ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6191/2005

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la data de 14 decembrie 2001 Tribunalului Dolj, reclamanta C.D. a chemat în judecată pârâții Stațiunea Didactică „Banu Mărăcine” a Universității din Craiova și Universitatea din Craiova, solicitând ca prin sentință să se dispună, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, obligarea acestora să-i restituie în natură terenul de 8200 mp din perimetrul stațiunii. În motivarea cererii a arătat că a trimis pârâților două notificări iar la data de 14 noiembrie 2001 i s-a răspuns că nu este posibilă restituirea în natură a terenului. S-a mai învederat că terenul a aparținut bunicii sale, I.V., pe care reclamanta o moștenește, fiind trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 15/1959; actualmente terenul este pe jumătate liber de construcții și necultivat.

Prin întâmpinări, pârâții au susținut că reclamantei i-a fost reconstituit, în temeiul Legii nr. 1/2000, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren echivalente de 8200 mp. Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 176 din 21 mai 2002 a respins acțiunea ca nefondată, motivând în sensul că: - terenul în litigiu este folosit în cadrul procesului de învățământ, servind pentru activitatea didactică universitară în domeniul agricol; - solicitarea reclamantei a făcut obiectul Legii nr. 1/2000, fiind soluționată în temeiul acestui act normativ. Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, în condițiile în care prevederile Legii nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile.

A mai precizat că nu se opune nici soluției de a i se oferi o suprafață de teren echivalentă la schimb. Pe parcursul soluționării apelului instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului Finanțelor Publice. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 169 din 11 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei și a reținut cauza spre rejudecare iar prin decizia nr. 436 din 8 decembrie 2003 a admis acțiunea precizată, a anulat dispoziția primarului și decizia Universității din Craiova și a obligat pârâta Stațiunea didactică „Banu Mărăcine” din cadrul aceleiași universități să restituie reclamantei prin compensare teren în suprafață de 0,800 ha în vecinătatea celui confiscat, din terenul arabil, conform expertizei tehnice.

Instanța de apel a reținut în esență că: - imobilul preluat de la antecesorii reclamantei nu mai există ca atare, deoarece clădirile au fost demolate iar pe teren s-au edificat construcții noi, folosite de Stațiunea didactică pentru desfășurarea activității specifice. - cum imobilul a fost preluat în mod abuziv iar în vecinătate există teren agricol disponibil, s-a apreciat că este în spiritul Legii nr. 10/2001, ca efect reparatoriu, ca reclamantei să i se restituie un teren echivalent alăturat. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâții Stațiunea Didactică „Banu Mărăcine” a Universității din Craiova și D.G.F.P. Dolj ca reprezentant al Ministerului. Prin recursul său primul pârât a susținut că decizia atacată încalcă prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, terenul atribuit reclamantei făcând parte din baza materială didactică a unei instituții de învățământ și cercetare, astfel că nu poate fi restituit în natură.

Recursul pârâtei D.G.F.P. Dolj conține două critici, referitoare la introducerea sa în cauză direct în apel, cu încălcarea dispozițiilor procedurale, și, pe de altă parte, referitoare la împrejurarea că terenul în litigiu a făcut obiect al Legii nr. 1/2000. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursurile sunt fondate. Soluția instanței de apel este greșită în primul rând pentru că ignoră un element esențial al cauzei, acela că reclamanta a solicitat și a obținut recunoașterea dreptului său în temeiul Legii nr. 1/200 iar dovezile în acest sens sunt concludente (înscrisuri oficiale necombătute aflate la filele 8, 34 și 42 dosar fond). Or, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legile nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000.

Această unică împrejurare este relevantă pentru a evidenția că soluția de admitere a acțiunii este greșită. Ea se adaugă și altor elemente care conduc la aceeași concluzie și anume: - în dosarul cauzei nu s-a administrat absolut nici o dovadă cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei (nu există certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor); - nu a fost analizat modul în care imobilul a trecut în proprietatea statului, sub acest aspect reclamanta a susținut că bunul a aparținut bunicii sale și a fost confiscat prin Decretul nr. 15/1959, menționând și împrejurarea că un unchi al său a fost victimă a represiunii politice comuniste; în decizia Curții de Apel tatăl reclamantei ar fi fost condamnat pentru activitate anticomunistă.

- nu s-a verificat posibila incidență în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind incontestabil că terenul este folosit în activitatea didactică universitară. Toate aceste împrejurări, adăugate motivului esențial de nelegalitate, atestă că decizia atacată este greșită. În consecință, Înalta Curte va admite recursurile, va casa ambele decizii ale Curții de Apel Craiova și pe fond va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței de fond, care va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român prin D.G.F.P. Dolj și Stațiunea Didactică „Banu Mărăcine” a Universității din Craiova împotriva deciziei civile nr. 436 din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, precum și deciziei nr. 169 din 11 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamanta C.D. împotriva sentinței civile nr. 176 din 21 mai 2002 a Tribunalului Dolj, pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.