ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta

Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Stabilirea

Despăgubirilor - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, anularea

deciziei nr. 10044/ FF privind acordarea de despăgubiri în condițiile titlului

VII din Legea nr. 247/2005, emisă la 03 decembrie 2009 și comunicată la 01

martie 2010, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui nou

raport de evaluare pe baza unei expertize judiciare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 1973, terenul său în suprafață de 2.650

mp a fost expropriat fără acordarea unei despăgubiri.

Prin întâmpinare

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii în principal, ca

prematură, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută cu caracter

imperativ de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, raportat la art. 7

din Legea nr. 554/2004, și în subsidiar, deoarece valoarea terenului a fost

corect stabilită, reflectând nivelul pieței, iar raportul de evaluare a fost

comunicat reclamantei. A mai arătat că reclamanta a formulat memorii în care

solicita numai urgentarea demersurilor necesare soluționării dosarului,

neatacând concluzia raportului de evaluare, astfel că a fost emisă decizia nr.

10044/ FF din 03 decembrie 2009, prin care s-a stabilit emiterea titlului de

despăgubire pentru suma de 28.912 RON, stabilită în raportul de evaluare

întocmit de expertul evaluator P.M.

Pârâta a formulat

cerere de chemare în garanție împotriva expertului evaluator P.M., solicitând

obligarea acestuia la suma la care ar fi obligată reclamanta în ipoteza căderii

în pretenții, invocând faptul că nu este în culpă pentru valoarea determinată

de expert, raportul de evaluare fiind întocmit exclusiv de acesta.

Expertul evaluator a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în

garanție.

de apel

Prin sentința nr. 139/

F-CONT din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și acțiunea

formulată de reclamanta Z.M. în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Autoritatea Națională

pentru Restituirea Despăgubirilor, ca nefondată, precum și cererea de chemare

în garanție formulată de pârâtă împotriva expertului evaluator P.M.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Asupra excepției

prematurității cererii, prima instanță a apreciat că reclamanta a depus la

dosar

dovada îndeplinirii plângerii prealabile prevăzute de

lege, transmisă autorității pârâte la 04 iunie 2010.

Astfel,

decizia nr. 10044/ FF din 03 decembrie 2009 a fost comunicată reclamantei la 01

martie 2010, ca atare, plângerea prealabilă formulată la data 04 iunie 2010

este făcută peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

la care face trimitere expresă art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

însă față de dispozițiile art. 7 alin. final din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora p

lângerea prealabilă în cazul actelor

administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și

peste termenul de 30 de zile de la comunicare, dar nu mai târziu de 6 luni de

la data emiterii actului

, prima instanță a

constatat că motivele pentru care s-a depășit termenul sunt întemeiate, având

în vedere că din

actele medicale depuse rezultă că reclamanta

suferă de afecțiuni ce au determinat încadrarea sa în grad de handicap

accentuat, astfel că sunt aplicabile dispozițiile sus indicate.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că reclamanta, î

n calitate de

moștenitor al lui Z.I., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul teren în suprafață de 2.650 m.p., expropriat în anul 1973 (Decret nr.

433 din 28 iulie 1973), iar prin Hotărârea nr. 519 din 12 iulie 2007 Comisia

județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Vâlcea, a

validat pe moștenitorii lui Z.P.I. pentru suprafața de 0,265 ha., cu despăgubiri, având în vedere lipsa de teren la dispoziția comisiei, pentru restituirea

în natură.

Prin

hotărârile de validare anterioare, emise de Comisiile județene de aplicare a

Legii nr. 1/2000 nu s-a stabilit valoarea terenului pentru care se cuvine

reclamantei emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, astfel încât

comisia a procedat la evaluarea terenului prin intermediul unui expert în

condițiile art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 raportat la art. 16 alin. (5)

și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel a fost desemnat

expertul evaluator P.M., care a întocmit raportul de evaluare, comunicând

reclamantei o formă sintetică a evaluării terenului respectiv.

Prima

instanță a reținut, din actele dosarului, că pârâta a făcut dovada comunicării raportului

sintetic de evaluare fiicei reclamantei, în care s-a indicat valoarea

determinată de 28.912 lei, exclusiv TVA, situația bunului imobil evaluat și

metodele utilizate pentru evaluare, contrar celor afirmate de reclamantă.

