ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4133/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M. SA Neamț, a chemat în judecată pe pârâta SC V. SRL Slănic Prahova, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să-i restituie 52 lăzi frigorifice aflate în custodia pârâtei pentru comercializarea produsului înghețată M. sau contravaloarea acestora. Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 208/ E din 10 februarie 2004, a respins excepția prescripției extinctive, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei bunurile solicitate sau contravaloarea acestora în sumă de 241.941.511 lei. Instanța de fond a reținut, în esență, că între părți a intervenit un contract de închiriere a lăzilor frigorifice fără a se specifica termenul contractului, așa încât nu se poate determina momentul de început al prescripției extinctive, iar restituirea bunurilor este întemeiată pe dispozițiile art. 1431 C. proc.

civ. Curtea de Apel Bacău, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia nr. 258 din 23 noiembrie 2004, a respins ca nefondată cererea formulată împotriva sentinței susmenționate, considerând că adresele 233/2000 și 243/2001 întrerup cursul prescripției, iar valoarea lăzilor frigorifice a fost stabilită de expert, ținând cont de gradul de uzură al acestora. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că instanța de apel a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, cât timp relațiile contractuale au încetat din anul 1999, iar contractul de închiriere încheiat în anul 1995 își producea efectele timp de un an, așa încât termenul de prescripție se împlinise înainte de anul 2000, când se pretinde interpretarea cursului acesteia.

Greșit a fost soluționată schimbarea temeiului acțiunii de către instanța de fond, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1026-1030 C. civ. și 1073-1075 C. civ., iar hotărârea schimbând calificarea dată aplică dispozițiile art. 969 și 1431 C. civ. și obligă alternativ la plata contravalorii lăzilor frigorifice. O ultimă critică se referă la greșita evaluare efectuată de expert, care nu a ținut cont de gradul avansat de uzură, așa încât s-a urmărit obligarea pârâtei la o sumă care nu corespunde realității. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prescripția extinctivă reprezintă stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din decretul 167/1958 acțiunea întemeiată pe drepturile de creanță se prescrie în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Prin contractul de închiriere încheiat în anul 1995, părțile au convenit ca proprietarul SC M. SA să pună la dispoziția chiriașului lăzii frigorifice care să asigure spațiul de depozitare și comercializare al produselor livrate, fără a se stabili un termen până la care contractul să-și producă efectele. Rezultă fără putință de tăgadă, că acest contract s-a încheiat în considerarea celeilalte manifestări de voință a părților privind vânzarea în regim de comision a produselor reclamantei, convenție care s-a desfășurat până la data de 16 martie 1999. Apare așadar, evidența raportului de accesibilitate a contractului de împrumut, confirmat chiar de pârâtă în notele de ședință din 5 februarie 2004, raport care justifică soluția pronunțată de instanța de apel.

Cât timp contractul de livrare a produselor reclamantei (înghețata M.) s-a desfășurat până în 1999 nu se poate susține, cu pertinență, limitarea, dedusă implicit, a contractului prin care se asigura spațiul de depozitare și comercializare a produselor, la un termen de un an. Voința reală a părților rezultă din manifestarea acestora, a fost aceea de a menține efectele încheierii pe durata desfășurării raporturilor comerciale dintre părți. Dispozițiile art. 112 C. proc. civ., stabilesc cuprinsul cererii de chemare în judecată; iar printre condițiile acesteia, obiectul cererii și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta, reprezintă elemente esențiale. Dacă în privința obiectului cererii de chemare în judecată dispozițiile procesuale sunt restrictive, în sensul că modificarea acestuia nu se poate face decât până la prima zi de înfățișare (art. 132 alin. (1) C. proc.

civ.), motivele de drept ale acțiunii sunt cenzurate de judecător care are îndatorirea, prin aplicarea corectă a legii, să pronunțe o hotărâre legală și temeinică (art. 129 alin. (5) C. proc. civ.). Instanța de apel, judicios a răspuns și acestui motiv, așa încât critica formulată este nefondată. Pe de altă parte, obligația alternativă stabilită de instanțele de fond nu poate constitui un element de nelegalitate cât timp aceasta a fost formulată în cererea de chemare în judecată; alegerea ei aparține debitorului (art. 1027 C. civ.), dar îndreptățește funcția de garanție pentru creditor (art. 1029 C. civ.). Cu privire la evaluarea efectuată de expert, care reprezintă o situație de fapt, instanța de apel a apreciat just netemeinicia criticii, amortizarea în documentele contabile neidentificându-se cu valoarea de circulație a bunurilor.

Astfel, dacă în documentele contabile un bun apare ca fiind amortizat, nu înseamnă că acesta nu mai are valoare. Iar obiecțiunile la expertiză se refereau la această situație. Așa dar, considerând nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 258 din 24 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V. SRL Slănic Prahova, împotriva deciziei civile nr. 258/2004 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2005.