ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10186/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10186/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea din 13 iunie 2001
întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată SC U. SA Alba Iulia, P.M. a
solicitat restituirea în natură sau prin echivalent, a imobilului, teren în
suprafață de 919 mp, situat în Alba Iulia, înscris în C.F. Alba Iulia nr.top.
1630/2/1/2/2.
La data de 2 aprilie 2002 reclamanta
P.M. a chemat în judecată pe pârâții Banca Națională a României, Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura județului Alba și A.P.A.P.S.
pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- restituirea în natură a terenului
în suprafață de 919 mp înscris în C.F. Alba Iulia nr.top. 1630/2/1/2/2, iar în
subsidiar să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare
valorii actuale a imobilului;
- constatarea că imobilul a fost
trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și să se recunoască dreptul
de proprietate al reclamantei;
- obligarea pârâților de a-i
recunoaște reclamantei dreptul de proprietate asupra unui număr de 110 bucăți
monede din aur, medalii jubiliare românești, emisiunea 1944, asupra unui ceas
de aur marca „Elgin” seria 9/37181 cu lănțișor în formă de „funie răsucită” în
lungime de 128 cm și să fie obligați pârâții la restituirea acestor bunuri ori
la plata contravalorii lor.
În motivarea acțiunii, fondată în
drept pe prevederile Legii nr. 10/2001 și art. 480 C. civ., reclamanta a
învederat că terenul a fost naționalizat abuziv, în baza Legii nr. 119/1948,
iar monedele de aur au fost confiscate în temeiul unei hotărâri penale de
condamnare, casată ulterior, ca urmare a admiterii recursului în anulare
declarat împotriva ei.
Prin completările de acțiune de la
filele 139 și 162 dosar de fond reclamanta a chemat în judecată și pe pârâtele
SC U. SA Alba Iulia și SC U.C. SA Alba Iulia.
Investit cu soluționarea cauzei,
Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 365 din 19 iunie 2003, a
admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat că imobilul înscris în C.F. Alba
Iulia, nr.top. 1630/2/1/2/2, în suprafață de 919 mp a trecut în proprietatea
Statului Român fără titlu valabil. S-a constatat că reclamanta, în calitate de
moștenitoare a proprietarului tabular P.S., este îndreptățită la măsuri
reparatorii prin echivalent, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
A fost respinsă în rest acțiunea.
Apelurile declarate împotriva
acestei sentințe de reclamanta P.M. și de pârâții Ministerul Finanțelor
Publice, A.P.A.P.S., SC U.C. SA Alba Iulia și SC U. SA Alba Iulia, au fost
respinse ca nefondate prin decizia nr. 485/A din 10 decembrie 2003 pronunțată
de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Împotriva deciziei dată în apel,
prin care s-a menținut sentința tribunalului, au declarat recurs reclamanta P.M.
și pârâtele A.P.A.P.S., și SC U.C. SA Alba Iulia, această din urmă pârâtă promovând
recursul direct la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În recursul declarat, reclamanta P.M.
a solicitat casarea hotărârilor atacate, obligarea pârâților să-i recunoască
dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, obligarea acestora la restituirea
în natură a bunului și, în subsidiar, stabilirea de măsuri reparatorii în
echivalent, corespunzătoare valorii actuale a bunului imobil și obligarea
pârâților la plata contravalorii acestuia.
Recurenta-pârâtă A.P.A.P.S. a cerut
casarea hotărârilor și respingerea acțiunii față de această pârâtă pentru lipsa
calității procesuale pasive.
Cele două recursuri sunt fondate,
dar pentru un motiv de ordine publică ce a fost invocat și va fi rezolvat
conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.:
Prin sentința penală nr. 15 din 16
ianuarie 1960 a Tribunalului Popular al Raionului Alba, definitivă prin decizia
penală nr. 160 din 8 februarie 1960 a Tribunalului Regional Hunedoara, Deva,
numitul P.S.E. a fost condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 284/1947,
modificat prin Decretul nr. 209/1960 (faptul de a nu fi declarat, în termenul
prescris de lege, existența și posesia unui număr de monede din aur).
Prin aceeași sentința penală, în
baza art. 80 C. pen. anterior și art. 6 din Legea nr. 638/1946 s-au confiscat
de la inculpat un număr de 110 monede din aur, medalii jubiliare românești,
emisiune 1944, un ceas din aur cu un lănțișor din aur în lungime de 125 cm.
Tot prin aceeași sentință penală, în
baza dispozițiilor art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior s-a dispus
confiscarea parțială a averii condamnatului „și anume intravilanul loc de casă
de pe strada P. din orașul Alba Iulia, proprietatea infractorului”.
Măsura confiscării imobilului a fost
pusă în executare prin procesul-verbal din 12 martie 1960 al Executorului
Judecătoresc de pe lângă Tribunalul Popular al Raionului Alba (fila 96 dosar de
fond), iar măsura confiscării monedelor din aur prin procesul verbal din 24
noiembrie 1959 a Direcției Orășenești Deva, Inspecția de Marcare (filele 27-28
din același dosar).
Prin decizia penală nr. 4942 din 15
noiembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în
anulare declarat de procurorul general și a casat cele două hotărâri penale
„numai cu privire la pedeapsa complimentară a confiscării averii, pe care o
înlătură”.
