ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 6 mai 2010, reclamanta N.L.C., prin mandatari N.L.V. și C.D.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.500.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său, L.A. și de familia sa, precum și acordarea sumei de 300.000 euro, reprezentând valoarea bunurilor confiscate prin sentința civilă nr. 121/1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a București.

În motivare a arătat că tatăl său, L.A., a fost arestat în mod abuziv la data de 17 aprilie 1958 și condamnat, tot în mod abuziv, la data de 4 iunie 1959, prin sentința nr. 121 din 4 iunie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a București la 20 de ani detențiune grea și confiscarea totală a averii personale, pentru infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare și la 22 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale. În baza art. 25 pct. 6 C. pen. s-a dispus confiscarea totală a averii tatălui său, iar în baza art. 101 C. pen. s-a dispus ca tatăl său să execute pedeapsa cea mai gravă, adică 22 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, constând în pierderea drepturilor prevăzute de art. 58 C. pen.

și confiscarea totală a averii personale. Ca urmare a sentinței de condamnare mai sus-menționată, tatăl său a executat pedeapsa de muncă silnică la Penitenciarul Aiud și altele, fiind grațiat la data de 28 iulie 1964, conform Decretului nr. 411/1964. Prin dosarul R.G.F. nr. 747/59, finalizat în Camera de consiliu din data de 19 septembrie 1959 a Consiliului Popular al Raionului Câmpulung Moldovenesc, s-a dispus confiscarea totală a averii personale conform actelor anexate. Ulterior, s-a restituit numai casa de locuit în baza unui proces-verbal încheiat la data de 15 aprilie 1965, fără drept de intabulare în Cartea Funciară, obligându-i (pe tatăl său, mama sa și pe ea) să locuiască cu două familii, care plăteau chirie la Î.G.O.C.M.

Pentru terenul aferent locuinței au plătit chirie la Î.G.O.C.M. până la data de 21 noiembrie 1995. O parte din terenuri nu le-au recuperat nici până în prezent, cu toate că au fost revendicate. În perioada în care tatăl său a executat pedeapsa privativă de libertate, nu a avut posibilitatea de a contribui financiar, material și spiritual la creșterea, întreținerea și educarea sa, reclamanta și, de asemenea, nu a putut contribui la întreținerea soției sale, L.A., care nu avea loc de muncă datorită faptului că el era închis politic, iar ea a refuzat să divorțeze. Situația familială, profesională și socială a fost grav afectată din cauza stresului continuu la care erau supuși.

La termenul de judecată din 22 iunie 2010, mandatarii reclamantei au precizat că solicită despăgubiri de un milion de euro, pentru prejudiciul moral suferit de autorul condamnat L.A., diferența de 500 mii de euro reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamantă, precum și de mama sa L.A., în prezent decedată. De asemenea, au solicitat termen pentru a face precizări în scris cu privire la bunurile confiscate și nerestituite. La termenul de judecată din 21 septembrie 2010, mandatarii nu au formulat precizări clare cu privire la sumele confiscate și nerestituite, restrângând acțiunea la daune morale. Au mai precizat că reclamanta a formulat prezenta acțiune și ca moștenitoare a mamei sale.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1469 din 28 septembrie 2010, a admis, în parte acțiunea, astfel cum a fost restrânsă și, în consecință, a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății efective al sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 121 din 4 iunie 1959, a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară București, tatăl reclamantei, în prezent decedat, a fost condamnat la 20 ani detenție grea și confiscarea totală a averii, pentru infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare, conform art. 193 1 alin. (3) C. pen.

De asemenea, a fost condamnat la 22 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. S-a aplicat ultima pedeapsă, cea mai gravă. Din biletul de liberare, rezultă că tatăl reclamantei a fost pus în libertate la data de 28 iulie 1964, fiind grațiat. Anterior condamnării, acesta fusese reținut din data de 17 aprilie 1958, rămânând în detenție circa 6 ani. Condamnările suferite de autorul reclamantei, a conchis prima instanță, constituie de drept condamnări cu caracter politic, conform prevederilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar astfel de condamnări cu caracter politic dau naștere la despăgubiri morale, conform art. 5 alin. (1) lit. a) din același act normativ.

