ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2757/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1490

din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Comercial Mureș a fost admisă în parte

acțiunea reclamantului M.L. iar pârâta SC M.P. SRL a fost obligată ca până la

19 mai 2008 să își îndeplinească obligația asumată prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1156 din 19 mai 2005 de B.N.P. N.G.,

constând în asigurarea accesului separat la imobilul dobândit prin cumpărare.

Prin aceeași sentință s-au

respins celelalte cereri, respectiv cererea reconvențională a pârâtei de a fi

obligată reclamanta la suportarea a ½ din cheltuielile avansate pentru

separarea furnizării energiei electrice, precum și la respectarea dreptului de

servitute de trecere, reclădirea zidului și să permită racordarea la rețeaua de

canalizare.

Apelul declarat împotriva

acestei sentințe de către pârâta SC M.P. SRL Miercurea Nirajului a fost respins,

ca nefondat, prin decizia nr. 83/ A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Tg.

Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, complinind

argumentarea instanței de fond pe aspectele asupra cărora nu se pronunțase

(mutarea streșinii, luarea de apă din fântâna din curtea imobilului și

racordarea la rețeaua de apă și canalizare) în virtutea efectului devolutiv al

apelului.

În urma analizei, instanța

de apel a reținut că parte din aceste servituți (racordarea la rețeaua de apă

și canalizare și dreptul de a lua apă din fântână) nu au format obiectul

clauzelor contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți iar celelalte

servituți (zidul despărțitor, picătura streșinii) au format obiectul unei

cercetări locale din partea judecătorilor, iar în urma constatărilor s-a

apreciat reconvenționala formulată pe aceste aspecte ca nefondată.

În rest, s-a apreciat că

instanța de fond a interpretat corect clauzele contractului și situația

părților așa încât toate criticile pârâtei, reclamantă în cererea

reconvențională au fost respinse.

Nemulțumită de această

decizie pârâta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru nelegalitate, iar

în subsidiar, rejudecarea pricinii în fond și respingerea cererii

reclamantului.

În dezvoltarea criticilor

recurenta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

invocă nulitatea hotărârilor pronunțate cu încălcarea normelor de competență

materială, susținând că obligațiile contractuale a căror nerespectare formează

obiectul litigiului sunt obligații civile și nu contractuale, așa încât

competența soluționării pricinii revenea în primă instanță judecătoriei și nu

tribunalului.

Pe fondul litigiului

apreciază că servitutea de trecere ce a format obiectul cererii principale a

fost o obligație contractuală care însă nu era exigibilă dată fiind perioada

scursă de la data încheierii vânzării-cumpărării imobilului, termenul stabilit

de instanță pentru realizarea ei fiind irealizabil datorită relațiilor tensionate

și șicanatorii dintre părți. Soluția dată pe acest aspect este criticabilă și

pentru faptul că reclamantul nici măcar nu a solicitat fixarea unui termen

pentru realizarea servituții de trecere, așa cum s-a pronunțat instanța.

Pe aspectul reconvenționalei

recurenta critică soluția dată în legătură cu edificarea zidului despărțitor,

cercetarea locală efectuându-se în absența sa sau a avocatului său și

consemnând aspecte ce nu corespund realității.

La dosar recurenta a atașat

fotografii ale imobilului în litigiu.

Prin întâmpinare intimatul

reclamant M.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar pentru

termenul de astăzi recurenta, prin administratorul său a depus la dosar copia

unei expertize ordonată într-o cauză penală existentă între părți în legătură

cu folosința imobilului.

Recursul pârâtei reclamante

este întemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) și (6) C. proc. civ., se poate cere

casarea unei hotărâri atunci când ea este dată cu încălcarea competenței altei

instanțe.

Critica recurentei

întemeiată pe acest motiv de recurs este întemeiată deoarece litigiul de față

are ca obiect îndeplinirea unor obligații asumate de părți printr-un contract

civil de vânzare-cumpărare și vizează anumite servituți civile ce vizează

raporturile de vecinătate create urmare vânzării-cumpărării.

Chiar dacă una dintre

părțile contractului de vânzare-cumpărare pe care reclamantul l-a invocat în

cererea sa este un comerciant, obiectul litigiului vizează îndeplinirea unor

obligații civile, constituirea servituților asumate prin contract sau cele

invocate de părți și solicitate a fi recunoscute prin hotărârea ce se va da în

cauză, neconstituind acte sau fapte de comerț enumerate în art. 3 și 4 C. com.,

ci vizează raporturi civile de vecinătate între proprietari.

În consecință, Curtea

apreciază că greșit tribunalul comercial a soluționat cauza în primă instanță,

competența aparținând, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., coroborat

cu art. 1 pct. 1 C. proc. civ., Judecătoriei Târgu Mureș, ca instanță civilă.

Apreciind întemeiată această

critică, Curtea va admite recursul pârâtei și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3)

C. proc. civ., va casa decizia din apel și sentința tribunalului, cauza urmând

a fi trimisă, în temeiul alin. (6) din același text, instanței competente,

această instanță urmând a avea în vedere și celelalte critici invocate de

recurentă pe fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC M.P. SRL Târgu Mureș, împotriva deciziei nr. 83/ A din 20

octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și

sentința nr. 1490 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial

Mureș, trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Tg.

Mureș, ca instanță civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2009.