ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2288 din 4
mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ
și fiscal, a respins recursul formulat de Administrația Imobiliară Oradea
împotriva sentinței civile nr. 213/CA din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a
admis recursurile declarate de E.O.R.O.B.S. și de C.S.R.B.I.C.R.R. și a
modificat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată,
respingând și cererea acesteia privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
control judiciar a reținut că potrivit art. 1 pct. 6 din anexa 1 la H.G. nr. 1094/2005
paragraful 1 si 2, „Prin imobil nou in raport cu cel preluat se înțelege acea
construcție căreia în raport cu forma inițiala i s-au adăugat corpuri de
zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria
desfășurata actuală (etajări sau/și adăugiri de corpuri noi pe orizontală).
Nu este considerat imobil nou în raport
cu cel preluat imobilul construcție căruia i-au fost adăugate pe orizontală și
/verticală în raport cu forma inițiala corpuri suplimentare de sine stătătoare
sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în
natură a suprafeței deținute în proprietate de solicitant la data preluării
abuzive.”
Cum C.S.R. în urma raportului de
expertiză a apreciat ca adăugirile efectuate ulterior preluării abuzive a
imobilului solicitat nu depășesc 50% din suprafața construită desfășurată
actuală a imobilului, iar reclamanta Administrația Imobiliara Oradea nu a putut
dovedi o alta situație de fapt, rezultă că decizia nr. 1490 din 01 noiembrie 2007
a fost emisă cu aplicarea corectă a prevederilor legale.
Pe de altă parte, analizând
ansamblul probator, Înalta Curte a constatat că situația de fapt a complexului
imobiliar nu poate fi încadrată în situația prevăzuta de art. 1 pct. 6 din
anexa 1 la H.G. nr. 1094/2005 paragraful 2, corpul D fiind alipit corpului B, putând
fi utilizat distinct numai în urma unor modificări ale clădirii, modificări ce
nu exista, nefiind determinat în concret nici terenul aferent corpului D.
Împotriva acestei decizii a formulat
contestație în anulare recurenta Administrația Imobiliară Oradea, criticând-o
prin prisma dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ., solicitând
anularea acesteia și reluarea judecării cererii sale de recurs.
Contestatoarea a susținut că instanța
de control judiciar nu a cercetat motivele dezvoltate în cererea sa de recurs
privind criticile aduse expertizei tehnice judiciare, lipsa înscrisurilor
referitoare la suprafața imobilului și la preluarea lui, pasivitatea instanței
de fond în constituirea ansamblului probator și legalitatea emiterii Deciziei
nr. 1490 din 01 noiembrie 2007 a C.S.R.B.I.C.R.R.
Înalta Curte, examinând
contestația în anulare și motivele dezvoltate de către contestator, față de
lucrările dosarului și susținerile părților, constată că aceasta este
nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Contestația în anulare
este o cale de atac extraordinară și de retractare, îndreptată împotriva unor
hotărâri judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de
procedură, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres și
limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
În speță, contestatorul
a invocat motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., „instanța, respingând
recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze
vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Aceste dispoziții nu pot
avea însă ca efect obligarea instanței de recurs să răspundă punct cu punct
tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la
sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură
logică, examinându-le împreună.
Înalta Curte constată că
soluția instanței de control judiciar este de natură a răspunde motivelor de
recurs încadrate de către recurentul-contestator în dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., în ansamblul și potrivit finalității lor, în speță acceptând
expertiza și probatoriul efectuat ca suficiente, utile și pertinente, și
decizând, în baza examinării acestora, respingerea în tot a pretențiilor
recurentului-contestator, arătând în mod expres, printre altele, că acesta nu a
făcut proba susținerilor sale.
În aceste condiții,
examinate prin prisma art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare este
nefondată.
Pentru aceste considerente, în
temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de către
Administrația Imobiliară Oradea împotriva deciziei civile nr. 2288 din 4 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 6 ianuarie 2011.