ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2003

D E C I

Z I A    Nr. 547                                                                                                                                                                          Dosar

nr. 2330 / 2002

La

data de 17 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanții  C.P.și C.P.  împotriva deciziei civile nr.15 A din 21 martie 2002

a Curții de Apel Galați.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 17 ianuarie 2003 iar pronunțarea

s-a amânat la 30 ianuarie 2003, apoi la 11 februarie 2003 și la 13 februarie

2003.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

dispoziția nr.662 din 11 iunie 2001 emisă de primarul municipiului Brăila în

temeiul Legii nr.10/2001, a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilului situat în Brăila, Bd. A.I.Cuza nr.91, formulată de Christescu Petre

și C.P., propunându-se acordarea unor despăgubiri.

În

motivarea dispoziției s-a indicat incidența art.16 din Legea nr.10/2001, bunul

imobil solicitat fiind folosit ca sediu al serviciului de stare civilă și al

serviciului autoritate tutelară. De aceea s-a propus, conform art.19 alin.2 din

lege, acordarea unor despăgubiri în cuantumul stabilit prin Hot. Cons.Județean

nr.184/2.8.1996, reactualizat cu indicele de inflație.

Această

decizie a fost atacată în justiție de petiționarii Christescu Petre și C.P.,

care s-au adresat în termen legal Tribunalului Brăila.

În

motivarea plângerii lor, au susținut că în procedura emiterii dispoziției

nr.662/2001 s-au săvârșit mai multe încălcări ale legii. Astfel, în primul rând

s-a reproșat primăriei că nu i-a invitat în scris potrivit art.23 alin.2 din

Legea nr.10/2001, la lucările comisiei, pentru a-și putea expune punctul de

vedere. Au arătat apoi că în mod eronat în cuprinsul dispoziției s-a menționat

trecerea cu titlu valabil a imobilului în proprietatea statului. Cu privire la

despăgubirile la care dispoziția nr.662/2001 face trimitere, petenții au arătat

că expertiza tehnică întocmită a subevaluat imobilul, în sensul că nu a fost

inclusă valoarea mansardei, a scărilor, a gardurilor etc.

Prin

întâmpinare, Primăria Brăila a solicitat respingerea plângerii, arătând că

într-adevăr, nu i-a invitat pe petenți în fața comisiei, dar avea suficiente

date, cunoscând inclusiv pretențiile bănești ale acestora, de circa 3 miliarde

lei.

Pe

parcursul procesului între părți au avut loc negocieri, iar primăria a emis o

nouă dispoziție – nr.1168 din 4 octombrie 2001 – prin care s-a completat

dispoziția nr.662/2001, în sensul că s-a fixat cuantumul despăgubirilor conform

expertizei ing.Vlăduț, la 1.217.328.306 lei.

S-a

mai administrat proba cu interogatoriu și înscrisuri. Primăria a depus la dosar

o nouă reevaluare a imobilului, cu care reclamanții au fost în principiu de

acord, obiecțiunile lor vizând numai neincluderea unor ornamente deosebite

(stucaturi, statuete, sobe de faianță – fila 77 fond).

Cauza

s-a luat în dezbatere de Tribunalul Brăila la 10 ianuarie 2002, când

reprezentanta primăriei a pus concluzii de admitere în parte a cererii,

reclamanții urmând a fi despăgubiți cu 3.056.612.447 lei.

Prin

sent.civ. nr.26 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Brăila, secția civilă a respins

ca nefondată contestația. În motivarea soluției s-a reținut mai întâi că

dreptul persoanei îndreptâțite de a participa la lucrările comisiei, consacrat

în art. 23 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu este însoțit de o obligație

corelativă a conducerii administrative, nefiind astfel o condiție esențială a

validității dispoziției primarului.

Referitor la titlul cu care imobilul a fost preluat de stat,

instanța a reținut că există autoritate de lucru judecat, stabilită prin

decizii anterioare care au statuat că măsura naționalizării a fost corect

aplicată, motiv pentru care anterior s-a și dispus, potrivit Legii nr.112/1995,

acordarea unor despăgubiri reclamanților.

Instanța, cu referire la destinația pe care imobilul o are din anul

1985 și până în prezent, aceea de oficiu de stare civilă, a reținut că aceasta

atrage incidența art. 16 din Legea nr.10/2001, nefiind posibilă restituirea în

natură.

