ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4609/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12

martie 2003 pe rolul Judecătoriei Câmpina reclamantul F.M. a chemat în judecată

pârâtele Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice pentru

obligarea acestora la restituirea a 418 monede diferite din aur, confiscate

abuziv sau la plata despăgubirilor bănești corespunzătoare.

În motivarea acestei acțiuni s-a

arătat că la data de 28 mai 1960 organele de miliție au ridicat în mod abuziv

de la tatăl său F.I., zis F., 418 monede aur, așa cum sunt descrise în procesul-verbal

întocmit la acea dată.

Reclamantul a mai arătat că la data

de 1 martie 1998, tatăl său a decedat, el fiind unicul său succesor, fapt

dovedit cu certificatul de moștenitor nr. 183 din 27 martie 1998 eliberat de

Biroul Notarului Public S.V.

Judecătoria Câmpina prin sentința

civilă nr. 2092 din 14 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul F.M. împotriva pârâților Banca Națională a României, sucursala

județeană Prahova, și Ministerul Finanțelor Publice.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Oficiului Pentru Protecția Consumatorului Prahova, pentru

Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorului și a obligat pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 981.478.357

lei, cu titlu de despăgubiri civile, conform expertizei O.V.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond, a reținut în esență că din relațiile comunicate de Banca

Națională a României, sucursala București, a rezultat că cele 418 monede din

aur au fost valorificate, nemaiexistând în materialitatea lor, iar suma

obținută a fost virată la bugetul de stat, astfel că sunt îndeplinite cerințele

art. 34

1

din Legea nr. 261/2002.

Pe de altă parte, instanța de fond a

reținut caracterul abuziv al preluării, dat fiind că la data de 28 mai 1960 era

în vigoare Legea nr. 284 din 14 august 1947 și Constituția României care prin

art. 12 garanta dreptul de proprietate privată al cetățenilor, ceea ce înseamnă

că dispozițiile Legii nr. 284/1947 erau neconstituționale.

S-a mai reținut că preluarea

bunurilor nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală

în vigoare la acea dată, întrucât nu există o hotărâre penală prin care să se

fi dispus confiscarea bunurilor.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamantul F.M., Banca Națională a României, sucursala Prahova,

și D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice.

Prin apelul declarat reclamantul

F.M. a criticat sentința întrucât în mod greșit nu a fost omologată varianta a

II-a a raportului de expertiză întocmit de O.V. prin care a fost stabilită

valoarea de circulație numismatică în sumă de 1.585.511.138 lei.

Pârâta Banca Națională a României,

sucursala Prahova, prin apelul declarat a criticat hotărârea pe motive de

netemeinicie și nelegalitate, susținând că preluarea monedelor s-a făcut cu

respectarea Legii nr. 284/1947, obiectele din aur fiind găsite într-o casetă

îngropată lângă un puiet de nuc, pe terenul unui vecin.

A mai susținut că soluția instanței

de fond este și netemeinică întrucât a reținut baremul calculat de expert, ori

în astfel de situații, se aplică cataloagele de specialitate ale B.N.R., după

cum rezultă din adresa sucursalei municipiului București nr. 12407 din 2

aprilie 2003, fiind vorba de despăgubiri în raport de conținutul de aur fin,

care pentru anul 2003, prețul stabilit de B.N.R. era de 375.351 lei/gram și de

aceea despăgubirile trebuiau stabilite la 940.712.183,22 lei.

Printr-un ultim motiv de apel a

criticat hotărârea pronunțată întrucât legiuitorul a limitat posibilitatea

acordării de măsuri reparatorii numai persoanelor fizice ale căror bunuri au

fost confiscate nu și moștenitorilor acestora.

Pârâtele D.G.F.P. Prahova și

Ministerul Finanțelor Publice, prin apelul declarat, au invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, motivat de faptul că potrivit art. 40 alin. (2)

din H.G. nr. 1344/2003, reprezentarea statului în fața instanțelor de judecată

în litigiile prevăzute de art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, modificată

prin Legea nr. 261/2002, este asigurată de Banca Națională a României.

Apelantele au mai invocat excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât legea a limitat

posibilitatea acordării măsurilor reparatorii numai persoanelor fizice și

juridice ale căror bunuri au fost confiscate, nefăcându-se nici o referire și

la moștenitori.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 659 din 8 martie 2004, a admis apelul comun declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și de pârâta D.G.F.P. Prahova, a

schimbat în parte sentința civilă nr. 2092 din 14 octombrie 2003 pronunțată de

Judecătoria Câmpina în sensul că a fost obligată pârâta Banca Națională a

României, sucursala Prahova, să plătească reclamantului F.M., despăgubiri

civile în sumă de 981.478.357 lei, înlăturând obligarea pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice de la plata acestei sume.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței și a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul F.M. și

pârâta Banca Națională a României, sucursala Prahova, împotriva aceleiași

sentințe.