Astfel, condamnarea tatălui reclamantei i-a cauzat acestuia un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani rezultate din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic, datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale, respectiv onoare, reputație, precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, respectiv relațiile cu familia, prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă. Lipsirea de libertate a avut repercusiuni în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul liberării, fiindu-i afectate, din cauza condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.

În speță, prima instanță a reținut durata mare a perioadei executate în regim de detenție de către tatăl reclamantei, de 6 ani, decesul acestuia, la care au contribuit, fără tăgadă, anii petrecuți în detenție, precum și tratamentul inuman la care au fost supuși deținuții politici, brutalitățile și umilințele suferite, frigul și foamea îndurate. Reținând că în prezenta speță nu pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de moștenitorii persoanei condamnate (reclamanta și mama sa), pentru care există posibilitatea formulării unei acțiuni de drept comun, ci doar pentru prejudiciul suferit de tatăl reclamantei, persoana condamnată, văzând că daunele morale au fost plafonate prin O.U.G.

nr. 65/2010, la 5.000 euro pentru soț și descendenții de gradul I, prima instanță a apreciat că se justifică acordarea sumei maxime, anume 5.000 euro pentru reclamantă ca descendentă a tatălui său și 5.000 euro pentru reclamantă ca moștenitoare a mamei sale, soția persoanei condamnate, în total 10.000 euro. Prin decizia nr. 32 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul reclamantei declarat împotriva susmenționatei hotărâri. A admis apelul declarat de pârât și a schimbat în totalitate sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Curtea de apel a reținut următoarele: Prin deciziile nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale.

Așa fiind, cum dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, ne mai existând, deci, temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, se impune concluzia că hotărârea primei instanțe, în ceea ce privește acordarea sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, este lipsită de fundament juridic. Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Prin urmare, instanțele judecătorești sunt ținute a o aplica, fără a avea abilitatea de a o cenzura.

În situația excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice, în sensul că aceasta nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constată neconstituționalitatea dispoziției legale paralizează efectele juridice ale acesteia. Aplicarea deciziilor Curții Constituționale proceselor în curs nu constituie o încălcare a principiului neretroactivității. Și aceasta deoarece raporturile juridice deduse judecății au luat naștere în perioada anterioară publicării acestor decizii, în temeiul unor dispoziții legale care beneficiau de prezumția de constituționalitate, prezumție care ulterior a fost înlăturată.

Dacă s-ar aprecia că deciziile de constatare a neconstituționalității unor norme juridice nu pot pune în nici un fel în discuție efectele produse anterior, s-ar nega însuși caracterul obligatoriu și opozabilitatea erga omnes a acestor acte de jurisdicție constituțională. Doar într-o astfel de abordare a problemei de drept se dă eficiență practică deciziilor instanței de contencios constituțional, obligația de aplicare a actelor jurisdicției constituționale care profită ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate fiind ridicată la rang de principiu constituțional. Așa fiind, cum nu mai există temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009, curtea a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în totalitate sentința primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, a susținut că în mod greșit a fost plafonat cuantumul daunelor morale pretinse, în temeiul unei ordonanțe a guvernului și că, în analiza neconstituționalității normei indicate drept temei al cererii deduse judecății, Curtea Constituțională a apreciat în mod subiectiv și discutabil cu privire la neacordarea unor daune morale condamnaților politici care au suferit prejudicii morale incomensurabile pentru a căror reparare se impune acordarea unor despăgubiri. În mod greșit a reținut curtea de apel că a renunțat la daunele materiale solicitate prin cererea introductivă de instanță. A solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul reclamantei nu este fondat, în considerarea argumentelor ce succed, care se circumscriu Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție: Prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Declararea neconstituționalității textelor de lege menționate este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), iar nu și pentru trecut (ex tunc). Fiind incidentă o normă imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece, în sens contrar, ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element de noutate, în ordinea juridică actuală. Cum deciziile nr. 1358 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale au fost publicate în M. Of., la data de 15 noiembrie 2010, iar, în speță, decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 22 februarie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.

Nu sunt fondate nici criticile constând în nesoluționarea cererii de daune materiale întrucât, potrivit celor consemnate în încheierea de dezbateri de la termenul din 21 septembrie 2010, reclamanta prin mandatarii săi, împuterniciți cu procură în acest sens, a precizat că înțelege să-și restrângă acțiunea în sensul solicitării de acordare doar a daunelor morale. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.L.C. împotriva deciziei nr. 32 din 22 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.