ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2010

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 569/COM din 26 mai 2009

pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 3439/103/2008 a fost respinsă, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta

SC R.C. SRL Roman, acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei să permită

accesul la rebrânșarea spațiului situat în Roman, județul Neamț, la rețeaua de

canalizare, sub sancțiunea  plății de daune cominatorii.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

La data de 15

septembrie 2003 reclamantul a cumpărat de la SC S.T. SNC, prin lichidator

judiciar, un spațiu comercial situat în Roman, un spațiu în suprafață de 33,06

mp.

Pentru utila

folosință a unui spațiu comercial situat într-un imobil cu mai multe

apartamente era necesar ca respectivul spațiu să fie branșat la sistemele de

apă și canalizare, respectiv la instalațiile de folosință asupra cărora

coproprietarii își exercită un drept de coproprietate.

S-a constatat că

spațiul a fost vândut și predat fără instalația de canalizare, situație în care

nu putea transmite reclamantului dreptul de folosință comună asupra acestei

instalații.

S-a avut în vedere și

raportul de expertiză efectuat în cauză de expert R.N. potrivit căruia

branșarea spațiului reclamantului la rețeaua de alimentare cu apă și scurgere

se poate face la coloana care trece prin spațiul pârâtei – schița anexă de la

dosar fond – fapt ce impune o sarcină spațiului pârâtei în sensul limitării

exercitării efective a dreptului de proprietate al pârâtei.

Împotriva sentinței Tribunalului

reclamantul a declarat apel care fost respins ca nefondat prin decizia nr. 89

din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, în considerentele căreia s-a reținut, în esență, că în

condițiile în care spațiul proprietatea reclamantului nu a fost racordat la

rețeaua de canalizare anterior dobândirii, instituirea unui asemenea drept în

favoarea sa și a obligației în sarcina pârâtei, reprezintă stabilirea unei

servituți prin fapta omului, conform art. 620 – art. 629 C. civ.,

neîncadrându-se în categoria servituților naturale sau legale.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel reclamantul a declarat recurs criticând-o sub aspectul netemeiniciei

privind servitutea prin destinația proprietarului.

Analizând cererea de

recurs, Înalta Curte constată că argumentele aduse în dezvoltarea criticilor

formulate de recurentă nu pot fi încadrate niciunui motiv de nelegalitate din

cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ.

Cum criticile vizează

aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor

ce reprezintă atributul instanțelor anterioare, ele nu pot face obiectul

controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuțiile instanței

de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarată de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 89 din

17 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi la 22 iunie 2010.