ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10186/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea din 13 iunie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată SC U. SA Alba Iulia, P.M. a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent, a imobilului, teren în suprafață de 919 mp, situat în Alba Iulia, înscris în C.F. Alba Iulia nr.top. 1630/2/1/2/2. La data de 2 aprilie 2002 reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâții Banca Națională a României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura județului Alba și A.P.A.P.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - restituirea în natură a terenului în suprafață de 919 mp înscris în C.F. Alba Iulia nr.top.

1630/2/1/2/2, iar în subsidiar să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii actuale a imobilului; - constatarea că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și să se recunoască dreptul de proprietate al reclamantei; - obligarea pârâților de a-i recunoaște reclamantei dreptul de proprietate asupra unui număr de 110 bucăți monede din aur, medalii jubiliare românești, emisiunea 1944, asupra unui ceas de aur marca „Elgin” seria 9/37181 cu lănțișor în formă de „funie răsucită” în lungime de 128 cm și să fie obligați pârâții la restituirea acestor bunuri ori la plata contravalorii lor.

În motivarea acțiunii, fondată în drept pe prevederile Legii nr. 10/2001 și art. 480 C. civ., reclamanta a învederat că terenul a fost naționalizat abuziv, în baza Legii nr. 119/1948, iar monedele de aur au fost confiscate în temeiul unei hotărâri penale de condamnare, casată ulterior, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat împotriva ei. Prin completările de acțiune de la filele 139 și 162 dosar de fond reclamanta a chemat în judecată și pe pârâtele SC U. SA Alba Iulia și SC U.C. SA Alba Iulia. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 365 din 19 iunie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat că imobilul înscris în C.F.

Alba Iulia, nr.top. 1630/2/1/2/2, în suprafață de 919 mp a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil. S-a constatat că reclamanta, în calitate de moștenitoare a proprietarului tabular P.S., este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. A fost respinsă în rest acțiunea. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanta P.M. și de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.P.A.P.S., SC U.C. SA Alba Iulia și SC U. SA Alba Iulia, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 485/A din 10 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menținut sentința tribunalului, au declarat recurs reclamanta P.M.

și pârâtele A.P.A.P.S., și SC U.C. SA Alba Iulia, această din urmă pârâtă promovând recursul direct la Înalta Curte de Casație și Justiție. În recursul declarat, reclamanta P.M. a solicitat casarea hotărârilor atacate, obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, obligarea acestora la restituirea în natură a bunului și, în subsidiar, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent, corespunzătoare valorii actuale a bunului imobil și obligarea pârâților la plata contravalorii acestuia. Recurenta-pârâtă A.P.A.P.S. a cerut casarea hotărârilor și respingerea acțiunii față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive. Cele două recursuri sunt fondate, dar pentru un motiv de ordine publică ce a fost invocat și va fi rezolvat conform art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.: Prin sentința penală nr. 15 din 16 ianuarie 1960 a Tribunalului Popular al Raionului Alba, definitivă prin decizia penală nr. 160 din 8 februarie 1960 a Tribunalului Regional Hunedoara, Deva, numitul P.S.E. a fost condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 284/1947, modificat prin Decretul nr. 209/1960 (faptul de a nu fi declarat, în termenul prescris de lege, existența și posesia unui număr de monede din aur). Prin aceeași sentința penală, în baza art. 80 C. pen. anterior și art. 6 din Legea nr. 638/1946 s-au confiscat de la inculpat un număr de 110 monede din aur, medalii jubiliare românești, emisiune 1944, un ceas din aur cu un lănțișor din aur în lungime de 125 cm.

Tot prin aceeași sentință penală, în baza dispozițiilor art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior s-a dispus confiscarea parțială a averii condamnatului „și anume intravilanul loc de casă de pe strada P. din orașul Alba Iulia, proprietatea infractorului”. Măsura confiscării imobilului a fost pusă în executare prin procesul-verbal din 12 martie 1960 al Executorului Judecătoresc de pe lângă Tribunalul Popular al Raionului Alba (fila 96 dosar de fond), iar măsura confiscării monedelor din aur prin procesul verbal din 24 noiembrie 1959 a Direcției Orășenești Deva, Inspecția de Marcare (filele 27-28 din același dosar). Prin decizia penală nr. 4942 din 15 noiembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general și a casat cele două hotărâri penale „numai cu privire la pedeapsa complimentară a confiscării averii, pe care o înlătură”.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că „din interpretarea art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale, printre care se includeau și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, la aplicarea pedepsei complimentare a confiscării averii trebuia să se țină seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului”. Reevaluând aceste elemente în soluționarea căii extraordinare de atac de reformare, instanța supremă a înlăturat măsura complimentară a confiscării averii luată față de autorul reclamantei cu motivarea că „a fost o sancțiune excesiv de severă”.

Față de cele de mai sus se impun două constatări: prima, terenul revendicat de reclamantă în prezentul litigiu a fost trecut în proprietatea statului, în anul 1960, ca urmare a aplicării pedepsei complimentare a confiscării averii luată față de autorul reclamantei într-un proces penal și nu ca urmare a naționalizării în baza Legii nr. 119/1948, așa cum neavenit s-a menționat prin încheierea nr. 5044 din 29 iulie 1998 și înscrisă în C.F. Alba Iulia sub A + 2, mențiune ce contrazice o realitate evidentă; a doua, măsura confiscării averii s-a luat față de autorul reclamantei ca urmare a unei infracțiuni săvârșită în dauna economiei naționale și nu ca urmare a unei infracțiuni de natură politică.

Potrivit art. 2, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și acele imobile preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca o manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. Pentru a fi în prezența unei asemenea ipoteze, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții: 1) existența unei hotărâri penale de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, prevăzută de legislația penală; 2) infracțiunea să fie săvârșită ca o manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist; 3) legea să prevadă posibilitatea aplicării măsurii confiscării averii; 4) prin hotărârea penală menționată să se fi aplicat pedeapsa complimentară a confiscării averii.

Folosirea de către legiuitor a sintagmei „infracțiuni de natură politică” implică depunerea de către persoana îndreptățită, ca act doveditor, a hotărârii judecătorești de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complimentară confiscarea averii. În aceste cazuri, entitatea obligată la restituire, respectiv instanța judecătorească civilă, vor analiza și vor aprecia incidența beneficiului legii în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, prin raportarea infracțiunii invocate în textul hotărârii de condamnare la prevederile constituționale actuale și la ordinea juridică actuală.

Or, din cercetarea actelor dosarului, se constată că acțiunea reclamantei nu se găsește în ipoteza reglementată de textul citat, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu se află în prezența unei hotărâri de condamnare a autorului său pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică comisă ca o manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, ci, în prezența unei condamnări pentru o infracțiune în dauna economiei naționale, iar, pe de altă parte, măsura complimentară a confiscării averii (modalitatea prin care nemișcătorul a trecut în proprietatea statului) a fost înlăturată de instanța penală, urmare a exercițiului unei căi extraordinare de atac, deci în condițiunile controlului judiciar.

Cu alte cuvinte, în speța dedusă recursului, nici entitatea obligată la restituire ori la acordarea de alte măsuri reparatorii și nici instanțele judecătorești civile nu se găsesc în ipoteza de a analiza ori de a aprecia dacă infracțiunea este de natură politică, cât timp s-a decis, în urma controlului judiciar, că infracțiunea săvârșită de autorul reclamantei a fost de natură economică, iar măsura confiscării averii a fost înlăturată chiar de instanța penală. Textul citat din Legea nr. 10/2001 este incident numai atunci când hotărârea penală a rămas definitivă și când organele îndrituite la aplicarea acestei legi sunt chemate ele însele să analizeze și să aprecieze dacă „infracțiunea este de natură politică” și dacă textul din hotărârea penală mai este compatibil cu ordinea constituțională actuală.

Cum hotărârea penală, în partea referitoare la confiscarea averii, a fost casată, iar măsura confiscării a fost înlăturată chiar de instanța penală urmare a exercițiului unei căi de atac de reformare, temeiul acțiunii reclamantei nu se poate circumscrie decât în prevederile art. 404 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”. Întrucât, în speță, instanțele au soluționat cauza în baza unui temei juridic inaplicabil raporturilor dintre părți (Legea nr. 10/2001), precum și cu neobservarea normelor procedurale referitoare la competența lor materială, se impune admiterea recursurilor declarate de reclamantă și de pârâta A.V.A.S., casarea hotărârilor și reluarea judecății la instanța competentă, Judecătoria Alba Iulia.

Cu referire la recursul pârâtei SC U.C. SA Alba Iulia, introdus direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, vor fi aplicate prevederile art. 302 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta P.M. și de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 485/A din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 365 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Alba, secția civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Alba Iulia, ca instanță de fond. Constată nul recursul declarat de pârâta SC U.C. SA Alba Iulia împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.