ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la
Tribunalul Vâlcea reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu A.P.A.P.S.
București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige
pârâta la plata sumei de 3 miliarde lei, reprezentând echivalentul bănesc al
prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului către fostul
proprietar, cererea sa încadrându-se în prevederile art. 32
4
pct. 1,
2, 3, art. 32
28
și art. 32
33
din Legea nr. 99/1999.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința
civilă nr. 760/ C din 27 mai 2002 pronunțată în dosarul nr. 681/COM/2002 a
admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata
către reclamantă a sumelor de 10.308.827.000 lei, reprezentând despăgubiri
civile egale cu valoarea de circulație a imobilului retrocedat și 151.086.290
lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanța constatând întemeiate aceste
capete de cerere.
Instanța a respins cererea
reclamantului de a fi despăgubit cu valoarea prejudiciului suferit prin
diminuarea fondului de comerț cu motivarea că nu s-a făcut dovada, prin
raportul de expertiză întocmit, că activitatea de turism a reclamantei s-ar
reduce ca urmare a retrocedării vilei, în sensul că gradul de ocupare al
celorlalte active ar fi fost complet pentru perioada 25 martie 1999 – 28
februarie 2002, iar solicitările turiștilor ar fi depășit posibilitățile de
cazare ale societății.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta care au formulat critici ce
vizează, în cazul reclamantei valoarea disproporționat de mică a despăgubirii
față de cuantumul efectiv al prejudiciului suferit ca urmare a retrocedării
imobilului care include și beneficiul nerealizat și, în cazul pârâtei, că în
mod greșit instanța de fond a respins excepțiile formulate de pârâtă privind
excepția dreptului la acțiune care, în opinia sa, era de 3 luni, și nu de 3
ani, prematuritatea acțiunii față de nerespectarea termenelor prevăzute de art.
720
1
C. proc. civ. și încălcarea dreptului la apărare.
Pârâta a formulat și critici vizând
nivelul mare al despăgubirii acordate de instanță, care, în opinia sa, trebuia
să se limiteze la valoarea contabilă a imobilului și nu la valoarea de
circulație a acestuia.
Prin decizia nr. 1054/ RC din 12
noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de
contencios administrativ, s-a admis recursul reclamantei și s-a casat în parte
sentința recurată cu privire la cererea referitoare la folosul nerealizat și
s-a trimis cauza spre rejudecare numai asupra acestui aspect în primă instanță.
Totodată, instanța a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă și a
menținut sentința sub celelalte aspecte.
În fundamentarea acestei soluții
instanța de control judiciar a reținut, între altele că, potrivit dispozițiilor
art. 1084 C. civ. aplicabile și în materia răspunderii delictuale
,
daunele interese cuprind atât
pierderea suferită cât și beneficiul nerealizat care urmează să fie calculat
până la 21 ianuarie 2002 când imobilul a ieșit efectiv din patrimoniul
reclamantei.
Prin decizia de casare s-a dispus
ca, în rejudecare, instanța să propună efectuarea unei expertize contabile de
evaluare a beneficiului nerealizat care să aibă în vedere data predării
efective a imobilului conform procesului verbal de predare-primire depus la
dosar, expertul urmând să întocmească două variante ale raportului de
expertiză, una de evaluare a prejudiciului în raport de profitul nerealizat,
iar alta de evaluare a acestuia în raport de dobânda legală calculată la suma
reprezentând valoarea de circulație a imobilului, probă ce nu a putut fi
administrată în recurs.
Prin cererea depusă la 11 martie 2003
reclamanta a solicitat introducerea în cauză a M.F. care potrivit prevederilor art.
5
1
pct. 22 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 450/1999
și art. 32
4
pct. 6 din Legea nr. 99/1999 de modificare a O.U.G. nr. 88/1997
garantează
obligația de
despăgubire a societății comerciale de către A.P.A.P.S. și cu motivarea că s-ar
evita astfel un proces ulterior în situația în care pârâta A.P.A.P.S. nu va
putea fi executată.
Ulterior, reclamanta a formulat o
cerere precizatoare a pretențiilor astfel cum au rezultat din raportul de
expertiză întocmit în cauză.
