ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2524/2015

Decizia nr. 2524/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub nr. x/57/2009, reclamanta Comuna Cristian, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Evanghelică Cristian, a solicitat instanței să dispună anularea deciziei nr. 2134 din 20 august 2009, emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca fiind nelegală.

În motivarea cererii, reclamanta arată, în esență, că decizia nr. 2134 din 20 august 2009 este nelegală, fiind emisă de prima pârâtă cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, chiar dacă preluarea de către Statul Român a terenului înscris în C.F. nr. x sub nr. top 718/a/1 nu a fost operată în cartea funciară la momentul la care a avut loc în fapt, ci ulterior, din probatoriul administrat rezultă preluarea terenului, iar construcție „fabrică de unt”, primită de Comunitatea Bisericească Evanghelică prin donație, nu mai exista la momentul în care Statul Român a făcut preluarea. Astfel, actuala construcție care funcționează în prezent ca și cantină și care anterior a fost baie comunală nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Ar putea face, eventual, obiectul acestei ordonanțe terenul identificat topografic sub nr. 718a/1, care nu a fost ocupat de construcții.

De asemenea, în opinia reclamantei Parohia Evanghelică Cristian nu are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

Conform C.F. nr. x, proprietar al imobilului în litigiu a fost Comunitatea bisericească evanghelică în confesiune augsburgiană din Cristian, iar pârâta Parohia Evanghelică Cristian nu a făcut dovada că este aceeași cu Comunitatea bisericească evanghelică de confesiune augsburgiană din Cristian.

Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând în esență legalitatea deciziei contestate.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 51 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Comuna Cristian, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Evanghelică Cristian.

A fost anulată decizia nr. 2134 din 20 august 2009 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, pârâtele fiind obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.000 RON.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că prin decizia nr. 2134 din 20 august 2009 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România s-a dispus retrocedarea în natură Parohiei Evanghelice din Cristian a imobilului compus din construcție și teren situat în comuna Cristian, județul Sibiu, înscris în C.F. x, nr. top. 718a/1.

Pentru a adopta această decizie, Comisia a reținut, pe baza documentației depuse de Parohia Evanghelică C.A. Cristian, că cererea se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, că imobilul solicitat la retrocedare a fost, la data preluării de către Statul Român, în proprietatea Comunității Bisericești Evanghelice de confesiune augsburgiană din Cristian, că preluarea a fost abuzivă, iar la data solicitării imobilul solicitat se afla în domeniul public al comunei Cristian, având destinația de sală de festivități.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.u.G. nr. 94/2000 „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.”

În demersul de verificare a legalității deciziei menționate, instanța a verificat următoarele aspecte:

1) dacă imobilul a fost preluat de Statul Român de la un cult religios și preluarea imobilului de către stat a avut loc în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

2) dacă solicitantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire

3) dacă imobilul, în forma actuală, poate fi restituit în natură

Cu privire la primul aspect s-a reținut că imobilul construcții și cu terenul aferent, situat în comuna Cristian, județul Sibiu, înscris în C.F. x Cristian, nr. top. 718a/1, a aparținut, potrivit înscrierilor din C.F. y Cristian, Comunității Bisericești Evanghelică de confesiune augsburgiană din Cristian.

Potrivit cărții funciare nr. x Cristian, imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Hotărârii nr. 847 din 1946 a Comisiei pentru aplicarea reformei agrare, iar operațiunea de întabulare, care avea efect constitutiv de drept în contextul legislativ specific perioadei, s-a realizat în 1947, ambele acte fiind emise după data de 6 martie 1945, data de referință a imobilelor ce fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Din înscrisurile din dosar rezultă că, la data de 23 noiembrie 1945 imobilul cu destinația de untărie veche, situat pe numărul topografic 718a/1 exista și era proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Cristian, preluarea de către Statul Român fiind realizată ulterior acestei date și operată în cartea funciară la data de 13 ianuarie 1947, astfel că este respectată situația premisă reglementată de O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită la restituire a Parohiei Evanghelice C.A. Cristian s-a avut în vedere prevederile Statutului Organic al Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din România din anul 1927 (denumirea veche a Bisericii Evanghelice C.A. din România) și pe cele ale Statutului Organic al Bisericii Evanghelice C.A. din R.P.R. aprobat în anul 1947.