Pentru a decide astfel, instanța
supremă a reținut că „din interpretarea art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen.
anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale,
printre care se includeau și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, la aplicarea
pedepsei complimentare a confiscării averii trebuia să se țină seama de gradul
de pericol social al faptei și de persoana infractorului”.
Reevaluând aceste elemente în
soluționarea căii extraordinare de atac de reformare, instanța supremă a
înlăturat măsura complimentară a confiscării averii luată față de autorul
reclamantei cu motivarea că „a fost o sancțiune excesiv de severă”.
Față de cele de mai sus se impun
două constatări: prima, terenul revendicat de reclamantă în prezentul litigiu a
fost trecut în proprietatea statului, în anul 1960, ca urmare a aplicării
pedepsei complimentare a confiscării averii luată față de autorul reclamantei într-un
proces penal și nu ca urmare a naționalizării în baza Legii nr. 119/1948, așa
cum neavenit s-a menționat prin încheierea nr. 5044 din 29 iulie 1998 și
înscrisă în C.F. Alba Iulia sub A + 2, mențiune ce contrazice o realitate
evidentă; a doua, măsura confiscării averii s-a luat față de autorul
reclamantei ca urmare a unei infracțiuni săvârșită în dauna economiei naționale
și nu ca urmare a unei infracțiuni de natură politică.
Potrivit art. 2, alin. (1), lit. b)
din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod
abuziv se înțeleg și acele imobile preluate prin confiscarea averii, ca urmare
a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură
politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca o manifestare a
opoziției față de sistemul totalitar comunist.
Pentru a fi în prezența unei
asemenea ipoteze, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe
condiții: 1) existența unei hotărâri penale de condamnare pentru săvârșirea
unei infracțiuni de natură politică, prevăzută de legislația penală; 2)
infracțiunea să fie săvârșită ca o manifestare a opoziției față de sistemul
totalitar comunist; 3) legea să prevadă posibilitatea aplicării măsurii
confiscării averii; 4) prin hotărârea penală menționată să se fi aplicat
pedeapsa complimentară a confiscării averii.
Folosirea de către legiuitor a
sintagmei „infracțiuni de natură politică” implică depunerea de către persoana
îndreptățită, ca act doveditor, a hotărârii judecătorești de condamnare pentru
săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură
complimentară confiscarea averii. În aceste cazuri, entitatea obligată la
restituire, respectiv instanța judecătorească civilă, vor analiza și vor
aprecia incidența beneficiului legii în funcție de circumstanțele concrete ale
fiecărui caz, prin raportarea infracțiunii invocate în textul hotărârii de
condamnare la prevederile constituționale actuale și la ordinea juridică
actuală.
Or, din cercetarea actelor
dosarului, se constată că acțiunea reclamantei nu se găsește în ipoteza
reglementată de textul citat, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu se află în
prezența unei hotărâri de condamnare a autorului său pentru săvârșirea unei
infracțiuni de natură politică comisă ca o manifestare a opoziției față de
sistemul totalitar comunist, ci, în prezența unei condamnări pentru o
infracțiune în dauna economiei naționale, iar, pe de altă parte, măsura
complimentară a confiscării averii (modalitatea prin care nemișcătorul a trecut
în proprietatea statului) a fost înlăturată de instanța penală, urmare a
exercițiului unei căi extraordinare de atac, deci în condițiunile controlului
judiciar.
Cu alte cuvinte, în speța dedusă
recursului, nici entitatea obligată la restituire ori la acordarea de alte
măsuri reparatorii și nici instanțele judecătorești civile nu se găsesc în
ipoteza de a analiza ori de a aprecia dacă infracțiunea este de natură
politică, cât timp s-a decis, în urma controlului judiciar, că infracțiunea
săvârșită de autorul reclamantei a fost de natură economică, iar măsura
confiscării averii a fost înlăturată chiar de instanța penală. Textul citat din
Legea nr. 10/2001 este incident numai atunci când hotărârea penală a rămas
definitivă și când organele îndrituite la aplicarea acestei legi sunt chemate
ele însele să analizeze și să aprecieze dacă „infracțiunea este de natură
politică” și dacă textul din hotărârea penală mai este compatibil cu ordinea
constituțională actuală.
Cum hotărârea penală, în partea
referitoare la confiscarea averii, a fost casată, iar măsura confiscării a fost
înlăturată chiar de instanța penală urmare a exercițiului unei căi de atac de
reformare, temeiul acțiunii reclamantei nu se poate circumscrie decât în
prevederile art. 404 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „în toate
cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea
silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea
situației anterioare acesteia”.
Întrucât, în speță, instanțele au
soluționat cauza în baza unui temei juridic inaplicabil raporturilor dintre
părți (Legea nr. 10/2001), precum și cu neobservarea normelor procedurale
referitoare la competența lor materială, se impune admiterea recursurilor
declarate de reclamantă și de pârâta A.V.A.S., casarea hotărârilor și reluarea
judecății la instanța competentă, Judecătoria Alba Iulia.
Cu referire la recursul pârâtei SC U.C.
SA Alba Iulia, introdus direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, vor fi
aplicate prevederile art. 302 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul se
depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de
reclamanta P.M. și de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 485/A din 10
decembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Casează decizia recurată precum și
sentința nr. 365 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Alba, secția civilă, și
trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Alba Iulia, ca
instanță de fond.
Constată nul recursul declarat de
pârâta SC U.C. SA Alba Iulia împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.