ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1913/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

D.I., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția

Azil și Integrare București, a solicitat anularea hotărârii de respingere a

cererii de azil pronunțată în Dosarul nr. 17332/2010 și, pe cale de consecință,

pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a statutului de refugiat.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că instituția pârâtă nu a analizat într-o

manieră legală motivele de persecuție religioasă care justificau acordarea

protecției solicitate.

Pârâtul Oficiul Român

pentru Imigrări - Direcția Azil și Integrare București, prin întâmpinarea

formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

București, în temeiul art. 64 alin. (1) Legea nr. 122/2006.

Prin sentința civilă

nr. 86 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul D.I., în

contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția Azil și

Integrare București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a introdus o

cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea hotărârii prin care s-a

respins cererea de azil, drept pentru care competența de soluționare a cauzei

aparține Judecătoriei Sectorului 4 București, potrivit dispozițiilor exprese

ale Legii 122/2006.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs D.I., solicitând casarea sentinței atacate,

susținând că, în mod eronat, dosarul cauzei a fost trimis pe cale

administrativă către Curtea de Apel București. De asemenea, recurentul critică

nesoluționarea excepției nelegalei sesizări invocată în fața instanței de fond.

Înalta Curte,

analizând recursul prin prisma criticilor formulate, apreciază că acesta este

nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică, fiind corect stabilită

competența de soluționare a cauzei.

Astfel, în cauza

dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 64 alin. (1)

Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, potrivit cărora, în cazul

respingerii cererii de azil, „plângerea se soluționează de către judecătoria în

a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a

Oficiului Român pentru Imigrari care a emis hotărârea”.

Având în vedere că

autoritatea emitentă a hotărârii a cărei anulare se solicită are sediul în

Sectorul 4 București, competența de soluționare a prezentului litigiu revine Judecătoriei

Sectorului 4 București.

De altfel, însuși

recurentul recunoaște prin cererea de recurs competența Judecătoriei Sectorului

4 București de a soluționa plângerea sa.

Înregistrarea greșită

a plângerii nu reprezintă un impediment în stabilirea corectă a competenței de

soluționare a plângerii formulate de recurent, dat fiind faptul că necompetența

este de ordine publică și trebuie soluționată cu prioritate, conform art. 137

alin. (1), coroborat cu art. 158 alin. (1) și art. 159 C. proc. civ..

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge

recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 86 din 11 ianuarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31

martie 2011.