ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4608/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 3

septembrie 2003 reclamanta V.D. a chemat în judecată pe pârâții B.N.R. și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a se constata preluarea

abuzivă de către Statul Român a 169 monede din aur, 0,80 grame aur brut și 8

monede ducați mari și mici și predarea lor către sucursala Sibiu a B.N.R.,

obligarea pârâtei B.N.R. să-i restituie bunurile de mai sus și, pentru cele

care nu pot fi restituite în natură, obligarea Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata contravalorii conform prețurilor practicate de

B.N.R. la data judecății.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că este moștenitoarea lui G.N., iar bunurile pretinse au constituit

proprietatea acestuia, fiindu-i confiscate abuziv prin sentința penală nr. 2390

din 7 decembrie 1961 pronunțată de Tribunalul raional Sibiu, hotărâre prin care

autorul său a fost condamnat pentru deținere de metale prețioase fără

autorizare legală în baza art. 1, art. 2 și art. 38 din Decretul nr. 210/1960

și art. 268/2 din Codul penal.

Prin sentința civilă nr.7442 din 26

noiembrie 2003, Judecătoria Sibiu a admis acțiunea în contradictoriu cu Statul

Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că au fost

preluate abuziv din proprietatea antecesorului reclamantei 169 monede din aur,

0,80gr. aur brut și 8 ducați și a obligat pe pârât la plata contravalorii

acestor bunuri în sumă de 415.494.789,45 lei.

Apelul declarat de D.J.F.P. Sibiu,

mandatată de Ministerul Finanțelor Publice, a fost admis prin decizia civilă

nr. 670/A din 28 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

civilă, sentința primei instanțe fiind schimbată în parte în sensul respingerii

acțiunii reclamantei împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice și admiterii aceleași acțiuni împotriva pârâtei B.N.R., cu

consecința obligării celei din urmă pârâte de a plăti reclamantei suma de

415.494.785,45 lei reprezentând contravaloarea a 169 monede din aur, 0,80 grame

aur brut și 8 ducați.

La apelul arătat a aderat B.N.R.,

sucursala județeană Sibiu, cererea de aderare la apel fiind respinsă prin

aceeași decizie a instanței de apel.

Instanța de apel a constatat ca

fiind întemeiat apelul declarat pentru Ministerul Finanțelor Publice față de

prevederile art. 34

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000 introdus prin

Legea nr. 261/2000, potrivit cărora reprezentarea statului este realizată de

B.N.R., iar nu de Ministerul Finanțelor Publice.

Cu privirea la cererea de aderare la

apel, aceeași instanță a statuat că sunt incidente dispozițiile art. 34

1

alin.

(1) introdus în O.U.G. nr. 190/2000 prin Legea nr. 261/2000, deoarece preluarea

de către stat, chiar dispusă printr-o hotărâre penală, este abuzivă, fiind

consecința aplicării Decretului nr. 210/1960, act normativ samavolnic, care

încălca Constituția României de la acea dată, dispozițiile art. 481 C. civ.,

Declarația Universală a Dreptului Omului și tratatele internaționale la care

România era parte.

B.N.R. a declarat recurs prin

sucursala județeană Sibiu susținând că decizia instanței de apel a fost dată cu

încălcarea legii, caz de casare prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului se arată

că în mod greșit instanța de apel a calificat cererea reclamantei ca

încadrându-se în prevederile art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000 republicată în

sensul că preluarea bunurilor ar fi fost abuzivă, când de fapt confiscarea

obiectelor din metale prețioase aparținând antecesorului reclamantei s-a făcut

în baza unei sentințe penale, care constituie titlu valabil în favoarea

statului, dispozițiile acesteia nefiind schimbate prin intermediul vreunei căi

de atac ordinare sau extraordinare și fiind consecința constatării încălcării

de către G.N. a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Decretul nr. 210/1960 prin

neîndeplinirea obligației de predare a obiectelor din metale prețioase care nu

erau libere la deținere, ceea ce constituia infracțiunea prevăzută și pedepsită

prin art. 38 din Decretul nr. 210/1960 și prin art. 268 C. pen. în vigoare la

acea dată.

