ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3346/2009

HOTĂRÂRE
11.12.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3346/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 21 din 16 ianuarie 2009, Tribunalul Timiș,

secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile

inadmisibilității cererii și autorității de lucru judecat ca neîntemeiate și a

admis în parte cererea reclamantei Primăria comunei Giroc, în contradictoriu cu

pârâta SC S. SA Târgu Mureș, anulând actul adițional nr. 4/2007 la contractul

de lucrări nr. 1900 din 11 mai 2006.

Cererea în anularea facturii fiscale nr. 08863663 din 31

octombrie 2007 a fost respinsă.

Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în nulitatea

absolută a actului adițional nr. 4/2007 la contractul de lucrări nr. 1900 din

11 mai 2006, precum și a facturii eliberată în temeiul acestuia nr. 08863663 din

31 octombrie 2008, invocând lipsa unui consimțământ valabil.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut ca

situație de fapt că, părțile au încheiat un contract de execuție lucrări prin

care pârâta s-a obligat să execute pentru reclamantă un obiectiv de investiții,

constând în „extindere rețele apă potabilă la localitatea Giroc, înființare

rețele apă potabilă localitatea Chișoda”.

Că, la o dată imprecizată s-a întocmit actul adițional nr. 4/2007

prin care reclamanta a agreat lucrările executate de către pârâtă, act semnat

și ștampilat exclusiv de către pârâtă care a emis la data de 31 ianuarie 2007

factura fiscală ce face obiectul judecății pentru suma de 205.562,25 lei.

De asemenea, instanța a mai reținut că pârâta a obținut, în

baza O.G. nr. 5/2001 – Ordonanța nr. 303 din 23 mai 2008 și, că cererea în anulare

promovată de debitoare a fost respinsă prin sentința nr. 727/PI din 23

septembrie 2008.

Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă s-a considerat

că nu există niciun impediment pentru promovarea acțiunii unui înscris și,

respectiv că art. 11 din O.G. nr. 5/2001 prevede expres faptul că ordonanța privind

somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul

raporturilor juridice dintre părți.

Pe fondul cauzei instanța a constatat că înscrisul a cărui

nulitate se solicită nu întrunește condițiile de valabilitate ale unui act

juridic lipsind consimțământul reclamantei exprimat în condițiile art. 948 C.

civ.

Cu privire la cererea în anularea facturii fiscale s-a

considerat că nu poate fi primită, operațiunea fiind la îndemâna exclusivă a

părților, în condițiile normelor contabile.

Prin decizia nr. 60 din 26 martie 2009, Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, a respins apelul pârâtei ca nefondat și a dispus

obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că

excepția inadmisibilității și cea a autorității de lucru judecat au fost

soluționate în mod corect.

S-a arătat că simpla trimitere a pârâtei la o serie de

prevederi din Codul de procedură civilă (art. 377, art. 372, art. 374 și

Capitolul XV) și din O.G. nr. 5/2001 nu poate contura vreo concepție de

inadmisibilitate a prezentei acțiuni.

De asemenea, cu privire la excepția autorității de lucru

judecat s-a constatat că nu există îndeplinită cerința triplei identități de

obiect, cauză și părți între acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze și

hotărârile judecătorești pronunțate în procedura somației de plată, lipsind identitatea

de obiect.

S-au avut în vedere și prevederile O.G. nr. 5/2001 care reglementează

în mod expres că somația de plată nu constituie autoritate de lucru judecat cu

privire la fondul raporturilor juridice dintre părți.

Reanalizând condițiile de valabilitate a raportat la

prevederile art. 948 C. civ., instanța apelului a ajuns la aceeași concluzie,

aceea că lipsește consimțământul reclamantei și, în consecință, actul este nul.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC S. SA a declarat recurs

prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 8, 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

- În mod nelegal și netemeinic au fost respinse excepțiile

inadmisibilității cererii reclamantei și cea a autorității de lucru judecat.

