ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6191/2005

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea adresată la data de 14

decembrie 2001 Tribunalului Dolj, reclamanta C.D. a chemat în judecată pârâții

Stațiunea Didactică „Banu Mărăcine” a Universității din Craiova și

Universitatea din Craiova, solicitând ca prin sentință să se dispună, potrivit

prevederilor Legii nr. 10/2001, obligarea acestora să-i restituie în natură

terenul de 8200 mp din perimetrul stațiunii.

În motivarea cererii a arătat că a

trimis pârâților două notificări iar la data de 14 noiembrie 2001 i s-a răspuns

că nu este posibilă restituirea în natură a terenului.

S-a mai învederat că terenul a

aparținut bunicii sale, I.V., pe care reclamanta o moștenește, fiind trecut

abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 15/1959; actualmente terenul

este pe jumătate liber de construcții și necultivat.

Prin întâmpinări, pârâții au

susținut că reclamantei i-a fost reconstituit, în temeiul Legii nr. 1/2000,

dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren echivalente de 8200 mp.

Examinând probatoriile administrate,

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 176 din 21 mai 2002 a respins

acțiunea ca nefondată, motivând în sensul că:

- terenul în litigiu este folosit în

cadrul procesului de învățământ, servind pentru activitatea didactică

universitară în domeniul agricol;

- solicitarea reclamantei a făcut

obiectul Legii nr. 1/2000, fiind soluționată în temeiul acestui act normativ.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a formulat apel, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă

acțiunea, în condițiile în care prevederile Legii nr. 10/2001 sunt pe deplin

aplicabile. A mai precizat că nu se opune nici soluției de a i se oferi o

suprafață de teren echivalentă la schimb.

Pe parcursul soluționării apelului

instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului

Finanțelor Publice.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 169 din 11 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei și a reținut

cauza spre rejudecare iar prin decizia nr. 436 din 8 decembrie 2003 a admis

acțiunea precizată, a anulat dispoziția primarului și decizia Universității din

Craiova și a obligat pârâta Stațiunea didactică „Banu Mărăcine” din cadrul

aceleiași universități să restituie reclamantei prin compensare teren în

suprafață de 0,800 ha în vecinătatea celui confiscat, din terenul arabil, conform

expertizei tehnice.

Instanța de apel a reținut în esență

că:

- imobilul preluat de la antecesorii

reclamantei nu mai există ca atare, deoarece clădirile au fost demolate iar pe

teren s-au edificat construcții noi, folosite de Stațiunea didactică pentru

desfășurarea activității specifice.

- cum imobilul a fost preluat în mod

abuziv iar în vecinătate există teren agricol disponibil, s-a apreciat că este

în spiritul Legii nr. 10/2001, ca efect reparatoriu, ca reclamantei să i se

restituie un teren echivalent alăturat.

Împotriva acestei decizii au

declarat recursuri pârâții Stațiunea Didactică „Banu Mărăcine” a Universității

din Craiova și D.G.F.P. Dolj ca reprezentant al Ministerului.

Prin recursul său primul pârât a

susținut că decizia atacată încalcă prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001,

terenul atribuit reclamantei făcând parte din baza materială didactică a unei

instituții de învățământ și cercetare, astfel că nu poate fi restituit în

natură.

Recursul pârâtei D.G.F.P. Dolj

conține două critici, referitoare la introducerea sa în cauză direct în apel,

cu încălcarea dispozițiilor procedurale, și, pe de altă parte, referitoare la

împrejurarea că terenul în litigiu a făcut obiect al Legii nr. 1/2000.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursurile sunt fondate.

Soluția instanței de apel este

greșită în primul rând pentru că ignoră un element esențial al cauzei, acela că

reclamanta a solicitat și a obținut recunoașterea dreptului său în temeiul

Legii nr. 1/200 iar dovezile în acest sens sunt concludente (înscrisuri

oficiale necombătute aflate la filele 8, 34 și 42 dosar fond). Or, potrivit

prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestui act

normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legile nr. 18/1991

republicată și prin Legea nr. 1/2000.

Această unică împrejurare este

relevantă pentru a evidenția că soluția de admitere a acțiunii este greșită. Ea

se adaugă și altor elemente care conduc la aceeași concluzie și anume:

- în dosarul cauzei nu s-a

administrat absolut nici o dovadă cu privire la calitatea procesuală activă a

reclamantei (nu există certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor);

- nu a fost analizat modul în care

imobilul a trecut în proprietatea statului, sub acest aspect reclamanta a

susținut că bunul a aparținut bunicii sale și a fost confiscat prin Decretul

nr. 15/1959, menționând și împrejurarea că un unchi al său a fost victimă a

represiunii politice comuniste; în decizia Curții de Apel tatăl reclamantei ar

fi fost condamnat pentru activitate anticomunistă.

- nu s-a verificat posibila

incidență în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind

incontestabil că terenul este folosit în activitatea didactică universitară.

Toate aceste împrejurări, adăugate

motivului esențial de nelegalitate, atestă că decizia atacată este greșită.

În consecință, Înalta Curte va

admite recursurile, va casa ambele decizii ale Curții de Apel Craiova și pe

fond va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței de fond,

care va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor

Publice ca reprezentant al Statului Român prin D.G.F.P. Dolj și Stațiunea

Didactică „Banu Mărăcine” a Universității din Craiova împotriva deciziei civile

nr. 436 din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, precum și

deciziei nr. 169 din 11 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă,

pe care o casează.

Respinge apelul declarat de reclamanta C.D. împotriva

sentinței civile nr. 176 din 21 mai 2002 a Tribunalului Dolj, pe care o

păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.