Ca urmare, mai susține recurenta, au

fost încălcate de către instanța de apel dispozițiile art. 22 alin. (1) C.

proc. pen., care prevăd că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru

judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă, cu privire la

existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, caz

în care nu poate fi vorba de încălcarea art.1 din Protocolul adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 26 alin. (1) din

O.U.G. nr. 190 din 9 noiembrie 2000, republicată în temeiul art. III din O.G.

nr. 24/2003, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale

prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase de natura celor prevăzute la

art. 4 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după

anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanțelor

de judecată de la domiciliul reclamantului, până la data de 31 decembrie 2003.

Textul legal redat a fost modificat

prin art. I pct. 1 al Legii nr. 591/2004 primind următorul conținut:

„Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase, aliaje

ale acestora și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost

preluate în mod abuziv pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza

căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2006”.

Prin art. I pct. 2 al aceleași legi,

după alin. (1) al art. 26 au fost introduse alin. (1

1

) și (1

2

),

ultimul dintre ele prevăzând că „în sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin

preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată în baza următoarelor acte

normative:

a)....

....

e) Decretul nr. 210/1960 privind

regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor

prețioase;

....”

Rezultă, așadar, că noul conținut al textului redat în

formele sale succesive, diferă sub aspectul reglementărilor de drept

substanțial prin aceea că a fost înlăturată cerința ca preluarea abuzivă să fi

constat în încălcarea reglementărilor în vigoare la data preluării, iar

preluarea a fost definită drept abuzivă dacă s-a efectuat în baza anumitor acte

normative, între care este enunțat și Decretul nr. 210/1960.

Deosebirea este de esență, pentru

că, în aplicarea noii legi pentru restituirea bunurilor obiect al

reglementării, nu mai este necesar a se verifica caracterul abuziv al preluării

prin raportare la legislația în materie aplicabilă la acea dată, însăși legea

definind caracterul abuziv al preluării pentru simplul fapt că preluarea efectivă

s-a făcut la acea dată în temeiul unuia dintre actele normative expres și

limitativ enumerate.

Cu alte cuvinte, în noua concepție a

legii, preluarea unuia sau unora din bunurile prevăzute în art. 4 din O.U.G.

nr. 190/2000 republicată („orice cantitate de bijuterii și obiecte, monede,

inclusiv lingouri și bare din metale prețioase și aliajele lor, precum și

pietre prețioase”), care a fost făcută în baza unuia din actele normative avute

în vedere, constituie condiție suficientă pentru a se dispune restituirea către

foștii proprietari sau moștenitorilor ori, după caz, succesorilor de drept.

Aceasta semnifică și faptul că

restituirea operează indiferent de modul concret de preluare, incluzând în

categoria bunurilor restituibile și pe cele preluate prin confiscare dispusă

prin hotărâre judecătorească penală dacă fapta care a atras condamnarea era

prevăzută ca infracțiune în unul din actele normative enumerate prin noul text

al legii.

În concret, autorul reclamantei a

fost condamnat pentru încălcarea dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Decretul

nr. 210/1960, fapte prevăzute ca infracțiune prin art. 38 din același act

normativ, măsura confiscării obiectelor din aur fiind expres prevăzută.

Așadar, restituirea dispusă de

instanțe nu are semnificația dată prin recurs, aceea de încălcare a autorității

hotărârii penale în fața instanței civile, ci reprezintă materializarea voinței

legiuitorului de readucere în patrimoniul foștilor proprietari a obiectelor

preluate în temeiul unor anume acte normative, inclusiv ca efect al măsurii

confiscării dispusă prin hotărâri judecătorești penale.

De altfel, ar fi constituit o vădită

discriminare doar restituirea obiectelor preluate pe alte căi decât ca efect al

hotărârilor penale în cazurile în care și persoanele condamnate și celor care

nu au făcut obiectul unui proces penal li s-a imputat, ca temei al preluării de

către stat, încălcarea acelorași prevederi legale în vigoare la data preluării.

Dispozițiile legale noi, mai sus

examinate, sunt aplicabile în cazul dedus acestei judecăți fără a se încălca

principiul neretroactivității legii civile, în virtutea regulii aplicării

imediate a legii noi raporturilor juridice trecute, dar care produc efecte

durabile în timp, generate uneori, cum este în prezenta speță, de

ineficacitatea de la un moment dat, prin voința legii însăși, a unor acte de

preluare de către stat a unor bunuri din proprietatea privată.

Pentru toate cele ce preced recursul

va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de B.N.R. împotriva deciziei civile nr. 670/A din 28 aprilie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2005.