În fine,

în privința cererii subsidiare a reclamanților vizând acordarea despăgubirilor,

tribunalul a constatat că petenții trebuie să respecte procedura prevăzută de

lege, urmând a ataca din nou în justiție o decizie emisă de autoritatea publică

deținătoare privind natura și cuantumul despăgubirilor.

Apelul

declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

prin dec.civ.nr.15 din 21 martie 2002 pronunțată de Curtea de apel Galați, secția

civilă.

S-a

reținut în motivare, în esență, că o nouă analiză a justeței aplicării

dispozițiilor Decretului nr.92/1950 nu este posibilă în acest litigiu, problema

fiind tranșată în mai multe litigii anterioare: în cadrul cererii formulate

conform Legii nr.112/1995, a unei acțiuni în revendicare și a unei acțiuni în

constatare. S-a menținut soluția și motivarea instanței de fond și sub aspectul

nemulțumirilor apelanților privind cuantumul despăgubirilor.

În

termen legal această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanți. În

esență, aceștia reproșează instanțelor că prin soluția adoptată le-a fost grav

încălcat atât dreptul de proprietate cât și cerința unei satifacții echitabile

în cazul nerestituirii în natură, fiindu-le respinsă și cererea privind

acordarea unor despăgubiri.

Deși neîncadrate în mod expres în drept, motivele de recurs vizează

nepronununțarea asupra unor dovezi administrate, ce erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii (art.304 pct.10 C.pr.civ) precum și aplicarea greșită a legii

(art.304 pct.9 C.pr.civ.).

Astfel,

se susține că instanțele au ignorat răspunsurile la interogatoriul propus de

reclamanți, din care rezulta că aceștia nu au încasat despăgubiri pentru

imobilul în litigiu. De asemeni, nu s-au pronunțat asupra propunerii primăriei

privind valoarea despăgubirilor oferite. Sub cel de-al doilea motiv de recurs,

reclamanții critică invocarea de către ambele instanțe a unor hotărâri

judecătorești anterioare, refuzând să statueze dacă preluarea imobilului ce a

aparținut tatălui lor a fost sau nu abuzivă.

Recursul

este fondat, în parte, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează.

Imobilul în litigiu, situat în Brăila, Bd.A.I.Cuza nr.91(89) a

apaținut familiei reclamanților, de la care s-a naționalizat în anul 1950, după

ce anterior fusese rechiziționat. Din anul 1985 imobilul a fost folosit ca

Oficiu al stării civile din municipiul Brăila.

Pentru a redobândi proprietatea lor, reclamanții au solicitat mai

întâi, potrivit legii nr.112/1995, restituirea în natură, considerând că acesta

este liber. Acest demers s-a finalizat prin decizia nr.225/17.2.1998 a Curții

de apel Galați, prin care s-a respins cererea de restituire în natură,

dispunându-se acordarea unor despăgubiri în cuantum de 95.076.629 lei.

Ulterior, reclamanții au formulat o acțiune în revendicare de drept comun,

susținând că imobilul a fost greșit naționalizat de la tatăl lor, inginer

agronom. Acest al doilea demers judiciar s-a finalizat prin pronunțarea

deciziei nr.1298 din 6 septembrie 1999 a Curții de apel Galați, fiind respinsă

acțiunea în revendicare, cu motivarea că situația imobilului în litigiu afost

rezolvată prin decizia nr.225/1998 a Curții de apel Galați.

În anul 2001 reclamanții au formulat o altă acțiune, în constatrea

trecerii nelegale a bunului imobil în proprietatea statului, acțiune respinsă

irevocabil prin dec.civ.1418/28.11.2001 a Curții de apel Galați, cu trimitere

la acțiunea în realizarea dreptului, deja soluționată.

În fine, reclamanții au declanșat și procedura prevăzută de noua

lege de reparație, nr.10/2001, solicitând în principal restituirea în natură,

iar în subsidiar acordarea unor despăgubiri echitabile.

Unitatea deținătoare, Primăria Brăila, care folosește imobilul și

în prezent ca oficiu de stare civilă și serviciu de autoritate tutelară a emis

dispoziția nr.662 din 11 iunie 2001 prin care a respins cererea de restituire

în natură, invocând dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001, stabilind că vor

fi plătite aceleași despăgubiri cu cele fixate de Comisia de aplicare a Legii

nr.112/1995, actualizate cu rata inflației.

Prin respingerea plângerii, respectiv a apelului reclamanților,

atât tribunalul cât și curtea de apel au pronunțat soluții nelegale.

Într-adevăr, s-a ignorat cu desăvârșire procesul de negociere ce a

început între părți după atacerea în instanță a dispoziției primarului. Astfel

cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond  (filele 38-93) primăria

a recunoscut că nu i-a invitat pe reclamanții să-și susțină cererea, în sensul

art.23 alin.2 din Legea nr.10/2001, dar părțile s-au întâlnit ulterior în afara

instanței. Aceste întâlniri au fost urmate de emiterea unei noi dispoziții a

primarului (f.40) conform unei evaluări a expertului Vlăduț; primăria a depus

un nou raport de evaluare a imobilului (f.66); la judecarea cauzei în fond

primăria a fost de acord cu acordarea despăgubirilor conform ultimei evaluări

(în acest sens, practicaua sent.civ.nr.26/2002 a Tribunalului Brăila).

Astfel fiind, respingerea contestației în totalitate, cu trimiterea

reclamanților la acțiuni ulterioare în justiție poate fi calificată ca o

denegare de dreptate, o încălcare a rolului activ al instanțelor, impus de

art.129 C.pr.civ, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.10

C.pr.civ. Se impune de aceea casarea hotărîrii recurate.

Cu privire la motivul de recurs prin care este criticat refuzul

instanțelor de a statua asupra modului nelegal de trecere a bunului  în

proprietatea statului, invocând autoritatea lucrului judecat, se rețin

următoarele:

Reclamanților li s-a opus în toate demersurile lor judiciare

autoritatea lucrului judecat, motivat în principal de împrejurarea că s-au

prevalat de procedura Legii nr.112/1995, care se referea numai la imobilele

preluate de stat cu titulu valabil.

Cu această motivare s-au respins toate cererile reclamanților

vizând restituirea în natură.

Și prin motivele de recurs reclamanții susțin că este greșită

statuarea preluării cu titlu a imobilului în proprietatea statului, având în

vedere că autorul lor era exceptat de la naționalizare.

Desigur că invocarea de către instanțe a autorității lucrului

judecat nu este legală, nefiind întrunite cerințele impuse de art.1201 din

Codul civil.

Totuși, se constată că în intenția legiuitorului la adoptarea Legii

nr.10/2001 și ulterior, prin modificările aduse acestei legi, s-a avut în

vedere repararea- în natură sau prin echivalent - a nedreptăților comise în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În accepțiunea legii, situația

imobilelor naționalizate prin efectul Decretului nr.92/1950, cum este cel din

speță, este considerată abuzivă. De aceea s-au stabilit prin lege modalități de

reparare a acestor abuzuri.

În privința imobilelor care au destinația- ca în speță- de

instituție publică, art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001 stabilește că foștilor

proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Alineatul 4 al

art.16, care stabilea o excepție în cazul imobilelor preluate fără titlu

valabil, a fost abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.184/2002,

astfel încât cererea recurenților de a se stabili

in terminis

preluarea

fără titlu a imobilului, cu consecința restituirii în natură, nu mai are în

prezent temei legal.

Cum s-a arătat, în înțelesul legii (art.2), imobilul este

considerat preluat abuziv, dar ca modalitate de reparare a abuzului, situația

din speță, raportată la art.16, impune soluția reparării prin echivalent.

Cu privire la acest echivalent, instanța de trimitere urmează a

stabili în concret, în raport cu expertiza deja efectuată și obiecțiunile

reclamanților (sau cu o nouă expertiză, judiciară, dacă consideră necesar) care

este cuantumul despăgubirilor care ar reprezenta o reparare echitabilă a

prejudiciului suferit de reclamanți prin pierderea proprietății lor care,

pentru motivele deja arătate, nu poate fi restituită în natură.

De aceea, conform art.312, raportat la art.314 C.pr.civ, recursul

se va admite, va fi casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de petenții C.P.și C.P. împotriva deciziei

civile nr.15 A din 21 martie 2002 a Curții de Apel Galați, Secția civilă pe

care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.