ÎCCJ, decizie (scj.ro #85543)

Recurs declarat împotriva unei hotărâri nesupusă

vreunei căi de atac. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii

:  Drept procesual

civil. Căi de atac. Caz de inadmisibilitate

Index alfabetic

: Drept procesual civil

-

recurs

inadmisibil

C.proc.civ

., art. 328

Recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege

constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al

egalității în fața legii și autorităților.

Or, dacă potrivit art. 328 alin. 1 C.proc.civ. hotărârea pronunțată în

revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită, nu

este admisibil recursul declarat împotriva unei decizii a Înaltei Curți de

Casație, referitoare la o revizuire, întrucât legea nu prevede căi de atac

împotriva deciziei respective.

Inadmisibilitatea recursului este expres reglementată prin art. 328 alin. 2

C.proc.civ., în cazul în care instanța de revizuire, pentru hotărâri

potrivnice, este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este

irevocabilă.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători

decizia nr.288 din 7 noiembrie 2005

Prin decizia nr.790 din 3 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală a admis cererea de revizuire formulată de

revizuienții M.I., M.A. și Ț.I., în contradictoriu cu intimații P.M., Primăria

Sectorului 1 București și Consiliul General al municipiului București și a

anulat decizia nr.76/R/2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, precum și

sentința civilă nr.432 din 17 ianuarie 2002 a Judecătoriei Pitești.

S-a reținut că decizia menționată este contrară deciziilor nr.748/R din 11

aprilie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, precum și deciziei

nr.1813 din 20 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova.

Decizia a cărei anulare se cere este ulterioară hotărârilor menționate, date în

aceeași pricină, având ca obiect valabilitatea ordinelor de repartiție emise

succesiv în anul 1991 de Primăria Sectorului I București asupra unui spațiu din

fondul locativ de stat și care se poartă între persoane având aceeași calitate.

În raport de situația expusă s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile

art.322 pct.7 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii P.M. a declarat recurs, care nu este

admisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, fiind inutilă

examinarea criticilor făcute de revizuient.

Potrivit art.129 din Constituția României, revizuită, “împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi

de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al

hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

Or, potrivit art.328 alin.1 din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunțată

în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil numai dacă

a doua hotărâre a cărei anulare se cere era și ea susceptibilă de recurs.

Prin dispozițiile art.328 alin.2 din Codul de procedură civilă, în redactarea

în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat

asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea

se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de

atac a apelului în acest caz.

În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat

împotriva deciziei prin care Secția civilă și de proprietate intelectuală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de

revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art.322 pct.7 din Codul de procedură

civilă, în sensul că a constatat neîndeplinirea cerințelor prevăzute de acest

text.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut era irevocabilă și, în consecință,

nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art.299 din Codul de procedură civilă, cu

referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale,

determinată ca atare de lege.

Această concluzie, dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile

legii procesual civile, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este

susținută de dispozițiile art.328 alin.2 din Codul de procedură civilă, astfel

cum a fost modificat prin art.I pct.56 din Legea nr.219/2005, în vigoare la

data soluționării căii de atac exercitate de revizuentul menționat, potrivit

cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt

exceptate expres de la controlul judiciar prin exercitarea recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de

legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora,

precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și

autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea

de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de

ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 alin.2 din

Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii

judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât

excepția invocată se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, s-aa respins

recursul   ca inadmisibil.