ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1570/2003

Decizia

nr.1570/2003                                                                                                                  Dosar

nr.3672/2001

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC „I. H.” SA Bran, împotriva

deciziei nr.40/AP din 25 ianuarie 2001 a Curții de Apel Brașov - Secția

Comercială și de Contencios Administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „I.H.”SA Bran prin

administrator C. I. și intimatul-pârât S. K., prin avocat C. B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal

timbrat, după care, Curtea, a acordat cuvântul părților.

Reprezentantul recurentei a arătat că își însușește declarația de

recurs formulată de avocat în numele societății pe care o reprezintă și apoi a

solicitat admiterea recursului pentru motivele scrise depuse la dosar, pe care

le-a susținut și dezvoltat oral.

Intimatul, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului,

pentru motivele din concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 mai 2000, reclamanta SC „I. H.”

SA Bran, județul Brașov, a chemat în judecată pe pârâtul S. K., solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să admită acțiunea și să

dispună obligarea acestuia să predea reclamantei 6 bucăți cazane tip R.sau

contravaloarea acestora în sumă de 2.584,65 Euro, sau contravaloarea în lei la

data plății, cu cheltuieli de judcată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 17

noiembrie 1997 și respectiv 6 februarie 1998, a plătit către o firmă din

Anglia, suma de 6.706,47 Euro, reprezentând contravaloarea unor bunuri

importate din Anglia, între care se aflau și cele 6 cazane ce fac obiectul

judecății, care au fost depozitate în comuna Stupini, județul Brașov, unde

acționar majoritar era pârâtul și că ulterior, acesta și-a însușit cazanele menționate

prin acțiune, situație dovedită cu actele anexate cererii, precum și prin

răspunsul la interogatoriu luat într-o altă cauză, respectiv în dosarul

nr.5780/1998 al Tribunalului Brașov.

Mai arată reclamanta că, prin hotărârea AGA din 22 aprilie 2000

s-a decis pornirea acțiunii în răspundere a pârâtului, care a prejudiciat

reclamanta prin însușirea celor 6 cazane.

Prin sentința civilă nr.1031/C din 18 septembrie 2000,

Tribunalul Brașov-Secția Comercială și Contencios Administrativ, a respins

acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că,

probele de la dosar, inclusiv cele testimoniale, nu confirmă existența vreunei

obligații în sarcina pârâtului privind restituirea celor 6 cazane, a căror

primire în depozit nu a fost atestată prin semnătura acestuia, astfel că

această situație unită și cu lipsa  unei evidențe privind cantitățile de marfă

depozitată și ridicată, duce la concluzia că acțiunea nu este întemeiată.

A mai reținut instanța că, din moment ce răspunsul la

interogatoriu luat pârâtului, privea o altă cauză, această probă este

extrajudiciară și ca atare nu poate fi avută în vedere la soluționarea

litigiului și ca urmare a fost înlăturată.

Apelul declarat de reclamanta SC „I. H.” SA, a fost respins ca

nefondat, prin decizia nr.40/AP din 25 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov – Secția Comercială și Contencios Administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut

în esență că, la predarea cazanelor în depozit, conform unei înțelegeri

verbale, nu s-au încheiat acte din care să rezulte data predării, cantitatea și

respectiv data ridicării acestora și deci, că în acest context, mărturisirea

făcută de intimatul-pârât S. K. la 21 aprilie 1999 (într-o altă cauză) în

sensul că nu a predat cele 6 cazane de încălzire aflate în depozit la SC „S.

D.”SA Stupini, deoarece acestea aparțineau SC „I.H” SA (reclamantei) nu

înseamnă că, cele 6 cazane sunt cele revendicate prin acțiunea de față, aceasta

în afara faptului că cererea a fost introdusă după aproape un an de la data

răspunsului la interogatoriu, astfel că, există posibilitatea ca acestea să fi

fost ridicate de reclamantă (din moment ce nu s-a încheiat nici un înscris

privind predarea și respectiv restituirea mărfurilor din depozit).

A mai reținut instanța că, din răspunsul dat de intimatul-pârât

la punctul 6 din interogatoriu, luat în dosarul nr.841/2000, rezultă că cele 6

cazane în litigiu au fost ridicate de C. I., în calitate de reprezentant al

reclamantei.

