ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 6 mai

2010, reclamanta N.L.C., prin mandatari N.L.V. și C.D.V., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a solicitat obligarea acestuia la plata

sumei de 1.500.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl

său, L.A. și de familia sa, precum și acordarea sumei de 300.000 euro,

reprezentând valoarea bunurilor confiscate prin sentința civilă nr. 121/1959 a

Tribunalului Militar al Regiunii a II-a București.

În motivare a arătat

că tatăl său, L.A., a fost arestat în mod abuziv la data de 17 aprilie 1958 și

condamnat, tot în mod abuziv, la data de 4 iunie 1959, prin sentința nr. 121

din 4 iunie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a București la 20 de

ani detențiune grea și confiscarea totală a averii personale, pentru

infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării

revoluționare și la 22 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru

crima de uneltire contra ordinei sociale. În baza art. 25 pct. 6 C. pen. s-a

dispus confiscarea totală a averii tatălui său, iar în baza art. 101 C. pen.

s-a dispus ca tatăl său să execute pedeapsa cea mai gravă, adică 22 ani muncă

silnică și 10 ani degradare civică, constând în pierderea drepturilor prevăzute

de art. 58 C. pen. și confiscarea totală a averii personale.

Ca urmare a sentinței

de condamnare mai sus-menționată, tatăl său a executat pedeapsa de muncă

silnică la Penitenciarul Aiud și altele, fiind grațiat la data de 28 iulie

1964, conform Decretului nr. 411/1964.

Prin dosarul R.G.F.

nr. 747/59, finalizat în Camera de consiliu din data de 19 septembrie 1959 a

Consiliului Popular al Raionului Câmpulung Moldovenesc, s-a dispus confiscarea

totală a averii personale conform actelor anexate. Ulterior, s-a restituit

numai casa de locuit în baza unui proces-verbal încheiat la data de 15 aprilie

1965, fără drept de intabulare în Cartea Funciară, obligându-i (pe tatăl său,

mama sa și pe ea) să locuiască cu două familii, care plăteau chirie la Î.G.O.C.M.

Pentru terenul aferent locuinței au plătit chirie la Î.G.O.C.M. până la data de

21 noiembrie 1995. O parte din terenuri nu le-au recuperat nici până în

prezent, cu toate că au fost revendicate.

În perioada în care

tatăl său a executat pedeapsa privativă de libertate, nu a avut posibilitatea

de a contribui financiar, material și spiritual la creșterea, întreținerea și

educarea sa, reclamanta și, de asemenea, nu a putut contribui la întreținerea

soției sale, L.A., care nu avea loc de muncă datorită faptului că el era închis

politic, iar ea a refuzat să divorțeze.

Situația familială,

profesională și socială a fost grav afectată din cauza stresului continuu la

care erau supuși.

La termenul de

judecată din 22 iunie 2010, mandatarii reclamantei au precizat că solicită

despăgubiri de un milion de euro, pentru prejudiciul moral suferit de autorul

condamnat L.A., diferența de 500 mii de euro reprezentând prejudiciul moral

suferit de reclamantă, precum și de mama sa L.A., în prezent decedată.

De asemenea, au

solicitat termen pentru a face precizări în scris cu privire la bunurile

confiscate și nerestituite.

La termenul de

judecată din 21 septembrie 2010, mandatarii nu au formulat precizări clare cu

privire la sumele confiscate și nerestituite, restrângând acțiunea la daune

morale.

Au mai precizat că

reclamanta a formulat prezenta acțiune și ca moștenitoare a mamei sale.

Tribunalul Suceava,

prin sentința civilă nr. 1469 din 28 septembrie 2010, a admis, în parte

acțiunea, astfel cum a fost restrânsă și, în consecință, a obligat pârâtul

Statul Român, prin M.F.P., să plătească reclamantei echivalentul în lei la data

plății efective al sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune

morale.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 121 din 4 iunie 1959, a

Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară București, tatăl reclamantei,

în prezent decedat, a fost condamnat la 20 ani detenție grea și confiscarea

totală a averii, pentru infracțiunea de activitate intensă contra clasei

muncitoare și a mișcării revoluționare, conform art. 193

1

alin. (3)

C. pen. De asemenea, a fost condamnat la 22 ani muncă silnică și 10 ani

degradare civilă, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de

art. 209 pct. 1 C. pen. S-a aplicat ultima pedeapsă, cea mai gravă.

Din biletul de

liberare, rezultă că tatăl reclamantei a fost pus în libertate la data de 28

iulie 1964, fiind grațiat.

Anterior condamnării,

acesta fusese reținut din data de 17 aprilie 1958, rămânând în detenție circa 6

ani.

Condamnările suferite

de autorul reclamantei, a conchis prima instanță, constituie de drept

condamnări cu caracter politic, conform prevederilor art. 1 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, iar astfel de condamnări cu caracter politic dau

naștere la despăgubiri morale, conform art. 5 alin. (1) lit. a) din același act

normativ.

Astfel, condamnarea

tatălui reclamantei i-a cauzat acestuia un prejudiciu nepatrimonial ce a

constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani rezultate din

atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu

consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic, datorate pierderii

confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care

influențează relațiile sociale, respectiv onoare, reputație, precum și cele

care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, respectiv relațiile cu

familia, prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai

tipică în durerea morală încercată de victimă.

