ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4679/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 octombrie 2010 la Judecătoria Pitești, reclamanta SC A.C. SA Pitești a chemat în judecată pe pârâții B.I., B.B.N., P.A.R. și SC L.P.I.R. SRL, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 105. 587,05 RON reprezentând prejudiciul produs prin branșarea ilegală la sistemul de alimentare cu apă și canalizare. În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 998 C. civ. și de art. 103 alin. (5), (6) și (7) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul Pitești, aprobat prin H.C.L. nr. 378/2007, reclamanta a arătat că, la data de 20 iulie 2009, a fost sesizată de numitul G.M., cu privire la pârâtul B.I., care locuiește în vecinătate, în sensul că acesta consumă ilegal apă, prin branșarea ilegală, neautorizată la sistemul de alimentare.

S-a arătat că, la data de 23 iulie 2009, salariații petentei s-au deplasat la locul indicat de numitul G.M. și au constatat branșamentul ilegal care alimentează un bloc de locuințe și o societate comercială de panificație, prilej cu care s-a încheiat procesul-verbal și s-a sigilat branșamentul executat ilegal, solicitându-se pârâților să prezinte înscrisuri prin care să facă dovada lucrării și să achite contravaloarea consumului ilegal. Prin Sentința nr. 3076 din 30 martie 2011, Judecătoria Pitești a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, cu motivarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, la data de 27 aprilie 2011. Prin Sentința nr. 928 din 22 mai 2012, Tribunalul Specializat Argeș a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 105.587,05 RON despăgubiri civile, plus 4.323 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul B.I. a avut contract de prestări servicii din 1 aprilie 2003 cu SC A.C. SA până în anul 2008, iar la data de 23 iulie 2009 o echipă de control din cadrul societății reclamante s-a deplasat la imobil, ocazie cu care s-a sigilat robinetul de intrare a apei în cămin, până la clarificarea situației contractuale. Urmare a unui control inopinat, în data de 28 iulie 2009, delegatul societății reclamante a întocmit un proces-verbal de constatare, în cuprinsul căruia a menționat că s-a găsit robinetul în poziția deschis și apometrul indica consum de apă.

La data de 29 iulie 2009, la solicitarea reclamantului, SC E.P.I. SRL, societate autorizată de reclamantă, s-a deplasat la domiciliul pârâtului B.I., găsind sigiliul personalizat pus pe apometru, cu robinetul pus în poziția deschis, contorul nefiind sigilat în instalație. În temeiul art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul Pitești, aprobat prin H.C.L. nr. 3768/2007, reclamanta a estimat un consum de 18.954 m.c., prejudiciul pretins fiind de 105.587,05 RON, conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză. Având în vedere dispozițiile art. 998 C. civ. și 103 alin. (5), (6), (7) din regulamentul menționat, prima instanță a constatat că prejudiciul produs prin branșarea ilegală la sistemul de alimentare cu apă și canalizare se ridică la suma menționată.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâtul B.I., susținând că prima instanță a interpretat și apreciat greșit probele administrate. S-a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nedovedindu-se existența vreunei fapte generatoare de prejudicii întemeiată pe culpă, nefiind îndeplinite nici celelalte condiții privind legătura de cauzalitate și prejudiciu. Pârâtul a susținut că a încheiat contractul din 1 aprilie 2003, valabil până la data de 31 martie 2008, cu posibilitatea de prelungire de drept cu încă un an, în cazul în care niciuna din părți nu solicită rezilierea, însă instanța de fond, cu toate că a reținut existența contractului menționat, l-a obligat să plătească suma de 105.587,05 RON reprezentând contravaloarea a 18.954 m.c.

apă. Pârâtul a precizat că nu este posibil ca în 5 zile, respectiv de la 23 iulie 2009, când s-a sigilat robinetul de intrare pe poziția închis și până la data de 28 iulie 2009, când s-a găsit robinetul deschis, să se consume 18.954 m.c. apă. Pârâtul a susținut, totodată, că soluția instanței de fond de stabilire a prejudiciului și în sarcina lui B.B.N., P.A.R. și SC L.P.I.R. SRL este nelegală, întrucât între aceste persoane și recurent nu există niciun raport contractual. Referitor la expertiza efectuată în cauză, s-a învederat că expertul nu a răspuns la obiectivele încuviințate de instanță, nici în completarea la raport, calculând prejudiciul după formula indicată de reclamantă, deși nu s-a dovedit că a existat vreun consum de apă fraudulos, astfel încât calculul a fost unul ipotetic.

