ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2011

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2288 din 4

mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins recursul formulat de Administrația Imobiliară Oradea

împotriva sentinței civile nr. 213/CA din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a

admis recursurile declarate de E.O.R.O.B.S. și de C.S.R.B.I.C.R.R. și a

modificat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată,

respingând și cererea acesteia privind cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că potrivit art. 1 pct. 6 din anexa 1 la H.G. nr. 1094/2005

paragraful 1 si 2, „Prin imobil nou in raport cu cel preluat se înțelege acea

construcție căreia în raport cu forma inițiala i s-au adăugat corpuri de

zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria

desfășurata actuală (etajări sau/și adăugiri de corpuri noi pe orizontală).

Nu este considerat imobil nou în raport

cu cel preluat imobilul construcție căruia i-au fost adăugate pe orizontală și

/verticală în raport cu forma inițiala corpuri suplimentare de sine stătătoare

sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în

natură a suprafeței deținute în proprietate de solicitant la data preluării

abuzive.”

Cum C.S.R. în urma raportului de

expertiză a apreciat ca adăugirile efectuate ulterior preluării abuzive a

imobilului solicitat nu depășesc 50% din suprafața construită desfășurată

actuală a imobilului, iar reclamanta Administrația Imobiliara Oradea nu a putut

dovedi o alta situație de fapt, rezultă că decizia nr. 1490 din 01 noiembrie 2007

a fost emisă cu aplicarea corectă a prevederilor legale.

Pe de altă parte, analizând

ansamblul probator, Înalta Curte a constatat că situația de fapt a complexului

imobiliar nu poate fi încadrată în situația prevăzuta de art. 1 pct. 6 din

anexa 1 la H.G. nr. 1094/2005 paragraful 2, corpul D fiind alipit corpului B, putând

fi utilizat distinct numai în urma unor modificări ale clădirii, modificări ce

nu exista, nefiind determinat în concret nici terenul aferent corpului D.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare recurenta Administrația Imobiliară Oradea, criticând-o

prin prisma dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ., solicitând

anularea acesteia și reluarea judecării cererii sale de recurs.

Contestatoarea a susținut că instanța

de control judiciar nu a cercetat motivele dezvoltate în cererea sa de recurs

privind criticile aduse expertizei tehnice judiciare, lipsa înscrisurilor

referitoare la suprafața imobilului și la preluarea lui, pasivitatea instanței

de fond în constituirea ansamblului probator și legalitatea emiterii Deciziei

nr. 1490 din 01 noiembrie 2007 a C.S.R.B.I.C.R.R.

Înalta Curte, examinând

contestația în anulare și motivele dezvoltate de către contestator, față de

lucrările dosarului și susținerile părților, constată că aceasta este

nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Contestația în anulare

este o cale de atac extraordinară și de retractare, îndreptată împotriva unor

hotărâri judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de

procedură, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres și

limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

În speță, contestatorul

a invocat motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., „instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Aceste dispoziții nu pot

avea însă ca efect obligarea instanței de recurs să răspundă punct cu punct

tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la

sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură

logică, examinându-le împreună.

Înalta Curte constată că

soluția instanței de control judiciar este de natură a răspunde motivelor de

recurs încadrate de către recurentul-contestator în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în ansamblul și potrivit finalității lor, în speță acceptând

expertiza și probatoriul efectuat ca suficiente, utile și pertinente, și

decizând, în baza examinării acestora, respingerea în tot a pretențiilor

recurentului-contestator, arătând în mod expres, printre altele, că acesta nu a

făcut proba susținerilor sale.

În aceste condiții,

examinate prin prisma art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare este

nefondată.

Pentru aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de către

Administrația Imobiliară Oradea împotriva deciziei civile nr. 2288 din 4 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 ianuarie 2011.