Lipsirea de libertate

a avut repercusiuni în planul vieții private și profesionale a persoanei

condamnate din motive politice, inclusiv după momentul liberării, fiindu-i

afectate, din cauza condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața

familială, imaginea și chiar sursele de venit.

În speță, prima

instanță a reținut durata mare a perioadei executate în regim de detenție de

către tatăl reclamantei, de 6 ani, decesul acestuia, la care au contribuit,

fără tăgadă, anii petrecuți în detenție, precum și tratamentul inuman la care

au fost supuși deținuții politici, brutalitățile și umilințele suferite, frigul

și foamea îndurate.

Reținând că în

prezenta speță nu pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

de moștenitorii persoanei condamnate (reclamanta și mama sa), pentru care

există posibilitatea formulării unei acțiuni de drept comun, ci doar pentru

prejudiciul suferit de tatăl reclamantei, persoana condamnată, văzând că

daunele morale au fost plafonate prin O.U.G. nr. 65/2010, la 5.000 euro pentru

soț și descendenții de gradul I, prima instanță a apreciat că se justifică

acordarea sumei maxime, anume 5.000 euro pentru reclamantă ca descendentă a

tatălui său și 5.000 euro pentru reclamantă ca moștenitoare a mamei sale, soția

persoanei condamnate, în total 10.000 euro.

Prin decizia nr. 32

din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul

reclamantei declarat împotriva susmenționatei hotărâri.

A admis apelul

declarat de pârât și a schimbat în totalitate sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

Curtea de apel a

reținut următoarele:

Prin deciziile nr.

1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale s-a constatat că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care

reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale.

Așa fiind, cum

dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, ne mai existând,

deci, temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, se impune concluzia că

hotărârea primei instanțe, în ceea ce privește acordarea sumei de 10.000 euro,

cu titlu de despăgubiri morale, este lipsită de fundament juridic.

Potrivit art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia prin care se constată

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Prin

urmare, instanțele judecătorești sunt ținute a o aplica, fără a avea abilitatea

de a o cenzura.

În situația excepției

de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții

Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice,

în sensul că aceasta nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la

instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități

juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constată neconstituționalitatea

dispoziției legale paralizează efectele juridice ale acesteia.

Aplicarea deciziilor

Curții Constituționale proceselor în curs nu constituie o încălcare a

principiului neretroactivității.

Și aceasta deoarece

raporturile juridice deduse judecății au luat naștere în perioada anterioară

publicării acestor decizii, în temeiul unor dispoziții legale care beneficiau

de prezumția de constituționalitate, prezumție care ulterior a fost înlăturată.

Dacă s-ar aprecia că

deciziile de constatare a neconstituționalității unor norme juridice nu pot

pune în nici un fel în discuție efectele produse anterior, s-ar nega însuși

caracterul obligatoriu și opozabilitatea erga omnes a acestor acte de

jurisdicție constituțională.

Doar într-o astfel de

abordare a problemei de drept se dă eficiență practică deciziilor instanței de

contencios constituțional, obligația de aplicare a actelor jurisdicției

constituționale care profită ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate

fiind ridicată la rang de principiu constituțional.

Așa fiind, cum nu mai

există temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în baza dispozițiilor

Legii nr. 221/2009, curtea a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în

totalitate sentința primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea ca

nefondată.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, a susținut că în mod greșit a fost plafonat

cuantumul daunelor morale pretinse, în temeiul unei ordonanțe a guvernului și

că, în analiza neconstituționalității normei indicate drept temei al cererii

deduse judecății, Curtea Constituțională a apreciat în mod subiectiv și

discutabil cu privire la neacordarea unor daune morale condamnaților politici

care au suferit prejudicii morale incomensurabile pentru a căror reparare se

impune acordarea unor despăgubiri.

În mod greșit a

reținut curtea de apel că a renunțat la daunele materiale solicitate prin

cererea introductivă de instanță.

A solicitat admiterea

recursului, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Recursul reclamantei

nu este fondat, în considerarea argumentelor ce succed, care se circumscriu Deciziei

nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii de

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Prin deciziile nr.

1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Constituționale, s-a constatat

neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Declararea

neconstituționalității textelor de lege menționate este producătoare de efecte

juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință

inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe

textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4)

din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale sunt general

obligatorii, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru

particulari, și produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), iar nu și pentru

trecut (ex tunc).

Fiind incidentă o normă

imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi

tăgăduită, deoarece, în sens contrar, ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element

de noutate, în ordinea juridică actuală.

Cum deciziile nr.

1358 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale au fost publicate în M. Of.,

la data de 15 noiembrie 2010, iar, în speță, decizia instanței de apel a fost

pronunțată la data de 22 februarie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată

definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele

legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.

Nu sunt fondate nici

criticile constând în nesoluționarea cererii de daune materiale întrucât,

potrivit celor consemnate în încheierea de dezbateri de la termenul din 21

septembrie 2010, reclamanta prin mandatarii săi, împuterniciți cu procură în

acest sens, a precizat că înțelege să-și restrângă acțiunea în sensul

solicitării de acordare doar a daunelor morale.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta N.L.C. împotriva deciziei nr. 32 din 22

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2012.