Pricina a fost suspendată la data de
28 mai 2003 până la soluționarea cererii de strămutare formulată de A.P.A.P.S.
și până la judecarea recursului în anulare declarat de P.G.P. de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 760/ C din 27 mai
2002 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios
administrativ, recurs în anulare respins prin decizia nr. 441 din 5 februarie
2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în
dosarul nr. 275/2003.
Prin cererea depusă la 4 ianuarie
2005, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, precizând totodată că,
la acea dată denumirea sa a fost schimbată în SC O. SA, urmare a modificărilor
aduse actelor constitutive depuse la dosar.
Prin întâmpinarea formulată, M.F. a
invocat lipsa calității sale procesuale față de prevederile legale aplicabile
în speță.
În rejudecare, Tribunalul Vâlcea,
secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta
A.V.A.S. București la plata sumei de 6.385.296.401 lei din care 3.765.822.000
lei beneficiu realizat și 2.619.474.401 lei dobândă calculată la această sumă.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în
contradictoriu cu M.F.P. București.
În fundamentarea acestei soluții
instanța a reținut că nivelul daunelor interese reprezentând beneficiu
nerealizat de reclamantă în perioada 25 martie 1999 – 21 ianuarie 2002 se
ridică la suma de 3.765.822.000 lei valoare nereactualizată calculată în
funcție de gradul mediu de ocupare în regim hotelier, respectiv varianta I a
raportului de expertiză întocmit de expert.
Împotriva hotărârii instanței de
fond a formulat apel pârâta A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 115/ A-C din 28
septembrie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S., instanța
reținând, în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri
a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta își subsumează criticile
motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. și vizează
următoarele aspecte:
- instanța de apel a respins eronat
excepția de necompetență teritorială invocată de A.V.A.S. hotărârea fiind
pronunțată cu încălcarea normelor de competență teritorială.
- decizia recurată a fost pronunțată
cu încălcarea prevederilor art. 32.4 din O.U.G. nr. 88/1997 introdus prin Legea
nr. 99/1999 care reglementează strict situațiile în care instituția publică
acordă despăgubiri, cu neluarea în considerare a dispozițiilor art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999.
- hotărârea recurată a fost
pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură civilă care
instituie obligativitatea comunicării tuturor actelor de procedură părților în
proces, prin necomunicarea pârâtei a raportului de expertiză, încălcându-se
astfel principiul dreptului la apărare și cel al contradictorialității, A.V.A.S.
fiind privată de dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză
efectuat în cauză.
Curtea, analizând decizia recurată
prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru
motivele ce se vor arăta:
Referitor la excepția de
necompetență teritorială invocată de apelanta pârâtă în fața instanței de apel,
se reține legala dezlegare dată de instanța de control judiciar.
Întrucât, în raport de obiectul
cauzei deduse judecății, în speță sunt incidente dispozițiile legale care
reglementează competența alternativă, excepția invocată de pârâtă are caracter
relativ, împrejurare față de care, instanța de apel a făcut o corectă aplicare
a dispozițiilor art. 136 C. proc. civ., cu referire la art. 115 și art. 132 C.
proc. civ., excepțiile au caracter relativ putând fi invocate exclusiv „in
limine litis”.
În ceea ce privește cea de-a doua
critică, se reține că prin decizia nr. 1054/R-C/2002 a Curții de Apel Pitești a
fost soluționată problema de drept a foloaselor nerealizate, instanța dispunând
în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, asupra dreptului reclamantei
de a fi despăgubită pentru foloasele nerealizate, casarea având în vedere numai
întinderea prejudiciului suferit.
Cea de-a treia critică, încălcarea
dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este, de asemenea neîntemeiată.
Astfel, din examinarea actelor
existente la dosar se remarcă faptul că efectuarea expertizei a respectat
dispozițiile legale, respectiv cele ale art. 201 – 214 C. proc. civ., recurenta
nedovedind vătămarea suferită, limitându-se numai la a o afirma.
În considerarea celor ce preced,
Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312.1 C.
proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 115/ A-C din 28 septembrie
2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios
administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 29 martie 2006.