- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 20 aprilie 2004
Decizia nr. 2871/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Contestatoarea S.C. C. S.R.L., la 2 februarie 2004, a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei nr.193 din 20 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Deși în cererea formulată generic în temeiul art. 317 și art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a precizat că motivele de contestație în anulare se vor depune după redactarea deciziei atacate, acestea nu au fost precizate în cauză. Prin decizia nr. 193 din 20 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta B.C.R., sucursala județului Mureș, împotriva deciziei nr. 63 A din 28 iunie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș.
Constatând că în cauză nu sunt nici invocate nici constatate motive care să îngăduie potrivit art. 317 și art. 318 C. proc. civ. atacarea cu contestație în anulare a unei hotărâri a instanței de recurs, se va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei nr. 193 din 20 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.