ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul acțiunii: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții R.M. și P.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, modificarea deciziei nr. 6199 emisă de pârâtă în data de 3 septembrie 2009, în sensul majorării despăgubirilor de la suma de 8.507,38 RON, la valoarea reală a imobilelor preluate abuziv. Ulterior, reclamanții au precizat acțiunea, solicitând anularea deciziei nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă decizie.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin decret prezidențial au fost expropriați cu privire la o casă în suprafață de 146 m.p., un grajd de vite și o magazie în suprafață de 60 m.p., fiind despăgubiți cu 18.000 ROL, sumă mult mai mică decât valoarea reală a imobilelor, iar prin decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor suma acordată este derizorie. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cadrul procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, conform dispozițiilor pct. 16.13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2006, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, raport comunicat pârâților, cu confirmare de primire, la data de 03 august 2009. 2. Hotărârea primei instanțe: Prin sentința nr. 84/F-CONT din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții R.M. și P.I. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței: Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decretul prezidențial nr. 305 din 2 octombrie 1979, reclamanții au fost expropriați cu privire la suprafața de 645 m.p.

teren și construcții în suprafață de 60 m.p., fiind despăgubiți cu suma de 18.000 ROL. Prin decizia nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de pârâtă, reclamanților le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri în valoare de 21.200 RON, din care a fost scăzută suma de 18.000 ROL, respectiv 12.692,62 RON, rămânând de plată suma de 8.507,38 RON, suma fiind stabilită cu titlu de despăgubiri ca echivalent al casei de locuit în suprafață construită de 146,80 m.p. și anexă în suprafață construită de 60 m.p., situate în localitatea V., județul Vâlcea.

Prima instanță a reținut că dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare, ce include o etapă specială de evaluare a imobilului, pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor, de către evaluatori independenți, stabiliți aleatoriu, etapă în care, potrivit pct. 16.13 din aceeași lege, cei interesați pot formula obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, inclusiv prin reprezentarea lor de către un evaluator ales.

Cum în cauză reclamanții au primit raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de autoritatea pârâtă la data de 03 august 2009, însă nu au formulat obiecțiuni, iar aceștia nu au criticat raportul de expertiză sub aspect formal, al respectării procedurii de evaluare, ci sub aspect substanțial, al concluziilor raportului de expertiză, relativ la valoarea despăgubirilor, prima instanță a apreciat astfel că aceștia nu mai pot pune în discuție raportul de evaluare. 3. Recursul declarat de reclamanți: Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, critcând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că raportul de evaluare întocmit în cauză nu le-a fost comunicat într-o formă completă, ci doar o sinteză a acestuia, iar din forma transmisă nu rezultă modalitatea de calcul a despăgubirilor, neavând astfel posibilitatea să formuleze obiecțiuni împotriva lui. Totodată, recurenții-reclamanți au arătat că în mod greșit prima instanță le-a respins cererea privind efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului, întrucât aceasta este admisibilă, cel puțin pentru a se verifica respectarea standardelor internaționale de către evaluator și mai ales față de diferența mare existentă între cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare și cuantumul stabilit prin expertiza extrajudiciară depusă la dosar.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, susținând că decizia în litigiu a fost emisă cu respectarea prevederilor legale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate: Actul dedus judecății îl constituie decizia nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care reclamanților le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri în valoare de 21.200 RON, din care a fost scăzută suma de 18.000 ROL, respectiv 12.692,62 RON, rămânând de plată suma de 8.507,38 RON.

Respectiva sumă a fost stabilită cu titlu de despăgubiri, ca echivalent al casei de locuit în suprafață construită de 146,80 m.p. și anexă în suprafață construită de 60 m.p., situate în localitatea V., județul Vâlcea, ca urmare a faptului că, prin Decretul prezidențial nr. 305 din 2 octombrie 1979, reclamanții au fost expropriați cu privire la suprafața de 645 m.p. teren și construcții în suprafață de 60 m.p., fiind despăgubiți cu suma de 18.000 RON. Instanța de control judiciar constată că recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de raportul de evaluare, susținând că valoarea stabilită de evaluator nu reflectă valoarea reală a imobilului în cauză și nici nu respectă valoarea de piață conform standardelor internaționale.

Într-adevăr, așa cum reține și prima instanță, recurenții-reclamanți nu au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, care le-a fost comunicat, însă nu în întregul lui, ci doar în sinteză, astfel că se impunea ca instanța de apel să analizeze, nu formal, ci efectiv, cererea recurenților-reclamanți privind efectuarea unei expertize tehnice de specialitate. În plus, o expertiză judiciară este admisibilă ca probă, însă obiectivele acesteia sunt limitate la verificarea, din punct de vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator standardele internaționale de evaluare în procedura administrativă și implicit criteriile avute în vedere de legiuitor la momentul întocmirii raportului de evaluare.

Având în vedere că recurenții-reclamanți, care justifică un interes legitim, au solicitat o astfel de probă, Înalta Curte apreciază că în mod nejustificat prima instanță a respins cererea acestora, întrucât necesitatea efectuării unei expertize se impune cu atât mai mult cu cât din sinteza la raportul de evaluare recurenții-reclamanți nu au putut să cunoască modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii despăgubirilor.

Pe de altă parte, chiar dacă obiectivele expertizei sunt limitate la verificarea modului în care standardele internaționale de evaluare au fost respectate de evaluator, această probă este edificatoare atât pentru părțile din proces, cât și pentru instanța de judecată în privința stabilirii corecte a valorii de piață a imobilului la momentul evaluării, aceasta pentru că respectivele standarde au în vedere la calculul valorii proprietății, gradul de utilitate și productivitate al proprietății respective, astfel cum se prevede la pct. 2.7 din Capitolul „Conceptul de teren și conceptul de proprietate” - noțiuni definite de Comitetul Internațional pentru Standarde de e valuare.

Instanța de control judiciar constată astfel că judecătorul fondului a încălcat principiul rolului activ, iar cu ocazia rejudecării, este necesară administrarea de probe noi, recurenții-reclamanți fiind îndreptățiți să se lămurească în cauză cu privire la calculul corect al valorii de piață al imobilului, în funcție de criteriile legale de la momentul evaluării. 2. Soluția pronunțată în recurs: Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.M. și P.I. împotriva sentinței nr. 84/F-CONT din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.