ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2388/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, la data de 27 martie 2003, în dosarul nr. 757/2003, cererea petentei D.V.D. privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată. Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs. Recursul este inadmisibil. Astfel, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este prevăzut în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesuală civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare. Reglementarea menționată are aptitudinea de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de art. 21 din Constituția Românie și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În raport de aceste exigențe, normele procesuale civile privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței legal atribuite sunt imperative, de ordine publică.

Ca atare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu încălcarea lor. În consecință, calea procesuală exercitată de persoane aflate în situații juridice trebuie să fie aceeași, admisibilitatea fiind condiționată de folosirea căii de atac în condițiile legii. Potrivit legii procesuale civile, cu referire la normele constituționale și convenției menționate, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport de condițiile ce se cer întrunite cumulativ, între care se înscrie, printre altele, și cea privitoare la existența unei hotărâri judecătorești stabilită de lege ca fiind susceptibilă de reformare sau retractare. Așa cum a rezultat din criticile formulate de petentă, prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar al încheierii criticate, în considerarea caracterului autonom al acesteia.

Însă caracterul autonom al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este exclus în raport de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecății. Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II-a C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate odată cu fondul, excepțiile de la această regulă fiind expres prevăzute de legea procesuală civilă și de strictă aplicare. Cu referire la încheierea prin care s-a respins recuzarea, legea procesuală civilă nu a reglementat expres posibilitatea atacării cu recurs. Mai mult, potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.

Așadar, sub aspectul căilor de atac, încheierea menționată este supusă regulii generale arătate. Or, a recunoaște unei încheieri o cale de atac neprevăzută de legea procesuală civilă apare ca fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul declarat de petentă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de D.V.D. împotriva încheierii din 27 martie 2003 (dosar nr. 757/2003) al Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.