

C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului B.A. pe durata unui termen de încercare de 5 ani,

stabilit în condițiile prevăzute de art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul urmând a

respecta următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

a) să se prezinte o

dată la 2 luni, în ultima zi de joi a intervalului, la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea

suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul

termenului de încercare sau al neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de

supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore, de la data de 15

octombrie 2010 până la data de 16 octombrie 2010.

În baza art. 255 alin.

(4) C. pen. coroborat cu art. 254 alin. 3 C. pen. a dispus confiscarea specială

a sumei de 500 lei, indisponibilizată la C.E.C. Bank - conform recipisei de

consemnare din 19 octombrie 2010.

A menținut măsura

asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța nr. 319/P/2010 din data de

19 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.N.A. – Serviciul Teritorial București, în vederea confiscării efective.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța fondului a

fost sesizată prin rechizitoriul nr. 319/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial București,

consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea

cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.A. pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. rap.

la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000, modificată, constând

în esență, în aceea că la data de 15 octombrie 2010 inculpatul (avocat în

cadrul Baroului București) i-a remis denunțătorului A.A., agent de poliție,

suma de 500 lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv,

pentru a nu îl reține pe numitul C.M.S., client al inculpatului, suspectat de

comiterea infracțiunii de furt.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnarea în conformitate cu disp. art. 345 alin.

(2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în conformitate cu art.

288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele

strânse la urmărirea penală și alte probe noi: - audierea martorului în

circumstanțiere, în scris; - instanța fondului a examinat și apreciat

materialul probator, confirmând existența faptului ilicit, dedus judecății și

vinovăția penală a autorului acestuia, sens în care a reținut următoarea

situație de fapt:

La data de 14

octombrie 2010 – orele 10.15, numitul A.A., agent de poliție judiciară în

cadrul I.P.J. Ilfov – Postul de Poliție Periș, a adresat D.N.A. – Serviciul

Teritorial București un denunț în cuprinsul căruia a arătat că efectuează

cercetări față de numitul C.M.S. sub aspectul săvârșirii unei fapte de

sustragere a patru roți de autoturism. Denunțătorul a precizat faptul că, în

urma audierii persoanei suspectate de furt, avocatul ales al acesteia – B.A. -

i-a oferit suma de 300 lei pentru „a lua măsurile legale în dosar” și, în

pofida refuzului agentului de poliție de a primi această sumă, a insistat ca

cei doi să se întâlnească.

Cercetările efectuate

ulterior au relevat faptul că la Postul de Poliție Periș a fost înregistrată

plângerea formulată de numitul S.R., prin care acesta a sesizat faptul că, în

noaptea de 06/07 octombrie 2010, autori necunoscuți i-au sustras toate cele

patru roți de la autoturismul personal. Dosarul a fost repartizat spre soluționare

agentului de poliție A.A. care, în urma verificărilor întreprinse, a procedat

la identificarea numitului C.M.S. în calitate de posibil făptuitor și la

audierea sa în această calitate.

Conform susținerilor

denunțătorului, după ascultarea făptuitorului la sediul postului de poliție în

data de 13 octombrie 2010, în prezența apărătorului său ales, și după

consultarea procurorului care asigura supravegherea activității de cercetare

penală, le-a adus la cunoștință celor doi posibilitatea luării măsurii preventive

a reținerii.

În acest context,

inculpatul B.A. i-a cerut clientului său să aștepte în afara încăperii și, fără

ca alte persoane să fie prezente, a așezat pe biroul agentului de poliție suma

de 300 lei, spunând „renunț la onorariul meu pentru protocol”.

În pofida

insistențelor inculpatului, agentul de poliție a refuzat primirea sumei de

bani, comunicându-i însă că îl va contacta ulterior pentru audierea clientului

său. Concomitent, denunțătorul a adus la cunoștința șefului său ierarhic –

inspectorul de poliție R.A.O. – incidentul survenit, dar și intenția de a

sesiza organele competente.

În seara de 13

octombrie 2010, agentul de poliție a convenit telefonic cu inculpatul B.A. ca

ascultarea numitului C.M.S. să se realizeze la Postul de Poliție Periș în ziua

următoare, în jurul orelor 12.30, dată la care alte atribuții de serviciu ale

denunțătorului au împiedicat însă efectuarea actului procedural.