Astfel, prevederile art. 1 din ambele Statute, Biserica Regnicolară Evanghelică C.A. din România, respectiv Biserica Evanghelică C.A. din R.P.R. o formează comunitatea tuturor credincioșilor de rit evanghelic C.A. din Transilvania, respectiv din România.

Conform art. 13 și 14 din aceleași Statute Organice, „bisericile locale sunt persoane juridice de drept public. Ele se împart în: parohii independente, adică acele comunități, care au singure câte un preot al lor …”.

Prin urmare, din prevederile statutare menționate anterior, reiese faptul că parohiile sunt definite pornind de la noțiunea de comunitate evanghelică.

Statutul actual al Bisericii Evanghelice C.A. din România a fost aprobat prin H.G. nr. 898 din 20 august 2008, iar potrivit art. 1 din acest statut „Biserica Evanghelică C.A. din România este comunitatea tuturor creștinilor de confesiune evanghelică, care își declară această apartenență și care au domiciliul în România”.

Totodată, conform aceluiași statut „Biserica are următoarea structură:

a) comunitatea bisericească locală;

b) comunitatea bisericească districtuală;

c) comunitatea bisericească generală.

Unitățile bisericești cu personalitate juridică au proprietate mobiliară și imobiliară.

Această proprietate face parte din patrimoniul Bisericii Evanghelice C.A. din România.”

Așa cum rezultă din adeverința 1967 din 03 noiembrie 2003 eliberată de Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Evanghelică Regnicolară C.A. din România este același cult religios cu Biserica Evanghelică C.A. din România, iar Consistoriul Superior este forul său tutelar, continuatorul Consistoriului Evanghelic Regnicolar, existent anterior apariției Decretului-lege nr. 177/1948 și a aprobării noului statut, respectiv, Decretului nr. 627/1949.

Biserica Evanghelică C.A. din România este un cult religios, legal recunoscut, care funcționează în baza Decretului nr. 627/1949, în prezent în vigoare, și este persoană juridică, conform prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor.

Biserica Evanghelică C.A. din România a funcționat și anterior anului 1947 și nu a fost desființată după anul 1947, acest cult bucurându-se de continuitate pe teritoriul României, calitatea de persoană îndreptățită la a formula cererea de restituire fiind dovedită.

În ce privește cea de-a treia condiție, aceea ca imobilul, în forma actuală, poate fi restituit în natură, s-a reținut că se impune ca aceasta să fie analizată prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu prev. pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000: „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.”

Potrivit pct. 6 din anexa 1 la H.G. nr. 1094/2005: „prin imobil nou în raport cu cel preluat se înțelege acea construcție căreia, în raport cu forma inițială, i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfășurată actuală (etajări sau/și adăugiri de corpuri noi pe orizontală).

Nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat imobilul-construcție căruia i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în natură a suprafeței deținute în proprietate de solicitant la data preluării abuzive.

În cazul imobilelor-construcții la care s-au efectuat adăugiri ulterior preluării abuzive, dar care nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală, beneficiarul retrocedării va redobândi dreptul de proprietate asupra întregului imobil, cu obligația de a plăti fostului proprietar contravaloarea acestora.”

Relativ la susținerea reclamantei privind inexistența imobilului construcție, la data preluării, instanța a reținut că din înscrisurile depuse de către reclamantă: proces-verbal de afișare, proces verbal de licitație, proces verbal din 28.03.1941, rezultă că în anul 1940 s-au început demersurile pentru construirea unei băi comunale și a unui dispensar, de către comuna Cristian, pe terenul de lângă Râul Sibiu, unde se află oborul de vite. Din cartea funciară nr. x Cristian, nr. top. 718a/1 rezultă faptul că pe acest număr topografic se află edificată o fabrică de unt, alcătuită din 4 încăperi de atelier, 1 cameră pentru birou, 1 pivniță pentru gheață, 1 pod, 1 încăpere din lemn.

