ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3251/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 5 martie 2003 reclamantul

A.D. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice și Banca Națională a României pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligați să-i restituie mai multe obiecte din aur care i-au

fost reținute în baza procesului-verbal din 18 decembrie 1970 întocmit de

fostul Inspectorat de Miliție al Județului Caraș-Severin.

Investită cu soluționarea cauzei,

Judecătoria Reșița, prin sentința civilă nr. 3387 din 25 iunie 2003, a admis

acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâți să-i restituie bijuteriile.

Sentința a fost apelată de pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin,

apel care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 643 din 12

noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

Decizia dată în apel a fost recurată

de același pârât.

Inițial, recursul a fost înregistrat

la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în conformitate cu art. III alin.

(1), (2) și (3) din Legea nr. 195/2004, a scos cauza de pe rol și a trimis-o

spre soluționare Curții de Apel Timișoara.

Prin decizia nr. 1012 din 26

octombrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a declinat în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin competența de soluționare a recursului declarat de pârât.

La rândul său, Tribunalul

Caraș-Severin, secția civilă, prin decizia nr. 1104/R din 2 decembrie 2004,

și-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel

Timișoara și, constatând conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte

de Casație și Justiție cu pronunțarea regulatorului de competență.

În soluționarea conflictului de

competență, constată următoarele:

Potrivit art. II alin. (2) din Legea

nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea

și completarea Codului de procedură civilă, recursurile aflate pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care

tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.

Inițial, prezentul recurs a fost

înregistrat sub nr. 13.411 din 24 februarie 2004 la Înalta Curte de Casație și

Justiție, instanță care, prin încheiere pronunțată în temeiul art. II alin. (3)

din Legea nr. 195 din 25 mai 2004, s-a desesizat și a trimis recursul, pe cale

administrativă, la Curtea de Apel Timișoara.

Prin neobservarea legii și cu

ignorarea măsurii luate în aplicarea ei de instanța supremă, Curtea de Apel

Timișoara și-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea

tribunalului. De altfel, este de observat că textul citat a reintrodus în

procedură principiul potrivit căruia căile de atac de reformare sunt de

competența instanței ierarhic superioare celei ce a pronunțat hotărârea

atacată.

Cum recursul pârâtului Statul Român

este îndreptat împotriva deciziei dată în apel de Tribunalul Caraș-Severin,

competența soluționării lui revine Curții de Apel Timișoara, instanța căreia i

se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența în favoarea

Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea recursului declarat de Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 643 din 12 noiembrie 2003

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.