La 9 ianuarie 2013, pârâtul B.I. a depus o precizare a căii de atac, calificând-o ca apel. Completându-și motivele de apel, pârâtul a susținut că soluția primei instanțe se întemeiază greșit pe prevederile art. 103 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin H.C.L. Pitești nr. 378/2007, în condițiile în care acesta încalcă prevederile art. 26 alin. (1) din Regulamentul-cadru și nu respectă nici dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2006 a Serviciului de alimentare cu apă și canalizare.

S-a învederat că, stabilind în sarcina pârâților obligații de dezdăunare determinate prin aplicarea normei neconforme cu art. 103 alin. (6) din Regulamentul local, instanța de fond a ignorat dispozițiile imperative cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 80, 81 alin. (1) și (2), precum și art. 13. Apelantul a arătat că a făcut branșamentul în baza contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003, încheiat pe perioada 1 aprilie 2003 - 31 martie 2008, prelungită inițial de drept cu încă un an, până la data de 31 martie 2009, prin efectul clauzei de la art. 2 din respectivul contract.

S-a mai susținut că nu s-a dovedit fapta constând în branșarea clandestină și consumul fraudulos de apă în sarcina celorlalți trei pârâți chemați în judecată, toate sancțiunile și constatările unilaterale ale reclamantei vizându-l doar pe pârâtul B.I., astfel că nu se justifică reținerea solidarității pasive.

Cu privire la valoarea prejudiciului, apelantul a criticat sentința primei instanțe pentru valorificarea eronată a raportului de expertiză, care a preluat formula de calcul a reclamantei, cu încălcarea art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și canalizare din Municipiul Pitești, calcul eronat și sub aspectul includerii TVA de 24%, în condițiile în care această cotă s-a introdus și aplicat legal începând cu 1 iulie 2010. Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar prin încheierea de ședință din 10 ianuarie 2013, Curtea a pus în discuția părților calificarea căii de atac, în raport de dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc.

civ., avocatul recurentului pârât precizând că, în raport de valoarea obiectului cererii, care depășește 100.000 RON, calea de atac este apelul, și nu recursul, așa cum din eroare s-a promovat. Prin încheierea de la 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în raport de valoarea obiectului dedus judecății și de dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., a calificat calea de atac ca apel. Prin Decizia civilă nr. 36 din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtului B.I., reținând, în esență, că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, dovedindu-se existența faptei generatoare de prejudiciu prin procesul-verbal de constatare din 23 iulie 2009 și recunoașterea făcută de B.B.N.

De asemenea, s-a constatat că s-a dovedit prejudiciul stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză, calculul făcut având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (2) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul Pitești, precum și art. 103 alin. (6) din Regulamentul consolidat și armonizat al Serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin H.C.L. Pitești nr. 378/2007. S-a avut în vedere că dispozițiile art. 103 alin. (6) prevăd plata retroactivă a serviciilor de care au beneficiat utilizatorii ilegali, care s-au branșat la sistemul public fără acordul operatorului pe o perioadă de maximum 3 ani, calculându-se consumul în funcție de diametrul conductei și viteza de curgere la care se aplică tariful practicat la data identificării branșamentului ilegal.

