ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2286/2011

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința

nr. 1440 din 25 februarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă

excepția necompetenței materiale și a fost declinată soluționarea cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța sesizată cu acțiunea introductivă a reținut

că dispozițiile art. 64 alin. (l) din Legea nr. 122/2006 stabilesc o competență

exclusivă, materială și teritorială, în favoarea Judecătoriei în a cărei rază

teritorială se află structura specializată pe problema de azil a O.R.I.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul, criticând pe fond sentința

pronunțată în cauză.

Astfel, s-a

relatat pe larg situația de fapt din dosar fără a fi criticată sentința sub

aspectul declinării de competență.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat

faptul că recursul este inadmisibil și va fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează.

În conformitate

cu dispozițiile prevăzute de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 202/2010, dacă instanța se declară necompetentă,

hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată

instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională

competent.

Înalta Curte a

constatat că în această cauză Curtea de Apel a pronunțat o sentință definitivă

și irevocabilă, întrucât acțiunea introductivă a fost depusă la instanță la

data de 1 februarie 2011, după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr.

202/2010, dispoziții care au modificat art. 158 alin. (3) în sensul arătat mai

sus, excluzând calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței.

De altfel, în

jurisprudența constantă a Curții Constituționale (decizia nr. 542/2006, decizia

nr. 464/2003, decizia nr. 171/2005 și decizia nr. 243/2006) s-a reținut faptul

că accesul la justiție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale

prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a

procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de

atac, este de competența exclusivă a legiuitorului.

În această

situație de declinare a competenței de soluționare a cauzei, celeritatea

reprezintă un considerent specific major în temeiul căruia legiuitorul a

adoptat o procedură specială, accelerată, fără a periclita, însă, exercitarea

deplină a drepturilor procesuale ale părților și fără ca prin această procedură

să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înțelesul dat

acestuia de C.A.D.O.L.F. și reflectat în jurisprudența în materie a C.E.D.O.,

cât și de Constituția României și jurisprudența constantă a Curții

Constituționale.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de M.A. prin A.A.D.A. împotriva sentinței nr. 1440 din 25

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2011.