ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2003

D E C I Z I A Nr. 547 Dosar nr. 2330 / 2002 La data de 17 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C.P.și C.P. împotriva deciziei civile nr.15 A din 21 martie 2002 a Curții de Apel Galați. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 17 ianuarie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 30 ianuarie 2003, apoi la 11 februarie 2003 și la 13 februarie 2003. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr.662 din 11 iunie 2001 emisă de primarul municipiului Brăila în temeiul Legii nr.10/2001, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brăila, Bd. A.I.Cuza nr.91, formulată de Christescu Petre și C.P., propunându-se acordarea unor despăgubiri.

În motivarea dispoziției s-a indicat incidența art.16 din Legea nr.10/2001, bunul imobil solicitat fiind folosit ca sediu al serviciului de stare civilă și al serviciului autoritate tutelară. De aceea s-a propus, conform art.19 alin.2 din lege, acordarea unor despăgubiri în cuantumul stabilit prin Hot. Cons.Județean nr.184/2.8.1996, reactualizat cu indicele de inflație. Această decizie a fost atacată în justiție de petiționarii Christescu Petre și C.P., care s-au adresat în termen legal Tribunalului Brăila. În motivarea plângerii lor, au susținut că în procedura emiterii dispoziției nr.662/2001 s-au săvârșit mai multe încălcări ale legii. Astfel, în primul rând s-a reproșat primăriei că nu i-a invitat în scris potrivit art.23 alin.2 din Legea nr.10/2001, la lucările comisiei, pentru a-și putea expune punctul de vedere.

Au arătat apoi că în mod eronat în cuprinsul dispoziției s-a menționat trecerea cu titlu valabil a imobilului în proprietatea statului. Cu privire la despăgubirile la care dispoziția nr.662/2001 face trimitere, petenții au arătat că expertiza tehnică întocmită a subevaluat imobilul, în sensul că nu a fost inclusă valoarea mansardei, a scărilor, a gardurilor etc. Prin întâmpinare, Primăria Brăila a solicitat respingerea plângerii, arătând că într-adevăr, nu i-a invitat pe petenți în fața comisiei, dar avea suficiente date, cunoscând inclusiv pretențiile bănești ale acestora, de circa 3 miliarde lei. Pe parcursul procesului între părți au avut loc negocieri, iar primăria a emis o nouă dispoziție – nr.1168 din 4 octombrie 2001 – prin care s-a completat dispoziția nr.662/2001, în sensul că s-a fixat cuantumul despăgubirilor conform expertizei ing.Vlăduț, la 1.217.328.306 lei.

S-a mai administrat proba cu interogatoriu și înscrisuri. Primăria a depus la dosar o nouă reevaluare a imobilului, cu care reclamanții au fost în principiu de acord, obiecțiunile lor vizând numai neincluderea unor ornamente deosebite (stucaturi, statuete, sobe de faianță – fila 77 fond). Cauza s-a luat în dezbatere de Tribunalul Brăila la 10 ianuarie 2002, când reprezentanta primăriei a pus concluzii de admitere în parte a cererii, reclamanții urmând a fi despăgubiți cu 3.056.612.447 lei. Prin sent.civ. nr.26 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Brăila, secția civilă a respins ca nefondată contestația. În motivarea soluției s-a reținut mai întâi că dreptul persoanei îndreptâțite de a participa la lucrările comisiei, consacrat în art. 23 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu este însoțit de o obligație corelativă a conducerii administrative, nefiind astfel o condiție esențială a validității dispoziției primarului.

