Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 68/2006

HOTĂRÂRE
13.02.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 68/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49 din 6 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul P.F.D., la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunii de fals în declarații, participație improprie la fals intelectual, uz de fals și înșelăciune. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1121 din 15 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5301/2004, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin decizia nr. 4873 din 2 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1428/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația în anulare formulată de inculpatul P.F.D. împotriva deciziei pronunțate în recurs a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul P.F.D. a declarat un nou recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.

Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz. Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în contestație în anulare de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind o decizie definitivă dată de aceeași instanță în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 385 1 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale. Împiedicarea unei noi judecăți asupra cauzei penale definitiv soluționate, justificat de cerința stabilității ordinii de drept, cu referire la hotărârile penale definitive având ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, rezultă, de altfel, cu evidență, privitor la soluțiile pronunțate în contestație, și din dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc.

pen. Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia atacată nu este supusă recursului. Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competență prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cum această ipoteză nu se regăsește în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul P.F.D. împotriva deciziei nr. 4873 din 2 septembrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul menționat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.F.D. împotriva deciziei nr. 4873 din 2 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1428/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4873/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1121 din 15 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.I
ÎCCJ 2005-02-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 40/2005
, la 3 ani închisoare, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei menționate. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeia
ÎCCJ 2006-02-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 43/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 55/F din 20 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul F.M., la 8 ani închisoare pent
ÎCCJ 2005-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2005
1 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsă de 6 ani închisoare, aplicând art. 76 lit. a) și art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăz
ÎCCJ 2005-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2005
instanța de fond, de la 4 ani închisoare la un an și 6 luni închisoare, dar și sub aspectul modalității de executare a pedepsei. Această instanță, a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen. În mod corect, inst
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă