ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 623/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 30 mai 2002,

I.M.V. și I.G.M. au chemat în

judecată Primăria municipiului Brăila și D.A.P.T., cerând anularea dispoziției

nr. 2148 din 19 aprilie 2002 și obligarea pârâtelor, în baza Legii nr. 10/2001,

să le restituie în natură imobilul situat în municipiul Brăila, nr. 69, bun

preluat abuziv, prin naționalizare, și folosit ca sediu de secund pârâta.

Tribunalul Brăila, secția civilă,

prin sentința nr. 159 din 14 mai 2003, a admis acțiunea și, anulând dispoziția

atacată, a dispus restituirea în natură a bunului solicitat.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 144 din 14 octombrie 2003, a admis apelul pârâților

și, schimbând în tot sentința atacată, a respins, ca nefondată acțiunea, cu

motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei decizii

reclamantele au declarat recurs invocând greșita aplicare a dispozițiilor

legale la care face trimitere instanța de apel. Au cerut admiterea acțiunii așa

cum a fost formulată.

Recursul este fondat în sensul celor

ce urmează.

În principiu, legea cea nouă se

aplică imediat situațiilor obiective (legale), adică acelor situații juridice

al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor.

Stricto

sensu

, este avut în vedre momentul intrării în vigoare a legii noi, iar

lato

sensu

, prezentul și viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment

și materializate fie în situații juridice care urmează să existe, să se

modifice ori stinge, fie în fapte juridice pendinte (

facta pendentia

)

ori efecte viitoare ale unor raporturi juridice trecute (

facta futura

).

În speță, dreptul subiectiv reclamat își are

fundamentul direct imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului pretins

prin acțiune, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale

acestui raport sunt imperativ stabilite, după starea faptică a imobilului, prin

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 în forma sa modificată prin art. I

pct. 37 din Legea nr. 247/2005 (publicată în M.Of., partea I, nr. 653 din 22

iulie 2005). Întrucât, în planul dreptului intertemporal, aceste dispoziții se

constituie într-o lege nouă, imperativă și, deci, obligatorie, (după

intensitatea puterii ei), rezultă că sunt de imediată aplicare. Cum, prin

conținut și efecte aceste dispoziții ale legii noi diferă esențial de vechile

reglementări cuprinse în textul art. 16 (în forma sa nemodificată) se impune,

în asigurarea dublului grad de jurisdicție, admiterea recursului și casarea

hotărârilor pronunțate (în temeiul legii vechi) de instanțele de fond, cu

trimiterea cauzei la prima instanță pentru a da eficiență și aplicare legii

noi.

Instanța de trimitere va ține seama

de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., urmând a dezbate, în prealabil,

chestiunea participării în proces a tuturor notificanților, inclusiv, în cazul

celor decedați, a succesorilor în drepturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții I.M.V. și I.G.M. împotriva deciziei civile nr. 144/A din 14

octombrie 2003 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 159 din 14 mai 2003 a Tribunalului Brăila și trimite cauza

pentru rejudecare la Tribunalul Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 ianuarie

2006.