Pentru a decide astfel curtea a

reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (2) din Normele

Metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor și

pietrelor prețioase în România, reprezentarea statului în fața instanțelor de

judecată în astfel de litigii, este asigurată de Banca Națională a României și

de aceea, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului despăgubiri civile.

Referitor la critica formulată de

apelantul-reclamant cu privire la omologarea variantei I din expertiza O., a

reținut că aceasta corespunde normelor legale, suma fiind calculată în raport

de greutatea, respectiv de conținutul de aur fin a tuturor monedelor confiscate

și nu în raport de valoarea numismatică, întrucât ar fi încălcate dispozițiile

art. 39 alin. (2) din Normele Metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.

190/2000.

În ceea ce privește critica

apelanților-pârâți referitoare la nepreluarea abuzivă a celor 418 monede din

aur, curtea a reținut că preluarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

Codului de procedură penală, în vigoare la acea dată (art. 187 și art. 261), în

sensul că nu a existat o ordonanță dată de procuror și nici nu s-a pronunțat o

hotărâre judecătorească de confiscare a bunurilor.

A respins ca neîntemeiată și critica

privind modul de evaluare și stabilire a despăgubirilor, întrucât s-a avut în

vedere valoarea aurului fin uzitată în tranzacțiile bancare, la valoarea din

ziua expertizei, respectiv de 391.617 lei/gram aur fin.

Referitor la motivul comun de apel,

vizând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a reținut

că în calitate de moștenitor al titularului inițial, reclamantul este persoană

îndreptățită în sensul O.U.G. nr. 190/2000.

În cauză au declarat recurs

reclamantul F.M. și pârâta Banca Națională a României, sucursala județeană

Prahova.

Invocând prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., reclamantul a susținut că ar fi trebuit omologată varianta a

II-a din raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea de circulație

numismatică în sumă de 1.585.511.138 lei a monedelor în litigiu.

Invocând nelegalitatea hotărârilor

pronunțate de instanțele de fond și de apel, prin aplicarea și interpretarea

greșită a legii, recurenta-pârâtă Banca Națională a României, sucursala

județeană Prahova, a solicitat modificarea celor două hotărâri în sensul de a

se acorda despăgubiri pentru cantitatea de 2506,22 grame/aur fin, la prețul

practicat de B.N.R. la data plății, conform Normelor Metodologice de aplicare a

O.U.G. nr. 190/2000 modificată prin Legea nr. 591/2004.

Cu privire la expertiza efectuată în

cauză de expert O.V., a susținut că acesta și-a depășit atribuțiile, stabilind

în mod eronat caracterele monedelor ca fiind numismatice, acestea fiind uzate

și nu a ținut cont de această împrejurare.

Recursul pârâtei Banca Națională a

României, sucursala Prahova, este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Modalitatea de restituire a

metalelor și pietrelor prețioase este reglementată de art. 39 alin. (1) și (2)

din H.G. nr. 1344/2003, prin care se aprobă Normele metodologice pentru

aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000.

Potrivit acestui text de lege,

restituirea acestor bunuri se face prioritar în natură, dacă acestea se mai

regăsesc fizic la sucursala Municipiului București a Băncii Naționale a

României, iar pe cale de excepție se va plăti persoanelor îndreptățite, în baza

hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, investite cu formulă

executorie, contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele

bunuri, calculată la prețul practicat de Banca Națională a României la data

plății.

Din adresa nr. 16980 din 23 mai

2003, emisă de Banca Națională a României, sucursala Municipiului București,

rezultă că cele 418 monede din aur, confiscate pe numele F.I. zis F., au fost

valorificate în folosul statului și nu mai există fizic în tezaurul băncii.

În ceea ce privește valoarea celor

418 monede din aur, conform cataloagelor de specialitate, acestea au avut un

conținut de 2506,22 grame aur fin.

În speță, instanța de fond a aplicat

greșit dispozițiile art. 39 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2003 pentru aprobarea

Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 190/2000, obligând

pârâta-recurentă la plata sumei de 981.478.357 lei despăgubiri civile, în loc

să dispună acordarea de despăgubiri pentru cantitatea de 2506.22 grame aur fin,

la prețul practicat de Banca Națională a României, la data plății.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamantul F.M., acesta este nefondat întrucât cererea sa de a-i

fi acordate despăgubiri conform variantei a II-a din raportul de expertiză

contravine criteriilor prevăzute de art. 39 alin. (1) și (2) din H.G. nr.

1344/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Banca

Națională a României, sucursala județeană Prahova, împotriva deciziei nr. 659

din 8 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pe care o casează în parte în

sensul că, păstrând celelalte dispoziții obligă pârâta Banca Națională a României,

sucursala județeană Prahova, să plătească reclamantului F.M. contravaloarea a

2506,22 grame aur fin calculată potrivit prețului de evidență al B.N.R. de la

data plății.

Respinge ca nefondat recursul declarat

împotriva aceleiași decizii de către reclamantul F.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.