ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2388/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, la data de 27 martie 2003, în dosarul

nr. 757/2003, cererea petentei D.V.D. privind recuzarea tuturor judecătorilor

Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, petenta

a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Astfel, posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind

pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de

desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional

eronat, este prevăzut în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac

numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu

constituțional, legea procesuală civilă a reglementat dreptul examinării cauzei

civile în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi

supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și

cazurile de casare sau modificare.

Reglementarea menționată are

aptitudinea de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție,

generată de art. 21 din Constituția Românie și art. 13 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În raport de aceste exigențe,

normele procesuale civile privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței legal atribuite sunt imperative,

de ordine publică.

Ca atare, neobservarea acestora este

sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu încălcarea

lor.

În consecință, calea procesuală

exercitată de persoane aflate în situații juridice trebuie să fie aceeași,

admisibilitatea fiind condiționată de folosirea căii de atac în condițiile

legii.

Potrivit legii procesuale civile, cu

referire la normele constituționale și convenției menționate, admisibilitatea

unei căi de atac este examinată în raport de condițiile ce se cer întrunite

cumulativ, între care se înscrie, printre altele, și cea privitoare la

existența unei hotărâri judecătorești stabilită de lege ca fiind susceptibilă

de reformare sau retractare.

Așa cum a rezultat din criticile

formulate de petentă, prin recursul declarat este vizată provocarea controlului

judiciar al încheierii criticate, în considerarea caracterului autonom al

acesteia.

Însă caracterul autonom al

încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este exclus în raport de

dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca

hotărâri date în cursul judecății.

Pe de altă parte, potrivit art. 299

teza II-a C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din același cod,

încheierile pot fi atacate odată cu fondul, excepțiile de la această regulă

fiind expres prevăzute de legea procesuală civilă și de strictă aplicare.

Cu referire la încheierea prin care

s-a respins recuzarea, legea procesuală civilă nu a reglementat expres

posibilitatea atacării cu recurs.

Mai mult, potrivit art. 34 alin. (2)

C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai

odată cu fondul.

Așadar, sub aspectul căilor de atac,

încheierea menționată este supusă regulii generale arătate.

Or, a recunoaște unei încheieri o cale de atac neprevăzută

de legea procesuală civilă apare ca fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul

declarat de petentă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de D.V.D. împotriva încheierii din 27 martie 2003 (dosar nr. 757/2003)

al Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2004.