ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2615/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2006 reclamanta Asociația Fundația A. București cheamă în judecată pe pârâta SC E. SRL București solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 975.000 ron reprezentând contravaloare prestări servicii, încasată nejustificat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1719 din 12 februarie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, apreciind că reclamanta trebuia să solicite mai întâi rezoluțiunea celor două contracte intervenite între părți, conform art. 1020 – art. 1021 C. civ., pentru că numai astfel poate cere restituirea prestațiilor și, deci, returnarea sumelor plătite, reclamanta invocând, de altfel, motive de natură să atragă rezoluțiunea contractelor, dar cerând numai restituirea prestațiilor executate de ea însăși, precum și că nu prezintă relevanță faptul că cele două contracte au ajuns la termen, pentru că drepturile și obligațiile cărora le-au dat naștere acestea continuă să subziste.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 171 din 31 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a Vl-a comercială, care reține că au fost executate cele două contracte ajunse la termen de către ambele părți, plata făcându-se ulterior livrării materialelor publicitare, iar reclamanta apelantă nu a cerut rezoluțiunea contractelor în cauză. Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel este admis prin decizia nr. 1893 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, urmând a se analiza situația de fapt conform temeiurilor invocate de reclamantă în acțiune, respectiv art. 992, art. 969 și art. 970 C. civ.

Prin decizia comercială nr. 408 din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în rejudecare, admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă în tot și, pe fond, admite acțiunea, obligând intimata pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 975.000 ron reprezentând avans contravaloare prestare servicii, cu 25.803,76 ron cheltuieli de judecată în sarcina intimatei pârâte către apelanta reclamantă.

Pentru a decide astfel instanța reține că, față de faptul că susținerile reclamantei, în sensul neexecutării obligației de predare la termen a materialelor comandate, nu au fost combătute de către pârâtă prin niciun mijloc de probă, avizul de însoțire a mărfii nefiind însușit de reclamantă prin semnătură și ștampilă, devin operabile în cazul celor două contracte dintre părți dispozițiile art. 67 C. com., acestea fiind rezolvite de drept, nemaifiind necesară investirea instanței cu o acțiune în rezoluțiunea menționatelor contracte, fiind incident art. 992 C. civ. prin raportare la faptul că reclamanta apelantă a achitat în avans facturile emise de pârâta intimată, care nu a livrat materialele comandate conform contractelor ajunse la termen, plata fiind, astfel, încasată nedatorat, ceea ce constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea ca nefondat a apelului reclamantei împotriva sentinței primei instanțe, cu menținerea acesteia ca legală și temeinică. În fundamentarea recursului său recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru a fi pronunțat decizia recurată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 67 C. com.

și ale art. 1020 – art. 1021 C. civ., față de precizarea făcută de reclamantă, la solicitarea instanței de fond, că nu înțelege să solicite rezoluțiunea contractelor din litigiu, aspect care, alături de faptul că niciunul dintre contracte nu conține un pact comisoriu de ultim rang, probează că instanța nu a fost investită cu cerere privind rezoluțiunea contractelor, iar simpla ajungere la termen a contractelor vizate nu echivalează cu o desființare de drept a acestora și rezoluțiunea nu poate să își producă efectele în temeiul art. 67 C. com. în lipsa unei acțiuni în constatarea acesteia, instanța de apel dispunând astfel în afara voinței exprese a intimatei reclamante, procedând, eronat, la o interpretare extensivă a demersului juridic promovat de aceasta.

Recurenta critică instanța de apel și pentru faptul că nu a reținut corect că ambele părți și-au executat obligațiile contractuale, inclusiv recurenta pârâtă, îndreptățită astfel la încasarea prețului prestațiilor efectuate, reclamanta nedovedind contrariul și efectuând, de altfel, plata integrală a serviciilor prestate. Examinând recursul pârâtei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta este fondat. Se constată, în acest sens, că în mod nelegal instanța de apel a extins limitele investirii sale, examinând incidența eventuală a dispozițiilor art. 67 C. com.

și ale art. 1020 – art. 1021 C. civ., ignorând, pe de o parte, faptul că reclamanta intimată și-a întemeiat acțiunea introductivă pe dispozițiile art. 969, art. 970 și ale art. 992 C. civ., iar pe de altă parte, că, la interpelarea expresă a primei instanțe, reclamanta intimată a precizat că nu cere rezoluțiunea contractelor din litigiu (dosar de fond), astfel că în mod nelegal instanța de apel, încălcând principiul disponibilității, respectiv prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a examinat cauza din perspectiva incidenței prevederilor art. 67 C. com., neinvocate de către reclamantă.

Se constată, de asemenea, că în mod eronat a reținut instanța criticată că recurenta pârâtă nu și-ar fi executat obligațiile asumate prin contractele din litigiu și că reclamanta intimată ar fi plătit prețul în avans, ignorând că reclamanta a efectuat plata pretins nedatorată prin ordine de plată, semnate de reprezentantul său legal, în care face trimitere la facturile emise de recurenta pârâtă, ceea ce semnifică acceptarea respectivelor facturi, dintre care unele depuse la dosar de către reclamanta intimată erau confirmate chiar de aceasta, prin semnătură însoțită de ștampilă, precum și că reclamanta intimată este aceea care potrivit art. 1169 C. civ. ar fi trebuit să probeze că pârâta recurentă nu și-a executat obligațiile asumate prin contractele din litigiu, și nu pârâta, cum eronat a apreciat instanța de control judiciar.

Față de cele de mai sus, constatându-se că decizia recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, criticile avansate de recurentă împotriva acesteia fiind fondate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ. recursul recurentei pârâte urmează a fi admis și decizia recurată urmează a fi modificată în tot în sensul că urmează a fi respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantă înpotriva sentinței instanței de fond, care se dovedește a fi legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E. SRL București împotriva deciziei nr. 408 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, modifică decizia recurată în sensul că respinge ca neîntemeiat apelul reclamantei Asociația Fundația A. București împotriva sentinței comerciale nr. 1719 din 12 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2010.