ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7331/2005

Asupra

recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 10 decembrie 2003,

reclamanta F.G.E. a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor și Banca Națională a României, solicitând instanței ca în baza

probelor ce se vor administra să fie obligați la restituirea în total a unui

număr de 579 monede de aur (518 monede și, respectiv, 61 de monede) ori la

plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea aurului la cursul B.N.R. de la

data plății, pentru monedele care nu se mai regăsesc fizic.

Prin

sentința civilă nr. 1299 din 12 februarie 2004, Judecătoria Timișoara a

declinat competența soluționării acțiunii civile în favoarea Tribunalului

Timiș.

Tribunalul

Timiș, prin sentința civilă nr. 1049 din 21 septembrie 2004, a respins ca

nefondată acțiunea civilă.

Prima

instanță a dispus în acest sens pe baza a două considerente esențiale: pe de o

parte, B.N.R. nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu are în posesie

monedele din aur, iar pe de altă parte, nu se poate pronunța asupra

caracterului abuziv al preluării bunurilor întrucât există autoritate de lucru

judecat.

Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 95/A din 20 ianuarie 2005

a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința civilă în

sensul că a admis acțiunea civilă și a obligat B.N.R. să restituie reclamantei

cantitatea de 579 monede de aur, confiscate la data de 31 martie 1958 sau

contravaloarea acestora la prețul de la momentul plății efective și să

plătească contravaloarea a 61 monede de aur confiscate la 12 noiembrie 1971 la

prețul oficial din momentul plății efective.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta Banca Națională a României, invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.(“când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii”).

În

motivele scrise de recurs se arată că nu au fost identificate documente care să

ateste depunerea în bancă a celor 518 monede din aur confiscate.

Pentru

motivele ce se vor arăta, recursul pârâtei Banca Națională a României urmează a

fi respins ca nefondat.

În

dosarul cauzei reclamanta a depus, în copie, mai multe documente oficiale care

atestă confiscarea în folosul statului de la numitul F.A.(soțul reclamantei, în

prezent decedat) a 518 bucăți monede de aur (în anul 1958); același număr de

monede din aur figurează și în dispozitivul sentinței penale nr. 1061 din 15

august 1958 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului Timișoara (dosar penal

nr. 4787/1958), în care se menționează expres” confiscă și atribuie statului

prin B.R.P.R. valorile corp delict ridicate de la inculpați...”.

B.N.R.

a comunicat instanței că nu au fost identificate date sau documente care să

ateste depunerea în bancă a unor bunuri din metale prețioase, cu titlu de

confiscare, în anul 1958 pe numele F.A. sau F.G.E.

De

asemenea, au fost depuse la dosar, în copie, mai multe documente oficiale care

atestă ridicarea în vederea confiscării și predării în custodia B.N.R. a 61

bucăți monede din aur în anul 1971 de la numita F.G. Cu privire la aceste 61 de

monede, B.N.R. a comunicat instanței că, potrivit documentelor existente în

arhivă, au fost valorificate în folosul statului și nu mai există fizic.

În baza

acestor documente oficiale instanța de apel a admis acțiunea reclamantei.

Susținerea

recurentei-pârâte în sensul că decizia instanței de apel este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii este neîntemeiată.

Probele

administrate, documente oficiale emise de autoritățile statului român

competente, potrivit legii de la data respectivă, să dispună sechestrarea și

confiscarea în folosul statului român a bunurilor, dovedesc în afara oricărui

dubiu că reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra cantității

respective de monede din aur.

Împrejurarea

că pârâta B.N.R. nu a identificat “date sau documente care să ateste depunerea

în bancă a unor bunuri din metale prețioase, cu titlu de confiscare, în anul

1958, pe numele F.A. sau F.G.E.” este lipsită de relevanță, existând dovada

incontestabilă (sentința penală de condamnare) că s-a dispus de către instanță

confiscarea și atribuirea către statul român, prin B.R.P.R., a 518 monezi din

aur.

Pe de

altă parte, Curtea de Apel Timișoara a făcut o corectă aplicare a legii,

respectiv a dispozițiilor Legii nr. 591/2004 pentru modificarea și completarea

O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase.

Potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 591/2004, persoanele fizice ale căror obiecte

din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase de natura celor

prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv, pot solicita restituirea acestora până

la data de 31 decembrie 2006. De prevederile ordonanței de urgență beneficiază

și moștenitorii persoanelor fizice. În sensul prezentei ordonanțe de urgență,

prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată, printre altele, în baza

următoarelor acte normative: Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca

Națională a României a aurului, valutelor efective și altor mijloace de plată

străine și Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine,

metalelor prețioase și pietrelor prețioase, acte normative în temeiul cărora au

fost confiscate monedele din aur solicitate de reclamantă.

Potrivit legii speciale,

reprezentarea statului român în fața instanțelor este asigurată de Banca

Națională a României, astfel încât se constată că și sub acest aspect, al

calității procesuale pasive, Curtea de Apel Timișoara a făcut o corectă

aplicare a legii.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

ca nefondat, recursul declarat de Banca Națională a României împotriva deciziei

nr. 95/A din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă

pârâta Banca Națională a României să plătească reclamantei F.G. suma de 400 lei

RON, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 29 septembrie 2005.