După emiterea unei

citații scrise față de făptuitor, la data de 15 octombrie 2010, C.M.S. s-a

prezentat la postul de poliție însoțit de inculpatul B.A., cu această ocazie fiindu-le

prezentate probele noi strânse de către agentul A.A. și care, în opinia

acestuia din urmă, constituiau indicii că persoana în cauză a fost implicată în

săvârșirea faptei de furt.

În acest context,

agentul de poliție a afirmat din nou intenția sa de a-l reține pe făptuitor

dacă probele vor confirma că este autorul furtului, motiv pentru care

inculpatul B.A. a încercat, inițial, să sublinieze lipsa de finalitate a unei

astfel de măsuri, acreditând ideea inexistenței unui pericol social concret

care să justifice arestarea preventivă.

Ulterior, constatând

determinarea agentului de poliție de a dispune măsura reținerii, inculpatul a

sugerat, cu abilitate, o soluție alternativă, propunându-i agentului să se

decidă dacă este dispus să se întâlnească într-un alt loc pentru a discuta.

(Toate discuțiile purtate cu această ocazie au fost înregistrate ca urmare a

denunțului formulat în ziua anterioară de către polițistul implicat).

În cursul aceleiași

zile, agentul A.A. a încercat să îl contacteze telefonic pe inculpat, fără a

reuși. În jurul orelor 14.00, inculpatul B.A. l-a contactat, la rândul său pe

denunțătorul A.A. stabilind, la sugestia acestuia din urmă, să se întâlnească

la restaurantul L.P. din com. Snagov, sat Tâncăbești.

La data de 15

octombrie 2010, în jurul orelor 14.50, denunțătorul s-a deplasat la locul

stabilit, întâlnindu-se cu inculpatul B.A. și cu martorul C.M.S. Între cele

trei persoane s-au purtat discuții timp de aproximativ 20 de minute, fără

legătură cu dosarul penal în care martorul era implicat, cu excepția unei

scurte interogări efectuate de denunțător, referitoare la persoanele de la care

C.M. cumpărase roțile sustrase.

În momentul în care A.A.

și-a manifestat intenția de a părăsi restaurantul și s-a ridicat de la masă, a

fost urmat imediat de inculpatul B.A. care, inițial, a încercat să îi înmâneze

agentului de poliție cheile de la autoturism, spunându-i să verifice portiera

dreaptă (în care se afla o sumă de bani). Urmare a refuzului agentului de

poliție, inculpatul i-a înmânat personal suma de 500 lei (încasați anterior de

la C.M.S. cu titlu de onorariu), spunându-i agentului că suma de bani

reprezintă onorariul său și îi remite pentru a face „ce vrea el în dosar”.

Ulterior remiterii

sumei de bani au intervenit și organele de urmărire penală, care i-au depistat

în restaurant pe inculpatul B.A. și pe martorul C.M.S.

Situația de fapt

reținută rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, care

confirmă pe deplin săvârșirea faptei în modalitatea reținută.

Astfel, denunțătorul

A.A. a descris constant și detaliat împrejurările în care, în intervalul 13

octombrie 2010 - 15 octombrie 2010, inculpatul B.A. a luat inițiativa de a-i

oferi inițial suma de 300 lei și de a-i remite ulterior suma de 500 lei.

El a arătat că, încă

de la prima manifestare a intenției de a dispune măsura reținerii față de

clientul avocatului B.A., acesta din urmă i-a oferit suma de 300 lei în mod

insistent, ofertă refuzată de către agentul de poliție.

Totodată,

denunțătorul a precizat că, în cursul discuțiilor purtate la sediul postului de

poliție la data de 15 octombrie 2010, observând persistența sa în decizia de

a-l reține pe C.M. dacă probele vor confirma vinovăția acestuia, inculpatul

și-a exprimat disponibilitatea de a face orice i s-ar solicita, propunându-i să

se întâlnească într-o altă locație aleasă de polițist.

Denunțătorul a arătat

că, în acest context, au stabilit telefonic să se întâlnească la restaurantul

L.P. unde, după o scurtă întrevedere avută cu inculpatul și clientul său, B.A. i-a

remis suma de 500 lei în împrejurările reținute.