Referitor la titlul cu care imobilul a fost preluat de stat, instanța a reținut că există autoritate de lucru judecat, stabilită prin decizii anterioare care au statuat că măsura naționalizării a fost corect aplicată, motiv pentru care anterior s-a și dispus, potrivit Legii nr.112/1995, acordarea unor despăgubiri reclamanților. Instanța, cu referire la destinația pe care imobilul o are din anul 1985 și până în prezent, aceea de oficiu de stare civilă, a reținut că aceasta atrage incidența art. 16 din Legea nr.10/2001, nefiind posibilă restituirea în natură. În fine, în privința cererii subsidiare a reclamanților vizând acordarea despăgubirilor, tribunalul a constatat că petenții trebuie să respecte procedura prevăzută de lege, urmând a ataca din nou în justiție o decizie emisă de autoritatea publică deținătoare privind natura și cuantumul despăgubirilor.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin dec.civ.nr.15 din 21 martie 2002 pronunțată de Curtea de apel Galați, secția civilă. S-a reținut în motivare, în esență, că o nouă analiză a justeței aplicării dispozițiilor Decretului nr.92/1950 nu este posibilă în acest litigiu, problema fiind tranșată în mai multe litigii anterioare: în cadrul cererii formulate conform Legii nr.112/1995, a unei acțiuni în revendicare și a unei acțiuni în constatare. S-a menținut soluția și motivarea instanței de fond și sub aspectul nemulțumirilor apelanților privind cuantumul despăgubirilor. În termen legal această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanți.

În esență, aceștia reproșează instanțelor că prin soluția adoptată le-a fost grav încălcat atât dreptul de proprietate cât și cerința unei satifacții echitabile în cazul nerestituirii în natură, fiindu-le respinsă și cererea privind acordarea unor despăgubiri. Deși neîncadrate în mod expres în drept, motivele de recurs vizează nepronununțarea asupra unor dovezi administrate, ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art.304 pct.10 C.pr.civ) precum și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 C.pr.civ.). Astfel, se susține că instanțele au ignorat răspunsurile la interogatoriul propus de reclamanți, din care rezulta că aceștia nu au încasat despăgubiri pentru imobilul în litigiu. De asemeni, nu s-au pronunțat asupra propunerii primăriei privind valoarea despăgubirilor oferite.

Sub cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanții critică invocarea de către ambele instanțe a unor hotărâri judecătorești anterioare, refuzând să statueze dacă preluarea imobilului ce a aparținut tatălui lor a fost sau nu abuzivă. Recursul este fondat, în parte, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează. Imobilul în litigiu, situat în Brăila, Bd.A.I.Cuza nr.91(89) a apaținut familiei reclamanților, de la care s-a naționalizat în anul 1950, după ce anterior fusese rechiziționat. Din anul 1985 imobilul a fost folosit ca Oficiu al stării civile din municipiul Brăila. Pentru a redobândi proprietatea lor, reclamanții au solicitat mai întâi, potrivit legii nr.112/1995, restituirea în natură, considerând că acesta este liber.

Acest demers s-a finalizat prin decizia nr.225/17.2.1998 a Curții de apel Galați, prin care s-a respins cererea de restituire în natură, dispunându-se acordarea unor despăgubiri în cuantum de 95.076.629 lei. Ulterior, reclamanții au formulat o acțiune în revendicare de drept comun, susținând că imobilul a fost greșit naționalizat de la tatăl lor, inginer agronom. Acest al doilea demers judiciar s-a finalizat prin pronunțarea deciziei nr.1298 din 6 septembrie 1999 a Curții de apel Galați, fiind respinsă acțiunea în revendicare, cu motivarea că situația imobilului în litigiu afost rezolvată prin decizia nr.225/1998 a Curții de apel Galați. În anul 2001 reclamanții au formulat o altă acțiune, în constatrea trecerii nelegale a bunului imobil în proprietatea statului, acțiune respinsă irevocabil prin dec.civ.1418/28.11.2001 a Curții de apel Galați, cu trimitere la acțiunea în realizarea dreptului, deja soluționată.

În fine, reclamanții au declanșat și procedura prevăzută de noua lege de reparație, nr.10/2001, solicitând în principal restituirea în natură, iar în subsidiar acordarea unor despăgubiri echitabile. Unitatea deținătoare, Primăria Brăila, care folosește imobilul și în prezent ca oficiu de stare civilă și serviciu de autoritate tutelară a emis dispoziția nr.662 din 11 iunie 2001 prin care a respins cererea de restituire în natură, invocând dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001, stabilind că vor fi plătite aceleași despăgubiri cu cele fixate de Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995, actualizate cu rata inflației. Prin respingerea plângerii, respectiv a apelului reclamanților, atât tribunalul cât și curtea de apel au pronunțat soluții nelegale.

