ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3930/2003

HOTĂRÂRE
15.10.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3930/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința civilă nr. 996 din 13 februarie 2001 a admis acțiunea promovată de

reclamanta R.G.A.B. cu sediul în București, împotriva pârâtei R.A.D.E.T., cu

sediul în București, și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma

de 16.664.242.247 lei cu titlu de penalități de întârziere în plata facturilor

aferente perioadei 10 martie 1999- 30 decembrie 1999, cu cheltuielile de

judecată aferente în sumă de 316.287.423 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut că în contractul nr. 2462/1995 încheiat de părți, la cap. VI

art. 2 se prevede ca facturile să fie achitate în termen de 30 de zile

lucrătoare de la primirea documentelor de plată, în caz contrar, întârzierile

atrag penalități conform normelor legale. A reținut de asemenea că dispozițiile

Legii nr. 198/1997 pentru modificarea art. 67 din Legea Gospodăriei Comunale

nr. 4/1981 sunt pe deplin aplicabile.

Apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond, a fost admis de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, care prin decizia nr. 1013 din 14 iunie 2001, a

schimbat sentința instanței de fond și a respins acțiunea reclamantei ca

nefondată.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de

apel a reținut că textul art. 2 al cap. VI din contractul menționat nu

echivalează cu o clauză penală care să îndreptățească reclamanta la pretinderea

penalităților de întârziere.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat

recurs S.C. A.N. S.A. București, motivat în drept pe prevederile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică întrucât:

- greșit s-a reținut prin hotărârea

recurată că este informă clauza penală prevăzută de părți în contractul nr. 462

din 9 februarie 1995 unde se precizează că întârzierile atrag după sine

penalități, iar cuantumul acestora în procent de 0,2% este prevăzut în Legea

nr. 198/1997;

- penalitățile sunt datorate de

pârâtă nu numai în temeiul contractului, dar și în temeiul legii, sens în care

a invocat prevederile art. 67 din Legea nr. 4/1981 așa cum a fost modificată

prin Legea nr. 198/1997.

Cu privire la calitatea procesuală a

S.C. A.N. București, se constată faptul că aceasta este succesoarea R.G.A.

București, preluând de la aceasta creanța, așa cum rezultă din actele depuse la

dosar, după care a urmat o nouă cesiune a creanței către recurentă, recursul

declarat în cauză de S.C. A.N. fiind însușit de altfel, în acest context, de

reclamantă.

Recursul declarat de S.C. A.N. S.A.

București este însă neîntemeiat.

Examinând hotărârea atacată cu recurs în raport

de criticile invocate de recurentă, se constată că în mod corect instanța de

apel a schimbat sentința tribunalului și pe fond a respins pretenția de

penalități a reclamantei, deoarece din actele dosarului nu rezultă convenirea

de către părți a unei clauze penale.

Astfel, clauza penală este convenția accesorie

prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de

creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau

necorespunzătoare a obligației de către debitorul său și ca atare reprezintă o

sancțiune contractuală prestabilită.

Ori, dacă părțile contractante nu prevăd expres

clauza penală, aceasta nu se aplică „ope legis” cum în mod cu totul nefondat a

susținut recurenta prin cele două motive de recurs.

Cum corect a reținut instanța de apel,

dispozițiile legii nu pot suplini voința părților și întrucât cuantumul

penalităților nu a fost negociat, este evidentă lipsa voinței părților în ceea

ce privește acest cuantum.

În aceste împrejurări, recursul declarat în

cauză este nefondat și în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge cu

această mențiune.

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta S.C. A.N. S.A. București, împotriva deciziei nr. 1013

din 14 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC A.C.I. S.R.L. București, a chemat în judecată pe pârâta, S.M.F. C.F.R. București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 231.026.4
ÎCCJ 2008-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3760/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 528 din 1 februarie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de S.N
ÎCCJ 2003-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2358/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 iulie 1999, reclamanta R.A.D.E.T. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 31.003.232 lei, reprezentând penalită
ÎCCJ 2003-07-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3443/2003
erea facturii. Or, în lipsa unei facturi, care să aducă la cunoștință pârâtei suma pe care o datorează, nu pot fi datorate penalități de întârziere și nici nu se poate stabili data de la care acestea sunt datorate. Astfel fiind, reclamanta
ÎCCJ 2003-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1003/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1030 pronunțată la data de 18 septembrie 2000, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului București a admis
Sursă