Recurenta susține că demersul judiciar inițiat de reclamantă

este inadmisibil și că nu poate fi întemeiat pe calea procesuală aleasă, fiind

incidente în speță atât condițiile de inadmisibilitate de ordin subiectiv,

precum și cea a inadmisibilității de ordin obiectiv, (cererea venind în

contradicție cu art. 961, art. 948 și art. 953 C. civ.), în speță fiind

incidente dispozițiile art. 377, art. 372 și art. 373 C. proc. civ., art. 10 alin.

(2) din O.G. nr. 5/2001, precum și dispozițiile Capitolului XIV C. proc. civ.

De asemenea, recurenta consideră că nu se poate invoca în mod

circumstanțial, pro causa, pretinsa nulitate absolută a unui act adițional la

contract care, între timp, și-a produs efectele juridice astfel că, ambele

instanțe au aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile de

valabilitate ale actului adițional.

- În funcție de înscrisurile doveditoare, instanțele

trebuiau să constate că actul adițional nesemnat și neparafat de reclamanta a

fost însușit fără rezerve de către aceasta prin atestarea și recepționarea fără

obiecțiuni a lucrărilor executate.

Consideră că instanța era datoare, în virtutea rolului activ

statuat de art. 129 C. proc. civ. să ia în considerare hotărârile judecătorești

anterioare și prin imperative ale art. 942, art. 945, art. 947, art. 953, art. 958,

art. 961, art. 977 și art. 981-985 C. civ.

În fine, se arată că instanțele nu au făcut o legală și

temeinică interpretare a dispozițiilor care reglementează interpretarea

convențiilor potrivit cu care ar fi putut să constate că actul adițional a fost

confirmat prin actele anterioare (contract), dar și prin acte subsecvente.

- În soluționarea temeinică și legală a cauzei deduse

judecății este incidentă excepția autorității de lucru judecat, în considerarea

hotărârilor judecătorești ce au fost pronunțate în mod irevocabil (somația de

plată emisă de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3021/30/2008 și confirmată prin

sentința nr. 727/PI din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Timiș prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefundat și menținerea deciziei atacate ca legală.

Recursul este nefondat.

În esență, criticile recurentei vizează modul de soluționare

al celor două excepții invocate reclamantă încă de la instanța de fond,

respectiv excepția de inadmisibilitate a acțiunii în nulitatea actului

adițional la contractul părților și excepția autorității de lucru judecat.

Cu privire la soluția dată excepției de inadmisibilitate a

acțiunii în nulitate, instanțele anterioare au statuat în mod corect că pârâta

nu a invocat și nici nu există o reglementare care să se concretizeze într-un

fine de neprimire a unei acțiuni în nulitatea absolută a unui act juridic.

De altfel, pârâta nu a concretizat temeiul juridic în baza

căruia demersul juridic al reclamantei ar fi inadmisibil, ci s-a mulțumit doar

să enumere mai multe dispoziții ale Codului de procedură civilă ce vizează faza

de executare silită, respectiv sesizarea organului de executare silită și titlul

executoriu (art. 372-374, art. 377), precum și dispozițiile cuprinse în capitolul

XIV C. proc. civ. ce vizează soluționarea litigiilor comerciale, făcând

referire și la art. 10 din O.G. nr. 5/2001.

Or, toate aceste dispoziții, precum și aspectele învederate

în sensul că se află în posesia unui titlu executoriu obținut în condițiile O.G.

nr. 5/2001 nu reprezintă un impediment în exercitarea dreptului la acțiune al

reclamantei și nu sunt de natură a contura inadmisibilitatea acțiunii în

nulitatea absolută a actului adițional la convenția părților.

Nici criticile ce privesc modul de soluționare a excepției

autorității de lucru judecat nu pot fi primite, în condițiile în care nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile triplei identități de obiect, cauză și părți

între prezenta acțiune și acțiunea anterioară soluționată în procedura somației

de plată, lipsind identitatea de obiect.

Pe de altă parte, așa cum corect au reținut și instanțele

anterioare, O.G. nr. 5/2001 reglementează în mod expres că ordonanța primind

somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor

juridice dintre părți.

Pentru considerentele expuse, urmează ca Înalta Curte să

respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.

Sursă