Or,

potrivit art. 16 pct. 13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005, reclamanta trebuia

să formuleze obiecțiuni la raportul astfel comunicat, în condițiile în care era

nemulțumită de modul de întocmire a acestuia sau de concluzii, evaluatorul fiind

dator să răspundă la acestea.

În

cauză, prima instanță a constatat că raportul de evaluare a fost comunicat,

însă reclamanta nu a formulat obiecțiuni cu privire la modul de întocmire a

lucrări, ci a așteptat emiterea deciziei.

Prima

instanță a mai reținut că, deși în raportul de evaluare s-a menționat că

expertul a apreciat necesară inspectarea proprietății, s-a constat că terenul

este ocupat în totalitate de un lac de acumulare, ceea ce conduce la concluzia

că evaluarea putea fi realizată și fără o deplasare la teren, nefiind

obligatorie aplicarea art. 16 pct. 13 alin. (1) din Norme.

Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că î

n raportul de evaluare se prezintă în detaliu metodele de evaluare

utilizate de expert, în funcție de caracteristicile terenului, ținând seama de

amplasamentul acestuia, respectiv extravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea, de

potențialul turistic, de modul în care se vând obișnuit terenuri în zonă, fiind

prezentate spre comparație prețurile zonei, fără a se putea reține

o deosebire substanțială între acestea și prețul determinat de expert, astfel

că nu mai este posibilă contestarea raportului de evaluare, și oricum

contestarea apare ca nefondată.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, reclamanta Z.M., invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.,”când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, solicitând rejudecarea

cauzei în fond, anularea Deciziei nr. 10044/ FF privind acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005,

emisă la data de 03 decembrie 2009 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și, totodată, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care

să aibă în vedere un raport de evaluare pe baza unei expertize judiciare.

Recurenta-reclamantă

expune istoricul cauzei și susține, în esență, nelegalitatea hotărârii recurată

în privința analizării probatoriului administrat în cauză, prima instanță a

reținut în mod greșit că raportul de evaluare întocmit la 1 iulie 2009 a fost comunicat fiicei reclamantei, care nu locuiește la adresa sa de domiciliu, nu gospodăresc

împreună și nici nu a fost mandatată să o reprezinte în ceea ce privește

demersul de referință.

Arată că nu i-a fost

comunicat raportul de evaluare întocmit de către evaluator și că am fost astfel

pusă în imposibilitatea de formula obiecțiuni

cu privire la conținutul raportului de

evaluare

.

Cu privire la fondul

cauzei motivează că se impune anularea deciziei contestate, având în vedere

prețul neserios pentru care s-a emis titlu de despăgubire, iar o evaluare

corectă trebuia să țină cont de mai multe elemente enumerate de

recurenta-reclamantă.

Evaluarea trebuie

realizată în ipoteza în care acest teren ar fi fost neafectat, astfel cum a

fost scos din patrimoniul recurentei-reclamante, avându-se în vedere

caracteristici precum suprafață, apropierea de zonele construibile, dezvoltarea

economico-socială a municipiului, trebuie să țină cont de dezvoltarea

unităților administrativ teritoriale și deci o evaluare corectă trebuie să se

facă prin raportare la terenuri situate în Municipiul Râmnicu Vâlcea și nu cu

cele aflate în afara acestuia.

Prin întâmpinare,

Statul

r

omân prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicita respingerea recursului ca

nefondat și menținerea sentinței atacate prin care s-a reținut că reclamanta nu

a făcut dovada formulării unor obiecțiuni la raportul de evaluare comunicat,

fiind inadmisibil ca beneficiarul despăgubirilor să conteste conținutul

raportului de evaluare după emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Arată că

recurenta-reclamantă

invocă prin cererea de recurs mai multe aspecte nesusținute din punct de vedere

probatoriu cum ar fi faptul că terenul ar fi situat în intravilanul

localității, deși din actele existente la dosarul de acordare a despăgubirilor

precum și din adresele emise de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, terenul

este situat în extravilan.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

a supus controlului  instanței de contencios administrativ, în condițiile art.

19-20 al Legii nr. 247/2005, decizia nr. 10044/ FF din 2 decembrie 2009,

reprezentând titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor în cuantum de 28.912 RON, conform raportului de evaluare nr. 15008/R/2009,

act a cărui natură juridică a fost corect interpretată de instanța de fond.

