ÎCCJ, Decizia nr. 326/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 28 octombrie

2002, pronunțată în dosarul nr. 6592/2002, Judecătoria sectorului 2 București a

luat act de renunțarea reclamantei D.D., la judecarea cererii privind

partajarea bunurilor comune.

Împotriva acestei încheieri,

reclamanta menționată a declarat recurs.

La termenul din 27 februarie 2003,

fixat pentru judecarea căii de atac exercitate de către reclamanta D.D.,

aceasta a formulat cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului

București.

Prin încheierea din 27 martie 2003,

pronunțată în dosarul nr. 757/2003, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de reclamanta

D.D.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, prin decizia nr. 2388 din 24 martie 2004, a respins recursul

declarat de petentă împotriva încheierii menționate, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, petenta

D.D. a formulat cerere de revizuire, invocând cazurile prevăzute de art. 322

alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 5740 din 20

octombrie 2004, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a respins cererea de revizuire, reținând că prin hotărârea

a cărei revizuire se cere, nu a fost soluționat fondul.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

revizuenta D.D. a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 328 alin. (1) și

(2) și art. 322 pct. 3 C. proc. civ.

Revizuenta nu a motivat recursul,

precizând că motivele de nelegalitate și dezvoltarea acestora vor face obiectul

unui memoriu separat, ce va fi depus la dosarul cauzei, cu 5 zile înainte de

termenul fixat pentru judecarea căii de atac exercitate.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din Constituția

României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost

statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția

judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către

instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost

reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă

proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile

și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și

posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv

autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în

condiții precis și limitativ determinate.

Această reglementare are aptitudinea

de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art.

21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7

la Convenție.

Prin urmare, revine persoanei

interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii

procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud

examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte

condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Astfel, prin considerentele hotărârii

din 27 iunie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că

protecția drepturilor prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale este condiționată de următoarele: „Litigiul

trebuie să fie autentic și serios. El trebuie să se refere nu numai la

existența reală a dreptului, dar și la scopul și modul de exercitare al

acestuia. În plus, rezultatul procedurilor trebuie să fie în mod direct decisiv

pentru dreptul civil în cauză”.

Prin urmare, formularea de cereri și

exercitarea de căi de atac, în mod repetat, în afara sistemului determinat de

legea procesual-civilă, constituie un abuz de drept, o exercitare a drepturilor

procesuale în alte scopuri, decât cele în considerarea cărora au fost edictate.

Așadar, cu referire la dispozițiile

art. 21 din Constituția României, instanțele de judecată se pot pronunța

exclusiv în situația invocării de către partea interesată sau cu legitimare

procesuală legală, a unui drept protejat de lege și prevăzut cu acțiune în

justiție, în limitele stabilite de legea procesuală.

Excede, așadar, funcției justiției

și rațiunii de a fi a acesteia, tranșarea unor simple nemulțumiri, nesusținute

de realitatea exterioară, neprotejate de dreptul substanțial și în afara

condițiilor determinate de legea procesuală.

În cauză, petenta a exercitat un

recurs și apoi a formulat o cerere de revizuire împotriva unor hotărâri

judecătorești nesupuse acestor căi de atac.

La data de 4 noiembrie 2004, petenta

D.D. a declarat un nou recurs, împotriva acestei din urmă hotărâri, prin care

s-a constatat caracterul inadmisibil al cererii de revizuire a deciziei prin

care recursul, declarat de aceeași parte împotriva încheierii prin care s-a

respins cererea de recuzare, a fost respins ca inadmisibil.

Această din urmă decizie nu se

încadrează între hotărârile judecătorești stabilite prin art. 299 C. proc.

civ., ca fiind supusă recursului.

Prin urmare, se constată a fi

neîndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru

exercitarea recursului, respectiv existența unei hotărâri, determinate ca atare

de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.

Ca atare, excepția de

inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul

declarat de revizuenta D.D., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuenta

D.D. î

mpotriva deciziei

nr. 5740 din 20 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 6253/2004, al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.