ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3346/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3346/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 21 din 16 ianuarie 2009, Tribunalul Timiș,
secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile
inadmisibilității cererii și autorității de lucru judecat ca neîntemeiate și a
admis în parte cererea reclamantei Primăria comunei Giroc, în contradictoriu cu
pârâta SC S. SA Târgu Mureș, anulând actul adițional nr. 4/2007 la contractul
de lucrări nr. 1900 din 11 mai 2006.
Cererea în anularea facturii fiscale nr. 08863663 din 31
octombrie 2007 a fost respinsă.
Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în nulitatea
absolută a actului adițional nr. 4/2007 la contractul de lucrări nr. 1900 din
11 mai 2006, precum și a facturii eliberată în temeiul acestuia nr. 08863663 din
31 octombrie 2008, invocând lipsa unui consimțământ valabil.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut ca
situație de fapt că, părțile au încheiat un contract de execuție lucrări prin
care pârâta s-a obligat să execute pentru reclamantă un obiectiv de investiții,
constând în „extindere rețele apă potabilă la localitatea Giroc, înființare
rețele apă potabilă localitatea Chișoda”.
Că, la o dată imprecizată s-a întocmit actul adițional nr. 4/2007
prin care reclamanta a agreat lucrările executate de către pârâtă, act semnat
și ștampilat exclusiv de către pârâtă care a emis la data de 31 ianuarie 2007
factura fiscală ce face obiectul judecății pentru suma de 205.562,25 lei.
De asemenea, instanța a mai reținut că pârâta a obținut, în
baza O.G. nr. 5/2001 – Ordonanța nr. 303 din 23 mai 2008 și, că cererea în anulare
promovată de debitoare a fost respinsă prin sentința nr. 727/PI din 23
septembrie 2008.
Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă s-a considerat
că nu există niciun impediment pentru promovarea acțiunii unui înscris și,
respectiv că art. 11 din O.G. nr. 5/2001 prevede expres faptul că ordonanța privind
somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul
raporturilor juridice dintre părți.
Pe fondul cauzei instanța a constatat că înscrisul a cărui
nulitate se solicită nu întrunește condițiile de valabilitate ale unui act
juridic lipsind consimțământul reclamantei exprimat în condițiile art. 948 C.
civ.
Cu privire la cererea în anularea facturii fiscale s-a
considerat că nu poate fi primită, operațiunea fiind la îndemâna exclusivă a
părților, în condițiile normelor contabile.
Prin decizia nr. 60 din 26 martie 2009, Curtea de Apel
Timișoara, secția comercială, a respins apelul pârâtei ca nefondat și a dispus
obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că
excepția inadmisibilității și cea a autorității de lucru judecat au fost
soluționate în mod corect.
S-a arătat că simpla trimitere a pârâtei la o serie de
prevederi din Codul de procedură civilă (art. 377, art. 372, art. 374 și
Capitolul XV) și din O.G. nr. 5/2001 nu poate contura vreo concepție de
inadmisibilitate a prezentei acțiuni.
De asemenea, cu privire la excepția autorității de lucru
judecat s-a constatat că nu există îndeplinită cerința triplei identități de
obiect, cauză și părți între acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze și
hotărârile judecătorești pronunțate în procedura somației de plată, lipsind identitatea
de obiect.
S-au avut în vedere și prevederile O.G. nr. 5/2001 care reglementează
în mod expres că somația de plată nu constituie autoritate de lucru judecat cu
privire la fondul raporturilor juridice dintre părți.
Reanalizând condițiile de valabilitate a raportat la
prevederile art. 948 C. civ., instanța apelului a ajuns la aceeași concluzie,
aceea că lipsește consimțământul reclamantei și, în consecință, actul este nul.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC S. SA a declarat recurs
prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304
pct. 8, 9 C. proc. civ., susținând următoarele:
- În mod nelegal și netemeinic au fost respinse excepțiile
inadmisibilității cererii reclamantei și cea a autorității de lucru judecat.
