ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 317/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 317/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr.327 din 24 ianuarie 2003 secția comercială a Curții Supreme de Justiție a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanta S.C. “S.C.” S.R.L. împotriva deciziei nr.796 din 22 mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială și a respins ca nedovedită cererea intimatei cu privire la cheltuieli de judecată. Ulterior, aceeași instanță a pronunțat încheierea din 11 iulie 2003 prin care a respins cererea petiționarei S.C. „U.T.” S.A. pentru îndreptarea erorii materiale din decizia nr.327/2003. Cu actul înregistrat la 23 iulie 2003, recurenta S.C. “S.C.” S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, susținând că, recursul a fost respins fără a fi judecat în fond, cu încălcarea dispozițiilor art.317 din C. proc.
civ.. Contestația în anulare formulată de recurenta – reclamantă este nefondată. În conformitate cu prevederile art.317 din C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi încălcate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Din cererea formulată de contestatoare nu rezultă că instanța de recurs a pronunțat decizia atacată cu încălcarea dispozițiilor procedurale citate, motiv pentru care se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Susținerea contestatoarei potrivit căreia s-a procedat la anularea recursului fără a se face o judecată pe fond nu este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțată de instanța de recurs căreia îi revenea obligația de a examina cu prioritate modul în care s-a timbrat recursul, ceea ce s-a și făcut, cu consecința anulării acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de S.C. “S.C.” S.R.L. împotriva deciziei nr.327 din 24 ianuarie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.