ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3440/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3440/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 aprilie 2004, reclamanții C.M., C.I., B.G., B.M. și SC D. SRL Toplița, au chemat în judecată pe pârâții P.M.N. și SC C. SA Toplița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. a SC C. SA Toplița din 29 martie 2004, partea a II-a, cu cheltuieli de judecată. La data de 23 iunie 2004, potrivit art. 131 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 s-a dispus conexarea dosarului 852/2004, privind acțiunea reclamantului R.N., în contradictoriu cu pârâta, SC C. SA Toplița, pentru anularea proceselor verbale partea I-a și partea a II-a a A.G.A. din 29 martie 2004 a SC C. SA Toplița.
Prin sentința civilă nr. 839 din 14 iulie 2004, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamatelor C.M., C.I. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Toplița și a admis în parte acțiunea reclamantului R.N., în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA și acționarul P.M.N. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A din 29 martie 2004, parte a II-a. Totodată, în baza art. 133 alin. (1) C. proc. civ., a fost declarată nulă acțiunea introdusă de SC D. SRL Toplița, B.G. și B.M. Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia nr. 219 din 8 decembrie 2004, a admis apelurile formulate de pârâții P.M.N. șu SC C. SA Toplița, a schimbat în parte sentința de mai sus, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C.M.
și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.M.N. și în fond, a respins acțiunile formulate de reclamanții C.M. și C.I., împotriva pârâților SC C. SA Toplița și P.M.N., cu cheltuieli de judecată, menținându-se celelalte dispoziții. Totodată a fost respins apelul declarat de R.N. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești au declarat recurs pe de o parte reclamanții C.M. și C.I. și pe de altă parte R.N. Prin recursul declarat de C.M. și C.I. se solicită, în esență, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, întrucât greșit s-a reținut lipsa calității procesuale active. Prin recursul declarat de R.N. se solicită, în esență, trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în procesele verbale ale ședinței nu s-au consemnat toate datele desfășurării ședinței A.G.A.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea grupată a criticilor pe care reclamanții le aduc prin recursurile de față, în raport de probatoriile aflate la dosar se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru casarea hotărârii ce se atacă. În ceea ce privește susținerile reclamanților C.M. și C.I. se constată că, prin hotărârea atacată a fost bine admisă excepția lipsei calității procesuale active, potrivit art. 131 alin. (2 2 ), care prevăd că administratorii nu pot ataca hotărârile adunărilor generale. Soluția atacată este corectă și sub aspectul respingerii acțiunii formulate de ceilalți doi reclamanți C.I.
și R.N., care au calitatea de acționari, întrucât având în vedere dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, se constată că aceștia nu au solicitat menționarea votului lor contrar hotărârii A.G.A. a cărui anulare s-a solicitat. Din mențiunile privind desfășurarea A.G.A. din 29 martie 2004 rezultă, corect instanța de apel nu a putut reține nulitatea relativă a art. 117 di Legea nr. 31/1990, întrucât au fost prezenți acționari în proporție de 94,64 %, reclamantul C.M. invocând de fapt propria sa culpă privind publicarea în M. Of. și convocarea, ce erau în sarcina sa ca administrator. Pe de altă parte, trebuie reținut că instanța de apel corect a constatat ca fiind nerelevante susținerile privind partea I și partea a II-a a proceselor verbale, care constituie numai instrumente probatorii, deoarece în ambele acțiuni promovate, ce au fost conexate s-au atacat hotărârile adoptate de A.G.A.
în anumite probleme. În consecință, recursurile declarate de reclamanți în cauză se privesc ca nefondate și vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.M., C.I. și R.N., împotriva deciziei nr. 219/ A din 8 decembrie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.