ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2011

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, anularea deciziei nr. 10044/ FF privind acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, emisă la 03 decembrie 2009 și comunicată la 01 martie 2010, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui nou raport de evaluare pe baza unei expertize judiciare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 1973, terenul său în suprafață de 2.650 mp a fost expropriat fără acordarea unei despăgubiri. Prin întâmpinare formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii în principal, ca prematură, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută cu caracter imperativ de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, și în subsidiar, deoarece valoarea terenului a fost corect stabilită, reflectând nivelul pieței, iar raportul de evaluare a fost comunicat reclamantei. A mai arătat că reclamanta a formulat memorii în care solicita numai urgentarea demersurilor necesare soluționării dosarului, neatacând concluzia raportului de evaluare, astfel că a fost emisă decizia nr. 10044/ FF din 03 decembrie 2009, prin care s-a stabilit emiterea titlului de despăgubire pentru suma de 28.912 RON, stabilită în raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator P.M. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție împotriva expertului evaluator P.M., solicitând obligarea acestuia la suma la care ar fi obligată reclamanta în ipoteza căderii în pretenții, invocând faptul că nu este în culpă pentru valoarea determinată de expert, raportul de evaluare fiind întocmit exclusiv de acesta. Expertul evaluator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.

Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 139/ F-CONT din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și acțiunea formulată de reclamanta Z.M. în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Autoritatea Națională pentru Restituirea Despăgubirilor, ca nefondată, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva expertului evaluator P.M.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Asupra excepției prematurității cererii, prima instanță a apreciat că reclamanta a depus la dosar dovada îndeplinirii plângerii prealabile prevăzute de lege, transmisă autorității pârâte la 04 iunie 2010. Astfel, decizia nr. 10044/ FF din 03 decembrie 2009 a fost comunicată reclamantei la 01 martie 2010, ca atare, plângerea prealabilă formulată la data 04 iunie 2010 este făcută peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 la care face trimitere expresă art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă față de dispozițiile art. 7 alin. final din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora p lângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul de 30 de zile de la comunicare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului , prima instanță a constatat că motivele pentru care s-a depășit termenul sunt întemeiate, având în vedere că din actele medicale depuse rezultă că reclamanta suferă de afecțiuni ce au determinat încadrarea sa în grad de handicap accentuat, astfel că sunt aplicabile dispozițiile sus indicate. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta, î n calitate de moștenitor al lui Z.I., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 2.650 m.p., expropriat în anul 1973 (Decret nr. 433 din 28 iulie 1973), iar prin Hotărârea nr. 519 din 12 iulie 2007 Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Vâlcea, a validat pe moștenitorii lui Z.P.I. pentru suprafața de 0,265 ha., cu despăgubiri, având în vedere lipsa de teren la dispoziția comisiei, pentru restituirea în natură. Prin hotărârile de validare anterioare, emise de Comisiile județene de aplicare a Legii nr. 1/2000 nu s-a stabilit valoarea terenului pentru care se cuvine reclamantei emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, astfel încât comisia a procedat la evaluarea terenului prin intermediul unui expert în condițiile art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 raportat la art. 16 alin. (5) și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel a fost desemnat expertul evaluator P.M., care a întocmit raportul de evaluare, comunicând reclamantei o formă sintetică a evaluării terenului respectiv. Prima instanță a reținut, din actele dosarului, că pârâta a făcut dovada comunicării raportului sintetic de evaluare fiicei reclamantei, în care s-a indicat valoarea determinată de 28.912 lei, exclusiv TVA, situația bunului imobil evaluat și metodele utilizate pentru evaluare, contrar celor afirmate de reclamantă. Or, potrivit art. 16 pct. 13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005, reclamanta trebuia să formuleze obiecțiuni la raportul astfel comunicat, în condițiile în care era nemulțumită de modul de întocmire a acestuia sau de concluzii, evaluatorul fiind dator să răspundă la acestea. În cauză, prima instanță a constatat că raportul de evaluare a fost comunicat, însă reclamanta nu a formulat obiecțiuni cu privire la modul de întocmire a lucrări, ci a așteptat emiterea deciziei. Prima instanță a mai reținut că, deși în raportul de evaluare s-a menționat că expertul a apreciat necesară inspectarea proprietății, s-a constat că terenul este ocupat în totalitate de un lac de acumulare, ceea ce conduce la concluzia că evaluarea putea fi realizată și fără o deplasare la teren, nefiind obligatorie aplicarea art. 16 pct. 13 alin. (1) din Norme. Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că î n raportul de evaluare se prezintă în detaliu metodele de evaluare utilizate de expert, în funcție de caracteristicile terenului, ținând seama de amplasamentul acestuia, respectiv extravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea, de potențialul turistic, de modul în care se vând obișnuit terenuri în zonă, fiind prezentate spre comparație prețurile zonei, fără a se putea reține o deosebire substanțială între acestea și prețul determinat de expert, astfel că nu mai este posibilă contestarea raportului de evaluare, și oricum contestarea apare ca nefondată.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta Z.M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,”când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, solicitând rejudecarea cauzei în fond, anularea Deciziei nr. 10044/ FF privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, emisă la data de 03 decembrie 2009 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, totodată, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere un raport de evaluare pe baza unei expertize judiciare. Recurenta-reclamantă expune istoricul cauzei și susține, în esență, nelegalitatea hotărârii recurată în privința analizării probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut în mod greșit că raportul de evaluare întocmit la 1 iulie 2009 a fost comunicat fiicei reclamantei, care nu locuiește la adresa sa de domiciliu, nu gospodăresc împreună și nici nu a fost mandatată să o reprezinte în ceea ce privește demersul de referință. Arată că nu i-a fost comunicat raportul de evaluare întocmit de către evaluator și că am fost astfel pusă în imposibilitatea de formula obiecțiuni cu privire la conținutul raportului de evaluare . Cu privire la fondul cauzei motivează că se impune anularea deciziei contestate, având în vedere prețul neserios pentru care s-a emis titlu de despăgubire, iar o evaluare corectă trebuia să țină cont de mai multe elemente enumerate de recurenta-reclamantă. Evaluarea trebuie realizată în ipoteza în care acest teren ar fi fost neafectat, astfel cum a fost scos din patrimoniul recurentei-reclamante, avându-se în vedere caracteristici precum suprafață, apropierea de zonele construibile, dezvoltarea economico-socială a municipiului, trebuie să țină cont de dezvoltarea unităților administrativ teritoriale și deci o evaluare corectă trebuie să se facă prin raportare la terenuri situate în Municipiul Râmnicu Vâlcea și nu cu cele aflate în afara acestuia.