Declarațiile date în

faza de urmărire penală sunt concordante sub aspectul tuturor elementelor de

fapt esențiale cu susținerile făcute de către denunțător în mod nemijlocit, pe

parcursul judecății. În această fază a procesului, denunțătorul a precizat în

mod expres că ușurința manifestată de către inculpat în a-i oferi o sumă de

bani în exercitarea funcției sale, în absența oricăror relații de natură personală

care să justifice un asemenea gest, i-a format convingerea că scopul acțiunii

desfășurate de inculpat a fost acela de a-l determina să nu îl rețină pe C.M.S.

Declarațiile

denunțătorului sunt coroborate sub toate aspectele de împrejurările de fapt ce

rezultă din convorbirile în mediu ambiental purtate la data de 15 octombrie 2010

cu inculpatul B.A., atât în sediul postului de poliție, cât și pe terasa

restaurantului L.P. Astfel, deși analizate izolat, afirmațiile inculpatului par

a fi echivoce sub aspectul disponibilității acestuia de a oferi agentului de

poliție o sumă de bani, examinarea coroborată a acestor afirmații și a

contextului în care au fost făcute evidențiază cu certitudine inițiativa

adoptată de inculpat în acest sens.

Astfel, din procesul

verbal de redare a dialogului ambiental purtat la data de 15 octombrie   2010 –

orele 12.56. – 13.24, rezultă că, urmare a afirmațiilor agentului de poliție cu

privire la existența unor indicii concrete de vinovăție a martorului C.M. și a

intenției de a dispune măsura reținerii, inculpatul i-a solicitat clientului

său să aștepte în afara biroului. În prezența doar a denunțătorului, inculpatul

a încercat inițial să îl convingă de lipsa de finalitate a eforturilor

probatorii depuse în cauză, făcând referire la posibilitatea punerii în

libertate a clientului său.

În acest sens,

inculpatul B.A. a afirmat că „Mie așa mi-a spus, eu îți spun neprelucrat și

cu…treaba lor. Că muncești încă două săptămâni în dosar, te duci la procuror și

nu știi dacă îți dă mandat și îl aduce la…pe instanță. Și pe instanță ce să-ți

facă? Ești primar, nu mai are nicio faptă, care e pericolul social? Și ți-a…Te

judeci în libertate!” ..(fila 132 d.u.p).

A.A.: Nu, da e faptă.

E faptă, ce să mai…

B.A.: Da domne,

rămâne pe faptă, da? Și eu mă duc și latru că nu există pericol social, e

tânăr, e mai aia, muncește, p…mea, și mi-l dă acasă și am plecat cu el acasă.

Și îi iau și o căciulă de bani!”

Pe parcursul

discuției, observând determinarea agentului de poliție de a dispune măsura

reținerii chiar în aceste condiții, inculpatul B.A. a adus în discuție

dificultățile financiare cu care se pot confrunta polițiștii, spunând:

B.A.: ….Veti avea

viață grea ca polițiști. Băi, în decembrie va fi dezastru. Cu furtul de porci,

de zarzavaturi, de varză murată. Păi acum nu mai spun de tâlhării și spargeri

de case.

A.A.: Asa e.

B.A.: Să vezi acum.

Că, băi, e foame cât casa! Și te dă afară din casă foamea. Te dă afară, trebuie

să faci ceva să câștigi. Să mai ai și copii… Păi, ce …îți sparge casa, ți-a

luat…. Nu mai spun de astea, tăinuiri. ….

A.A.:…(oftează) Ce

fac eu cu ăsta?

B.A.: Numai tu

hotărăști. Dacă te-ai hotărât îmi spui <R. la ora șase vreau să ne

vedem>. Eu sunt în locul „d” la ora „d” și să ne vedem…(fila 138 d.u.p).

A.A.: Mai am ceva.

Oricum mai am ceva împotriva lui, m-ai înțeles mata?

B.A.: Asta depinde de

tine dacă vrei să le folosești sau nu. Eu ți-am spus. (fila 139 d.u.p).

Totodată, din

examinarea procesului verbal de redare a dialogului în mediu ambiental purtat

pe terasa restaurantului L.P., coroborat cu procesul verbal întocmit cu ocazia

vizionării nemijlocite, la data de 20 aprilie 2011, a înregistrării acestui

dialog, rezultă că, în absența oricăror sugestii ale agentului de poliție,

inculpatul B.A. a adus din nou în discuție dificultățile materiale ale

polițiștilor sau procurorilor ori prețurile ridicate ale unor articole de

încălțăminte.

