ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9356/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 15 octombrie 2003 reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Slatina solicitând anularea adresei nr. 5540 din 6 august 2003 emisă de pârâtă, să se constate că a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001 și să fie obligată pârâta să-i restituie în natură terenul în suprafață de 829 mp expropriat prin Decretul nr. 353/1981.

Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a solicitat pârâtei în mai multe rânduri restituirea terenului expropriat, dar cererile nu au fost soluționate, că la 30 iunie 2003 a depus o nouă cerere la pârâtă, la care pârâta i-a comunicat la data de 11 iulie 2003 că are posibilitatea de a cere restituirea prin intermediul executorului judecătoresc, astfel că la 27 iulie 2003 a depus la executorul judecătoresc o cerere cu același conținut ca al cererilor anterioare, iar după primirea ultimei cereri pârâta i-a transmis adresa nr. 5540 din 6 august 2003, prin care i-a comunicat că nu îi poate acorda daune pentru imobilul teren și construcție întrucât cererea este ulterioară datei de 14 februarie 2002 prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

În raport cu această stare de fapt, reclamantul a susținut că pârâta avea obligația de a-i rezolva cererea nr. 2484 din 2 martie 2000 în sensul prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel încât se impune anularea adresei, să se constate că a formulat în termen cerere de retrocedare a terenului și să fie obligată pârâta să aplice Legea nr. 10/2001 în cazul său. Acțiunea astfel motivată a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința nr. 123 din 16 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, iar apelul declarat împotriva hotărârii de mai sus de către P.G., soție supraviețuitoare moștenitoare a reclamantului P.I., decedat la 1 aprilie 2004, a fost respins prin decizia nr. 2871 din 14 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Amândouă instanțele au reținut că P.I. a notificat pe pârâtă tardiv, doar la data de 23 iulie 2003, termenul de decădere prevăzut de art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001, împlinindu-se la 14 februarie 2002, fiind lipsite de relevanță cererile cu același obiect formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât în mod legal pârâta a refuzat soluționarea notificării în sensul cerut prin aceasta. Reclamanta P.G. a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora susține cele ce succed: - instanțele nu au dat eficiență corectă cererilor nr. 5803 din 27 iunie 1990, nr. 5312 din 9 aprilie 1999 și nr. 2484 din 2 martie 2000, înregistrate la Primăria Slatina, care au ca obiect solicitarea de daune pentru imobilul expropriat, drept conferit și prin Legea nr. 10/2001, mai ales că în cazul altei persoane, vecină cu reclamanta, care a făcut o cerere asemănătoare la 27 iunie 1990, situația a fost rezolvată favorabil; - notificarea prin intermediul executorului judecătoresc este o măsură birocratică, oamenii de rând neputând-o aprecia corespunzător ca mijloc de realizare a drepturilor lor; - deși adresele anterior menționate fac dovadă suficientă că autorul reclamantei a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, atât în primă instanță, cât și în apel s-a solicitat repunerea în termenul legal de notificare, dar instanțele nu s-au pronunțat asupra acestei cereri.

Pentru cele arătate, reclamanta a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Recursul nu este fondat. Este necontestat de chiar recurenta că în perioada 14 februarie 2001–14 februarie 2002 autorul său P.I. nu a adresat nici o solicitare pârâtei referitoare la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat. În asemenea împrejurare, în mod legal instanțele au statuat că în mod corect pârâta nu a rezolvat în fond cererea obiect al notificării tardive, comunicând solicitantului motivul pentru care a procedat astfel. De asemenea, legal, aceleași instanțe au reținut că sunt lipsite de relevanță juridică cererile de restituire sau de acordare de despăgubiri depuse la pârâtă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Într-adevăr, Legea nr. 10/2001 reglementează prin art. 11 situația imobilelor expropriate, dar pentru a avea beneficiul acestor măsuri reparatorii persoana îndreptățită avea obligația de neînlăturat de a urma procedura specială prevăzută de art. 21, ceea ce autorul reclamantei nu a făcut. Susținerile referitoare la obligația notificării sunt o veritabilă critică la lege, care nu poate fi examinată pe calea recursului. În fine, este real că instanțelor li s-a cerut repunerea în termenul de notificare, ca mijloc de apărare iar instanțele nu s-au pronunțat asupra acestei cereri, ceea ce în principiu constituie caz de casare potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ. în vigoare la data declarării recursului de față.

Același text legal condiționează însă cazul de casare de importanța mijlocului de apărare necercetat, cerând ca acesta să fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii. Ori în concret, s-a cerut repunerea într-un termen de decădere, așa cum este el definit prin art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este posibil, termenele de decădere, spre deosebire de cele de prescripție, nefiind susceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen. În consecință, recursul nu este fondat sub nici unul din motivele invocate, astfel că va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.G. împotriva deciziei nr. 2871 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.