ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2550/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 16 mai 2003, reclamanta

SC L. SRL Târgu Măgurele a chemat în judecată pârâta SC M.N.C. SRL Târgu

Măgurele, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea

absolută a contractului de comodat din 1 august 2000 și obligarea pârâtei la

restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului.

Tribunalul Teleorman prin sentința

civilă nr. 2756 din 2 decembrie 2003, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și a admis în parte acțiunea reclamantei constatându-se nulitatea

absolută a contractului de comodat, luându-se act de renunțarea reclamantei la

judecarea capătului de cerere privind restituirea bunurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că la încheierea contractului din 1 august 2000,

reclamanta a fost reprezentată de C.M. ce îndeplinea funcția de director de

producție, iar pârâta a fost reprezentată de C.L., în calitate de

administrator, Tribunalul a constatat că voința juridică a reclamantei la

încheierea contractului de comodat nu a fost valabil exprimată, fiind încheiat

în frauda intereselor reclamantei, neservind la realizarea obiectului de

activitate al societății.

Apelul declarat de pârâta SC M.N.C.

SRL, împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 453 din 17 septembrie

2004.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC M.N.C. SRL

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că ambele

hotărâri s-au pronunțat cu interpretarea și aplicarea greșită a legii,

respectiv a prevederilor art. 71 din Legea 31/1990 și a dispozițiilor art. 11 pct.

2 și 3 lit. f) din actul constitutiv al societății, din care rezultă că este

admisibil ca dreptul de reprezentare să fie cedat și în mod limitat cu condiția

neacordării delegatului unor drepturi pe care administratorul nu le are, iar pe

de altă parte, date fiind prevederile art. 11 pct. 2 și 1 lit. e) din actul constitutiv,

prin care administratorului i s-a acordat o competență absolută (inclusiv aceea

de a delega alte persoane) acordul părților la încheierea contractului apare ca

valabil exprimat.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și

motivat, casarea ambelor hotărâri atacate, iar pe fond respingerea acțiunii

reclamantei.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei

rezultă că instanța de apel în mod greșit a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre

netemeinică și nelegală.

Contractul de comodat care face

obiectul litigiului din 1 august 2000, încheiat între SC L. SRL și SC M.N.C.

SRL, prin care, primul, în calitate de proprietar dă în folosință gratuită

utilizatorului SC M.N.C. SRL, mașini de cusut, este semnat pentru comodat de

către C.M., iar pentru comodator de către C.L. – administrator, iar, pentru

fiecare parte care a semnat s-a aplicat ștampila unității respective, ceea ce

înseamnă că și-au dat acordul la încheierea acestuia.

Susținerile reclamantei că,

contractul a fost încheiat (semnat) din partea acestuia de o persoană lipsită

de calitatea de reprezentant al societății și că este nul absolut, fiind

încheiat în frauda intereselor societății și a asociatului unic, sunt

nefondate.

Ambele hotărâri sunt criticabile

întrucât prin încheierea contractului de comodat nu au fost încălcate

dispozițiile art. 35 din decretul nr. 31/1954 și nici ale art. 948 C. civ., cu

privire la condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor.

C.M. făcând parte din organele de

conducere ale reclamantei era îndreptățită să încheie contractul de comodat,

care nu afectează patrimoniul societății, iar scopul contractului a fost

realizarea producției pentru reclamantă, fiind un accesoriu al unui contract

comercial de producție.

Nu mai puțin lipsit de însemnătate

este și faptul că într-o societate comercială funcția directorului general de

producție este investită cu asigurarea măsurilor tehnico – organizatorice de

realizare a comenzilor societății în care funcționează, responsabilitate care

include și dreptul de a subcontracta.

Criticile formulate de recurentă

sunt întemeiate întrucât ambele hotărâri s-au pronunțat cu interpretarea și

aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 71 din Legea 31/1990

și a dispozițiilor art. 11 pct. 2 și 3 lit. e) din actul constitutiv al

societății.

Pentru cele ce preced, Curtea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., admite recursul pârâtei în sensul că modifică

decizia atacată, va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 2756

din 2 decembrie 2003 a Tribunalului Teleorman, pe care o schimbă, în tot și

respinge acțiunea, ca nefondată.

Având în vedere dispozițiile art. 274

C. proc. civ., obligă intimata la 30.051.000 lei cheltuieli de judecată către

recurenta – pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC M.N.C. SRL Turnu Măgurele.

Modifică decizia nr. 453 din 17

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul

că admite apelul formulat de pârâta, împotriva sentinței 2756 din 2 decembrie

2003 a Tribunalului Teleorman, pe care o schimbă, în tot și respinge acțiunea,

ca nefondată.

Obligă intimata la 30.051.000 lei

cheltuieli de judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2005.