ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2550/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 mai 2003, reclamanta SC L. SRL Târgu Măgurele a chemat în judecată pârâta SC M.N.C. SRL Târgu Măgurele, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat din 1 august 2000 și obligarea pârâtei la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului. Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 2756 din 2 decembrie 2003, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte acțiunea reclamantei constatându-se nulitatea absolută a contractului de comodat, luându-se act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind restituirea bunurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la încheierea contractului din 1 august 2000, reclamanta a fost reprezentată de C.M. ce îndeplinea funcția de director de producție, iar pârâta a fost reprezentată de C.L., în calitate de administrator, Tribunalul a constatat că voința juridică a reclamantei la încheierea contractului de comodat nu a fost valabil exprimată, fiind încheiat în frauda intereselor reclamantei, neservind la realizarea obiectului de activitate al societății. Apelul declarat de pârâta SC M.N.C. SRL, împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 453 din 17 septembrie 2004. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC M.N.C.

SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că ambele hotărâri s-au pronunțat cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 71 din Legea 31/1990 și a dispozițiilor art. 11 pct. 2 și 3 lit. f) din actul constitutiv al societății, din care rezultă că este admisibil ca dreptul de reprezentare să fie cedat și în mod limitat cu condiția neacordării delegatului unor drepturi pe care administratorul nu le are, iar pe de altă parte, date fiind prevederile art. 11 pct. 2 și 1 lit. e) din actul constitutiv, prin care administratorului i s-a acordat o competență absolută (inclusiv aceea de a delega alte persoane) acordul părților la încheierea contractului apare ca valabil exprimat.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, casarea ambelor hotărâri atacate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod greșit a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală. Contractul de comodat care face obiectul litigiului din 1 august 2000, încheiat între SC L. SRL și SC M.N.C. SRL, prin care, primul, în calitate de proprietar dă în folosință gratuită utilizatorului SC M.N.C.

SRL, mașini de cusut, este semnat pentru comodat de către C.M., iar pentru comodator de către C.L. – administrator, iar, pentru fiecare parte care a semnat s-a aplicat ștampila unității respective, ceea ce înseamnă că și-au dat acordul la încheierea acestuia. Susținerile reclamantei că, contractul a fost încheiat (semnat) din partea acestuia de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant al societății și că este nul absolut, fiind încheiat în frauda intereselor societății și a asociatului unic, sunt nefondate. Ambele hotărâri sunt criticabile întrucât prin încheierea contractului de comodat nu au fost încălcate dispozițiile art. 35 din decretul nr. 31/1954 și nici ale art. 948 C. civ., cu privire la condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor.

C.M. făcând parte din organele de conducere ale reclamantei era îndreptățită să încheie contractul de comodat, care nu afectează patrimoniul societății, iar scopul contractului a fost realizarea producției pentru reclamantă, fiind un accesoriu al unui contract comercial de producție. Nu mai puțin lipsit de însemnătate este și faptul că într-o societate comercială funcția directorului general de producție este investită cu asigurarea măsurilor tehnico – organizatorice de realizare a comenzilor societății în care funcționează, responsabilitate care include și dreptul de a subcontracta. Criticile formulate de recurentă sunt întemeiate întrucât ambele hotărâri s-au pronunțat cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 71 din Legea 31/1990 și a dispozițiilor art. 11 pct. 2 și 3 lit. e) din actul constitutiv al societății.

Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., admite recursul pârâtei în sensul că modifică decizia atacată, va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 2756 din 2 decembrie 2003 a Tribunalului Teleorman, pe care o schimbă, în tot și respinge acțiunea, ca nefondată. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligă intimata la 30.051.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta – pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M.N.C. SRL Turnu Măgurele. Modifică decizia nr. 453 din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul că admite apelul formulat de pârâta, împotriva sentinței 2756 din 2 decembrie 2003 a Tribunalului Teleorman, pe care o schimbă, în tot și respinge acțiunea, ca nefondată. Obligă intimata la 30.051.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.