ÎCCJ, decizie (scj.ro #85544)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85544) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recuzarea tuturor judecătorilor unei instanțe
judecătorești. Încheiere de respingere a cererii de recuzare. Recurs
inadmisibil.
Revizuirea deciziei instanței supreme de respingere a recursului. Cerere
respinsă. Recurs inadmisibil
Cuprins pe materii
: Drept procesual
civil. Incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor. Hotărâri de
admitere sau respingere. Căi de atac. Revizuire. Căi de atac
Index alfabetic
: Drept procesual civil
-
recuzarea
judecătorilor
-
revizuire
-
recursuri
inadmisibile
C.proc.civ
., art. 34, art. 328
Conform art. 34 C.proc.civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se
poate ataca numai o dată cu fondul, recursul – împotriva încheierii – fiind,
deci, inadmisibil.
Este inadmisibil și recursul declarat împotriva deciziei de respingere a
cererii de revizuire a deciziei prin care s-a considerat inadmisibil recursul,
fiind aplicabile, în acest caz, dispozițiile art. 328 C.proc.civ.
În ambele cazuri, formularea de cereri și exercitarea de căi de atac, în mod
repetat, în afara sistemului determinat de legea procesuală civilă, constituie
un abuz de drept, o exercitare a drepturilor procesuale în alte scopuri decât
cele în considerarea cărora au fost edictate.
I.C.C.J., Completul de 9 judecători
decizia nr. 326 din 5 decembrie 2005
Prin încheierea din 28 octombrie 2002, Judecătoria Sectorului 2 București a
luat act de renunțarea reclamantei D.D.V. la judecarea cererii privind
partajarea bunurilor comune.
Împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat recurs.
La termenul din 27 februarie 2003, reclamanta a formulat cerere privind
recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului București.
Prin încheierea din 27 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a
III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr.2388 din 24
martie 2004, a respins recursul declarat de petentă, împotriva încheierii
menționate, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, D.D.V. a formulat cerere de revizuire, invocând
cazurile prevăzute de art.322 alin.1 pct.5, 6, 7, 8 și 9 din Codul de procedură
civilă.
Prin decizia nr.5740 din 20 octombrie 2004, Secția civilă și de proprietate
intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de
revizuire, reținând că prin hotărârea a cărei revizuire se cere nu a fost
soluționat fondul.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuenta a declarat recurs, invocând
dispozițiile art.328 alin.1 și 2 și art.322 pct.3 din Codul de procedură
civilă.
Recursul este inadmisibil.
Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din
legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile
interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,
oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului
procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în
două grade de jurisdicție.
Realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității
raporturilor juridice civile și cerința aflării adevărului, legea procesual
civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice
prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca
atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea
căilor extraordinare de atac în condiții precis și limitativ determinate.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective
asupra justiției, generate de art.21 din Constituția României, art.13 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art.2 din
Protocolul Adițional nr.7 la Convenție.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de
drept aflați în situații identice.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate
sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul
intern, prin legea procesuală.
Astfel, prin considerentele hotărârii din 27 iunie 2000, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a stabilit că protecția drepturilor prevăzute de Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este condiționată
de următoarele:”Litigiul trebuie să fie autentic și serios. El trebuie să se
refere nu numai la existența reală a dreptului, dar și la scopul și modul de
exercitare
al acestuia. În plus, rezultatul procedurilor trebuie să fie
în mod direct decisiv pentru dreptul civil în cauză”.
Prin urmare, formularea de cereri și exercitarea de căi de atac, în mod
repetat, în afara sistemului determinat de legea procesual civilă, constituie
un abuz de drept, o exercitare a drepturilor procesuale în alte scopuri decât
cele în considerarea cărora au fost edictate.
Așadar, cu referire la dispozițiile art.21 din
Constituția României, instanțele de judecată se pot pronunța exclusiv în
situația invocării de către partea interesată – sau cu legitimare procesuală
legală, a unui drept protejat de lege și prevăzut cu acțiune în justiție, în
limitele stabilite de legea procesuală.
Excede așadar funcției justiției și rațiunii de a fi a acesteia, tranșarea unor
simple nemulțumiri, nesusținute de realitatea exterioară, neprotejate de
dreptul substanțial și în afara condițiilor determinate de legea procesuală.
În cauză, petenta a exercitat un recurs și apoi a formulat o cerere de
revizuire împotriva unor hotărâri judecătorești nesupuse acestor căi de atac.
La data de 4 noiembrie 2004, petenta a declarat un nou recurs, împotriva
acestei din urmă hotărâri, prin care s-a constatat caracterul inadmisibil al
cererii de revizuire a deciziei prin care recursul, declarat de aceeași parte
împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, a fost respins
ca inadmisibil.
Această din urmă decizie nu se încadrează între hotărârile judecătorești
stabilite prin art.299 din Codul de procedură ca fiind supusă recursului.
Prin urmare, se constată a fi neîndeplinită una din condițiile ce se cer a fi
întrunite cumulativ pentru exercitarea recursului, respectiv existența unei
hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această
cale.
Ca atare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi
întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii
excepției, Curtea a respins recursul ca inadmisibil.