ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1305/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 2870 din 16 septembrie

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței nr. 207

din 18 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

A modificat sentința atacată, în

sensul că a respins acțiunea formulată de S.L., prin care a solicitat anularea Hotărârii

nr. 21452/2007, emisă de C.J.P. Cluj și acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, ca tardivă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de control judiciar a reținut că Hotărârea nr. 21452/2007 emisă de C.J.P.

Cluj a fost comunicată reclamantului la data de 24 iulie 2007, iar contestația formulată

împotriva acestei hotărâri a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 21 decembrie 2007, cu depășirea termenului de 30 de zile

prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 de aprobare a O.U.G. nr. 105/1999

pentru modificarea și completarea Decretului – Lege nr. 118/1990.

Cum contestația putea fi formulată,

cel mai târziu la 24 august 2007, instanța de control judiciar a constatat tardivitatea

acțiunii formulate de reclamant, în raport cu data înregistrării cererii,

respectiv 21 decembrie 2007.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța

de recurs a formulat contestație în anulare S.L., invocând motivul prevăzut de

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Contestatorul a solicitat anularea

deciziei nr. 2870 din 16 septembrie 2008 a acestei instanțe, arătând că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

În dezvoltarea motivului enunțat,

contestatorul a arătat că nu i-a fost comunicată Hotărârea C.J.P. Cluj nr.

21452/2007, semnătura de pe confirmarea de primire depusă în recurs, neaparținându-i.

A mai susținut că nu se semnează prin scrierea numelui de familie, ci ilizibil,

așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, cererea nr. 66204 din 7

decembrie 2006 de acordare a drepturilor persoanelor persecutate, depusă la Casa

de pensii, precum și din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate

în  dosarul de fond și cel de recurs.

De asemenea, mai indică faptul că

nici recurenta C.J.P. Cluj, în motivele de recurs și nici instanța din oficiu

nu au invocat tardivitatea formulării acțiunii, soluția apărând ca

surprinzătoare pentru contestator, care nu  a fost în măsură să se apere.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

soluționarea contestației în anulare

Examinând dosarul de recurs în care

s-a pronunțat decizia atacată cu contestație în anulare, Înalta Curte constată

că în cauză este incident motivul invocat de contestație, prevăzut de art. 318 alin.

(1) teza I C. proc. civ., potrivit cu care:

„Hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale”.

Astfel, instanța de recurs și-a

fundamentat soluția pronunțată pe constatarea că Hotărârea nr. 21452/2007 a C.J.P.

Cluj, supusă controlului judiciar, a fost comunicată destinatarului S.L., la

data de 27 iunie 2007, conform dovezii de comunicare cu confirmare de primire

care poartă semnătura acestuia.

Această dovadă de comunicare depusă pentru

prima dată în recurs la dosar, poartă o semnătură nerecunoscută de contestator

și complet diferită de semnătura sa aplicată pe înscrisurile anterioare sau posterioare

acestui act de procedură, inclusiv cererea adresată intimatei la data de 7

decembrie 2006 ori dovezile de îndeplinire a procedurii de citare din dosarele

de fond și de recurs.

Înalta Curte consideră că această eroare

a instanței de recurs asupra unui element de fapt (semnătura contestatorului)

se circumscrie motivului de contestație în anulare formulat, reprezentând o greșeală

materială.

Această greșeală a fost posibilă în

contextul în are instanța de recurs a soluționat calea de atac prin prisma unui

motiv de ordine publică invocat din oficiu dar nepus în discuția părții

prezente, contestatorul din cauza de față. Ca urmare, el nu a avut posibilitatea

să se apere și să invoce apărările din contestația de față, cu consecințe

asupra  contradictorialității procesului și dreptului său la apărare.

anulare

Pentru considerentele expuse la pct.

II.1 din decizie, în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va admite contestația

în anulare de față, cu  consecința anulării deciziei pronunțate de instanța de

recurs.

relevante în soluționarea recursului

Pășind la rejudecarea recursului

declarat de C.J.P. Cluj, Înalta Curte reține că acesta cuprinde critici

referitoare la modul de administrare a probei cu martori și la valoarea probatorie

a declarațiilor date de aceste persoane, inferioară, în opinia recurentei,

înscrisurilor oficiale care atestă existența refugiului din motive etnice.

Examinând sentința Curții de apel prin

prisma recursului declarat, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa încât o va menține.

Prima instanță a stabilit în mod

corect că intimatul-reclamant S.L., împreună cu familia sa, a fost nevoit să se

refugieze din localitatea Sîmboieni, județul Cluj, în localitatea Simeria, în

perioada decembrie 1940 – martie 1945, ca urmare a persecuțiilor de natură

etnică exercitate de autoritățile hortiste după cedarea Ardealului de Nord,

încadrându-se astfel în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

În cauză, la termenul din 7 ianuarie

2008, Curtea de apel a încuviințat pentru reclamant audierea martorilor S.A. și

B.I., persoane care au calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000,

recunoscută de C.J.P. Cluj prin Hotărârea nr. 5976/2002, respectiv nr. 13882/2004

și care au dat declarații notariale depuse în probațiune.

Martorul B.I. a fost audiat

nemijlocit de instanță la termenul din data de 18 februarie 2008. Celălalt martor

încuviințat, S.A., persoană în vârstă de 82 ani, nedeplasabilă conform actului

medical aflat la dosar, nu a mai putut fi audiat de instanță pentru că a suferit

un accident vascular cerebral.

Coroborând declarațiile celor două

persoane menționate, în contextul evenimentelor istorice notorii petrecute în arealul

localității de domiciliu a intimatului-reclamant, prima instanță a ajuns la o concluzie

justă pe care instanța de recurs și-o însușește.

Susținerile recurentei referitoare

la ierarhia probelor, cel puțin de lege lata, nu au nici un suport, iar admisibilitatea

probei cu martori, în speță, este evidentă, câtă vreme se urmărește clarificarea

unor împrejurări de fapt, nefiind incidente dispozițiile art. 1191 C. civ.

În plus, chiar art. 4 alin. (2) din Norma

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de

la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, aprobată prin H.G. nr. 127/2002

dispune că:

„În lipsa actelor oficiale dovada persecuției

etnice se poate face prin declarație cu martori”.

recursului declarat

Pentru considerentele expuse la pct.

II.3 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare

formulată de S.L. împotriva deciziei nr. 2870 din 16 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia nr. 2870 din 16

septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, rejudecând recursul,

respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile

nr. 2007 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 martie 2010.