ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

Tribunalul Vâlcea reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu A.P.A.P.S.

București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige

pârâta la plata sumei de 3 miliarde lei, reprezentând echivalentul bănesc al

prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului către fostul

proprietar, cererea sa încadrându-se în prevederile art. 32

4

pct. 1,

2, 3, art. 32

28

și art. 32

33

din Legea nr. 99/1999.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

civilă nr. 760/ C din 27 mai 2002 pronunțată în dosarul nr. 681/COM/2002 a

admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata

către reclamantă a sumelor de 10.308.827.000 lei, reprezentând despăgubiri

civile egale cu valoarea de circulație a imobilului retrocedat și 151.086.290

lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanța constatând întemeiate aceste

capete de cerere.

Instanța a respins cererea

reclamantului de a fi despăgubit cu valoarea prejudiciului suferit prin

diminuarea fondului de comerț cu motivarea că nu s-a făcut dovada, prin

raportul de expertiză întocmit, că activitatea de turism a reclamantei s-ar

reduce ca urmare a retrocedării vilei, în sensul că gradul de ocupare al

celorlalte active ar fi fost complet pentru perioada 25 martie 1999 – 28

februarie 2002, iar solicitările turiștilor ar fi depășit posibilitățile de

cazare ale societății.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta care au formulat critici ce

vizează, în cazul reclamantei valoarea disproporționat de mică a despăgubirii

față de cuantumul efectiv al prejudiciului suferit ca urmare a retrocedării

imobilului care include și beneficiul nerealizat și, în cazul pârâtei, că în

mod greșit instanța de fond a respins excepțiile formulate de pârâtă privind

excepția dreptului la acțiune care, în opinia sa, era de 3 luni, și nu de 3

ani, prematuritatea acțiunii față de nerespectarea termenelor prevăzute de art.

720

1

C. proc. civ. și încălcarea dreptului la apărare.

Pârâta a formulat și critici vizând

nivelul mare al despăgubirii acordate de instanță, care, în opinia sa, trebuia

să se limiteze la valoarea contabilă a imobilului și nu la valoarea de

circulație a acestuia.

Prin decizia nr. 1054/ RC din 12

noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, s-a admis recursul reclamantei și s-a casat în parte

sentința recurată cu privire la cererea referitoare la folosul nerealizat și

s-a trimis cauza spre rejudecare numai asupra acestui aspect în primă instanță.

Totodată, instanța a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă și a

menținut sentința sub celelalte aspecte.

În fundamentarea acestei soluții

instanța de control judiciar a reținut, între altele că, potrivit dispozițiilor

art. 1084 C. civ. aplicabile și în materia răspunderii delictuale

,

daunele interese cuprind atât

pierderea suferită cât și beneficiul nerealizat care urmează să fie calculat

până la 21 ianuarie 2002 când imobilul a ieșit efectiv din patrimoniul

reclamantei.

Prin decizia de casare s-a dispus

ca, în rejudecare, instanța să propună efectuarea unei expertize contabile de

evaluare a beneficiului nerealizat care să aibă în vedere data predării

efective a imobilului conform procesului verbal de predare-primire depus la

dosar, expertul urmând să întocmească două variante ale raportului de

expertiză, una de evaluare a prejudiciului în raport de profitul nerealizat,

iar alta de evaluare a acestuia în raport de dobânda legală calculată la suma

reprezentând valoarea de circulație a imobilului, probă ce nu a putut fi

administrată în recurs.

Prin cererea depusă la 11 martie 2003

reclamanta a solicitat introducerea în cauză a M.F. care potrivit prevederilor art.

5

1

pct. 22 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 450/1999

și art. 32

4

pct. 6 din Legea nr. 99/1999 de modificare a O.U.G. nr. 88/1997

garantează

obligația de

despăgubire a societății comerciale de către A.P.A.P.S. și cu motivarea că s-ar

evita astfel un proces ulterior în situația în care pârâta A.P.A.P.S. nu va

putea fi executată.

