ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2615/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 4

septembrie 2006 reclamanta Asociația Fundația A. București cheamă în judecată

pe pârâta SC E. SRL București solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei

la restituirea sumei de 975.000 ron reprezentând contravaloare prestări servicii,

încasată nejustificat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 1719 din 12 februarie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, apreciind că

reclamanta trebuia să solicite mai întâi rezoluțiunea celor două contracte

intervenite între părți, conform art. 1020 – art. 1021 C. civ., pentru că numai

astfel poate cere restituirea prestațiilor și, deci, returnarea sumelor

plătite, reclamanta invocând, de altfel, motive de natură să atragă

rezoluțiunea contractelor, dar cerând numai restituirea prestațiilor executate

de ea însăși, precum și că nu prezintă relevanță faptul că cele două contracte

au ajuns la termen, pentru că drepturile și obligațiile cărora le-au dat

naștere acestea continuă să subziste.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin

decizia comercială nr. 171 din 31 martie 2008 a Curții de Apel București, secția

a Vl-a comercială, care reține că au fost executate cele două contracte ajunse

la termen de către ambele părți, plata făcându-se ulterior livrării

materialelor publicitare, iar reclamanta apelantă nu a cerut rezoluțiunea

contractelor în cauză.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei instanței de apel este admis prin decizia nr. 1893

din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

care casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre

rejudecare, urmând a se analiza situația de fapt conform temeiurilor invocate

de reclamantă în acțiune, respectiv art. 992, art. 969 și art. 970 C. civ.

Prin decizia

comercială nr. 408 din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, în rejudecare, admite apelul formulat de reclamantă împotriva

sentinței instanței de fond pe care o schimbă în tot și, pe fond, admite

acțiunea, obligând intimata pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei

de 975.000 ron reprezentând avans contravaloare prestare servicii, cu 25.803,76

ron cheltuieli de judecată în sarcina intimatei pârâte către apelanta

reclamantă.

Pentru a decide

astfel instanța reține că, față de faptul că susținerile reclamantei, în sensul

neexecutării obligației de predare la termen a materialelor comandate, nu au

fost combătute de către pârâtă prin niciun mijloc de probă, avizul de însoțire

a mărfii nefiind însușit de reclamantă prin semnătură și ștampilă, devin

operabile în cazul celor două contracte dintre părți dispozițiile art. 67 C.

com., acestea fiind rezolvite de drept, nemaifiind necesară investirea

instanței cu o acțiune în rezoluțiunea menționatelor contracte, fiind incident art.

992 C. civ. prin raportare la faptul că reclamanta apelantă a achitat în avans

facturile emise de pârâta intimată, care nu a livrat materialele comandate

conform contractelor ajunse la termen, plata fiind, astfel, încasată nedatorat,

ceea ce constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva deciziei de

mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea ca nefondat a apelului

reclamantei împotriva sentinței primei instanțe, cu menținerea acesteia ca

legală și temeinică.

În fundamentarea

recursului său recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru a fi pronunțat decizia

recurată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 67 C. com.

și ale art. 1020 – art. 1021 C. civ., față de precizarea făcută de reclamantă,

la solicitarea instanței de fond, că nu înțelege să solicite rezoluțiunea

contractelor din litigiu, aspect care, alături de faptul că niciunul dintre

contracte nu conține un pact comisoriu de ultim rang, probează că instanța nu a

fost investită cu cerere privind rezoluțiunea contractelor, iar simpla ajungere

la termen a contractelor vizate nu echivalează cu o desființare de drept a

acestora și rezoluțiunea nu poate să își producă efectele în temeiul art. 67 C.

com. în lipsa unei acțiuni în constatarea acesteia, instanța de apel dispunând

astfel în afara voinței exprese a intimatei reclamante, procedând, eronat, la o

interpretare extensivă a demersului juridic promovat de aceasta.

Recurenta critică

instanța de apel și pentru faptul că nu a reținut corect că ambele părți și-au

executat obligațiile contractuale, inclusiv recurenta pârâtă, îndreptățită

astfel la încasarea prețului prestațiilor efectuate, reclamanta nedovedind

contrariul și efectuând, de altfel, plata integrală a serviciilor prestate.

Examinând recursul

pârâtei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta

este fondat.

Se constată, în acest

sens, că în mod nelegal instanța de apel a extins limitele investirii sale,

examinând incidența eventuală a dispozițiilor art. 67 C. com. și ale art. 1020

– art. 1021 C. civ., ignorând, pe de o parte, faptul că reclamanta intimată

și-a întemeiat acțiunea introductivă pe dispozițiile art. 969, art. 970 și ale art.

992 C. civ., iar pe de altă parte, că, la interpelarea expresă a primei

instanțe, reclamanta intimată a precizat că nu cere rezoluțiunea contractelor

din litigiu (dosar de fond), astfel că în mod nelegal instanța de apel,

încălcând principiul disponibilității, respectiv prevederile art. 129 alin. (6)

C. proc. civ., a examinat cauza din perspectiva incidenței prevederilor art. 67

C. com., neinvocate de către reclamantă.

Se constată, de

asemenea, că în mod eronat a reținut instanța criticată că recurenta pârâtă nu

și-ar fi executat obligațiile asumate prin contractele din litigiu și că

reclamanta intimată ar fi plătit prețul în avans, ignorând că reclamanta a

efectuat plata pretins nedatorată prin ordine de plată, semnate de

reprezentantul său legal, în care face trimitere la facturile emise de

recurenta pârâtă, ceea ce semnifică acceptarea respectivelor facturi, dintre

care unele depuse la dosar de către reclamanta intimată erau confirmate chiar de

aceasta, prin semnătură însoțită de ștampilă, precum și că reclamanta intimată

este aceea care potrivit art. 1169 C. civ. ar fi trebuit să probeze că pârâta

recurentă nu și-a executat obligațiile asumate prin contractele din litigiu, și

nu pârâta, cum eronat a apreciat instanța de control judiciar.

Față de cele de mai

sus, constatându-se că decizia recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a

legii, criticile avansate de recurentă împotriva acesteia fiind fondate, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ. recursul

recurentei pârâte urmează a fi admis și decizia recurată urmează a fi

modificată în tot în sensul că urmează a fi respins ca neîntemeiat apelul

declarat de reclamantă înpotriva sentinței instanței de fond, care se dovedește

a fi legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC E. SRL București împotriva deciziei nr. 408 din 2

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială,

modifică decizia recurată în sensul că respinge ca neîntemeiat apelul

reclamantei Asociația Fundația A. București împotriva sentinței comerciale nr. 1719

din 12 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iulie 2010.