Așa cum a rezultat

din vizionarea și ascultarea nemijlocită a suportului pe care a fost

înregistrat dialogul ambiental, intervențiile agentului de poliție în cursul

acestei întrevederi au fost extrem de scurte și au vizat fie interogarea

numitului C.M. cu privire la persoanele de la care ar fi luat roțile, fie

cuvinte aprobatoare exprimate lapidar în contextul discuțiilor cu caracter

general purtate la acea dată.

Atitudinea

inculpatului B.A. de a-l însoți din proprie inițiativă pe denunțător la

plecarea din restaurant și de a încerca să îl convingă să își ridice singur o

sumă de bani din portiera autoturismului, încercare eșuată, urmată de remiterea

de către inculpat personal a sumei de 500 lei, reprezintă aspecte evidențiate

neechivoc de aceleași mijloace de probă.

Totodată, scopul

urmărit de către inculpat prin remiterea sumei de 500 lei rezultă fără echivoc

din propriile afirmații, astfel cum se desprind din procesul verbal de redare

aflat la filele 148-149 d.u.p.

A.A.: Stai, bre,

liniștit!

B.A.l: Măi, ești

nebunatic?

A.A.: Cât e acolo?

B.A.: Cinci milioane.

A.A.: Pentru ?!

B.A.: Onorariul meu.

A.A.: Pentru ?!

B.A.: Ca să faci ce

vrei tu în dosaru acesta. Pentru atât!

A.A.: Și ce să fac?

B.A.: Mă, nu trebe

să-ți fie frică de mine. Mă, îs nebun la cap?! Eu vreau să-l scot pe acesta, să.

de la el, aia e, tu faci ce vrei în dosaru acesta, Propunere, referat la

parchet, ce-i face, parchetul treaba lui.

După înmânarea

banilor, inculpatul a afirmat: „Ia! Deci eu merg pe mâna ta. Sănătate!”.

Ansamblul

împrejurărilor de fapt ce rezultă din aceste mijloace de probă au evidențiat,

în mod absolut univoc, faptul că inițiativa remiterii sumei de 500 lei

agentului de poliție A.A. i-a aparținut în exclusivitate inculpatului B.A.

Totodată, propriile

afirmații ale inculpatului s-au coroborat cu susținerile denunțătorului

referitoare la scopul remiterii sumei de bani, respectiv acela de a nu dispune

măsura preventivă a reținerii față de martorul C.M.S.

Sub acest aspect,

încercările inculpatului de a ridica agentului de poliție, cu abilitate,

îndoieli asupra finalității măsurii preventive ori asupra concordanței dintre

eforturile probatorii depuse de acesta din urmă și remunerația primită pentru

activitatea sa, dar și afirmațiile univoce „Eu vreau să-l scot pe acesta”,

relevă fără dubiu faptul că suma de bani a fost remisă cu titlu de

contraechivalent al abținerii agentului de poliție de la a dispune măsura

reținerii.

Experiența ca avocat

a inculpatului i-a permis acestuia să formuleze pretențiile sale într-un mod

aparent echivoc, prin invocarea unor elemente, formal, străine de cauză, dar

din a căror coroborare rezultă indubitabil că, în plan subiectiv, inculpatul B.A.

a prevăzut și urmărit coruperea agentului de poliție A.A. în scopul de a-l

determina să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Apărarea inculpatului

în sensul că nu ar fi pretins denunțătorului nimic altceva decât „să ia

măsurile legale în dosar” este infirmată de împrejurările de fapt anterior

analizate și tinde la a valorifica, în mod izolat, doar anumite afirmații

evidențiate probatoriu, ignorându-se contextul de ansamblu în care ele au fost

făcute.

De altfel, Curtea a

reținut că inculpatul B.A. a recunoscut faptul obiectiv al remiterii sumei de

500 lei către agentul de poliție A.A., negând pe de o parte doar că ar fi

încercat să îi remită suma de 300 lei încă din data de 13 octombrie 2010 și că

ar fi pretins ca denunțătorul să nu dispună o măsură preventivă.