Prin raportare la înscrisurile aflate la dosar, întocmite în anul 1944 și vizate în 23.11.1945, care certifică existența untăriei la momentul respectiv, este evident că dacă construcția fabrică de unt exista în anul 1945, nu puteau începe lucrări de construire a unei băi comunale sau de modificare a construcției existente, cu 5 ani înainte, la aceeași construcție.

În același sens se pronunță și expertul în construcții A., care menționează faptul că față de o documentație tehnico-economică privind un proiect de execuție a clădirii, cu destinația de „baie și dispensar în comuna Cristian”, avizat la 7 august 1940, „planul de amplasament al viitorului edificiu care urma să fie construit, așa cum rezultă din planșă, este extrem de neclar și echivoc. Există pe planșa proiectului un plan de situație la scara 1:500, dar nomenclatura străzilor care apar, nu este făcută, Râul Cibin figurează la nord de amplasament (spre deosebire de situația reală, în care Râul Cibin este situat la sud de amplasamentul clădirii în litigiu)”.

Proiectul de clădire ar fi trebuit să aibă atât funcțiunea de baie comunală, cât și de dispensar. Același expert menționează că „nu există nicio documentație de urmărire a lucrărilor și nicio documentație de recepție a clădirii la terminare”.

Prin raportul de expertiză topografică a d-lui B., se realizează poziționarea topografică a construcției actuale, care are în prezent destinația de cantină, ca fiind amplasată pe numărul topografic 718a/1.

În cuprinsul contraexpertizei realizate de cei trei experți, aceștia menționează: „construcția a funcționat ca fabrică de unt, iar ulterior a funcționat ca baie populară, care probabil au distrus majoritatea cărămizilor”.

Toți cei patru experți sunt unanimi în a aprecia că imobilul cu destinația actuală de cantină, a funcționat întâi ca fabrică de unt, apoi baie comunală, iar în ultimii ani ca și cantină.

Probele administrate conduc la concluzia fermă că imobilul untărie aparținând Comunității Bisericești Evanghelică de confesiune augsburgiană din Cristian exista la momentul preluării ei de către Statul Român.

Cel de-al doilea aspect analizat de prima instanță, presupune stabilirea corespondenței între imobilul actual și imobilul care a fost preluat și calificarea imobilului existent ca restituibil sau ca și imobil nou.

Așa cum rezultă din adeverința nr. 1431/1948 în anul 1948 se construia baia comunală pe locul fostei lăptării care a fost demolată în parte, executându-se lucrări de zidărie și solicitându-se fonduri pentru un acoperiș nou.

Din raportul de contraexpertiză în construcții rezultă că elementele de construcție din anul 1907 sunt majoritatea fundațiilor, pivnița mică și aproximativ jumătate din pereții de rezistență mai groși de 50 cm. Majoritatea construcției a fost edificată în perioada 1945-1950 dar există și elemente recente executate în ultimii 10-15 ani.

Prin suplimentul la raportul de contraexpertiză cei 3 experți au stabilit că imobilul construcție poate fi considerat nou în proporție de 87% [319,36 m.p. suprafață construită (suprafața utilă la care se adaugă grosimea zidurilor) din totalul de 365,84 m.p.] întrucât suprafața construită nouă parter este de 259,71 m.p. din totalul de 281,48 m.p., iar suprafața construită nouă subsol este de 59,65 m.p. din totalul de 84,35 m.p.

S-a arătat că lucrările de refacere a pereților de zidărie la parter nu pot fi considerate reparații capitale întrucât sondajele executate arată cărămidă nouă, planșeul peste parter, șarpanta și învelitoarea sunt noi, așa cum reiese din adresa nr. 1431/1948 a Primăriei Cristian către Prefectura Sibiu, unde se arată că faza de execuție a construcției este „la roșu” și se solicită fonduri pentru acoperiș, și unde se arată că nu s-a putut recupera nimic din elementele șarpantei și învelitorii vechi.

În ce privește pivnița nouă, experții au reținut că este construită din pereți de cărămidă nouă, fără a exclude posibilitatea ca între cărămida nouă și terenul înconjurător să mai existe parțial fundații vechi, planșeu peste pivniță din beton armat, fundațiile stâlpilor pe care se reazemă bolțile sunt din beton, suprafața construită este de 59,65 m.p., care reprezintă deja 70,7% din totalul suprafeței de 84,35 m.p.

Toate aceste elemente au condus la concluzia că imobilul cantină existent azi a fost construit în proporție de 87% după preluarea sa de către Statul Român, intervențiile suferite (exclusiv adăugarea corpului nou), ca urmare a demolării, în cea mai mare parte (parter și acoperiș) a construcției fabrică de lapte în 1948, transformându-l într-un imobil nou în sensul art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu prev. pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Argumentul pârâtei Parohia Evanghelică C.A. Cristian potrivit căruia imobilul nu este nou întrucât la data preluării avea o suprafață construită de 252 m.p., iar în prezent suprafața construită este de 270,25 m.p., nu a fost reținut ca întemeiat de prima instanță, întrucât probele administrate au relevat faptul că imobilul preluat în 1947 a fost demolat în mare parte în 1948, iar reconstrucția sa de către autoritățile Statului Român, începând de la acel moment, au dus la transformarea esențială a imobilului într-unul nou raportat la cel preluat.

Deși imobilul construcții și cu terenul aferent, situat în comuna Cristian, județul Sibiu, înscris în C.F. x Cristian, nr. top. 718a/1, a aparținut, potrivit înscrierilor din C.F. y Cristian, Comunității Bisericești Evanghelică de confesiune augsburgiană din Cristian, a fost preluat în mod abuziv de Statul român în perioada de referință (1947), iar Parohia Evanghelică C.A. Cristian are calitatea de persoană îndreptățită, actuala construcție cu destinația de cantină nu poate face obiectul retrocedării întrucât constituie un imobil nou în proporție de 87%.

Având în vedere identificarea topograficului 718/a/1 prin raportul de expertiză raportat la suprafața actuală a imobilului cantină, față de prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 nici partea de teren rămasă neocupată nu poate face obiectul retrocedării în natură.

Ca urmare, instanța a dispus anularea deciziei nr. 2134 din 20 august 2009 emisă de Comisie.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 12.100 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 51 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia au formulat recurs atât pârâta Parohia Evanghelică C.A. Cristian, cât și pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ambele recurente solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta Comuna Cristian, ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă Parohia Evanghelică C.A., arată că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale incidente, respectiv dispozițiile art. 132 C. proc. civ., în condițiile în care după patru ani de litigiu, respectiv 23 octombrie 2013, reclamanta și-a modificat acțiunea introductivă fără a fi sancționată de instanță.

În raport de modificarea acțiuni, s-a invocat excepția tardivității care a fost respinsă de instanța de fond prin încheierea din data de 6 noiembrie 2013, deși această modificare a intervenit la patru ani de la promovarea acțiunii, în cauză fiind încălcate dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Instanța de fond a interpretat greșit înscrisul emis de Primăria Comunei Cristian, având nr. 1431/1948, concluzionând că actuala construcție este nouă conform - H.G. nr. 1094/2005 și O.U.G. nr. 94/2000, deoarece imobilul preluat avea la data preluării o suprafață de 252 m.p., iar suprafața actuală este de 270,25 m.p.

Actuala construcție este aceeași construcție care a avut inițial destinația de untărie fapt ce rezultă și din mențiunile expertului A.

„Părțile noi din construcție” reprezintă consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, reparații capitale, îmbunătățiri funcționale, etc. în vederea transformării unui imobil într-o altă destinație. Ca atare, nu există adăugiri, respectiv construcții noi față de vechiul imobil, ci doar consolidări, reparații și recompartimentări ale vechiului imobil.

Pentru transformarea fabricii de unt în baie comunală, s-au efectuat lucrări de reparații curente, capitale, compartimentări, îmbunătățiri funcționale, imobilul neputând fi calificat ca nou.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată dispusă de instanță, recurenta arată că onorariul apărătorului ales este menționat doar în factură fără a se face dovada plății efective.

Recurenta-pârâtă a solicitat și reevaluarea situației de fapt reținută de prima instanță prin raportare la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată dispuse de prima instanță, recurenta apreciază că în cauză se impune aplicarea at. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Parohia Evanghelică C.A. Cristian, a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România solicitând, în esență, admiterea recursului formulat de această pârâtă, apreciind că motivele invocate sunt întemeiate, imobilul în litigiu nefiind un imobil nou în sensul H.G. nr. 1094/2003 și O.U.G. nr. 94/2000, deoarece imobilul preluat avea la data preluării suprafața de 252 m.p., iar suprafața actuală este de 270,25 m.p.

Și intimata-reclamantă, Comuna Cristian a formulat întâmpinare la recursurile formulate de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și Parohia Evanghelică C.A. Cristian solicitând în esență, respingerea recursurilor ca nefondate, situația de fapt reținută de instanță cu referire la calitatea de imobil nou, rezultând din probatoriul administrat în cauză.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate de ambele recurente, ținând cont de probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, se constată că în cauză nu subzistă motive de modificare sau casare a sentinței recurate.

Este de remarcat că prin sentința pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de fond a analizat dacă imobilul preluat de Statul Român de la un cult religios a avut loc în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; dacă solicitantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire și dacă imobilul, în forma actuală, poate fi restituit în natură.

Recursurile exercitate în cauză, vizează exclusiv încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., privind modificarea acțiunii; situația actuală a imobilului construcție prin raportare la O.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1094/2005 și cheltuielile de judecată prin raportare la dispozițiile art. 274 pct. 3 C. proc. civ., instanța de recurs urmând a analiza legalitatea sentinței pronunțate în limita celor trei critici formulate.

Cu privire la critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. se reține că prin cererea de chemare în judecată intimata reclamantă a solicitat instanței anularea deciziei nr. 2134 din 20 august 2009 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca fiind nelegală, fiind încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

Unul dintre motivele de nelegalitate dezvoltate la filele 3-4 din acțiune se referă la construcția „fabrica de unt” dobândită de pârâta Parohia Evanghelică Cristian prin donație, care în opinia reclamantei „nu mai exista la data preluării”.

Potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.”

În virtute rolului activ, instanța de fond a dispus administrarea de probe pentru stabilirea corectă a situației de fapt, a verificat legalitatea deciziei contestate prin raportare la dispozițiile legale incidente în limitele investirii, reclamanta susținând prin cerere de chemare în judecată că imobilul - construcție nu mai exista la data preluării.

Faptul că din probele administrate a rezultat că imobilul construcție actuală, este un imobil nou în proporție de 87% față de vechiul imobil, iar reclamanta și-a însușit concluziile raportului de expertiză, nu reprezintă o modificare a acțiunii în sensul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., modificarea cererii presupunând schimbarea anumitor elemente ale acțiunii, ca obiectul, cauza, părțile, ceea ce nu este cazul în cauza de față.

Prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2012, instanța a dispus, în condițiile art. 201 C. proc. civ., efectuarea unei expertize în construcție punând în discuția părților, atât necesitatea cât și obiectivele expertizei. Faptul că reclamanta a solicitat ca expertul „să stabilească valoarea construcției, procentul elementelor vechi din construcția din 1907 și care este procentul elementelor noi, nu reprezintă o modificare a acțiunii în sensul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., reclamanta investind instanța să verifice legalitatea deciziei contestate în raport de dispozițiile art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2013, cu ocazia dezbaterilor, reclamanta a susținut motivele de nelegalitate invocate prin acțiune prin raportare la dispozițiile art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 94/2000 invocate prin acțiune.

Prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2013, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea suplimentării probatoriului, necesitatea acestei probe, rezultând din dezbateri în condițiile art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. fără a se putea reține modificarea acțiunii așa cum susține recurenta.

Față de situația factuală expusă se reține că primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 132 C. proc. civ. nu poate fi reținut, instanța de fond pronunțându-se în limitele cererii de chemare în judecată cu respectarea dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. și art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fără a fi incidente dispozițiile art. 132 C. proc. civ. invocate de recurenta Parohia Evanghelică C.A. Cristian.

Motivul doi de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciind că adresa nr. 1431/1948 a fost interpretată greșit de instanță.

Deși recurenta face vorbire de interpretarea greșită a adresei menționate prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică situația de fapt reținută de instanță în raport de întreg probatoriul administrat, apreciind că imobilul existent nu este nou , iar pentru transformarea fabricii de unt în baie comunală, s-au efectuat lucrări de reparații curente, capitale, modificări etc.