Referitor la acest calcul, s-a reținut că în mod legal a fost inclus TVA de 24%, față de dispozițiile legale menționate [(art. 103 alin. (6) din regulament]. S-a reținut valabilitatea contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003 însă pentru un singur imobil și până la data de 31 martie 2009, astfel că, în mod legal, au fost obligați pârâții în solidar la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs reclamantei prin consumul ilegal de apă. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul B.I., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile Regulamentului-cadrul al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin Ordinul A.N.R.S.P.G.C.

nr. 88/2007 publicat în M. Of. nr. 324 și 324 bis/15 mai 2007, precum și dispozițiile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și, în consecință, a aplicat eronat, în raport cu acestea, prevederile art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul Pitești, aprobat prin H.C.L. Pitești nr. 378/2007. Cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. a vizat încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 998 - 999, 1039 și 1041 C. civ., a Regulamentului-cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.P.G.C.

nr. 88/2007 și a Regulamentului aprobat prin H.C.L. Pitești nr. 378/2007, a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., modificată prin art. I pct. 44 și art. V din O.U.G. nr. 58/2010 și interpretarea greșită a actelor deduse judecății. În acest context, s-a invocat de către recurentul pârât lipsa de valoare probatorie a procesului-verbal de constatare din 23 iulie 2009 și acțiunea eronată a pretinsei recunoașteri a intimatului-pârât B.B.N., astfel că nu s-a dovedit fapta culpabilă. De asemenea, s-a susținut că branșamentul a fost executat cu avizul reclamantului în baza contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003, valabil până la 31 martie 2008 și prelungit de drept cu încă un an, prin efectul clauzei de la pct. 2 din contract.

Astfel, chiar și la data de 23 iulie 2009, când s-a procedat unilateral la încheierea procesului-verbal de constatare, sigilându-se robinetul de apă, efectele acestui contract erau prorogate pe termen nedeterminat, prin aplicarea prevederilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 51/2006. De asemenea, s-a susținut că reclamanta intimată nu a dovedit fapta constând în branșarea clandestină și consumul fraudulos în sarcina celorlalți pârâți, toate somațiile și constatările vizându-l pe recurentul pârât B.I. S-a precizat că procesul-verbal din 23 iulie 2009, când se pretinde că s-a descoperit branșamentul ilegal, nu are valoare probatorie, întrucât nu face referire, în mod concret la persoana controlată, persoana care l-a întocmit și nici nu localizează adresa.

Referitor la prejudiciu, recurentul a susținut că acesta a fost calculat eronat, cu includerea TVA de 24%, introdus și aplicat legal abia începând cu data de 1 iulie 2010, respectiv după data identificării branșamentului (23 iulie 2009). De asemenea, s-a invocat ignorarea existenței contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003, în baza căruia au fost emise facturi achitate, astfel încât, dacă s-ar fi susținut o eventuală neplată din această perioadă, intimata reclamantă ar fi avut deschisă acțiunea în răspundere contractuală și nu delictuală. Recurenta a învederat că s-a stabilit cuantumul în raport de care s-a calculat prejudiciul fără niciun fundament, fiind imposibil să se aibă în vedere un consum de 18.954 m.c.

de apă în doar 5 zile. Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la răspunderea solidară, s-a invocat greșita reținere a solidarității pasive, în condițiile în care nu s-a dovedit culpa celorlalți pârâți, obligația solidară neprezumându-se, conform art. 1039 și 1041 C. civ. Intimata reclamantă SC A.C. SA Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile invocate de recurentul pârât, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Nu poate fi primită critica formulată prin primul recurs vizând aplicarea eronată a art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul Pitești, aprobat prin H.C.L.

Pitești nr. 378/2007, care ar fi în contradicție cu acte normative de nivel superior, respectiv cu Regulamentul cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.P.G.C. nr. 88/2007 și cu Legea nr. 24/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, precum și cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Regulamentul local menționat, care stabilește obligația, în caz de branșare clandestină, la plata retroactivă a contravalorii serviciilor pe o perioadă de maxim 3 ani, consum calculat în funcție de diametrul conductei și viteza de curgere, la care se aplică tariful practicat la data identificării branșamentului ilegal, nu încalcă dispozițiile art. 261 alin. (1) din regulamentul cadru menționat care prevede posibilitatea consiliilor locale de a elabora și adopta regulamentul propriu al Serviciului de alimentare cu apă și canalizare, cu respectarea regulamentului cadru.

