ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1570/2003

Decizia nr.1570/2003 Dosar nr.3672/2001 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC „I. H.” SA Bran, împotriva deciziei nr.40/AP din 25 ianuarie 2001 a Curții de Apel Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „I.H.”SA Bran prin administrator C. I. și intimatul-pârât S. K., prin avocat C. B.. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat, după care, Curtea, a acordat cuvântul părților. Reprezentantul recurentei a arătat că își însușește declarația de recurs formulată de avocat în numele societății pe care o reprezintă și apoi a solicitat admiterea recursului pentru motivele scrise depuse la dosar, pe care le-a susținut și dezvoltat oral.

Intimatul, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului, pentru motivele din concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar,constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 mai 2000, reclamanta SC „I. H.” SA Bran, județul Brașov, a chemat în judecată pe pârâtul S. K., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să admită acțiunea și să dispună obligarea acestuia să predea reclamantei 6 bucăți cazane tip R.sau contravaloarea acestora în sumă de 2.584,65 Euro, sau contravaloarea în lei la data plății, cu cheltuieli de judcată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 17 noiembrie 1997 și respectiv 6 februarie 1998, a plătit către o firmă din Anglia, suma de 6.706,47 Euro, reprezentând contravaloarea unor bunuri importate din Anglia, între care se aflau și cele 6 cazane ce fac obiectul judecății, care au fost depozitate în comuna Stupini, județul Brașov, unde acționar majoritar era pârâtul și că ulterior, acesta și-a însușit cazanele menționate prin acțiune, situație dovedită cu actele anexate cererii, precum și prin răspunsul la interogatoriu luat într-o altă cauză, respectiv în dosarul nr.5780/1998 al Tribunalului Brașov. Mai arată reclamanta că, prin hotărârea AGA din 22 aprilie 2000 s-a decis pornirea acțiunii în răspundere a pârâtului, care a prejudiciat reclamanta prin însușirea celor 6 cazane.

Prin sentința civilă nr.1031/C din 18 septembrie 2000, Tribunalul Brașov-Secția Comercială și Contencios Administrativ, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, probele de la dosar, inclusiv cele testimoniale, nu confirmă existența vreunei obligații în sarcina pârâtului privind restituirea celor 6 cazane, a căror primire în depozit nu a fost atestată prin semnătura acestuia, astfel că această situație unită și cu lipsa unei evidențe privind cantitățile de marfă depozitată și ridicată, duce la concluzia că acțiunea nu este întemeiată. A mai reținut instanța că, din moment ce răspunsul la interogatoriu luat pârâtului, privea o altă cauză, această probă este extrajudiciară și ca atare nu poate fi avută în vedere la soluționarea litigiului și ca urmare a fost înlăturată.

Apelul declarat de reclamanta SC „I. H.” SA, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr.40/AP din 25 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția Comercială și Contencios Administrativ. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că, la predarea cazanelor în depozit, conform unei înțelegeri verbale, nu s-au încheiat acte din care să rezulte data predării, cantitatea și respectiv data ridicării acestora și deci, că în acest context, mărturisirea făcută de intimatul-pârât S. K. la 21 aprilie 1999 (într-o altă cauză) în sensul că nu a predat cele 6 cazane de încălzire aflate în depozit la SC „S.

D.”SA Stupini, deoarece acestea aparțineau SC „I.H” SA (reclamantei) nu înseamnă că, cele 6 cazane sunt cele revendicate prin acțiunea de față, aceasta în afara faptului că cererea a fost introdusă după aproape un an de la data răspunsului la interogatoriu, astfel că, există posibilitatea ca acestea să fi fost ridicate de reclamantă (din moment ce nu s-a încheiat nici un înscris privind predarea și respectiv restituirea mărfurilor din depozit). A mai reținut instanța că, din răspunsul dat de intimatul-pârât la punctul 6 din interogatoriu, luat în dosarul nr.841/2000, rezultă că cele 6 cazane în litigiu au fost ridicate de C. I., în calitate de reprezentant al reclamantei.

