ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9356/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 15

octombrie 2003 reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria

Municipiului Slatina solicitând anularea adresei nr. 5540 din 6 august 2003

emisă de pârâtă, să se constate că a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001

și să fie obligată pârâta să-i restituie în natură terenul în suprafață de 829 mp

expropriat prin Decretul nr. 353/1981.

Motivând acțiunea, reclamantul a

susținut că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a solicitat

pârâtei în mai multe rânduri restituirea terenului expropriat, dar cererile nu

au fost soluționate, că la 30 iunie 2003 a depus o nouă cerere la pârâtă, la

care pârâta i-a comunicat la data de 11 iulie 2003 că are posibilitatea de a

cere restituirea prin intermediul executorului judecătoresc, astfel că la 27

iulie 2003 a depus la executorul judecătoresc o cerere cu același conținut ca

al cererilor anterioare, iar după primirea ultimei cereri pârâta i-a transmis

adresa nr. 5540 din 6 august 2003, prin care i-a comunicat că nu îi poate

acorda daune pentru imobilul teren și construcție întrucât cererea este

ulterioară datei de 14 februarie 2002 prevăzută de art. 21 din Legea nr.

10/2001.

În raport cu această stare de fapt,

reclamantul a susținut că pârâta avea obligația de a-i rezolva cererea nr. 2484

din 2 martie 2000 în sensul prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel

încât se impune anularea adresei, să se constate că a formulat în termen cerere

de retrocedare a terenului și să fie obligată pârâta să aplice Legea nr. 10/2001

în cazul său.

Acțiunea astfel motivată a fost

respinsă ca neîntemeiată prin sentința nr. 123 din 16 martie 2004 pronunțată de

Tribunalul Olt, secția civilă, iar apelul declarat împotriva hotărârii de mai

sus de către P.G., soție supraviețuitoare moștenitoare a reclamantului P.I.,

decedat la 1 aprilie 2004, a fost respins prin decizia nr. 2871 din 14

septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Amândouă instanțele au reținut că P.I.

a notificat pe pârâtă tardiv, doar la data de 23 iulie 2003, termenul de

decădere prevăzut de art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001, împlinindu-se la 14

februarie 2002, fiind lipsite de relevanță cererile cu același obiect formulate

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât în mod legal

pârâta a refuzat soluționarea notificării în sensul cerut prin aceasta.

Reclamanta P.G. a declarat recurs

invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

în dezvoltarea cărora susține cele ce succed:

- instanțele nu au dat eficiență

corectă cererilor nr. 5803 din 27 iunie 1990, nr. 5312 din 9 aprilie 1999 și

nr. 2484 din 2 martie 2000, înregistrate la Primăria Slatina, care au ca obiect

solicitarea de daune pentru imobilul expropriat, drept conferit și prin Legea

nr. 10/2001, mai ales că în cazul altei persoane, vecină cu reclamanta, care a

făcut o cerere asemănătoare la 27 iunie 1990, situația a fost rezolvată

favorabil;

- notificarea prin intermediul

executorului judecătoresc este o măsură birocratică, oamenii de rând neputând-o

aprecia corespunzător ca mijloc de realizare a drepturilor lor;

- deși adresele anterior menționate

fac dovadă suficientă că autorul reclamantei a urmat procedura specială

prevăzută de Legea nr. 10/2001, atât în primă instanță, cât și în apel s-a

solicitat repunerea în termenul legal de notificare, dar instanțele nu s-au

pronunțat asupra acestei cereri.

Pentru cele arătate, reclamanta a

cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond admiterea acțiunii

așa cum a fost formulată.

Recursul nu este fondat.

Este necontestat de chiar recurenta

că în perioada 14 februarie 2001–14 februarie 2002 autorul său P.I. nu a

adresat nici o solicitare pârâtei referitoare la acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul expropriat.

În asemenea împrejurare, în mod

legal instanțele au statuat că în mod corect pârâta nu a rezolvat în fond

cererea obiect al notificării tardive, comunicând solicitantului motivul pentru

care a procedat astfel.

De asemenea, legal, aceleași

instanțe au reținut că sunt lipsite de relevanță juridică cererile de

restituire sau de acordare de despăgubiri depuse la pârâtă anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Într-adevăr, Legea nr. 10/2001

reglementează prin art. 11 situația imobilelor expropriate, dar pentru a avea

beneficiul acestor măsuri reparatorii persoana îndreptățită avea obligația de

neînlăturat de a urma procedura specială prevăzută de art. 21, ceea ce autorul

reclamantei nu a făcut.

Susținerile referitoare la obligația

notificării sunt o veritabilă critică la lege, care nu poate fi examinată pe

calea recursului.

În fine, este real că instanțelor li

s-a cerut repunerea în termenul de notificare, ca mijloc de apărare iar

instanțele nu s-au pronunțat asupra acestei cereri, ceea ce în principiu

constituie caz de casare potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ. în vigoare la

data declarării recursului de față.

Același text legal condiționează

însă cazul de casare de importanța mijlocului de apărare necercetat, cerând ca

acesta să fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

Ori în concret, s-a cerut repunerea

într-un termen de decădere, așa cum este el definit prin art. 21 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este posibil, termenele de decădere, spre

deosebire de cele de prescripție, nefiind susceptibile de suspendare,

întrerupere sau repunere în termen.

În consecință, recursul nu este

fondat sub nici unul din motivele invocate, astfel că va fi respins potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta P.G. împotriva deciziei nr. 2871 din 14 septembrie 2004 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.