Ulterior, reclamanta a formulat o

cerere precizatoare a pretențiilor astfel cum au rezultat din raportul de

expertiză întocmit în cauză.

Pricina a fost suspendată la data de

28 mai 2003 până la soluționarea cererii de strămutare formulată de A.P.A.P.S.

și până la judecarea recursului în anulare declarat de P.G.P. de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 760/ C din 27 mai

2002 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios

administrativ, recurs în anulare respins prin decizia nr. 441 din 5 februarie

2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în

dosarul nr. 275/2003.

Prin cererea depusă la 4 ianuarie

2005, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, precizând totodată că,

la acea dată denumirea sa a fost schimbată în SC O. SA, urmare a modificărilor

aduse actelor constitutive depuse la dosar.

Prin întâmpinarea formulată, M.F. a

invocat lipsa calității sale procesuale față de prevederile legale aplicabile

în speță.

În rejudecare, Tribunalul Vâlcea,

secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta

A.V.A.S. București la plata sumei de 6.385.296.401 lei din care 3.765.822.000

lei beneficiu realizat și 2.619.474.401 lei dobândă calculată la această sumă.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în

contradictoriu cu M.F.P. București.

În fundamentarea acestei soluții

instanța a reținut că nivelul daunelor interese reprezentând beneficiu

nerealizat de reclamantă în perioada 25 martie 1999 – 21 ianuarie 2002 se

ridică la suma de 3.765.822.000 lei valoare nereactualizată calculată în

funcție de gradul mediu de ocupare în regim hotelier, respectiv varianta I a

raportului de expertiză întocmit de expert.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a formulat apel pârâta A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 115/ A-C din 28

septembrie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S., instanța

reținând, în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta își subsumează criticile

motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. și vizează

următoarele aspecte:

- instanța de apel a respins eronat

excepția de necompetență teritorială invocată de A.V.A.S. hotărârea fiind

pronunțată cu încălcarea normelor de competență teritorială.

- decizia recurată a fost pronunțată

cu încălcarea prevederilor art. 32.4 din O.U.G. nr. 88/1997 introdus prin Legea

nr. 99/1999 care reglementează strict situațiile în care instituția publică

acordă despăgubiri, cu neluarea în considerare a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999.

- hotărârea recurată a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură civilă care

instituie obligativitatea comunicării tuturor actelor de procedură părților în

proces, prin necomunicarea pârâtei a raportului de expertiză, încălcându-se

astfel principiul dreptului la apărare și cel al contradictorialității, A.V.A.S.

fiind privată de dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză

efectuat în cauză.

Curtea, analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru

motivele ce se vor arăta:

Referitor la excepția de

necompetență teritorială invocată de apelanta pârâtă în fața instanței de apel,

se reține legala dezlegare dată de instanța de control judiciar.

Întrucât, în raport de obiectul

cauzei deduse judecății, în speță sunt incidente dispozițiile legale care

reglementează competența alternativă, excepția invocată de pârâtă are caracter

relativ, împrejurare față de care, instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 136 C. proc. civ., cu referire la art. 115 și art. 132 C.

proc. civ., excepțiile au caracter relativ putând fi invocate exclusiv „in

limine litis”.

În ceea ce privește cea de-a doua

critică, se reține că prin decizia nr. 1054/R-C/2002 a Curții de Apel Pitești a

fost soluționată problema de drept a foloaselor nerealizate, instanța dispunând

în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, asupra dreptului reclamantei

de a fi despăgubită pentru foloasele nerealizate, casarea având în vedere numai

întinderea prejudiciului suferit.

Cea de-a treia critică, încălcarea

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este, de asemenea neîntemeiată.

Astfel, din examinarea actelor

existente la dosar se remarcă faptul că efectuarea expertizei a respectat

dispozițiile legale, respectiv cele ale art. 201 – 214 C. proc. civ., recurenta

nedovedind vătămarea suferită, limitându-se numai la a o afirma.

În considerarea celor ce preced,

Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312.1 C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 115/ A-C din 28 septembrie

2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 martie 2006.