ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5028/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4323 din 20 septembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A.P.C.I. SRL București, împotriva pârâtei, S.N.C.F.R. SA București. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta și, în rejudecare, urmare casării cu trimitere, conform deciziei civile nr. 4768 din 19 septembrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a pronunțat decizia comercială nr. 14/ A din 13 martie 2003, prin care s-a respins ca nefondată cererea de aderare la apelul reclamantei formulată de pârâtă și a admis apelul reclamantei, a anulat sentința conform art. 297 C. proc.

civ. și a fixat termen pentru judecarea pe fond a acțiunii. Prin decizia comercială nr. 689 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 229.026.499 lei, reprezentând diferență contravaloare facturi, 229.026.499 lei cu titlu de penalități de întârziere și la 653.259.894,3 lei cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată respingând restul cererilor. Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 iulie 1996 părțile în litigiu au convenit ca reclamanta să livreze cantitatea de 400 tone ulei în mod eșalonat, jumătate până la 30 septembrie 1996 iar cealaltă jumătate până la 15 noiembrie 1996, iar pârâta S.N.C.F.R.

să plătească prețul produsului achiziționat, stipulându-se expres că prețul unitar va fi de 0,956 dolari S.U.A. /kg. calculat în lei la cursul din ziua efectuării plății, astfel cum rezultă din art. I și II alin. (1) și (3), art. IV din contract. De asemenea, s-a convenit că în cazul în care vânzătorul reclamant nu va respecta termenul de livrare va plăti o penalizare de 0,15 % zi de întârziere din valoarea fiecărui lot nelivrat, fără a se depăși valoarea mărfii livrate, iar în cazul în care pârâta cumpărătore nu va plăti prețul la termenul stabilit va plăti o penalitate de 0,15 %/zi de întârziere calculată la valoarea neachitată, conform art. 7 din Legea nr. 76/1992 completată cu O.G. nr. 18/1994, în conformitate cu art. III alin. (4) și (5) din contract.

Din cuprinsul clauzelor contractuale menționate rezultă că termenul final de livrare de la 15 noiembrie 1996 privește scadența pentru livrarea întregii cantități de marfă, iar nu un termen de valabilitate, la care ar trebui considerat expirat contractul, acesta urmând să se finalizeze la momentul livrării în întregime a mărfii. Această interpretare rezultă nu numai din cuprinsul clauzelor din art. I și V dar și în raport cu art. III alin. (5) privind plata penalității în caz de întârziere a livrării ceea ce înseamnă că pârâtele au avut în vedere aplicarea dispozițiilor contractuale și pentru livrările făcute ulterior datei de 15 noiembrie 1996, inclusiv sub aspectul clauzelor vizând determinarea în lei a cuantumului prețului.

În sensul că data în discuție nu a fost avută în vedere ca un termen de valabilitate a contractului se reține și din adresa depusă la dosarul nr. 3761/1999, prin care reclamanta a propus la 12 februarie 1997, ca după încă o livrare să se considere contractul încheiat, propunere cu privire la care pârâta și-a menținut acordul. Față de cele arătate pârâta a procedat în mod contrar obligațiilor asumate atunci când pentru livrările făcute de reclamantă după data de 15 noiembrie 1996 a apreciat că acestea au intervenit după expirarea contractului la acea dată, plătind doar parțial contravaloarea în lei a facturilor din 6 ianuarie 1997, 27 ianuarie 1997, 5 februarie 1997 și 17 februarie 1997, în condițiile în care a avut în vedere doar cursul leu /dolari S.U.A.

la data menționată anterior iar nu acela, mai mare, de la data efectuării plății. Pentru diferența din valoarea facturilor neachitată pârâta datorează în conformitate cu dispozițiile art. III alin. (4) din contract și penalitățile de întârziere. Totodată, în raport cu prevederile art. 294 pct. 2 C. proc. civ. și art. 1073 C. civ., s-a reținut, că prin plata facturilor cu întârziere s-a creat o daună și ca urmare a diferenței de curs valutar dintre momentul facturării și acela al plății, prejudiciu dovedit cu același raport de expertiză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., deoarece, potrivit îndrumărilor date de instanța de casare, trebuiau analizate efectele juridice ale faxului din data de 11 februarie 1997, în raport cu voința reală a părților pe care prima instanță a denaturat-o nerezultând acordul de prelungire a contractului ceea ce a atras desființarea acestei hotărâri. Ori, mergând pe același raționament și cu o motivare contradictorie s-a concluzionat eronat făcându-se confuzie între termenul de scadență și termenul de valabilitate, că termenul final de livrare de la 15 noiembrie 1996 privește scadența pentru livrarea întregii cantități de marfă, iar nu un termen de valabilitate, la care trebuie considerat expirat contractul. Totodată, contractul încetând la 15 noiembrie 1996, nu se mai puteau pretinde și acorda nici penalități de întârziere după această dată, contravenindu-se art. 964 și art. 977 C. civ.

Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 4768 din 19 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a constatat nul recursul S.N.C.F.R. și a admis recursul declarat de reclamanta A.P.C.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 3307/1999, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. A reținut că, raportat la obligațiile ce revin instanței, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea s-a referit la constatări care nu au făcut însă trimitere la probele pe care s-a întemeiat și care să fie motivate convingător, nerezultând clar ce a determinat hotărârea instanței în acest sens și dacă au fost luate sau nu în seamă susținerile părților precum și cele cu privire la durata contractului exprimate prin faxul din 11 februarie 1997 și cu incidență asupra întinderii obligațiilor părților.

Casarea hotărârii s-a făcut deci, în condițiile art. 314 C. proc. civ., constatându-se că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite tocmai ca urmare a lipsei de motivare completă și convingătoare, fără ca instanța de casare să statueze asupra unor probleme de drept, iar în rejudecare toate aceste aspecte au fost analizate și motivate, concluzia instanței fiind corectă în ceea ce privește interpretarea dată convenției părților. Astfel, din faxul din 11 februarie 1997 (dosarul nr. 3761/1999) rezultă că părțile au convenit cu privire la livrarea, după această dată și a restului cantității de aproximativ 39 tone ulei nelivrată, urmând a constata apoi contractul încheiat. Deci, față de faptul că la data scadenței obligațiilor asumate prin contract, 15 noiembrie 1996, obiectul nu era îndeplinit rezultă că raportul juridic nu a încetat, părțile erau obligate să îl respecte în continuare, cu sancțiunile prevăzute potrivit voinței acestora.

Totodată, nu se poate susține că prin această interpretare s-a intervenit în convenția părților atât timp cât cumpărătorul a acceptat și a plătit marfa respectivă încât, nu s-au încălcat nici dispozițiile art. 969 și art. 977 C. civ. Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.C.F.R. București, împotriva deciziei nr. 689 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2005.