Curtea va constata că hotărârea Consiliului Local Pitești prin care a fost aprobat regulamentul serviciului local de alimentare cu apă și de canalizare nu a fost contestată, producându-și pe deplin efectele, astfel că nu se poate reține nerespectarea normelor de tehnică legislativă din Legea nr. 24/2000, câtă vreme nu s-a dovedit în ce ar consta încălcarea prin dispozițiile regulamentului local al reglementărilor cuprinse în actele normative de nivel superior, respectiv regulamentul cadru și Legea nr. 241/2006, lege specială în acest domeniu. Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondată.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel au aplicat corect dispozițiile art. 998, 1039 și 1041 C. civ., reținând că răspunderea este delictuală și nu contractuală, câtă vreme, conform situației de fapt reținute, pârâții au consumat apă printr-un branșament ilegal, situație recunoscută de pârâtul B.B.N., care a precizat prin adresa înregistrată la SC A.C. SA, sub nr. l 7082 din 21 iunie 2010, că, după primirea notificării reclamantei, a procedat la întreruperea consumului pentru celelalte imobile branșate fără acordul său la sursa ce alimentează cu apă proprietatea sa. În consecință, se va reține că, urmare a constatării din 28 iulie 2009 a faptului că imobilele respective consumau apă printr-un branșament pe care era montat un aparat de măsură nesigilat, pe poziția deschis, s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin H.C.L.

Pitești nr. 378/2007, care prevede plata retroactivă a serviciilor de care a beneficiat utilizatorul ilegal, pe o perioadă de maximum 3 ani. Contrar susținerilor formulate de recurent prin motivele de recurs cu referire la fapta culpabilă și prejudiciu, în sensul că reclamanta ar avea deschisă acțiunea în răspundere contractuală, Curtea va reține că s-a încheiat un singur contract de prestări servicii (din 1 aprilie 2003), valabil pentru un singur imobil, până la data de 31 martie 2009, conform clauzei din art. 2, deși pe terenul respectiv, așa cum s-a constatat la cercetarea la fața locului, există trei imobile. Curtea va constata că nu este întemeiată nici critica referitoare la reținerea eronată a solidarității pasive a pârâților, cu încălcarea art. 1039 și 1041 C. civ.

Pârâții intimați obligați în solidar cu recurentul B.I. la plata despăgubirilor sunt proprietarii imobilelor, identificați ca și consumatori ilegali de servicii de apă și canalizare și, prin urmare, datorează despăgubiri pentru prejudiciul produs reclamantei. În ceea ce privește modul de calcul al prejudiciului, Curtea va reține că s-au aplicat corect dispozițiile H.C.L. nr. 378/2007, câtă vreme consumul nu a putut fi diferențiat pe utilizatori, iar expertul nu a putut anticipa un consum real atâta timp cât nu s-a cunoscut perioada de consum și numărul consumatorilor, neexistând un apometru montat legal care să indice un consum lunar de referință. Celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs cu privire la modul de calcul al prejudiciului nu vor fi examinate, în condițiile în care nu au fost susținute prin obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic ing.

P.A. la prima instanță și nici nu s-a solicitat expertiză contrarie în condițiile art. 212 C. proc. civ. Nici în faza procesuală a apelului nu s-a solicitat administrarea de probe noi în condițiile art. 292 C. proc. civ., sub aspectul menționat. Totodată, Curtea va constata că nu pot fi examinate nici susținerile recurentului ce tind la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele de fond și apel, respectiv la greșita valorificare a probatoriului (a procesului-verbal din 23 iulie 2009 și recunoașterii pârâtului intimat B.B.), întrucât interpretarea eronată a probelor administrate nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, în condițiile în care cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. era abrogat la data pronunțării deciziei. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat, întrucât criticile formulate la pct. 2 al recursului, întemeiate pe aceste dispoziții, nu se circumscriu greșitei interpretări a vreunui act juridic dedus judecății, ci greșitei interpretări a probelor care, așa cum s-a arătat, nu mai constituie motiv de casare ori modificare a deciziei. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva Deciziei nr. 36 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS