ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2286/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 1440 din 25 februarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța sesizată cu acțiunea introductivă a reținut că dispozițiile art. 64 alin. (l) din Legea nr. 122/2006 stabilesc o competență exclusivă, materială și teritorială, în favoarea Judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe problema de azil a O.R.I. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul, criticând pe fond sentința pronunțată în cauză.

Astfel, s-a relatat pe larg situația de fapt din dosar fără a fi criticată sentința sub aspectul declinării de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul este inadmisibil și va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Înalta Curte a constatat că în această cauză Curtea de Apel a pronunțat o sentință definitivă și irevocabilă, întrucât acțiunea introductivă a fost depusă la instanță la data de 1 februarie 2011, după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, dispoziții care au modificat art. 158 alin. (3) în sensul arătat mai sus, excluzând calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței. De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale (decizia nr. 542/2006, decizia nr. 464/2003, decizia nr. 171/2005 și decizia nr. 243/2006) s-a reținut faptul că accesul la justiție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului.

În această situație de declinare a competenței de soluționare a cauzei, celeritatea reprezintă un considerent specific major în temeiul căruia legiuitorul a adoptat o procedură specială, accelerată, fără a periclita, însă, exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părților și fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înțelesul dat acestuia de C.A.D.O.L.F. și reflectat în jurisprudența în materie a C.E.D.O., cât și de Constituția României și jurisprudența constantă a Curții Constituționale. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.A. prin A.A.D.A. împotriva sentinței nr. 1440 din 25 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2011.