ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamanții R.M. și P.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională de Restituire a Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, modificarea deciziei nr. 6199 emisă de pârâtă în data de 3

septembrie 2009, în sensul majorării despăgubirilor de la suma de 8.507,38 RON,

la valoarea reală a imobilelor preluate abuziv.

Ulterior, reclamanții au precizat acțiunea,

solicitând anularea deciziei nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să emită o nouă decizie.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat

că prin decret prezidențial au fost expropriați cu privire la o casă în

suprafață de 146 m.p., un grajd de vite și o magazie în suprafață de 60 m.p.,

fiind despăgubiți cu 18.000 ROL, sumă mult mai mică decât valoarea reală a

imobilelor, iar prin decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor suma acordată este derizorie.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanții nu au

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cadrul procedurii

administrative de stabilire a despăgubirilor, conform dispozițiilor pct. 16.13

alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.

247/2006, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, raport comunicat pârâților, cu

confirmare de primire, la data de 03 august 2009.

Prin sentința nr. 84/F-CONT din 30 aprilie

2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții R.M. și P.I. în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților - Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.

format convingerea instanței:

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță

a reținut, în esență, că prin Decretul prezidențial nr. 305 din 2 octombrie

1979, reclamanții au fost expropriați cu privire la suprafața de 645 m.p. teren

și construcții în suprafață de 60 m.p., fiind despăgubiți cu suma de 18.000

ROL.

Prin decizia nr. 6199 din 3 septembrie 2009

emisă de pârâtă, reclamanților le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri în

valoare de 21.200 RON, din care a fost scăzută suma de 18.000 ROL, respectiv

12.692,62 RON, rămânând de plată suma de 8.507,38 RON, suma fiind stabilită cu

titlu de despăgubiri ca echivalent al casei de locuit în suprafață construită

de 146,80 m.p. și anexă în suprafață construită de 60 m.p., situate în

localitatea V., județul Vâlcea.

Prima instanță a reținut că dispozițiile art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de

soluționare a cererilor de retrocedare, ce include o etapă specială de evaluare

a imobilului, pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor, de către

evaluatori independenți, stabiliți aleatoriu, etapă în care, potrivit pct.

16.13 din aceeași lege, cei interesați pot formula obiecțiuni cu privire la

raportul de expertiză, inclusiv prin reprezentarea lor de către un evaluator

ales.

Cum în cauză reclamanții au primit raportul

de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de autoritatea pârâtă la data de

03 august 2009, însă nu au formulat obiecțiuni, iar aceștia nu au criticat

raportul de expertiză sub aspect formal, al respectării procedurii de evaluare,

ci sub aspect substanțial, al concluziilor raportului de expertiză, relativ la

valoarea despăgubirilor, prima instanță a apreciat astfel că aceștia nu mai pot

pune în discuție raportul de evaluare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

reclamanții, critcând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând

admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac,

recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că raportul de evaluare întocmit în

cauză nu le-a fost comunicat într-o formă completă, ci doar o sinteză a

acestuia, iar din forma transmisă nu rezultă modalitatea de calcul a

despăgubirilor, neavând astfel posibilitatea să formuleze obiecțiuni împotriva

lui.

Totodată, recurenții-reclamanți au arătat că

în mod greșit prima instanță le-a respins cererea privind efectuarea unei

expertize tehnice de evaluare a imobilului, întrucât aceasta este admisibilă,

cel puțin pentru a se verifica respectarea standardelor internaționale de către

evaluator și mai ales față de diferența mare existentă între cuantumul

despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare și cuantumul stabilit prin

expertiza extrajudiciară depusă la dosar.

Prin întâmpinarea formulată în cauză,

intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței

atacate, susținând că decizia în litigiu a fost emisă cu respectarea

prevederilor legale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului:

Examinând sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

Înalta Curte constată că recursul este fondat.

recurs invocate:

Actul dedus judecății îl constituie decizia

nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prin care reclamanților le-a fost stabilit dreptul la

despăgubiri în valoare de 21.200 RON, din care a fost scăzută suma de 18.000

ROL, respectiv 12.692,62 RON, rămânând de plată suma de 8.507,38 RON.

Respectiva sumă a fost stabilită cu titlu de

despăgubiri, ca echivalent al casei de locuit în suprafață construită de 146,80

m.p. și anexă în suprafață construită de 60 m.p., situate în localitatea V.,

județul Vâlcea, ca urmare a faptului că, prin Decretul prezidențial nr. 305 din

2 octombrie 1979, reclamanții au fost expropriați cu privire la suprafața de

645 m.p. teren și construcții în suprafață de 60 m.p., fiind despăgubiți cu

suma de 18.000 RON.

Instanța de control judiciar constată că

recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de raportul de evaluare, susținând că

valoarea stabilită de evaluator nu reflectă valoarea reală a imobilului în

cauză și nici nu respectă valoarea de piață conform standardelor

internaționale.

Într-adevăr, așa cum reține și prima

instanță, recurenții-reclamanți nu au formulat obiecțiuni la raportul de

evaluare, care le-a fost comunicat, însă nu în întregul lui, ci doar în

sinteză, astfel că se impunea ca instanța de apel să analizeze, nu formal, ci

efectiv, cererea recurenților-reclamanți privind efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate.

În plus, o expertiză judiciară este

admisibilă ca probă, însă obiectivele acesteia sunt limitate la verificarea,

din punct de vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator

standardele internaționale de evaluare în procedura administrativă și implicit

criteriile avute în vedere de legiuitor la momentul întocmirii raportului de

evaluare.

Având în vedere că recurenții-reclamanți,

care justifică un interes legitim, au solicitat o astfel de probă, Înalta Curte

apreciază că în mod nejustificat prima instanță a respins cererea acestora,

întrucât necesitatea efectuării unei expertize se impune cu atât mai mult cu

cât din sinteza la raportul de evaluare recurenții-reclamanți nu au putut să

cunoască modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii despăgubirilor.

Pe de altă parte, chiar dacă obiectivele

expertizei sunt limitate la verificarea modului în care standardele internaționale

de evaluare au fost respectate de evaluator, această probă este edificatoare

atât pentru părțile din proces, cât și pentru instanța de judecată în privința

stabilirii corecte a valorii de piață a imobilului la momentul evaluării,

aceasta pentru că respectivele standarde au în vedere la calculul valorii

proprietății, gradul de utilitate și productivitate al proprietății respective,

astfel cum se prevede la pct. 2.7 din Capitolul „Conceptul de teren și

conceptul de proprietate” - noțiuni definite de Comitetul Internațional pentru

Standarde de

e

valuare.

Instanța de control judiciar constată astfel

că judecătorul fondului a încălcat principiul rolului activ, iar cu ocazia

rejudecării, este necesară administrarea de probe noi, recurenții-reclamanți fiind

îndreptățiți să se lămurească în cauză cu privire la calculul corect al valorii

de piață al imobilului, în funcție de criteriile legale de la momentul

evaluării.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va admite recursul formulat, va casa sentința atacată, cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.M. și P.I.

împotriva sentinței nr. 84/F-CONT din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la

aceeași instanță, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

februarie 2011.