Față de cele reținute mai sus și ținând cont de faptul că

probele făcute la fond au fost corect administrate, în sensul că martorii au

fost ascultați în condiții de legalitate și fără a se constata cauze de

incompatibilitate, instanța de apel a apreciat că, bine tribunalul a respins

pretențiile reclamantei, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC „I: N”

SA, susținând în esență că, soluțiile pronunțate în cauză, cu referire specială

la hotărârea instanței de apel, sunt criticabile în raport de dispozițiile

art.1209 c.civ., care îndreptățeau instanța să tragă concluzia, față de

recunaoșterea pârâtului prin răspunsul la întrebarea 5 la interogatoriul luat

acestuia la 21 aprilie 1999, că acțiunea sa era întemeiată, din moment ce prin

această probă se atestă că la data menționeată marfa se afla în depozit și că

nu constituie proprietatea sa, adică a pârâtului ci a reclamantei SC „I. H” SA.

Or, chiar dacă această recunoaștere a fost făcută într-un alt

dosar, nr.5780/1998 al Tribunalului Brașov, aceasta își produce efectele, mai

ales în condițiile în care la data răspunsului la interogatoriu relațiile între

părți erau de colaborare, însă cum acestea s-au deteriorat ulterior, evident că

și poziția pârâtului s-a schimbat, în sensul negării existenței mărfii în

depozit, care a pretins că ar fi fost restituită reclamantei prin delegatul

acesteia C. I., susținere confirmată și de cele două martore audiate în cauză,

ale căror depoziții trebuiau înlăturate, deoarece acestea erau salariatele

pârâtului și ca atare, erau interesate în protejarea firmei acestuia.

Mai susține recurenta că, în mod discutabil instanța de apel a

reținut în soluționarea cauzei, prezumția simplă, potrivit căreia în intervalul

de un an, scurs de la data răspunsului la interogatoriu (21 aprilie 1999) și

până la promovarea acțiunii, ar fi fost posibil ca marfa să fie restituită,

întrucât o asemenea prezumție trebuie să aibă conform art.1203 c.civ. o anumită

greutate și putere de a naște probabilitatea, condiție neîndeplinită în speță,

întrucât este puțin probabil ca, în intervalul menționat, părțile să-și

regularizeze datoriile, mai ales că, imediat confirmării existenței mărfurilor

în depozit de către pârât, între acestea s-a născut o stare conflictuală,

concretizată într-un alt proces, în care a fost angajată răspunderea pârâtului,

în calitate de administrator al societății recurente, tocmai pentru

prejudicierea societății cu cele 6 cazane în litigiu.

În consecință, recurenta-reclamanta solicită admiterea

recursului, casarea celor două hotărâri și pe fond, admiterea acțiunii așa cum

a fost formulată.

Recursul reclamantei este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că pârâtul S. K.a

recunoscut, prin răspunsul la întrebarea 5 din interogatoriul luat acestuia

într-o altă cauză, la data de 21 aprilie 1999, respectiv dosarul nr.5780/1998

al Tribunalului Brașov (fila 34 fond) în care părțile au avut o altă calitate

procesuală, că nu poate preda cele 6 cazane de încălzit aflate în depozit la SC

„. D.” SA (unde era asociat) întrucât acestea nu sunt ale sale ci ale SC „I.

H.” SA, adică ale reclamantei.

Or, în acest context, greșit instanțele au înlăturat această

probă, pe baza depozițiilor de la filele 26 bis și 27 (fond) care nu conțineau

argumente concrete, care coroborate cu alte probe, să justifice soluția de

respingere a acțiunii, aceasta în afara faptului că cele două martore erau

angajate ale societății al cărui administrator era pârâtul.

În consecință, pentru pronunțarea unei soluții juste în cauză,

se impune, față de răspunsul pârâtului la întrebările 5 și 6 din interogatoriul

luat acestuia la 21 aprilie 1999 (fila 34-35 fond), precum și față de

conținutul întâmpinării depuse în recurs (fila 13) să fie audiat în cauză C. I.

administratorul reclamantei, care să arate dacă a preluat sau nu ulterior datei

de 21 aprilie 1999, cele 6 cazane, aflate în depozitul pârâtului, la ce dată,

cu ce mijloace de transport și eventual, ce acte s-au încheiat cu ocazia

preluării mărfii, instanța de trimetere urmând a dispune, în funcție de

răspunsurile acestuia, completarea probelor și cu alte dovezi, care coroborate

cu totalitatea probelor de la dosar, să conducă la pronunțarea unei soluții la

adăpost de orice critică.

Așa fiind, urmează a se admite recursul reclamantei, a se casa

hotărârile pronunțae în cauză și a se trimite pricina spre rejudecare la

aceeași instanță de fond, respectiv la Tribunalul Brașov.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E :

Admite

recursul declarat de reclamanta SC „I. H.” SA BRAN, casează decizia nr.40/AP din

25 ianuarie 2001, a Curții de Apel Brașov - Secția Comercială și de Contencios

Administrativ, precum și sentința nr.1031/C din 18 septembrie 2000 a

Tribunalului Brașov și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

fond.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 13 martie 2003.