Recurenta susține că demersul judiciar inițiat de reclamantă
este inadmisibil și că nu poate fi întemeiat pe calea procesuală aleasă, fiind
incidente în speță atât condițiile de inadmisibilitate de ordin subiectiv,
precum și cea a inadmisibilității de ordin obiectiv, (cererea venind în
contradicție cu art. 961, art. 948 și art. 953 C. civ.), în speță fiind
incidente dispozițiile art. 377, art. 372 și art. 373 C. proc. civ., art. 10 alin.
(2) din O.G. nr. 5/2001, precum și dispozițiile Capitolului XIV C. proc. civ.
De asemenea, recurenta consideră că nu se poate invoca în mod
circumstanțial, pro causa, pretinsa nulitate absolută a unui act adițional la
contract care, între timp, și-a produs efectele juridice astfel că, ambele
instanțe au aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile de
valabilitate ale actului adițional.
- În funcție de înscrisurile doveditoare, instanțele
trebuiau să constate că actul adițional nesemnat și neparafat de reclamanta a
fost însușit fără rezerve de către aceasta prin atestarea și recepționarea fără
obiecțiuni a lucrărilor executate.
Consideră că instanța era datoare, în virtutea rolului activ
statuat de art. 129 C. proc. civ. să ia în considerare hotărârile judecătorești
anterioare și prin imperative ale art. 942, art. 945, art. 947, art. 953, art. 958,
art. 961, art. 977 și art. 981-985 C. civ.
În fine, se arată că instanțele nu au făcut o legală și
temeinică interpretare a dispozițiilor care reglementează interpretarea
convențiilor potrivit cu care ar fi putut să constate că actul adițional a fost
confirmat prin actele anterioare (contract), dar și prin acte subsecvente.
- În soluționarea temeinică și legală a cauzei deduse
judecății este incidentă excepția autorității de lucru judecat, în considerarea
hotărârilor judecătorești ce au fost pronunțate în mod irevocabil (somația de
plată emisă de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3021/30/2008 și confirmată prin
sentința nr. 727/PI din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Timiș prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea
recursului ca nefundat și menținerea deciziei atacate ca legală.
Recursul este nefondat.
În esență, criticile recurentei vizează modul de soluționare
al celor două excepții invocate reclamantă încă de la instanța de fond,
respectiv excepția de inadmisibilitate a acțiunii în nulitatea actului
adițional la contractul părților și excepția autorității de lucru judecat.
Cu privire la soluția dată excepției de inadmisibilitate a
acțiunii în nulitate, instanțele anterioare au statuat în mod corect că pârâta
nu a invocat și nici nu există o reglementare care să se concretizeze într-un
fine de neprimire a unei acțiuni în nulitatea absolută a unui act juridic.
De altfel, pârâta nu a concretizat temeiul juridic în baza
căruia demersul juridic al reclamantei ar fi inadmisibil, ci s-a mulțumit doar
să enumere mai multe dispoziții ale Codului de procedură civilă ce vizează faza
de executare silită, respectiv sesizarea organului de executare silită și titlul
executoriu (art. 372-374, art. 377), precum și dispozițiile cuprinse în capitolul
XIV C. proc. civ. ce vizează soluționarea litigiilor comerciale, făcând
referire și la art. 10 din O.G. nr. 5/2001.
Or, toate aceste dispoziții, precum și aspectele învederate
în sensul că se află în posesia unui titlu executoriu obținut în condițiile O.G.
nr. 5/2001 nu reprezintă un impediment în exercitarea dreptului la acțiune al
reclamantei și nu sunt de natură a contura inadmisibilitatea acțiunii în
nulitatea absolută a actului adițional la convenția părților.
Nici criticile ce privesc modul de soluționare a excepției
autorității de lucru judecat nu pot fi primite, în condițiile în care nu sunt
îndeplinite cumulativ condițiile triplei identități de obiect, cauză și părți
între prezenta acțiune și acțiunea anterioară soluționată în procedura somației
de plată, lipsind identitatea de obiect.
Pe de altă parte, așa cum corect au reținut și instanțele
anterioare, O.G. nr. 5/2001 reglementează în mod expres că ordonanța primind
somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor
juridice dintre părți.
Pentru considerentele expuse, urmează ca Înalta Curte să
respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC
S. SA Timișoara împotriva deciziei nr. 66 din 26 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.