ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5888/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta P.M. în calitate de moștenitoare

a defunctului P.S. a chemat în judecată pârâții: B.N.R. și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat să fie obligați să recunoască

dreptul de proprietate asupra monezilor din aur în număr de 110 medalii

jubiliare românești, emisiunea 1944 și a unui ceas de aur cu lanț în formă de

„funie răsucită” în lungime de 128 cm și să restituie obiectele sau

contravaloarea lor actualizată.

Se arată în motivarea acțiunii că

autorul reclamantei a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru deținerea celor

110 monede jubiliare. A fost dispusă confiscarea acestora precum și a unui ceas

de aur cu lanț. În urma unui recurs în anulare, Curtea Supremă de Justiție a

casat hotărârile de condamnare iar măsura confiscării a fost înlăturată.

Judecătoria Alba Iulia, prin

sentința civilă nr. 2348 din 2 octombrie 2003 a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâții să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra a 110

monede de aur jubiliare românești, emisiunea 1944; a obligat pârâta B.N.R. să

restituie reclamantei monedele, iar în situația în care acestea nu pot fi

restituite, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice va restitui

reclamantei echivalentul în lei al acestora la cursul zilei din data restituirii;

au fost respinse celelalte pretenții formulate; pârâții au fost obligați la

plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a reținut că P.S., autorul

reclamantei a fost condamnat, prin sentința penală nr. 15/1960 a Tribunalului

Popular al Raionului Alba, la 2 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 284/1947, s-a dispus confiscarea a 110

monede de aur, medalii românești ediția 1944, a unui ceas de aur cu lanț precum

și confiscarea parțială a averii și anume un loc de casă din orașul Alba Iulia.

Prin decizia penală nr. 160/1960 a fost admis în parte recursul condamnatului

în sensul că s-a dispus „eliberarea față de inculpat” a ceasului împreună cu

lanțul acestuia. Prin decizia penală nr. 4942/2001 Curtea Supremă de Justiție a

admis recursul în anulare declarat împotriva celor două hotărâri pe care le-a

casat în ce privește latura civilă, înlăturând confiscarea averii, iar în

cuprinsul deciziei se face referire atât la monedele de aur cât și la locul de

casă, care au fost confiscate.

Referindu-se la temeiurile de drept

invocate și aplicabile, art. 480 C. civ., O.U.G. nr. 190/2000 precum și la

prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și la protocoalele adiționale, ratificate prin Legea nr. 30/1944, la

prevederile art. 11 din Constituția României, instanța a considerat acțiunea

întemeiată, preluarea monedelor din aur de către stat fiind abuzivă, chiar în

condițiile Legii nr. 284/1947, deoarece nu era impusă de „o cauză de utilitate

publică”.

Apelurile declarate de B.N.R., sucursala

județeană Sibiu, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Alba au fost admise de Curtea de Apel Alba Iulia prin

decizia civilă nr. 435 din 22 martie 2004.

A fost schimbată sentința

judecătoriei astfel: a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Alba; a fost admisă în parte

acțiunea reclamantei împotriva pârâtei B.N.R.; aceasta a fost obligată să

restituie reclamantei un număr de 110 monede de aur jubiliare românești,

emisiunea 1944, o monedă având conținutul de aur de 6,55 grame sau

contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele monede conform

art. 39 din H.G. nr. 1344/2003, dacă bunurile nu se mai găsesc fizic; au fost

respinse celelalte pretenții formulate de reclamantă; pârâta B.N.R. a fost

obligată să plătească reclamantei suma de 12.297.500 lei cheltuieli de judecată

la fond.

Instanța de apel a considerat

întemeiată critica privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice, raportat la prevederile art. 40 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2003

pentru aprobarea Normelor metodologice la O.U.G. nr. 190/2000 care prevăd că

reprezentarea statului în astfel de litigii este asigurată de B.N.R.

Celelalte susțineri au fost

considerate nefondate, deoarece legislația în materie prevede restituirea

obiectelor din metal prețios preluat abuziv după anul 1946 până în anul 1990.