Pe de altă parte,

inculpatul a invocat și împrejurarea că atitudinea lipsită de fermitate a

agentului de poliție la data de 15 octombrie 2010, concretizată în afirmații ca

„Ce fac, bre, nea R. cu ăsta, că eu vreau să îl rețin?”, dar și invitația

telefonică adresată inculpatului de a se întâlni într-un mediu mai relaxat reprezintă

acte de provocare. Inculpatul a apreciat că, în această modalitate,

denunțătorul a adoptat o atitudine aparent binevoitoare, menită să îi capteze

încrederea și să îl determine să săvârșească fapte penale pentru a obține

probele necesare, împrejurare ce atrage, în opinia sa, nelegalitatea

înregistrărilor în mediu ambiental în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (2)

C. proc. pen.

În ceea ce privește

evenimentele din data de 13 octombrie 2010, Curtea a reținut că ele nu se

subsumează obiectului judecății, însă declarațiile denunțătorului, precedate de

denunțul scris adresat organelor competente, constituiau indicii serioase cu

privire la încercările inculpatului de corupere a agentului de poliție încă de

la acea dată.

În acest sens, a

apreciat credibile susținerile denunțătorului, ale cărui declarații constante

pe parcursul procesului sunt susținute de succesiunea logică a evenimentelor,

fiind irațional ca un agent de poliție să formuleze un denunț mincinos fără o

motivație credibilă ori să aducă la cunoștința superiorului ierarhic o

încercare de corupere inexistentă. Or, declarațiile martorului A.A., dar și ale

inculpatului B.A. au evidențiat faptul că relațiile dintre aceste două persoane

au fost normale, desfășurate în concordanță cu specificul profesiei fiecăruia

și fără a exista anterior conflicte între ei, dar nici relații de amiciție care

să justifice o atitudine părtinitoare a denunțătorului.

În contextul acestor

relații, este lipsită de suport contestarea realității aspectelor denunțate la

data de 14 octombrie 2010, inculpatul neoferind, de altfel, o motivație

plauzibilă a acestei poziții. Teama de a nu i se înscena ceva (invocată de inculpat)

sub imperiul căreia ar fi acționat denunțătorul este necredibilă, în condițiile

în care probele nu evidențiază nicio împrejurare care, după o primă ascultare a

suspectului de furt, să fi putut determina obiectiv agentului de poliție o

astfel de temere.

Declarațiile

martorului C.M.S. nu au relevanță deosebită în cauză în condițiile în care

propriul interes al acestuia în cauză justifică valorificarea lor cu prudență.

Astfel, în faza de urmărire penală, martorul nu a precizat dacă a lipsit sau nu

vreun moment din biroului agentului de poliție în timpul discuțiilor purtate,

la data de 13 octombrie 2010, cu avocatul său. Faptul că, în cursul judecății,

martorul a arătat că, la acea dată, inculpatul nu a discutat singur cu agentul

de poliție nu prezintă relevanță, având în vedere intervalul mare de timp scurs

până la data audierii, dar și considerentele expuse anterior, ce au format

Curții convingerea că susținerile denunțătorului sunt credibile.

Sub aspectul

episodului derulat în interiorul postului de poliție la data de 15 octombrie 2010,

declarația martorului C.M. este neconcludentă, martorul neasistând la

discuțiile purtate de inculpat cu denunțătorul A.A.

În ceea ce privește

susținerea inculpatului B.A. în sensul că nu ar fi pretins agentului de poliție

să facă un act contrar îndatoririlor de serviciu, ci doar „să ia măsurile

legale în dosar”, Curtea a apreciat-o, pe de o parte, lipsită de suport în

condițiile în care probele administrare și analizate anterior infirmă această

susținere. Pe de altă parte, constată că o atare susținere este și nerelevantă

sub aspectul existenței infracțiunii de dare de mită, al cărei conținut

constitutiv este realizat pe deplin chiar și în ipoteza în care suma de bani

este remisă pentru ca funcționarul să își îndeplinească corect atribuțiile de

serviciu.

În ceea ce privește

atitudinea adoptată de către agentul de poliție cu ocazia discuțiilor purtate

la data de 15 octombrie 2010 ori gestul acestuia de a accepta o întâlnire cu

apărătorul făptuitorului în afara sediului de poliție, Curtea a apreciat că

aceste atitudini nu reprezintă acte de provocare, de natură a atrage

nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză.

Specificul

infracțiunii de corupție cercetate a necesitat utilizarea unor mijloace

speciale de investigație, singurele de natură a permite stabilirea situației de

fapt. Înregistrarea convorbirilor telefonice sau a celor purtate în mediul

ambiental s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 911 și urm. C. proc. pen.,

toate aceste mijloace de probă fiind orientate spre stabilirea existenței unei

infracțiuni de corupție în privința căreia denunțul formulat generase indicii

temeinice.

