ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Vâlcea reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu A.P.A.P.S. București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 3 miliarde lei, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului către fostul proprietar, cererea sa încadrându-se în prevederile art. 32 4 pct. 1, 2, 3, art. 32 28 și art. 32 33 din Legea nr. 99/1999. Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 760/ C din 27 mai 2002 pronunțată în dosarul nr. 681/COM/2002 a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 10.308.827.000 lei, reprezentând despăgubiri civile egale cu valoarea de circulație a imobilului retrocedat și 151.086.290 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanța constatând întemeiate aceste capete de cerere.

Instanța a respins cererea reclamantului de a fi despăgubit cu valoarea prejudiciului suferit prin diminuarea fondului de comerț cu motivarea că nu s-a făcut dovada, prin raportul de expertiză întocmit, că activitatea de turism a reclamantei s-ar reduce ca urmare a retrocedării vilei, în sensul că gradul de ocupare al celorlalte active ar fi fost complet pentru perioada 25 martie 1999 – 28 februarie 2002, iar solicitările turiștilor ar fi depășit posibilitățile de cazare ale societății.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta care au formulat critici ce vizează, în cazul reclamantei valoarea disproporționat de mică a despăgubirii față de cuantumul efectiv al prejudiciului suferit ca urmare a retrocedării imobilului care include și beneficiul nerealizat și, în cazul pârâtei, că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile formulate de pârâtă privind excepția dreptului la acțiune care, în opinia sa, era de 3 luni, și nu de 3 ani, prematuritatea acțiunii față de nerespectarea termenelor prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. și încălcarea dreptului la apărare. Pârâta a formulat și critici vizând nivelul mare al despăgubirii acordate de instanță, care, în opinia sa, trebuia să se limiteze la valoarea contabilă a imobilului și nu la valoarea de circulație a acestuia.

Prin decizia nr. 1054/ RC din 12 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis recursul reclamantei și s-a casat în parte sentința recurată cu privire la cererea referitoare la folosul nerealizat și s-a trimis cauza spre rejudecare numai asupra acestui aspect în primă instanță. Totodată, instanța a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă și a menținut sentința sub celelalte aspecte. În fundamentarea acestei soluții instanța de control judiciar a reținut, între altele că, potrivit dispozițiilor art. 1084 C. civ. aplicabile și în materia răspunderii delictuale , daunele interese cuprind atât pierderea suferită cât și beneficiul nerealizat care urmează să fie calculat până la 21 ianuarie 2002 când imobilul a ieșit efectiv din patrimoniul reclamantei.

Prin decizia de casare s-a dispus ca, în rejudecare, instanța să propună efectuarea unei expertize contabile de evaluare a beneficiului nerealizat care să aibă în vedere data predării efective a imobilului conform procesului verbal de predare-primire depus la dosar, expertul urmând să întocmească două variante ale raportului de expertiză, una de evaluare a prejudiciului în raport de profitul nerealizat, iar alta de evaluare a acestuia în raport de dobânda legală calculată la suma reprezentând valoarea de circulație a imobilului, probă ce nu a putut fi administrată în recurs. Prin cererea depusă la 11 martie 2003 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a M.F. care potrivit prevederilor art. 5 1 pct. 22 din Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr. 450/1999 și art. 32 4 pct. 6 din Legea nr. 99/1999 de modificare a O.U.G. nr. 88/1997 garantează obligația de despăgubire a societății comerciale de către A.P.A.P.S. și cu motivarea că s-ar evita astfel un proces ulterior în situația în care pârâta A.P.A.P.S. nu va putea fi executată. Ulterior, reclamanta a formulat o cerere precizatoare a pretențiilor astfel cum au rezultat din raportul de expertiză întocmit în cauză. Pricina a fost suspendată la data de 28 mai 2003 până la soluționarea cererii de strămutare formulată de A.P.A.P.S. și până la judecarea recursului în anulare declarat de P.G.P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 760/ C din 27 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, recurs în anulare respins prin decizia nr. 441 din 5 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 275/2003.

Prin cererea depusă la 4 ianuarie 2005, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, precizând totodată că, la acea dată denumirea sa a fost schimbată în SC O. SA, urmare a modificărilor aduse actelor constitutive depuse la dosar. Prin întâmpinarea formulată, M.F. a invocat lipsa calității sale procesuale față de prevederile legale aplicabile în speță. În rejudecare, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta A.V.A.S. București la plata sumei de 6.385.296.401 lei din care 3.765.822.000 lei beneficiu realizat și 2.619.474.401 lei dobândă calculată la această sumă. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu M.F.P.

București. În fundamentarea acestei soluții instanța a reținut că nivelul daunelor interese reprezentând beneficiu nerealizat de reclamantă în perioada 25 martie 1999 – 21 ianuarie 2002 se ridică la suma de 3.765.822.000 lei valoare nereactualizată calculată în funcție de gradul mediu de ocupare în regim hotelier, respectiv varianta I a raportului de expertiză întocmit de expert. Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel pârâta A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 115/ A-C din 28 septembrie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S., instanța reținând, în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta își subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: - instanța de apel a respins eronat excepția de necompetență teritorială invocată de A.V.A.S. hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea normelor de competență teritorială. - decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 32.4 din O.U.G. nr. 88/1997 introdus prin Legea nr. 99/1999 care reglementează strict situațiile în care instituția publică acordă despăgubiri, cu neluarea în considerare a dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999.

- hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură civilă care instituie obligativitatea comunicării tuturor actelor de procedură părților în proces, prin necomunicarea pârâtei a raportului de expertiză, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare și cel al contradictorialității, A.V.A.S. fiind privată de dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză. Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Referitor la excepția de necompetență teritorială invocată de apelanta pârâtă în fața instanței de apel, se reține legala dezlegare dată de instanța de control judiciar.

Întrucât, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, în speță sunt incidente dispozițiile legale care reglementează competența alternativă, excepția invocată de pârâtă are caracter relativ, împrejurare față de care, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 136 C. proc. civ., cu referire la art. 115 și art. 132 C. proc. civ., excepțiile au caracter relativ putând fi invocate exclusiv „in limine litis”. În ceea ce privește cea de-a doua critică, se reține că prin decizia nr. 1054/R-C/2002 a Curții de Apel Pitești a fost soluționată problema de drept a foloaselor nerealizate, instanța dispunând în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, asupra dreptului reclamantei de a fi despăgubită pentru foloasele nerealizate, casarea având în vedere numai întinderea prejudiciului suferit.

Cea de-a treia critică, încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este, de asemenea neîntemeiată. Astfel, din examinarea actelor existente la dosar se remarcă faptul că efectuarea expertizei a respectat dispozițiile legale, respectiv cele ale art. 201 – 214 C. proc. civ., recurenta nedovedind vătămarea suferită, limitându-se numai la a o afirma. În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312.1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 115/ A-C din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 martie 2006.