Despăgubirile au fost

acordate pentru terenul agricol în suprafață de 0. 2650 ha situat pe teritoriul administrativ al municipiului Râmnicu Vâlcea, teren ocupat în prezent de

lacul de acumulare SC H. SA.

În esență, reclamanta

a contestat cuantumul total al despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la

emiterea unei noi decizii în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară.

Potrivit art. 16 pct.

13 din H.G. nr.

1095/2005 pentru aprobarea

normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul

stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente: "Raportul de evaluare al evaluatorului

desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și

persoanelor îndreptățite solicitante. In măsura în care acestea din urmă

formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea.

Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului

desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale. Astfel,

dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură

administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în situația în care se

acordă despăgubiri.

Această

procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenți, stabiliți în

mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării

și se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internațional.

Pe

de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin

H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la art. 16 pct. 13, posibilitatea persoanei

îndreptățite la despăgubiri ca pe tot parcursul desfășurării procedurii de

specialitate, să fie asistată de un evaluator ales și remunerat de el.

Caracterul

evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are

rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obține o evaluare cât mai

apropiată de realitatea pieței de la acel moment.

Curtea

reține astfel că este inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din

propria culpă nu și-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative

să conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia

Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia - titlu de despăgubire.

În cauză, nu se

contestă faptul că recurenta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni la raportul de

evaluare conform dispozițiilor art. 16 pct. 13 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, deși a avut această posibilitate, motiv pentru care intimata-pârâtă

a dispus aprobarea raportului de evaluare și a emis decizia contestată.

Așa cum a reținut și

prima instanță, raportul de evaluare a fost comunicat reclamantei la adresa

indicată în cererea privind acordarea de despăgubiri bănești, unde are

domiciliul, iar confirmarea de primire a fost semnată de fiica acesteia.

Înalta Curte nu poate

primi susținerile recurentei-reclamante în sensul că nu i-a fost comunicat

raportul de evaluare și astfel nu a putut formula obiecțiuni pentru ca

evaluatorul să răspundă la acestea, conform art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005

în raport de actele și lucrările dosarului din care rezultă că actul contestat

a fost comunicat la domiciliul acesteia, cu confirmare de primire a unei

persoane din familie conform înscrisului de la fila 91 din dosarul de fond,

care face dovada până la înscrierea în fals, iar recurenta nu a contestat

autenticitatea înscrisului, făcând referiri la lipsa mandatului de primire sau

a faptului că fiica acesteia nu are același domiciliu cu ea.

Totodată, nu pot fi

primite nici criticile ce în fapt vizează conținutul raportului de evaluare și

prețul stabilit de către expert, apreciat ca fiind neserios în condițiile în

care valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei s-a făcut prin raport de

evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare de

evaluatorul desemnat în condițiile art. 16 pct. 14 din H.G. nr. 1095/2005.

Mai mult, prima

instanță analizând raportul de evaluare a constatat că a fost efectuat cu

respectarea dispozițiilor legale, iar valoarea stabilită este una care reflectă

nivelul realist al pieței, fiind prezentate în detaliu metodele de evaluare

utilizate de expert, în funcție de caracteristicile terenului, de amplasamentul

acestuia, oferta acestuia din piață, terenuri similare cu terenul supus

evaluării fără a se reține o deosebire substanțială între acestea și prețul

determinat de expert.

În aceste condiții

este irelevantă împrejurarea că la fondul cauzei, recurenta - pârâtă nu a

solicitat o nouă expertiză judiciară care să stabilească valoarea de circulație

a terenului pentru care s-a emis decizia contestată în baza unui raport de

evaluare necontestat conform prevederilor legale menționate.

Credibilitatea

evaluării astfel efectuată nu a fost combătută cu argumente rezonabile și

consistente de recurenta - reclamantă.

Hotărârea primei

instanțe nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

pentru că instanța a efectuat un control adecvat al legalității deciziei și al

modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere. În

situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largă de persoane, așa cum

sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 autorităților naționale trebuie să li se recunoască o largă marjă

de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate

și a nivelului indemnizațiilor acordate, fiind ținute doar să asigure un raport

rezonabil cu valoarea bunurilor în discuție.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu există motive pentru

reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și al art. 304 pct. 8, 9 și 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Z.M. împotriva sentinței nr. 139/F/CONT din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 martie 2011.