Conduita manifestată

de către agentul de poliție pe parcursul efectuării înregistrărilor a fost

permanent rezervată, lucru firesc în contextul cunoașterii tehnicii speciale

folosite la acel moment. Afirmațiile agentului de poliție în cursul discuțiilor

purtate în sediul poliției la data de 15 octombrie 2010 au fost doar aparent

echivoce, corespunzător încercărilor de corupere insidioase și niciodată

manifeste desfășurate de către inculpat.

Conduita agentului de

poliție la acea dată nu evidențiază niciun element provocator, după cum nici

stabilirea telefonică a unui alt loc public în care să îl întâlnească pe

inculpat nu are valoarea unei determinări a acestuia din urmă de a comite

infracțiunea de dare de mită.

Raportându-se atât la

dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., cât la modalitatea în care

conceptul de „provocare” a fost definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în cauzele Constantin și Stoian împotriva României, 29 septembrie 2009

și Bulfinski împotriva României, 01 iunie 2010, Curtea a apreciat că discuția

telefonică purtată între agentul de poliție și inculpatul-avocat nu a avut un

rol determinant în adoptarea rezoluției infracționale de către acesta din urmă.

În acest sens, s-a

subliniat că probele administrate relevă neechivoc adoptarea de către inculpat

a hotărârii de corupere a agentului de poliție anterior momentului discuției

telefonice și independent de vreo atitudine sau gest provocator al

denunțătorului. Întregul discurs insidios al inculpatului din data de 15

octombrie 2010 reprezintă mai degrabă expresia unei preconcepții de

coruptibilitate a polițistului, manifestată prin încercarea de a-l determina

încă de la primele contacte să accepte soluționarea cauzei în afara cadrului

legal.

În succesiunea

evenimentelor din data de 15 octombrie 2010, discuția telefonică și întâlnirea

între inculpat și denunțător la restaurant (ambele derulate sub supravegherea

organelor de urmărire penală) nu au avut un rol determinant în finalizarea

rezoluției infracționale a inculpatului, adoptată încă din data de 13 octombrie

nici convorbirea telefonică și nici dialogul purtat pe terasa localului nu au

abordat nici măcar tangențial chestiunea vreunei sume de bani ce urma a fi

remisă agentului de poliție.

Dimpotrivă,

înregistrarea dialogului în mediu ambiental infirmă în totalitate susținerile

inculpatului B.A. în sensul că denunțătorul s-ar fi plâns de lipsa sumelor de

bani, motiv pentru care i-ar fi remis acestuia 500 lei pentru a putea

achiziționa un cadou pentru petrecerea la care agentul de poliție urma să

meargă în acea seară. Atât redarea în formă scrisă, cât și ascultarea

nemijlocită a înregistrării au evidențiat inexistența oricăror referiri ale

denunțătorului la lipsurile sale financiare, dar și faptul că suma de bani i-a

fost remisă exclusiv în vederea soluționării cauzei penale contrar normelor

legale, nicidecum în scopul invocat de către inculpat.

Drept urmare,

echivalarea celor două episoade menționate cu acte de determinare a săvârșirii

unor fapte penale este lipsită de fundament obiectiv, constituind expresia unei

percepții esențialmente subiective a inculpatului cu privire la

disponibilitatea funcționarului de a primi sume de bani în mod ilegal.

Pentru aceste

considerente, Curtea a apreciat că săvârșirea faptei de dare de mită, cu

vinovăție, a fost neechivoc dovedită, iar apărările inculpatului B.A. sunt fie

infirmate de probele existente, fie lipsite de relevanță asupra conținutului

constitutiv al infracțiunii de care este acuzat.

În drept, fapta

inculpatului B.A. care, la data de 15 octombrie 2010, folosindu-se de profesia

de avocat i-a remis denunțătorului A.A., agent de poliție, suma de 500 lei

pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a nu îl

reține pe numitul C.M.S. - client al inculpatului suspectat de comiterea

infracțiunii de furt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin.

(1), (2) din Legea nr. 78/2000 (cu modificările ulterioare).