Apărarea intimatei Prin întâmpinare, Statul r omân prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicita respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate prin care s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada formulării unor obiecțiuni la raportul de evaluare comunicat, fiind inadmisibil ca beneficiarul despăgubirilor să conteste conținutul raportului de evaluare după emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Arată că recurenta-reclamantă invocă prin cererea de recurs mai multe aspecte nesusținute din punct de vedere probatoriu cum ar fi faptul că terenul ar fi situat în intravilanul localității, deși din actele existente la dosarul de acordare a despăgubirilor precum și din adresele emise de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, terenul este situat în extravilan. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 19-20 al Legii nr. 247/2005, decizia nr. 10044/ FF din 2 decembrie 2009, reprezentând titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cuantum de 28.912 RON, conform raportului de evaluare nr. 15008/R/2009, act a cărui natură juridică a fost corect interpretată de instanța de fond. Despăgubirile au fost acordate pentru terenul agricol în suprafață de 0. 2650 ha situat pe teritoriul administrativ al municipiului Râmnicu Vâlcea, teren ocupat în prezent de lacul de acumulare SC H. SA. În esență, reclamanta a contestat cuantumul total al despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară. Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente: "Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. In măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale. Astfel, dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în situația în care se acordă despăgubiri. Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenți, stabiliți în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării și se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internațional. Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la art. 16 pct. 13, posibilitatea persoanei îndreptățite la despăgubiri ca pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales și remunerat de el. Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obține o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieței de la acel moment. Curtea reține astfel că este inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din propria culpă nu și-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative să conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia - titlu de despăgubire. În cauză, nu se contestă faptul că recurenta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare conform dispozițiilor art. 16 pct. 13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, deși a avut această posibilitate, motiv pentru care intimata-pârâtă a dispus aprobarea raportului de evaluare și a emis decizia contestată. Așa cum a reținut și prima instanță, raportul de evaluare a fost comunicat reclamantei la adresa indicată în cererea privind acordarea de despăgubiri bănești, unde are domiciliul, iar confirmarea de primire a fost semnată de fiica acesteia. Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentei-reclamante în sensul că nu i-a fost comunicat raportul de evaluare și astfel nu a putut formula obiecțiuni pentru ca evaluatorul să răspundă la acestea, conform art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 în raport de actele și lucrările dosarului din care rezultă că actul contestat a fost comunicat la domiciliul acesteia, cu confirmare de primire a unei persoane din familie conform înscrisului de la fila 91 din dosarul de fond, care face dovada până la înscrierea în fals, iar recurenta nu a contestat autenticitatea înscrisului, făcând referiri la lipsa mandatului de primire sau a faptului că fiica acesteia nu are același domiciliu cu ea. Totodată, nu pot fi primite nici criticile ce în fapt vizează conținutul raportului de evaluare și prețul stabilit de către expert, apreciat ca fiind neserios în condițiile în care valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei s-a făcut prin raport de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare de evaluatorul desemnat în condițiile art. 16 pct. 14 din H.G. nr. 1095/2005. Mai mult, prima instanță analizând raportul de evaluare a constatat că a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar valoarea stabilită este una care reflectă nivelul realist al pieței, fiind prezentate în detaliu metodele de evaluare utilizate de expert, în funcție de caracteristicile terenului, de amplasamentul acestuia, oferta acestuia din piață, terenuri similare cu terenul supus evaluării fără a se reține o deosebire substanțială între acestea și prețul determinat de expert. În aceste condiții este irelevantă împrejurarea că la fondul cauzei, recurenta - pârâtă nu a solicitat o nouă expertiză judiciară care să stabilească valoarea de circulație a terenului pentru care s-a emis decizia contestată în baza unui raport de evaluare necontestat conform prevederilor legale menționate. Credibilitatea evaluării astfel efectuată nu a fost combătută cu argumente rezonabile și consistente de recurenta - reclamantă. Hotărârea primei instanțe nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pentru că instanța a efectuat un control adecvat al legalității deciziei și al modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere. În situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largă de persoane, așa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităților naționale trebuie să li se recunoască o largă marjă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate și a nivelului indemnizațiilor acordate, fiind ținute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuție. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 pct. 8, 9 și 304 1 C. proc. civ.