ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7404/2005

Asupra cauzei civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 16 decembrie 2003, reclamanții D.I.E., P.A. și D.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Banca Națională a României, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a 7 monede din aur sau plata unor despăgubiri corespunzătoare valorii lor (49.000.000 lei). În motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 34 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 190/2000, reclamanții au susținut că obiectele din aur solicitate (lire englezești emise în anii 1900, 1904, 1905, 1910, 1911, 1914 și 1928) au fost ridicate abuziv, la 21 iulie 1965, de la D.I., autorul lor.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 2152 din 26 martie 2004, a admis acțiunea și drept consecință, l-a obligat pe pârât să achite reclamanților despăgubiri pentru cele 7 monede de aur, lire englezești negăurite, emise în anii 1900, 1904, 1905, 1910, 1911, 1914 și 1928. S-a reținut că: - reclamanții sunt moștenitorii defunctului D.I., de la care organele de miliție au confiscat 7 monede de aur (lire englezești) în iulie 1965, pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960; - această măsură a fost abuzivă, deoarece actul normativ menționat era contrar Constituției din 1965, Codului civil și Convenției europene a drepturilor omului; - în atare situație potrivit art. 34 1 din O.U.G.

nr. 190/2000, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea obiectelor de aur confiscate sau plata contravalorii lor. Curtea de Apel București, secția civilă, prin decizia nr. 826 din 12 august 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Banca Națională a României, reținând că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile Constituției din 1965, Codului civil și Convenției europene a drepturilor omului. Banca Națională a României a declarat recurs, cale de atac pe care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a trimis-o spre soluționare Curții de Apel București, ulterior datei de 22 noiembrie 2004, conform art. II alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 195/2004.

La rândul său, Curtea de Apel București, secția a VII–a civilă, prin decizia nr. 1821 din 24 iunie 2005, și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței supreme, pentru regulator de competență. S-a reținut că decizia atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel București că instanță de apel, astfel că, potrivit art. 4 pct. 1 C. proc. civ., competența soluționării recursului revine instanței ierarhic superioare. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, reține că, urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, competența soluționării recursului din cauză revine în prezent Curții de Apel București.

Așa fiind, conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, se va stabili competența soluționării recursului de față în favoarea instanței sus-menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Curții de Apel București competența soluționării recursului declarat de Banca Națională a României împotriva deciziei nr. 826/A din 12 august 2004 a Curții de Apel București, secția a VII–a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2005.