La individualizarea

pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, Curtea urmează a avea în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: dispozițiile

părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de

lege pentru infracțiunea de dare de mită, împrejurările concrete în care

inculpatul a încercat coruperea unui agent de poliție, dar și gradul ridicat de

pericol social ce caracterizează faptele de dare de mită, mai ales atunci când

autorul acestora este o persoană care, în virtutea profesiei, ar trebui să

vegheze la înfăptuirea corectă a actului de justiție.

Sub aspectul

gravității faptei comise, Curtea a reținut contextul concret în care aceasta a

fost săvârșită și scopul urmărit prin actul de corupție, de natură a potența

periculozitatea sa socială. Astfel, împrejurarea că inculpatul a acționat în

virtutea profesiei de avocat, folosindu-și experiența pentru a determina un

agent de poliție, încă din primele etape ale cercetărilor penale, să nu își

îndeplinească atribuțiile de serviciu, urmărind astfel crearea unei situații mai

ușoare pentru clientul său suspectat de furt, aduce atingere nu doar relațiilor

sociale referitoare la activitatea de serviciu a agentului de poliție, ci și

încrederii publice în înfăptuirea corectă a actului de justiție.

Curtea a considerat

că nesocotirea de către avocat a specificului profesiei și a rolului său în

garantarea respectării dreptului la apărare al persoanei pe care o asistă, prin

recurgerea la procedee contrare normelor de drept și destinate esențialmente

coruperii unui funcționar al statului reprezintă o conduită inacceptabilă, a

cărei sancționare corespunzătoare este necesară pentru a asigura funcțiile de

prevenție ale pedepsei.

Examinând în aceste

coordonate și particularitățile cauzei, cu precădere datele ce caracterizează

persoana inculpatului, Curtea urmează a avea în vedere împrejurarea că

relațiile familiare pe care le dezvoltă membrii unei comunități restrânse (cum

se constată și în speță), pot favoriza anumite prejudecăți referitoare la

disponibilitatea funcționarilor statului de a accepta soluții alternative în

soluționarea cauzelor în care sunt implicate persoane cunoscute. O atare

realitate nuanțează contextul în care inculpatul B.A. a săvârșit fapta, fără a

diminua însă periculozitatea acesteia.

Pe de altă parte,

Curtea a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care este o

persoană matură, în vârstă de 58 de ani, cu studii superioare și o îndelungată

experiență ca avocat. Totodată, s-a reținut că inculpatul este integrat

familial, fiind căsătorit și tatăl a doi copii, dar este implicat activ și în

comunitatea locală din care face parte, astfel cum rezultă din caracterizarea

depusă la dosar. Poziția procesuală oscilantă a inculpatului a format Curții

convingerea că inculpatul nu a înțeles încă, pe deplin, consecințele

socialmente periculoase ale faptei sale, însă datele sale particulare

favorabile creează premisele conștientizării acestor exigențe ca efect al

aplicării unei pedepse corespunzătoare.

În acest context,

evaluând coroborat circumstanțele comiterii faptei și gravitatea acesteia,

potențată de calitatea în care inculpatul a acționat, dar și datele sale

personale, Curtea a apreciat că atingerea scopului preventiv-educativ al

pedepsei reclamă cu necesitate aplicarea acesteia într-un cuantum moderat,

superior minimului prevăzut de lege.

Prin urmare, urmează

a aplica inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, a cărei executare va fi

însă suspendată sub supraveghere în condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen. În acest sens, Curtea urmează a da eficiență datelor personale ale

inculpatului, apreciind că ele creează premisele conștientizării gravității

faptei comise și constituie garanții că, și fără executarea pedepsei,

inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În consecință, în

baza art. 86

1

C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea

pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani,

stabilit în condițiile prevăzute de art. 86

2

C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata

executării pedepsei, apreciind că interzicerea acestor drepturi este

concordantă cu specificul și rațiunea pedepsei accesorii, fără a aduce atingere

dreptului inculpatului la respectarea vieții private sau vreunui alt drept

recunoscut și ocrotit de Convenția europeană a drepturilor omului.

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. a interzis inculpatului, și ca pedeapsă complementară, exercițiul

dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a

exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 2 ani începând cu data rămânerii

definitive a prezentei hotărâri.

Sub acest aspect,

Curtea a apreciat că numai prin interzicerea desfășurării activității de avocat

pe o perioadă limitată de timp inculpatul își va reconsidera poziția asupra

exigențelor profesiei sale și, prin activitatea desfășurată și de serviciul de

probațiune, va conștientiza pe deplin necesitatea respectării tuturor

obligațiilor ce îi revin în profesia aleasă.