În această situație se află și monedele preluate de la autorul reclamantei,

deoarece, pe de o parte, cu ocazia confiscării legea a fost aplicată abuziv chiar

față de Constituția României de la acea vreme iar, pe de altă parte, hotărârea

de condamnare a fost casată în ce privește măsurile de confiscare.

Împotriva hotărârii instanței de

apel a declarat recurs, B.N.R., sucursala județeană Sibiu, și B.N.R., invocând

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs se susține în

esență: greșit a fost obligată să restituie reclamantei 110 monede de aur

jubiliar sau contravaloarea metalului, deoarece s-a creat un echivoc ce poate da

naștere la interpretări; monedele nu se mai regăsesc fizic la B.N.R. astfel că

B.N.R. nu putea fi obligată decât în condițiile art. 39 alin. (2) din Normele

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 190/2000; confiscarea monedelor s-a făcut

printr-o sentință penală de condamnare (nr. 15/1960) ce constituie titlu

valabil, deci nu poate fi vorba de o preluare abuzivă, iar hotărârea Curții

Supreme de Justiție se referă la pedeapsa confiscării parțiale a unui loc de

casă.

Recursurile se privesc ca nefondate

pentru considerentele ce urmează:

Prin O.U.G. nr. 190/2000 a fost

reglementat regimul metalelor prețioase, aliajelor și pietrelor prețioase în

România. La art. 26 alin. (1) se prevede că persoanele fizice și juridice ale

căror obiecte din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase au

fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946

și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanțelor de judecată

de la domiciliul reclamantului până la 31 decembrie 2003, iar alin. (2) prevede

că în cazul în care obiectele arătate nu se mai regăsesc fizic se vor aplica

despăgubiri în condițiile și limitele stabilite prin norme de aplicare.

Legea nr. 261/2002 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 190/2000 aduce numeroase modificări dar, în materia ce interesează

prezentul litigiu, art. 34

1

alin. (1) și (2) menținând reglementarea

din ordonanță privind restituirea fizică a obiectelor confiscate sau acordarea

de despăgubiri, în condițiile normelor de aplicare.

Normele metodologice pentru

aplicarea O.U.G. nr. 190/2000 au fost aprobate prin H.G. nr. 1344/2003.

Art. 39 alin. (1) prevede că

restituirea fizică se efectuează la cerere și numai în măsura în care se mai

regăsesc ca atare, iar în alin. (2) se prevede că dacă bunurile, ce formează obiectul

reglementării, au fost valorificate, urmează a se plăti persoanelor

îndreptățite, contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele

obiecte, calculată la prețul practicat de B.N.R. la data plății.

Instanța prin admiterea acțiunii

reclamantei a aplicat corect prevederile legale speciale citate precum și

prevederile de ordin general cuprinse în Constituția României, Legea nr. 30/1994

pentru ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale, reținând o stare de

fapt reală pe baza probelor administrate.

Preluarea monedelor de aur de la

autorul reclamantei a fost o preluare abuzivă atâta timp cât acestea

constituiau colecție jubiliară, iar condamnarea în latura civilă a autorului a

fost înlăturată prin sentința penală a Curții Supreme de Justiție mai sus

citată, care nu poate fi altfel interpretată decât prin raportarea la întregul

ansamblu al hotărârii.

Nici motivul de recurs privind

modalitatea de restituire a monedelor nu este întemeiat. Obligarea alternativă

a pârâtului la, restituirea fizică a acelorași monede confiscate sau acordarea

de despăgubiri, este legală, fiind prevăzută chiar de textul de lege invocat în

motivele de recurs (art. 39 din norme). De altfel, Curtea de Apel Alba Iulia,

în dispozitivul deciziei atacate cu recurs se referă expres la textul de lege

citat.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge recursurile ca

nefondate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de B.N.R., sucursala Sibiu, și B.N.R. împotriva deciziei nr. 435/A din

22 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentele la 3.000.000 lei

cheltuieli de judecată, către intimata P.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie

2004.