ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3346/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 21 din 16 ianuarie 2009, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile inadmisibilității cererii și autorității de lucru judecat ca neîntemeiate și a admis în parte cererea reclamantei Primăria comunei Giroc, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Târgu Mureș, anulând actul adițional nr. 4/2007 la contractul de lucrări nr. 1900 din 11 mai 2006. Cererea în anularea facturii fiscale nr. 08863663 din 31 octombrie 2007 a fost respinsă. Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în nulitatea absolută a actului adițional nr. 4/2007 la contractul de lucrări nr. 1900 din 11 mai 2006, precum și a facturii eliberată în temeiul acestuia nr. 08863663 din 31 octombrie 2008, invocând lipsa unui consimțământ valabil.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut ca situație de fapt că, părțile au încheiat un contract de execuție lucrări prin care pârâta s-a obligat să execute pentru reclamantă un obiectiv de investiții, constând în „extindere rețele apă potabilă la localitatea Giroc, înființare rețele apă potabilă localitatea Chișoda”. Că, la o dată imprecizată s-a întocmit actul adițional nr. 4/2007 prin care reclamanta a agreat lucrările executate de către pârâtă, act semnat și ștampilat exclusiv de către pârâtă care a emis la data de 31 ianuarie 2007 factura fiscală ce face obiectul judecății pentru suma de 205.562,25 lei. De asemenea, instanța a mai reținut că pârâta a obținut, în baza O.G.

nr. 5/2001 – Ordonanța nr. 303 din 23 mai 2008 și, că cererea în anulare promovată de debitoare a fost respinsă prin sentința nr. 727/PI din 23 septembrie 2008. Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă s-a considerat că nu există niciun impediment pentru promovarea acțiunii unui înscris și, respectiv că art. 11 din O.G. nr. 5/2001 prevede expres faptul că ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți. Pe fondul cauzei instanța a constatat că înscrisul a cărui nulitate se solicită nu întrunește condițiile de valabilitate ale unui act juridic lipsind consimțământul reclamantei exprimat în condițiile art. 948 C. civ.

Cu privire la cererea în anularea facturii fiscale s-a considerat că nu poate fi primită, operațiunea fiind la îndemâna exclusivă a părților, în condițiile normelor contabile. Prin decizia nr. 60 din 26 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul pârâtei ca nefondat și a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că excepția inadmisibilității și cea a autorității de lucru judecat au fost soluționate în mod corect. S-a arătat că simpla trimitere a pârâtei la o serie de prevederi din Codul de procedură civilă (art. 377, art. 372, art. 374 și Capitolul XV) și din O.G.

nr. 5/2001 nu poate contura vreo concepție de inadmisibilitate a prezentei acțiuni. De asemenea, cu privire la excepția autorității de lucru judecat s-a constatat că nu există îndeplinită cerința triplei identități de obiect, cauză și părți între acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze și hotărârile judecătorești pronunțate în procedura somației de plată, lipsind identitatea de obiect. S-au avut în vedere și prevederile O.G. nr. 5/2001 care reglementează în mod expres că somația de plată nu constituie autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți. Reanalizând condițiile de valabilitate a raportat la prevederile art. 948 C. civ., instanța apelului a ajuns la aceeași concluzie, aceea că lipsește consimțământul reclamantei și, în consecință, actul este nul.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC S. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - În mod nelegal și netemeinic au fost respinse excepțiile inadmisibilității cererii reclamantei și cea a autorității de lucru judecat. Recurenta susține că demersul judiciar inițiat de reclamantă este inadmisibil și că nu poate fi întemeiat pe calea procesuală aleasă, fiind incidente în speță atât condițiile de inadmisibilitate de ordin subiectiv, precum și cea a inadmisibilității de ordin obiectiv, (cererea venind în contradicție cu art. 961, art. 948 și art. 953 C. civ.), în speță fiind incidente dispozițiile art. 377, art. 372 și art. 373 C. proc.

civ., art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, precum și dispozițiile Capitolului XIV C. proc. civ. De asemenea, recurenta consideră că nu se poate invoca în mod circumstanțial, pro causa, pretinsa nulitate absolută a unui act adițional la contract care, între timp, și-a produs efectele juridice astfel că, ambele instanțe au aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile de valabilitate ale actului adițional. - În funcție de înscrisurile doveditoare, instanțele trebuiau să constate că actul adițional nesemnat și neparafat de reclamanta a fost însușit fără rezerve de către aceasta prin atestarea și recepționarea fără obiecțiuni a lucrărilor executate. Consideră că instanța era datoare, în virtutea rolului activ statuat de art. 129 C. proc.

civ. să ia în considerare hotărârile judecătorești anterioare și prin imperative ale art. 942, art. 945, art. 947, art. 953, art. 958, art. 961, art. 977 și art. 981-985 C. civ. În fine, se arată că instanțele nu au făcut o legală și temeinică interpretare a dispozițiilor care reglementează interpretarea convențiilor potrivit cu care ar fi putut să constate că actul adițional a fost confirmat prin actele anterioare (contract), dar și prin acte subsecvente. - În soluționarea temeinică și legală a cauzei deduse judecății este incidentă excepția autorității de lucru judecat, în considerarea hotărârilor judecătorești ce au fost pronunțate în mod irevocabil (somația de plată emisă de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3021/30/2008 și confirmată prin sentința nr. 727/PI din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Timiș prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea deciziei atacate ca legală. Recursul este nefondat. În esență, criticile recurentei vizează modul de soluționare al celor două excepții invocate reclamantă încă de la instanța de fond, respectiv excepția de inadmisibilitate a acțiunii în nulitatea actului adițional la contractul părților și excepția autorității de lucru judecat. Cu privire la soluția dată excepției de inadmisibilitate a acțiunii în nulitate, instanțele anterioare au statuat în mod corect că pârâta nu a invocat și nici nu există o reglementare care să se concretizeze într-un fine de neprimire a unei acțiuni în nulitatea absolută a unui act juridic.

De altfel, pârâta nu a concretizat temeiul juridic în baza căruia demersul juridic al reclamantei ar fi inadmisibil, ci s-a mulțumit doar să enumere mai multe dispoziții ale Codului de procedură civilă ce vizează faza de executare silită, respectiv sesizarea organului de executare silită și titlul executoriu (art. 372-374, art. 377), precum și dispozițiile cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ. ce vizează soluționarea litigiilor comerciale, făcând referire și la art. 10 din O.G. nr. 5/2001. Or, toate aceste dispoziții, precum și aspectele învederate în sensul că se află în posesia unui titlu executoriu obținut în condițiile O.G. nr. 5/2001 nu reprezintă un impediment în exercitarea dreptului la acțiune al reclamantei și nu sunt de natură a contura inadmisibilitatea acțiunii în nulitatea absolută a actului adițional la convenția părților.

Nici criticile ce privesc modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat nu pot fi primite, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile triplei identități de obiect, cauză și părți între prezenta acțiune și acțiunea anterioară soluționată în procedura somației de plată, lipsind identitatea de obiect. Pe de altă parte, așa cum corect au reținut și instanțele anterioare, O.G. nr. 5/2001 reglementează în mod expres că ordonanța primind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți. Pentru considerentele expuse, urmează ca Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S. SA Timișoara împotriva deciziei nr. 66 din 26 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.