Aceste motive de recurs urmează a fi verificate din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, intimata-reclamantă a solicitat anularea deciziei nr. 2134 din 20 august 2009 în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94 „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimonial unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe.

Potrivit art. 1 alin. (3) din același act normativ „sunt imobile în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.”

De asemenea, prin H.G. nr. 1094/2005, pct. 6 din Anexa 1, se stabilește ce se înțelege prin imobil nou în raport cu cel vechi în sensul că: „Prin imobil nou în raport cu cel vechi se înțelege acea construcție căreia, în raport cu forma inițială, i s-au adăugat corpuri de clădire de zidărie sau volum din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfășurată actuală”.

Pentru a se stabili existența sau inexistența clădirii la data preluării precum și existența imobilului nou în raport cu imobilul vechi, în cauză au fost administrate probe, respectiv expertize și contraexpertize.

Faptul că din adresa nr. 1431/1948 - anexă la raportul de expertiză rezultă că au fost solicitate fonduri pentru construirea băii comunale nu înseamnă că instanța a interpretat greșit înscrisul, concluzia instanței fiind raportată la întreg probatoriul administrat.

Este adevărat că nu există un proces-verbal de demolare al fostei fabrici de unt, dar din expertizele, contraexpertizele și, suplimentul la raportul de contraexpertiză s-a stabilită că imobilul construcție în litigiu, poate fi considerat nou în proporție de 87%.

Alegațiile recurentei, în sensul că lucrările efectuate au fost pentru „transformarea destinației unui imobil într-o altă destinație” nu sunt susținute de probe, considerentele instanței de fond în sensul că imobilul preluat în anul 1947 a fost demolat în mare parte, clădirea existență fiind o reconstrucție, fiind corecte în raport de concluziile suplimentului la raportul de expertiză tehnică din care rezultă că la construcția nouă au fost folosite doar „fundațiile” clădiri vechi și o parte din zidurile cu o grosime de 50 cm.

Este adevărat că dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 6 anexa 1 din H.G. nr. 1094/2005 vorbește de aria desfășurată actuală dar în cauza de față din probatoriul administrat rezultă că pe vechiul amplasament a fost construită o nouă clădire cu destinația actuală de cantină, construcția fiind nouă în proporție de 87%, instanța de fond analizând detaliat fiecare element al clădirii, respectiv parter, pivniță nouă, acoperiș.

Concluzia instanței în sensul că imobilul existent este un imobil nou în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. 6 din Normele de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, este corectă în raport de dispozițiile legale incidente și probatoriul administrat, motiv pentru care se constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304

1

C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Pentru aceleași considerente va fi respins și primul motiv de recurs formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, criticile recurentei vizând aceleași aspecte, respectiv caracterul de construcție nouă a imobilului actual.

O ultimă critică vizează aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată.

Recurenta-pârâtă Parohia Evanghelică C.A. Cristian arată că nu s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat, susținere inexactă în raport de actele depuse, factură și extrasul de cont din care rezultă plata sumei în cuantum de 2.500 RON reprezentând onorariu avocat făcută la data de 31 octombrie 2013 de către Primăria Cristian.

Recurenta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a susținut că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul reducerii cheltuielilor.

Nu poate fi reținută nici această critică având în vedere că suma de 2.500 RON reprezentând onorariu avocat nu este o sumă disproporționată în raport de munca prestată pentru a putea fi incidente dispozițiile art. 174 alin. (3) C. proc. civ., iar restul cheltuielilor reprezintă plata expertizelor efectuate în cauză.

Pentru considerentele expuse Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de cele două recurente sunt nefondate, în cauză nu subzistă motive de modificare sau casare, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursurile declarate de pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Evanghelică C.A. Cristian împotriva sentinței nr. 51 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, vor fi respinse ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate în solidar să plătească intimatei suma de 2.700 RON, reprezentând onorariu avocat, conform extrasului de cont aflat la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Evanghelică C.A. Cristian împotriva sentinței nr. 51 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele la plata către intimata-reclamantă Comuna Cristian prin primar la suma de 2.700 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.