Față de cele reținute mai sus și ținând cont de faptul că probele făcute la fond au fost corect administrate, în sensul că martorii au fost ascultați în condiții de legalitate și fără a se constata cauze de incompatibilitate, instanța de apel a apreciat că, bine tribunalul a respins pretențiile reclamantei, ca nefondate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC „I: N” SA, susținând în esență că, soluțiile pronunțate în cauză, cu referire specială la hotărârea instanței de apel, sunt criticabile în raport de dispozițiile art.1209 c.civ., care îndreptățeau instanța să tragă concluzia, față de recunaoșterea pârâtului prin răspunsul la întrebarea 5 la interogatoriul luat acestuia la 21 aprilie 1999, că acțiunea sa era întemeiată, din moment ce prin această probă se atestă că la data menționeată marfa se afla în depozit și că nu constituie proprietatea sa, adică a pârâtului ci a reclamantei SC „I.

H” SA. Or, chiar dacă această recunoaștere a fost făcută într-un alt dosar, nr.5780/1998 al Tribunalului Brașov, aceasta își produce efectele, mai ales în condițiile în care la data răspunsului la interogatoriu relațiile între părți erau de colaborare, însă cum acestea s-au deteriorat ulterior, evident că și poziția pârâtului s-a schimbat, în sensul negării existenței mărfii în depozit, care a pretins că ar fi fost restituită reclamantei prin delegatul acesteia C. I., susținere confirmată și de cele două martore audiate în cauză, ale căror depoziții trebuiau înlăturate, deoarece acestea erau salariatele pârâtului și ca atare, erau interesate în protejarea firmei acestuia.

Mai susține recurenta că, în mod discutabil instanța de apel a reținut în soluționarea cauzei, prezumția simplă, potrivit căreia în intervalul de un an, scurs de la data răspunsului la interogatoriu (21 aprilie 1999) și până la promovarea acțiunii, ar fi fost posibil ca marfa să fie restituită, întrucât o asemenea prezumție trebuie să aibă conform art.1203 c.civ. o anumită greutate și putere de a naște probabilitatea, condiție neîndeplinită în speță, întrucât este puțin probabil ca, în intervalul menționat, părțile să-și regularizeze datoriile, mai ales că, imediat confirmării existenței mărfurilor în depozit de către pârât, între acestea s-a născut o stare conflictuală, concretizată într-un alt proces, în care a fost angajată răspunderea pârâtului, în calitate de administrator al societății recurente, tocmai pentru prejudicierea societății cu cele 6 cazane în litigiu.

În consecință, recurenta-reclamanta solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Recursul reclamantei este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că pârâtul S. K.a recunoscut, prin răspunsul la întrebarea 5 din interogatoriul luat acestuia într-o altă cauză, la data de 21 aprilie 1999, respectiv dosarul nr.5780/1998 al Tribunalului Brașov (fila 34 fond) în care părțile au avut o altă calitate procesuală, că nu poate preda cele 6 cazane de încălzit aflate în depozit la SC „. D.” SA (unde era asociat) întrucât acestea nu sunt ale sale ci ale SC „I. H.” SA, adică ale reclamantei.

Or, în acest context, greșit instanțele au înlăturat această probă, pe baza depozițiilor de la filele 26 bis și 27 (fond) care nu conțineau argumente concrete, care coroborate cu alte probe, să justifice soluția de respingere a acțiunii, aceasta în afara faptului că cele două martore erau angajate ale societății al cărui administrator era pârâtul.

În consecință, pentru pronunțarea unei soluții juste în cauză, se impune, față de răspunsul pârâtului la întrebările 5 și 6 din interogatoriul luat acestuia la 21 aprilie 1999 (fila 34-35 fond), precum și față de conținutul întâmpinării depuse în recurs (fila 13) să fie audiat în cauză C. I. administratorul reclamantei, care să arate dacă a preluat sau nu ulterior datei de 21 aprilie 1999, cele 6 cazane, aflate în depozitul pârâtului, la ce dată, cu ce mijloace de transport și eventual, ce acte s-au încheiat cu ocazia preluării mărfii, instanța de trimetere urmând a dispune, în funcție de răspunsurile acestuia, completarea probelor și cu alte dovezi, care coroborate cu totalitatea probelor de la dosar, să conducă la pronunțarea unei soluții la adăpost de orice critică.

Așa fiind, urmează a se admite recursul reclamantei, a se casa hotărârile pronunțae în cauză și a se trimite pricina spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv la Tribunalul Brașov. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamanta SC „I. H.” SA BRAN, casează decizia nr.40/AP din 25 ianuarie 2001, a Curții de Apel Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, precum și sentința nr.1031/C din 18 septembrie 2000 a Tribunalului Brașov și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 martie 2003.