Împotriva acestei

sentințe penale a formulat în termen legal recurs inculpatul B.A. solicitând

Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea în contextul invocării cazurilor

de casare prevăzute în art. 385

9

pct. 172 și 14 C. proc. pen.

S-a susținut că în

cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse

judecății, inculpatul a fost provocat în săvârșirea faptei.

În acest sens,

apărarea a arătat că inculpatul nu ar fi pretins denunțătorului nimic altceva

decât să ia măsurile legale în acea cauză penală, iar, pe de altă parte, se

circumscriu prevederilor art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., în măsura

în care se susține de către apărare că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de dare de mită.

Starea de fapt

reținută de prima instanță este pe deplin conturată de materialul probator

administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestora rezultând modalitatea

concretă în care a acționat inculpatul.

A reieșit, fără

putință de tăgadă, că inițiativa remiterii sumei de 500 lei agentului de

poliție A.A. a aparținut inculpatului B.A. și, de asemenea, a fost evident

scopul cu care inculpatul a acționat, anume acela ca agentul de poliție

(denunțătorul) să nu dispună măsura preventivă a reținerii faptei de martorul C.M.S.

(clientul inculpatului).

În mod corect a

reținut instanța fondului că acțiunea desfășurată de inculpat, astfel cum s-a

derulat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită

atât în planul laturii obiective, cât și în latura subiectivă, în cauză

neputându-se identifica vreun element care să fundamenteze susținerea

inculpatului cu privire la provocarea sa în comiterea faptei.

În acest sens,

analiza judicioasă efectuată de judecătorul fondului asupra probelor

administrate a relevat într-o măsură neechivocă adoptarea de către inculpat a

hotărârii de corupere a agentului de poliție anterior discuției telefonice

purtate între cei doi și independent de vreo atitudine sau gest provocator al

denunțătorului.

De altfel, procedând

la o corectă apreciere a probelor, în mod complet și just Curtea a înlăturat

apărările inculpatului în contextul în care acestea erau infirmate de probele

existente ori nu prezentau relevanță asupra conținutului constitutiv al

infracțiunii deduse judecății.

Efectuând propriul

examen cu privire la modalitatea în care inculpatul a acționat, a succesiunii

evenimentelor din data de 15 octombrie 2010 – discuții telefonice și întâlnirea

dintre inculpat și denunțător, din perspectiva întrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunii de dare de mită, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată, astfel cum prima instanță a făcut-o, că exigențele art. 255 alin.

(1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000

sunt satisfăcute.

Nici criticile avansate

de către recurentul inculpat cu referire la greșita individualizare a pedepsei

aplicate nu sunt întemeiate.

Atât pedeapsa

principală aplicată în planul naturii, cuantumului și modalității de executare,

cât și cele complementare și accesorii, prin conținutul lor, sunt corect

individualizate, asigurând îndeplinirea funcțiilor pedepsei.

Curtea a ținut seama

în operațiunea de individualizare judicioasă a pedepsei de criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., remarcând că autorul faptelor este o persoană

care în virtutea profesiei de avocat s-ar fi cuvenit a veghea la înfăptuirea

corectă a actului de justiție și nu a recurge la a proceda contrar normelor de

drept prin coruperea unui funcționar al statului.

În raport cu

particularitățile cauzei, Curtea a valorificat corespunzător circumstanțele

personale favorabile inculpatului, evaluând în mod just circumstanțele reale,

dar și gravitatea faptei, calitatea în care inculpatul a acționat.

Pedeapsa aplicată,

prin cuantumul și modalitatea de executare, reprezintă o sancțiune corectă,

justă, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din

punctul de vedere al unei reale inserții sociale a inculpatului.

De asemenea,

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., ca

pedeapsă complementară și accesorie corespunde exigențelor legii, Curtea

motivând judicios și în raport cu natura și scopul pedepsei complementare,

accesorii necesitatea interzicerii desfășurării activității de avocat pe o

perioadă limitată de timp în scopul reconsiderării poziției asupra cerințelor

profesiei sale.

În considerarea celor

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.A. împotriva sentinței penale nr. 278 din 6 iunie 2011 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva sentinței penale nr. 278

din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2012.