Într-adevăr, s-a ignorat cu desăvârșire procesul de negociere ce a început între părți după atacerea în instanță a dispoziției primarului. Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond (filele 38-93) primăria a recunoscut că nu i-a invitat pe reclamanții să-și susțină cererea, în sensul art.23 alin.2 din Legea nr.10/2001, dar părțile s-au întâlnit ulterior în afara instanței. Aceste întâlniri au fost urmate de emiterea unei noi dispoziții a primarului (f.40) conform unei evaluări a expertului Vlăduț; primăria a depus un nou raport de evaluare a imobilului (f.66); la judecarea cauzei în fond primăria a fost de acord cu acordarea despăgubirilor conform ultimei evaluări (în acest sens, practicaua sent.civ.nr.26/2002 a Tribunalului Brăila).

Astfel fiind, respingerea contestației în totalitate, cu trimiterea reclamanților la acțiuni ulterioare în justiție poate fi calificată ca o denegare de dreptate, o încălcare a rolului activ al instanțelor, impus de art.129 C.pr.civ, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.10 C.pr.civ. Se impune de aceea casarea hotărîrii recurate. Cu privire la motivul de recurs prin care este criticat refuzul instanțelor de a statua asupra modului nelegal de trecere a bunului în proprietatea statului, invocând autoritatea lucrului judecat, se rețin următoarele: Reclamanților li s-a opus în toate demersurile lor judiciare autoritatea lucrului judecat, motivat în principal de împrejurarea că s-au prevalat de procedura Legii nr.112/1995, care se referea numai la imobilele preluate de stat cu titulu valabil.

Cu această motivare s-au respins toate cererile reclamanților vizând restituirea în natură. Și prin motivele de recurs reclamanții susțin că este greșită statuarea preluării cu titlu a imobilului în proprietatea statului, având în vedere că autorul lor era exceptat de la naționalizare. Desigur că invocarea de către instanțe a autorității lucrului judecat nu este legală, nefiind întrunite cerințele impuse de art.1201 din Codul civil. Totuși, se constată că în intenția legiuitorului la adoptarea Legii nr.10/2001 și ulterior, prin modificările aduse acestei legi, s-a avut în vedere repararea- în natură sau prin echivalent - a nedreptăților comise în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În accepțiunea legii, situația imobilelor naționalizate prin efectul Decretului nr.92/1950, cum este cel din speță, este considerată abuzivă.

De aceea s-au stabilit prin lege modalități de reparare a acestor abuzuri. În privința imobilelor care au destinația- ca în speță- de instituție publică, art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001 stabilește că foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Alineatul 4 al art.16, care stabilea o excepție în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, a fost abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.184/2002, astfel încât cererea recurenților de a se stabili in terminis preluarea fără titlu a imobilului, cu consecința restituirii în natură, nu mai are în prezent temei legal. Cum s-a arătat, în înțelesul legii (art.2), imobilul este considerat preluat abuziv, dar ca modalitate de reparare a abuzului, situația din speță, raportată la art.16, impune soluția reparării prin echivalent.

Cu privire la acest echivalent, instanța de trimitere urmează a stabili în concret, în raport cu expertiza deja efectuată și obiecțiunile reclamanților (sau cu o nouă expertiză, judiciară, dacă consideră necesar) care este cuantumul despăgubirilor care ar reprezenta o reparare echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți prin pierderea proprietății lor care, pentru motivele deja arătate, nu poate fi restituită în natură. De aceea, conform art.312, raportat la art.314 C.pr.civ, recursul se va admite, va fi casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Admite recursul declarat de petenții C.P.și C.P. împotriva deciziei civile nr.15 A din 21 martie 2002 a Curții de Apel Galați, Secția civilă pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.